MÃRTURIE DIN INIMA IADULUI

Pentru cine a citit volumul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, numele lui Klaus Kenneth e unul pe care nu îl poţi ignora, într-o radiografiere a convertirilor de excepţie. Elveţian de origine, Klaus intră, de mic copil, într-un infernal malaxor al satanei. Nedorit de părinţi, bătut mai mereu de mamă, până în pragul uciderii, părăsit de tată, Klaus pribegeşte, nopţi de-a rândul, prin cimitire, apoi baruri de noapte, locuri şi locuiri infame, perdante. Violat ani de zile de un preot catolic, printr-o capcană debordând de ocultism şi magie, când scapă din gheara acestui nenorocit, Klaus se refugiază în muzică, alcool, sex şi droguri. Câţiva ani mai târziu, ia drumul Indiei, Tibetului, Mexicului, Americii de Sud, Columbiei etc., în căutarea unui nedefinit Adevăr. Pribegeşte 12 ani în Tibet, dintre care trei ani şi jumătate îi petrece drept călugăr budist într-o mănăstire de gen, unde practică yoga, dobândind puteri cu totul miraculoase. Reuşeşte, prin meditaţie şi invocarea zeităţilor păgâne, să leviteze, să se refugieze în călătorii astrale, să se facă invizibil, uzitând, nu de puţine ori, de aceste puteri pentru a-i domina pe creştini.

Mai apoi se retrage în munţii Americii de Sud, pentru a se iniţia în tainele magiei. Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puţin de două milioane de kilometri, pentru a găsi Adevărul. La un moment dat se intersectează din nou cu creştinii, pe care îi ura din toată inima sa. Are câteva întrevederi cu Maica Tereza, apoi cu o mulţime de grupări religioase neoprotestante, vreo 30 la număr, în care zăboveşte pentru ceva vreme. În urmă cu 25 de ani, pe o trecere de pietoni… era să îl calce cu maşina pe Fericitul Sofronie de la Essex. E primul său contact cu Părintele Sofronie, unul din stâlpii de foc ai Ortodoxiei contemporane. Întâlnirea aceea l-a tulburat . Lumina din ochii Părintelui Sofronie şi căldura cu care l-a îmbrăţişat aveau să nu îi mai dea pace. În toată viaţa sa, Klaus Kenneth a fost privat de dragoste, de bucurie. Salvat de la moarte sigură de 25 de ori, Klaus nu ştie nici acum cine s-a pus chezăşie pentru el: Dumnezeu sau diavolul. Pentru că, spune el, amândoi, în aceeaşi măsură, aveau nevoie de el: Unul, pentru a-l salva din iad, celălalt, pentru a-i sluji în continuare. Întâlnirea aceea cu Părintele Sofronie a recidivat într-o relaţie cu totul de excepţie, Klaus Kenneth primind botezul ortodox. De 25 de ani, de când a cunoscut Ortodoxia, Klaus Îl mărturiseşte cu putere pe Hristos, cu vreme şi fără de vreme, oriunde i se cere mărturia.

Klaus Kenneth a fost, pentru trei săptămâni, în România. L-am însoţit, în mare parte, toată această perioadă, în locurile în care şi-a dus mărturisirea. Un om de-a dreptul fascinant! Ceea ce m-a frapat de-a dreptul, în toată această perioadă, a fost bucuria cu care îşi duce crucea, modul în care şi-a înţeles mărturisirea. O lumină şi seninătate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Şi, peste toate, o covârşitoare dragoste pentru toţi oamenii. L-am întrebat, la un moment dat, ce fel de oameni nu îi plac. Mi-a răspuns că nu există oameni care să nu îi placă. Diferenţa o face doar gradul de intensitate cu care îi iubeşte. Oricât de decăzută ar fi firea umană, el, Klaus, o ştie poate mai bine decât oricine altcineva, că această stare de decădere i se datorează doar diavolului, adică celui căruia îi slujise vreme de 40 de ani, cu cea mai mare fidelitate.

În toată această vreme, nu de puţine ori l-am surprins răpus de rugăciune, adumbrind a Cer. Şi, totodată, mereu bucuros, vioi, dinamic, de un vitalism exuberant. La cei 65 de ani ai săi, Kenneth e mereu neliniştit. Acea nelinişte ruptă din Dumnezeu, care nu te mai lasă în comoditatea ta, în indiferenţa ta, în conformismul tău.

Un convertit elveţian, plecat iniţial din inima catolicismului, trecut prin vămile groaznice ale hinduismului, islamismului, budhismului, ocultismului, ajuns în ţările ortodoxe pentru a mărturisi Ortodoxia. „Dumnezeul nostru nu e oricine…”, ne repeta adesea Klaus o vorbă de-a Părintelui Rafail Noica, la care zăbovise câteva zile, la venirea în România. Da, Dumnezeul nostru are căi de o gingăşie debordantă pentru a ne reactiva din zacerea noastră într-o Ortodoxie a certificatelor de botez, a inimilor depărtate de Hristos.

Iar astfel de mărturii sunt mai mult decât necesare, în vremuri de restrişte spirituală. Iar roadele unor asemenea lucrări nu încetează niciodată să apară. Şi vremea petrecută cu Klaus, între credincioşi şi necredincioşii acestei ţări, mi-a confirmat foarte bine aceasta…

Romeo PETRAŞCIUC

Sursa:
Saptamnalul duhovnicesc al Oastei Domnului - "Iisus Biruitorul"
Anul XX, nr. 48 (712) 23-29 NOIEMBRIE 2009
Apare cu binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane