miercuri, 16 decembrie 2009

„Nu te teme!”


"Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia „Nu te teme!” trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „Nu te teme!” îl pune Domnul în faţa aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în acest „Nu te teme!” este începutul biruinţei şi al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii. Pe acest „Nu te teme!” îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.


„Avrame, nu te teme! Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta mare va fi” (Fac 15, 1).
„Agar, nu te teme!” (Fac 21, 17).
„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Fac. 26, 24).
„Nu te teme, Iacobe, să te pogori în Egipt” (Fac 46, 3).
„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!” (Jud 6, 23).
„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!...Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut, Eu te sprijin”... (Isaia 41, 10).
„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine, să te scap!” (Ier 1, 8).
„Nu te teme, poporul Meu, de ocara oamenilor şi nu tremura de batjocurile lor!” (Isaia 51, 7).
„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine!”... (Isaia 54, 4).
Şi aşa mai departe, acest „Nu te teme!” trece prin toată Biblia ca un preadulce cântec ceresc.

E plină Biblia cu aceste scumpe telegrame cereşti: «Nu te teme!». Prin ele, Domnul Dumnezeu ni Se îmbie Însuşi ca un fel de garanţie şi siguranţă, spunându-ne lămurit să nu ne temem, să îndrăznim, căci El este cu noi...
Aleşii Domnului şi toţi copiii lui Dumnezeu din toate vremurile au luat pe suflet această făgăduinţă, această asigurare şi cu ea au biruit... Toţi aleşii Domnului, toţi creştinii biruitori au fost oameni de curaj, au fost oameni care nu s-au temut de nimic, decât de păcat. Au fost oameni care n-au cunoscut frica. Iar curajul acesta l-au avut prin credinţa, prin conştiinţa şi încrederea vie, tare şi nestrămutată că Domnul este cu ei... că ei sunt vasele de care Se foloseşte Domnul şi de care Se îngrijeşte El şi pe care le duce la biruinţă El. „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea – striga proorocul Isaia – voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic!” (Isaia 12, 1).
Frica provine dintr-o credinţă slabă, dintr-o încredere şovăielnică. Curajul, în schimb, pleacă dintr-o credinţă tare şi vie că Domnul este clipă de clipă cu noi... că El dirijează viaţa noastră... că El comandă, şi la comanda Lui trebuie să păşim înainte, chiar dacă va trebui să trecem prin foc şi apă.
„Nu te teme, Israele, chiar trecând prin ape, Eu sunt cu tine şi râurile nu te vor îneca. Şi dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra sa nu te va aprinde!...” (Isaia 43, 1-2).
Dintr-o astfel de credinţă, dintr-un astfel de curaj au ieşit aleşii Domnului, eroii Domnului şi toţi creştinii luptători şi biruitori.
Biblia e plină cu astfel de eroi. În Vechiul Testament, acolo e ceata aleşilor Domnului, începând cu Moise, cu toată viaţa lui şi călătoria lui spre Canaan.

Toţi aleşii Domnului din Vechiul Testament – Avraam, Moise, Noe, Lot etc. – au fost oameni de curaj şi de luptă şi biruinţă. La fel şi toţi eroii viteji de acolo (Samson, Ghedeon etc.).
În special, pildă de curaj, de luptă şi de îndrăzneală sunt proorocii. Fiecare prooroc e o pildă măreaţă de curaj şi de îndrăzneală. Cei mai mulţi au plătit cu viaţa lor îndrăzneala şi curajul de a striga: „Aşa zice Domnu!” pe tot locul, fără să cruţe pe nimeni.

Dar, dintre toţi aleşii Domnului din Vechiul Testament, este unul care parcă a luat mai mult din făgăduinţa divină „Nu te teme”. E David, proorocul şi psalmistul, despre care vorbim mai pe larg în paginile următoare.
Iar pe urma eroilor şi vitejilor din Vechiul Testament, au păşit cei din Noul Testament; şi tuturor le-a urmat apoi ceata martirilor şi mucenicilor care şi-au jertfit şi ei viaţa pentru biruinţa Evangheliei. "

Părintele Iosif Trifa
din cartea "Fricoşii"
Editura «Oastea Domnului», Sibiu

Un comentariu:

Mariana spunea...

Când suntem pe deplin de iubirea Lui Dumnezeu pentru noi, nu ne vom mai teme! Dar, atâta timp cât o punem la îndoială, suntem cuprinşi de frică...Şi frica asta îl mâhneşte pe Dumnezeu aşa de tare! E un păcat! Biblia spune că fricoşii nu vor vedea Împărăţia Lui Dumnezeu! Şi nu numai că e o pedeapsă, dar mă gândesc că fricosul pur şi simplu nu mai vede nimic, e pătruns doar de frica din inima lui, nu vede decât răul...E pesimist, descurajat, fără pic de bucurie!

Odată, în tinereţe, eram la Lacu Roşu şi soţul meu m-a invitat să mergem cu barca pe lac. Eu, vâzând trunchiurile de copaci în apă şi ştiindu-mi soţul mai aventurier, mi-a fost pur şi simplu frică...şi nu am mers...L-a supărat gestul meu zicându-mi că nu am încredere în el, în grija lui pentru a mă proteja...Aş fi vrut să nu simt acel sentiment de frică...Apoi am învăţat asta în anii ce au urmat...şi aproape că am ajuns în celaltă extremă, că nu prefer pe nimeni la volanul maşinii înafară de el...Când e el la volan, eu adorm liniştită în maşină, ca un copil. Deşi ar vrea să mai aibă un pic de companie, se bucură de încrederea pe care o am în el :)