marți, 28 iulie 2009

FERICIRE sau acatist


Bucură-te că poţi merge,
Bucură-te că poţi plânge,
Bucură-te că pământul naşte
iarbă şi flori,
Bucură-te că există asfinţituri
şi răsărituri,
Bucură-te că ai născut prunci,
Bucură-te că ai găsit drumul
către acasă,
Bucură-te că rândunelele au cuib
la fereastra ta.
Bucură-te că ai iubire
şi mulţumeşte plângând
că ai primit darul ce are în el infinitul.
Mulţumeşte că Dumnezeu
te-a iubit mult
când ţi-a dat destin de Om Creator.
Mulţumeşte că ai putut
şi când nu mai puteai.
Bucură-te de tot.
Mulţumeşte pentru tot
chiar şi pentru durere.
Bucură-te şi mulţumeşte
că atunci când nu aveai iubire
o visai ca să poţi trăi.

Asta e fericirea...


De Luminiţa Aldea, din volumul
" Sufletul meu: un mormânt de vise... "

Un comentariu:

Mariana spunea...

Of! Ce minunată e poezia asta!
Fiecare vers, sau pereche de versuri, se aşază pe suflet să îşi găsească odihnire...
De ce a trebuit, oare, să le citesc chiar când plânsul îmi devenise prieten în dimineaţa asta?!...

De câte ori trebuie să îmi arate Tatăl ceresc că toate izvoarele bucuriei sunt în El, doar în El?
De ce să fiu tristă pentru ce nu mai am, când aş putea fi fericită că am avut! Să fiu fericită că pot picta cu amintirile cel mai frumos tablou!

Sorin, cum aş putea să mulţumesc pentru aceste versuri care , parcă sunt scrise special pentru mine, ca azi să le citesc...şi să roşesc de vinovăţie...

,,Bucură-te şi mulţumeşte
că atunci când nu aveai iubire
o visai ca să poţi trăi.

Asta e fericirea..."

...fără cuvinte...