luni, 13 iulie 2009

"Credinţa fără fapte, moartă este"


Dragul meu cititor de "Jurnal de zbor", citeşte în dimineaţa aceatsa împreună cu mine cuvintele scrise de Sf. Ev. Matei, la îndemnul lui Dumnezeu, cap. 25, v. 31 - 46

Cutremurătoare sunt , dragul meu, cuvintele Sfintei Evanghelii ce le-am citit împreună. Ele ne amintesc că într-o zi vom da seamă, înaintea Dreptului Judecător, de toate rele pe care le-am săvârşit, şi vom afla răsplată sau osândă, nu după mărturiile altora, ci după faptele noastre. Întradevăr, dragul meu, noi creştinii purtăm mereu cheia fermecată, cu care se deschide şi poarta cea strâmtă ce duce spre desfătarea raiului, dar şi porţile cele largi, care duc spre osânda veşnică. Această cheie minunată sunt faptele noastre, purtarea noastră!
Să ascultăm cu luare aminte vestirea pe care ne-o face Mântuitorul: El nu ne făgăduieşte răsplata sau osânda numai pentru credinţa sau necredinţa noastră, căci stă scris:"Credinţa fără fapte, moartă este"(Iacov 2, 17). El ne arată că numai fapta cea bună, izvorâtă din credinţă şi din dragoste, va atârna greu în talerul judecăţii celei drepte, pentru dobândirea dumnezeieştii răsplătiri. Hristos spune lămurit că binecuvântaţi vor fi cei care vor împlini prin fapte porunca cea mai de seamă din legea creştină: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui.
Să luăm seama, dragul meu, că Domnul numeşte pe cei aflaţi în suferinţă "fraţi ai Săi"; să luăm seama că tot ce vom face, unuia dintre aceşti semeni ai noştri, împovăraţi de lipsuri şi de durere, lui Hristos îi vom face.
De vom hrăni un flămând, - pe Hristos îl vom hrănii!
De vom adăpa pe cel însetat, - lui Hristos îi vom da să bea!
De vom primi în casă pe cel străin şi-l vom odihni, - pe Hristos îl vom găzdui sub acoperişul casei noastre!
De vom îmbrăca pe cel gol, - pe Domnul îl vom îmbrăca!
De vom cerceta pe bolnav şi-i vom alina suferinţa, îmbărbătându-l, - pe Dumnezeu îl vom cerceta!...
Este aceasta cea mai deplină dovadă a dragostei pentru semeni, pe care a poruncit-o Hristos, şi pe care neîncetat p propovăduieşte Sfânta noastră Biserică.
Să-I arătăm, dragul meu, prin fapte, iubirea noastră către aproapele, ca să putem arăta, în acest fel iubirea noastră către Dumnezeu.
Să nu uităm cuvântul Sfintei Scripturi, care ne învaţă:"să nu se îngrijească fiecare numai de ale sale, ci fiecare să poarte grijă şi de a altora"(Filipeni 2, 4).
Să nu uităm nici vechea vorbă bătrînească:"Cine pe sărac ajută, pe dumnezeu împrumută".
Numai aşa vom putea nădăjduii să auzim pe Dreptul Judecător spunându-ne: "Vino, binecuvântat al Părintelui Meu"...

Un comentariu:

Mariana spunea...

Sorin, articolul acesta m-a ţintit drept în inimă, exact în locul cel mai sensibil...Dacă mă mustră ceva, este lacrima celui flămând şi dezbrăcat şi singur şi-n durere...

Dacă afirm că eu cred în Dumnezeu, atunci afirm că eu cred în Iubire...şi dacă eu cred în Iubire, mi-o însuşesc. Atunci eu fac ce face Ea, de dragul ei, adică: alin dureri, hrănesc pe cel flămând, pun haina mea pe umărul celui înfrigurat, stau cu cel singur, iau poveri...

Mai bine mă exprim prin versurile următoare, pe care mi le spun în primul rând mie:

Îndrăzniţi să iubiţi

Deschizându-vă larg poarta inimii!

Îndrăzniţi să iubiţi
Ieşind degrabă întru-ntâmpinare...

Îndrăzniţi să iubiţi
Îmbrăţişând ca un înger păzitor...

Îndrăzniţi să iubiţi
Sărutând lacrimile sfinte de copil...

Îndrăzniţi să iubiţi
Adăpând cu izvorul curat al privirii...

Îndrăzniţi să iubiţi
Îngenuchind alăturea în iarbă...

Îndrăzniţi să iubiţi
Punând haina nouă pe umeri tremurânzi...

Îndrăzniţi să iubiţi
Hrănind cu pâine caldă, cea mai albă...

Îndrăzniţi să iubiţi
Mergând la pas cu cel ce şchiopătează...

Îndrăzniţi să iubiţi
Luând în braţe pe cel ce se târăşte...

Îndrăzniţi să iubiţi
Însuşindu-vă durerea aproapelui....

Îndrăzniţi să iubiţi
Răspunzând cu-un zâmbet unui surâs timid...

Îndrăzniţi să iubiţi
Luându-i în visul vostru pe prieteni....

Îndrăzniţi să iubiţi
Lăsându-le liber zborul spre visul lor...


Îndrăzniţi să iubiţi
Tăcând sau strigând, plângând sau cântând...

Îndrăzniţi să iubiţi
Dedicând versuri sfinte pline de dor...

Îndrăzniţi să iubiţi
Iubind pur şi simplu!
Sunt atâţia care caută iubire...


Deci credinţa ne duce la Dumnezeu, El ne dă iubirea, iar aceasta face fapte bune...E o progresie, un lanţ, un proces cu un singur sens...Dacă nu e credinţă, nu e iubire, şi unde nu e iubire, nimic nu e ! Totul e mort! Revin la titlul postării: ,,Credinţa fără fapte moartă este."