DESPRE HAR ŞI PĂCAT

Ce spune Sfânta Scriptură

„Ci nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre L-au făcut să-şi ascundă faţa ca să nu vă audă“ (Isaia 59, 2).

„Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie“ (Matei 12, 31-32).

„Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos“ (Ioan 1, 17).

„Ci prin harul Domnului Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia“ (Fapte 15, 11).

„Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu“ (Fapte 20, 24).

„Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“ (Rom. 3, 23).

„De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit“ (Rom. 5, 12).

„Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru“ (Rom. 6, 23).

„Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele… Deci, dar, eu însumi cu min-tea mea slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului“ (Rom. 7, 23-25).

„Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu“ (Efes. 2, 8).

„Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nos-tru Hristos Iisus“ (Tit 2, 11-13).

„Căci dacă păcătuim cu voia noastră, după ce am luat cunoştinţă despre adevăr, nu mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici“ (Evrei 10, 26-27).

„Veghind cu luare-aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molip-sească“ (Evrei 12, 15).

„Ci fiecare este ispitit când este atras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte“ (Iacov 1, 14-15).

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har“ (Iacov 4, 6).

„El a purtat păcatele noastre, în Trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii; cu a Cărui rană v-aţi vindecat“ (I Petru 2, 24).

„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea“ (I Ioan 1, 8-9).

„Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept“ (I Ioan 2, 1).

„Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea“ (I Ioan 3, 4).

„Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu“ (I Ioan 3, 8-9).

Ce spun Sfinţii Părinţi

„Descoperirea sau Revelaţia Dumnezeiască (a Harului) este comoara de adevăruri (şi daruri) pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor pentru ca ei, cunoscându-L pe El şi lucrarea Lui, să-L cinstească după vrednicie, să-I împlinească voia – şi prin aceasta să se mântuiască.“ - Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă

„Harul lui Dumnezeu poartă şi învaţă pe oamenii care se predau pe ei înşişi cu smerenie şi curăţie în mâinile Făcătorului lor – pe cei ce s-au lepădat din toată inima de lume şi merg pe urmele lui Dumnezeu.“ - Sf. Isaac Sirul

„Harul le dă celor sfinţi pricepere, le descoperă tainele, le vesteşte timpurile; e bucuria credincioşilor, e darul celor care Îl caută din toată inima pe Dumnezeu.“ - Epistola către Diognet

„Dacă nu întristezi harul, vei cunoaşte tot ce vesteşte Cuvântul.
Harul lui Dumnezeu... se primeşte în dar (pentru cel ce crede), după cum în dar primim soarele care luminează, izvorul care curge, ploaia care udă... Aşa ni se revarsă şi Harul cel ceresc.“ - Sf. Ciprian

„Păcatul este călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voia liberă, prin gând, cuvânt sau faptă a Voii lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numeşte şi fărădelege.“ - Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă

„Fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din liberă alegere face cele rele, în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu.“ - Sf. Antonie cel Mare

„Rădăcina păcatului stă în poftă... Şi aceasta vine din firea pământească, iar păcatul aduce moartea...“ - Sf. Iacov

„Păcatul este de două feluri: strămoşesc şi personal... Păcatele răpesc sufletului Harul dumnezeiesc care este Viaţa – şi-i aduc moartea, adică chinurile iadului. Cel ce-şi urăşte păcatele sale, acela nu le mai face. Şi cel ce le mărturiseşte şi încetează a le mai face, dobândeşte iertarea.“ - Sf. Isaac Sirul

„Sunt păcate trupeşti şi sunt păcate sufleteşti. Toate sunt grele.“ - Tertulian

„Păcatul este un demon al voinţei noastre şi de aceea nu poate avea de partea sa nici milă, nici iertare.“ - Sf. Ioan Gură de Aur

„Păcatul rupe părtăşia omului cu Dumnezeu.“ - Sf. Grigore de Nyssa

„Dulceaţa păcatului e scurtă, dar moartea care urmează este veşnică“ - Sf. Tihon

„Păcatul este nemilos şi necruţător faţă de orice suflet care este robitul lui.“ - Sf. Ioan Gură de Aur

„În zadar tăiem crengile şi lăstarii păcatelor din afară dacă înăuntru, în inimile noastre, rămân rădăcinile care fac să crească din nou.
Trebuie să scoatem rădăcinile păcatului din inimile noastre prin voinţa noastră şi harul lui Hristos.“ - Sf. Grigore cel Mare

Ce spune Părintele Iosif

Apuci pe căile Harului dumnezeiesc atunci când îţi deschizi inima ta chemării Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos Care zice: Iată, stau la uşă şi bat... Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apoc. 3, 20).

Prin Harul lui Dumnezeu se face naşterea din nou în viaţa celui ce-L primeşte pe Domnul Iisus în inima lui. Prin harul ceresc primim orice dar al Duhului Sfânt: darul vorbirii, darul scrierii, darul cântării, darul rugăciunii, darul bineface-rii, darul răbdării – toate darurile vin prin Harul lui Dumne-zeu dat nouă în Iisus Hristos. Ferice de acela care ştie să-I mulţumească Celui ce ne-a dat aceste daruri şi le foloseşte spre slava Domnului Care ni le-a dat.

Cel care n-a primit Harul lui Dumnezeu înseamnă că n-a fost născut din nou, căci oricine este născut din nou prin Taina Pocăinţei şi s-a împărtăşit din Domnul Iisus primeşte chiar în acel timp darul Harului ceresc prin care poate aduce roadele Duhului Sfânt, care sunt dovada credinţei lui mântuitoare.

Harul lui Dumnezeu este urmarea Legământului Său cu noi în Jertfa Domnului Iisus de pe Golgota. Primirea acestui har este urmarea legământului nostru cu El. Cei care au pus acest legământ şi şi-l ţin se împărtăşesc de acest har, iar cei care n-au pus acest legământ ori care şi l-au călcat – pierd harul sau îl fac nelucrător în viaţa lor.

Păcatul este acela care îmbolnăveşte viaţa, aducând moartea cea sufletească. Când apuci pe căile păcatului, cazi tot mai jos şi mai jos, până ajungi sluga diavolului, în rând cu dobitoceştile patimi.

Să fugim de păcate, de patimi şi de ispite, căci în ele locuiesc Satana şi moartea.
Şerpii păcatului sug vlaga şi viaţa oamenilor, însă ei, bieţii, nu se îngrozesc şi nu umblă să scape de aceştia.
Când apuci pe calea cea rea a păcatului, aluneci ca pe gheaţă până în prăpastie. De acolo, apoi, adesea nu mai este scăpare niciodată.

Păcatul este uşa ce i se deschide diavolului ca să intre în viaţa, în inima şi în casa noastră, alungând din noi harul dumnezeiesc.

Păcatul, ori mare, ori mic, este tot păcat şi trebuie tăiat cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu, fără cruţare.

Numai Sângele Sfânt al Crucii lui Iisus ne poate izbăvi de robia şi de pedeapsa păcatului.

De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie:

Dacă doreşte cu adevărat să-şi mântuiască sufletul, să se facă părtaş Harului lui Dumnezeu prin naşterea din nou, care se capătă prin credinţă în clipa predării şi a depunerii legământului pentru a-I sluji şi urma Domnului Iisus.

Fără predarea noastră sinceră în slujba Domnului, noi nu putem face lucrător Harul Domnului în viaţa noastră. Pentru că cei care nu se predau Domnului fac zadarnic Harul lui Dumnezeu pregătit pentru ei, după cum este scris: „...faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu“ (II Cor. 6, 1).

Să gândească cu frică şi cutremur sfânt lucrurile Harului lui Dumnezeu, fiindcă acestea sunt veşnice, atât prin binecuvântările lor, cât şi prin osânda pe care o aduc sufletului care nu vrea să le asculte, nu vrea să le primească, nici să le păstreze.

Harul lui Dumnezeu dă mântuirea şi iertarea Sa oricui le cere cu lacrimi şi le păstrează cu smerenie. Dar acest Har va şi osândi pe orice suflet care, bizuindu-se uşuratic pe Har, îşi va îngădui să se îngâmfe şi să nesocotească ascultarea şi smerenia în care trebuie să umble până la moarte faţă de Dumnezeu, faţă de fraţi şi faţă de toţi oamenii.

Cu păcatul trebuie să o rupă dintr-o dată şi pe totdeauna în clipa când intră în Oastea Domnului. Apoi să se ferească, clipă de clipă, să nu mai cadă în nici un fel şi în nici un păcat.

Să urască păcatul cu toată puterea şi să lupte cu toate mijloacele împotriva lui sub orice formă şi sub orice nume l ar vedea şi l-ar descoperi la el şi la alţii.

Să nu îngăduie nici la el, nici la alţii, în nici o măsură, păcatul, ci să se ferească de orice cale şi de orice loc al păcatului.

Să vegheze asupra sa şi asupra altora, spre a nu cădea în nici un păcat.

Să sprijine din toate puterile orice luptă contra răului, până când păcatul va fi scos din inimile noastre, din casele noastre, din ţara noastră şi din lumea întreagă.

Să lupte contra păcatelor ascunse ale celor credincioşi, ca şi contra celor văzute ale celorlalţi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin puterea lui Hristos şi prin harul Duhului Sfânt.

Acela care nu urăşte păcatul şi nu luptă contra lui prin tot ce poate şi din tot sufletul său nu poate fi un bun ostaş al Domnului.

O, Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, îndură-Te de fie-care dintre noi care am primit darul Harului Tău. Nu ne mai lăsa să pierdem acest har, căzând în vreun păcat. Ci ajută-ne să rămânem mereu smeriţi, curaţi şi sinceri înaintea Ta, ca să ne sfinţeşti deplin, spre a fi vrednici de slava Ta. Amin.

Păcat e tot ce duci prea greu

Păcat e tot ce duci prea greu,
şi prea-n zadar, şi prea gemând,
când zborul larg spre Dumnezeu
te-ar vrea aşa de-aprins luptând.

Păcat e tot ce arzi din vis,
din piept, din timp şi din priviri
pe-un drum străin de Paradis
şi de seninele trăiri.

Păcat e tot ce-ascunzi sub gând,
sau sub cuvânt, sau sub condei;
ce nu-i păcat, înalţi cântând,
curat când dai, curat când iei.

Păcat e tot ce nu-i frumos,
ce nu-i senin şi nu-i curat,
ce nu-i făcut pentru Hristos,
păcat e tot, păcat, păcat.

Păcat e tot ce nu-i supus
lui Dumnezeu, cu gând voios,
păcat e tot ce nu-i adus
din rădăcină lui Hristos.

Păcat e tot ce-i greu şi-amar,
dar dintre toate cel mai greu
e râsul aruncat spre har
şi pumnu-ntors spre Dumnezeu.

Sursa: "Dreptarul Învăţăturii Sănătoase" de Traian Dorz