joi, 23 iulie 2009

Povestea unui firicel de iarbă...( fragment )

Povestea aceasta a început mai demult aici.
Când am dat pestea ea şi când am văzut că este o creaţie interactivă, mi s-a umplut sufletul de o bucurie de nedescris...De atunci în colo, am avut multe bucurii de acest fel...

Cu emoţionante aduceri aminte de la prima noastră creaţie interactivă, redau mai jos ultimul fragment :


,,...şi-n picătura de ploaie încăpu soarele care se prevedea printre nori...şi curcubeul care unea Cerul cu pământul...

Mă apropii de firicelul de iarbă ca într-o îngenunchiere, şi-i şoptesc:

- Încă puţină răbdare, gingaşă făptură! Încă puţin şi vei vedea binecuvântările promise!...şi o lacrimă caldă s-a rostogolit încet pe obraz, apoi a căzut peste picătura de ploaie ce stătea ca o povară...şi amândouă, ca într-o îmbrăţişare, au alunecat până la rădăcină.
Firişorul de iarbă a tresărit , şi-a îndreptat trupuşorul şi a privit spre curcubeu... ( Miriam)

Stropi fini, străbătuţi de lumina soarelui în asfinţit, mai plutesc încă în aer. Minune!...nu era doar un singur curcubeu! Pe cer, erau două curcubee unul lângă altul, unul mare, mai colorat, celalalt mai mic, format din mai multe dungi delicate de culoare violet si verde...O fi vis? şopti firul de iarbă... Curcubeele îşi legănau culorile, ca o promisiune, ca un legământ, ca un zămbet, ca o clipire de ochi. Ochiul lui Dumnezeu. ( Sorin M.)

In aceasta infiorare de frumusete, de armonie de culoare si zambet, firisorul de iarba nu a mai putut spune nimic...Inimioara lui era prea plina de recunostinta...
Privirea Lui Dumnezeu ii mangaia verdele de smarald si , in lumina trandafirie a asfintitului , apare

( Miriam )

un serafim înconjurat de o mulţime de îngeri.... La un mic semn al serafimului, îngerii scoaseră cu grijă firul de iarbă din pământul în care crescuse, departe parcă la marginea tuturor lumilor, spre al duce spre un pămant şi mai bun...( Sorin M. )

...În smulgera din vechiul şi întinatul pământ, firişorul nu a putut renunţa la frăţiorii lui cu care a stat îmbrăţişat atâta vreme prin ploi şi vânt, prin secetă sau sub copitele nemiloase ale rumegătoarelor.
Îngerii au fost aşa de copleşiţi de această înfrăţire, încât aproape că au uitat de misiunea lor.
Într-un târziu au luat firişorul de iarbă şi pe frăţiorii lui dragi şi i-au dus în grădina Lui Dumnezeu…lângă un râu cristalin…Acolo, ştiau că în curând se vor face iarbă moale, poate cea mai moale, sub talpa uşoară şi sfântă a Domnului Iisus.
Fericit, mult prea fericit, firişorul de iarbă trăia acum, abia acum, în Raiul Lui Dumnezeu, binecuvântările lacrimilor de pe pământ…
Cu inima prea plină, se uită cu duioşie spre locul pătimirii lui, amintindu-şi cu drag de cei care s-au aplecat lângă el ca să îi asculte suspinul, să-l mângâie cu o lacrimă şi să îi şoptească cele mai alinătoare şi încurajatoare cuvinte…
Îi priveşte cu dor ştiind că într-o zi vor fi din nou aproape…pe totdeauna..."(
Miriam )

2 comentarii:

Sorin M. spunea...

Multumesc Mariana de aceasta minunata aducere aminte. Am recitit toata povestirea si m-am rugat impreuna cu firul de iarba:

"...Doamne, Tu esti aici, de fata. Pe Tine te ador in acest nou firicel de iarba in care vad bunatatea Ta, dragostea Ta si purtarea Ta de grija pentru mine. Tu mi-ai citit gandurile si iata acum imi alini singuratatea. Iarta-ma pentru acele ganduri cand singur fiind, imi doream sa dispar, sa ma mistui, imi doream sa fug, sa alerg oriunde, numai sa scap. Dar de cine doream eu sa scap? De Tine?! Tu esti peste tot. Iarta-ma daca au fost clipe cand, in bezna noptii Te strigam si ma intristam apoi ca nu-mi raspunzi, Te cautam ingrozit, dar nu Te gaseam nicaieri. Doamne, spuneam atunci, e noapte. Esti aici, Doamne, in noaptea mea? Unde esti, Doamne? Ma mai iubesti? Doamne , raspunde-mi! Raspunde-mi! E noapte.....Acum insa vad, Tu ai fost cu mine chiar si atunci cand eu credeam ca nu. Iti multumesc. Esti cu mine si tresalt de bucurie. Totul e patruns de stralucirea Ta, viata mea si viata celorlalti e asemenea unei pietre scumpe. Totul e asa de simplu, asa de sclipitor. Totul este numai cantec. Multumesc, Doamne, multumesc! De ce eu, de ce m-ai ales tocmai pe mine? Fericire, fericire, lacrimi de fericire.....Ajuta-ma, Doamne, sa fiu iar un firicel de iarba..."

Mariana spunea...

Cu mare drag! Ce bine e că avem aduceri aminte plăcute! Poate că aşa ar trebui să ne trăim fiecare clip a vieţii, nefăcând nimic care să regretăm, dimpotrivă, făcând totul pentru ca mai târziu să putem privi cu drag în urmă...

Rugăciunea mă îngenunchiază...Cred că mi-a rămas de atunci în suflet, reieşind apoi în una din poeziile mele ,,Nu sunt decât un fir de iarbă şi atât...nimic mai mult..."

Poate într-o zi vom posta întreaga poveste :)