vineri, 17 iulie 2009

"Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace!"


Înmărmurit de durere, cu faţa plânsă, prea mult plânsă, cobor în clipele acestea, cu gândul la moarte, care n-are drum de întoarcere. Pe unii ne înspăimântă, pe alţii ne stimulează, confirmându-ne fiecăruia că: "omul este ca iarba, ca floarea câmpului" şi că nimic din această viaţă nu ne aparţine definitiv.
Aşa cum am venit, aşa şi plecăm.
Toţi alergăm în această viaţă...toţi suntem frământaţi de probleme şi gânduri...când sun tem în prima tinereţe gândim că măcar de ne-ar da Dumnezeu 20 de ani din plin şi ne este destul. Mai târziu, la vârsta maturităţii ne rugăm lui Dumnezeu să ne tot lungească zilele, precum a făcut Avraam când cei trei îngeri i-au vorbit despre distrugerea Sodomei şi Gomorei, rugându-l pe Domnul să-i ierte pe aceştia dacă vor fi măcar 50 de drepţi, măcar 40, măcar 30 şi de fapt ajungându-se la o singura familie, cea a lui Lot.
Tot aşa şi noi facem, până ajungem, mai mult sau mai puţin la bătrâneţe...
Mi-e foarte greu să scriu, este prea multă tristeţe în jurul meu, încerc, mă străduiesc, cât pot şi cât ştiu să picur puţin balsam de mângâiere, peste sufletele rămase mute de-a dreptul de durere.


Bunicu (90 de ani), după ce trecu prin cele două războaie mondiale, după ce ce-şi îngropă soţia îşi îngroapă acum primul fiu, mătuşa după ce trecu de curând printr-o operaţie foarte grea pe creier, rămasă acum vaduvă, cele două verişoare rămase acum orfane de tată, tatăl soţiei mele, trecut şi el a.c. prin două operaţii din care una la inimă, îşi plânge fratele mai mic (sâmbătă ar fi împlinit 60 de ani), toţi, în urma traumatizării nu mai pot exprima decât tăcerea, tulburată din când în când de câte un suspin care te înfioară.



Nici ei, nici eu, nimeni din cei care l-au cunoscut pe unchiu Ion, încă nu ne vine să credem, încă nu putem accepta acestă plecare spontană dintre noi....Neaşteptată, năpraznică chemare.
Iată că mai devreme sau mai târziu fiecare plecăm din această viaţă căci: "lumea trece şi pofta ei iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne veşnic".
În fiecare zi ieşim din casă şi în fiecare zi putem ieşi pentru ultima dată...important este ca pentru fiecare din noi, ieşirea din lumea aceasta să fie intrarea în cea fericită de dincolo.

Am meditat astăzi îndelung, printre lacrimile mele şi ale celor de lângă mine, la cuvintele spuse de iudei, atunci când pe Obrazul Domnului Iisus, au început să curgă lacrimi pentru prietenul său Lazăr. Ei spuneau: "iată cât L-a iubit". Lacrimile Domnului Iisus sunt cele care descarcă trupul şi sufletul omului, spălând durerea din fiinţe...."Iată cât L-a iubit", spuneau iudeii...dar poate că nu numai pentru asta a plâns Domnul, poate că lacrimile Lui reprezenta şi durere şi neînţelegerea acelora care nu credeau în învierea lui Lazăr, printre care era şi sora lui Lazăr, cu toate că Domnul Iisus a spus: "Eu sunt Viaţa şi Învierea".

Acum lăsăm şi noi o lacrimă pe chipul celui plecat dintre noi, dorind într-un fel să materializeze simţirea dureroasă din sufletele noastre, încercând să ne vindecăm rana prin rugăciune şi credinţă, zicându-ne şi noi în adâncul inimii noastre: "n-a murit ci doarme".
Noi nu mai putem decât să ne rugăm şi să spunem cu toţii creştinescul:
"Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în corturile drepţilor, pe răposatul Gherman Ion". Amin

5 comentarii:

Ana spunea...

Condoleante! Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca cu dreptii Lui!

Mariana spunea...

,,Dumnezeu să îl ierte şi să îl aşeze în corturile drepţilor!".

Poate că acum e nevoie doar de lacrimi şi tăcere...

În duioasa tăcere înlăcrimată, transcriu aici câteva versuri alinătoare ale fr. Traian:

,,Durerea iar m-a cercetat -
şi-n inima-mi sărmană,
cu-atâtea răni, a mai lăsat
o rană.

Simţit-am cum pe faţă iar
curg lacrimile vale,
de ce mi-ai dat atât amar
şi jale?...

Durerea singur mi-o ascult
în suflet cum se duce,
iar mâine-n cimitir, mai mult
o cruce...

Atâtea visuri moarte-n şir,
nădejdi atâtea-n bine
le-am îngropat, ca-n cimitir,
în mine."

Andrei spunea...

Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru crestinatate si credinta s-au savarsit, si le iarta lor toate greselile pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i aseaza pe ei in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea, unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti cei din veac Sfintii Tai. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negrate si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti viata si invierea si odihna robilor Tai adormiti, Hristoase, Dumnezeul nostru si Tie marire, inaltam cu Tatal si cu Duhul Sfant.
Amin.

Cu Sfintii odihneste Hristoase, sufletul robului Tau, Ion, unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare, ci viata fara de sfarsit.

Un preot spunea...

Condacul al 11-lea
Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este întunecarea şi frica cea mai dinainte, căci de acum înainte tu eşti dorita, tu ne împreunezi nedespărţit cu Dumnezeu: tu eşti o mare odihnă, tu eşti o mare zi de sâmbătă. Apostolul striga: "Doresc să mor, ca să fiu împreuna cu Hristos!"; drept aceea privind la moarte ca la o minunată aşteptare şi viaţă strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Învia-vor morţii şi se vor scula din morminte şi se vor bucura cei de pe pământ, fiindcă atunci se vor scula trupurile duhovniceşti preamărite, nestricăcioase, luminate, oase uscate auzind cuvântul Domnului: "Îmbracaţi-vă cu vine, acoperiţi-vă cu piele, sculaţi-vă din cărunteţea vremurilor trecute, căci sunteţi răscumpăraţi cu Sângele Fiului lui Dumnezeu; prin moartea Lui sunteţi înviaţi, a venit peste voi lumina Învierii".
Tatăl nostru, descoperă-le acum în tot adâncul săvârşirilor Tale,
Tatăl nostru, Tu le-ai descoperit lumina soarelui şi luna cea liniştită,
Tatăl nostru, fă să vadă şi slava îngerilor care sunt pară de foc,
Tatăl nostru, Tu m-ai îndulcit cu frumuseţea răsăritului şi a apusului de soare, deci să vadă şi ei lumina veşnicei Tale Dumnezeiri,
Tatăl nostru, tot sufletul să fie luminat ca steaua dimineţii şi luceafărul zorilor,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 12-lea
Carnea şi sângele nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Câtă vreme petrecem în trup suntem despărţiţi de Hristos. Dacă nu murim nu putem învia pentru veşnicie, căci se cade ca stricăcios trupul acesta, să se îmbrace în nestricăciune şi muritorul acesta să se lumineze cu nemurirea, ca astfel în lumina zilei celei neînserate să cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Aşteptăm bucuria întâlnirii cu Domnul, aşteptăm razele luminoase ale Învierii, aşteptăm scularea din morminte a celor apropiaţi ai noştri şi îmbrăcarea celor morţi cu slava vie; prin preschimbarea întregii făpturi, vom striga Ziditorului unele ca acestea:
Tatăl nostru, Tu ai zidit lumea spre biruinţa bucuriei şi binelui,
Tatăl nostru, ridică-ne pe noi din adâncul păcatului la sfinţenie,
Tatăl nostru, dăruieşte celor răposaţi ca să împărăţească peste făpturile în cinste,
Tatăl nostru, fă ca să le fie lor Hristos Domnul, lumină pururea aprinsă,
Tatăl nostru, da-ne şi nouă ca împreună cu ei să prăznuim Paştile nestricăciunii,
Tatăl nostru, nu te despărţi de robii Tăi pâna la sfârşit,
Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!

Condacul al 13-lea
O! Preaîndurate Părinte, cela ce eşti fără de început şi voieşti ca toţi să se mântuiască, Cel ce ai trimis la cei pierduţi pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru şi ai turnat peste ei, Duhul cel de viaţă dătător, miluieşte, iartă şi mântuieşte pe rudeniile noastre şi pe toţi cei din veac adormiţi, cu solirile lor, cercetează-ne pe noi ca împreună cu ei să cântăm Ţie, Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, cântarea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Tot acatistul pentru cei adoprmiti il gasiti aici

kis spunea...

Dumnezeu sa va mangaie in aceste memente mai delicate.
Oare vom putea spune si noi ca Ap. Pavel:...caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este-un castig...Aceste cuvinte le inteleg doar acei ce inteleg voia lui Dumnezeu.