Au şi cuvintele-o durere

Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor
Când sunt silite să ascundă ca să arate ce nu vor,
Când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
Atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
Şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintai Cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit Cuvântul decât cucernic şi pios
Din Adevăr şi din Iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult suferă Cuvantul când îl împingem în noroi,
Când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi. 
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
Dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.

Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit
În contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
Cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!

Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
Căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti
Şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori la cel călau,
După osânda sau cu răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!

de Traian DorzAlte poezii frumoase scrise de Traian Dorz aici

Permiteţi o mica glumă

Ionuţ la şcoală. Profesoara îl întreabă:
-Ionuţ, ce faci când vaporul pleacă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ, ce faci când un om se îneacă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ , ce faci când stai la coadă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ, ce faci când doi se bat?
-Nu ştiu.

Ionuţ merge acasă şi îl întreabă pe tatăl său:
-Tată, ce faci când vaporul pleacă?
-Iei batistuţa şi îi faci la revedere.
-Tată, ce faci când un om se îneacă?
- Arunci colacul de salvare şi îl tragi la mal.
- Tată, ce faci când stai la coadă?
- Îşi aştepţi rândul.
- Tată,ce faci când doi se bat?
- Chemi poliţia.

A doua zi Ionuţ merse la şcoală şi profesoara îl întreabă din nou:
-Ionuţ, ce faci când vaporul pleacă?
-Arunci colacul de salvare şi îl tragi la mal
-Ionuţ, ce faci când un om se îneacă?
- Iei batistuţa şi îi faci la revedere
-Ionuţ, ce faci când stai la coadă?
- Chemi poliţia
-Ionuţ, ce faci când doi se bat?
- Îmi aştept rândul.

De multe ori păţim şi noi la fel, am auzit răspunsurile corecte la problemele care ne frământă, dar şi noi ca Ionuţ.....nu ne descurcăm să le aplicăm în viaţa noastră. Atâţia oameni se îneacă în marea învolburată a lumii acesteia şi noi.....nu ştim înota pentru a le putea fi colacul de salvare.
Stăm pe mal..........şi privim la cei care se "relaxează" întinşi pe spate, făcând pluta şi privind la cer . Ei de ce pot şi mulţi dintre noi nu?!

Întrebări - tu cum răspunzi?...

- L-am rugat pe Dumnezeu în dimineaţa aceasta să ne dăruiască împăcarea cu noi înşine?

Sau am îngăduit din nou comodităţii lăuntrice să se instaleze în noi, topindu-ne asemenea dimineţii în lumina zilei?
- Ai fost atent la vorbele şi faptele tale din ziua de astăzi?
Încă nu a apus soarele... ai grijă, nu toate greşelile mai pot fi reparate!
- Puţini prieteni adevăraţi i-am găsit pe calea-ngustă...aşa ca prefer să-i las încontinuare să-mi duca inima de mână tot pe această cale...
Dintre prietenii pe care îi ai, ţi-ai pus vreodată întrebarea câţi sunt cu adevărat prieteni?

27 ianuarie 2013, un moment pentru eternitate: Ziua de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Comemorarea a fost decisa prin Rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite numarul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptata la a 42-a sedinta plenara. La 24 ianuarie 2005, in cadrul unei sedinte speciale, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberarii lagarelor de concentrare naziste si sfarsitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a sase milioane de evrei europeni si a milioane de persoane de alte nationalitati de catre regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, in 1945, cel mai mare lagar nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietica.

Ruşinea de a-L căuta pe Domnul.

Zacheu a biruit această piedică. 

Pe aceasta trebuie să o biruim şi noi.

Pe cea dintâi – păcatele noastre – o biruie dragostea lui Dumnezeu, iar pe aceasta trebuie să o biruim noi. „Ochii lumii“ şi „gura lumii“ sunt o piedică  ce se iveşte regulat oriunde un suflet Îl caută şi-L află pe Domnul. Sunt atâţia şi atâţia creştini care se ruşinează de Evanghelia lui Hristos (Romani 1, 16). Se ruşinează a-L mărturisi în public – prin viaţa lor – pe Domnul Iisus. 

Şi, iată, pe drum, Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zacheu Îl vede apropiindu-Se şi din ce Se apropie, Zacheu se simte, acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Za-cheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zacheu se simte atât de sărac, atât de mic, atât de negru şi păcătos, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ Sus în pom, Zacheu era un măr copt; un măr care se copsese în faţa „Soarelui Dreptăţii“. Mărul copt stătea gata să ca-dă jos la picioarele Domnului. 

Să uiţi nu înseamnă să ierţi

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea - putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: "Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!", putem noi oare adăuga: "pentru că merităm"? Niciodata. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

Răspuns cu iubire fratelui meu

Pentru toţi acei ce se tem de eresuri şi alte şoapte viclene...

Dragul meu, îţi răspund azi în versuri:

Nu-ţi fie teamă de eresuri!

Nici de-a pustiului jivine

Ce-ţi fură ruga-n nopţi senine

Când Iubirea-i pururi neînvinsă,

Vei fi în biruinţa-i necuprinsă,

Şi din orice-adâncuri sau vâltoare,

Ieşi-vei c-o manta strălucitoare.

Nedumerire...

( 19 ianuarie 2009 - în lupta cu anii...cu amintirile...)

Nedumerire

Cine a spus că
părinţii trudesc din greu?!
Ei plămădesc din iubire
pâinea caldă pentru cină...

Cine a spus că
părinţii obosesc uneori?
Ei şoptesc rugăciuni atunci
şi vorbesc cu îngerii...

Vindecarea unui lepros de către Sfântul Vasile

Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: „Veniţi, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu şi împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Şi au ieşit din cetate, neştiind nimeni unde voieşte el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie şi de mulţi se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia de fecioria curăţiei lor cea păzită în taină. Şi avea Anastasie, pentru viaţa sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu şi era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul că Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către soţia sa, Teogonia: „Eu mă voi duce la câmp ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa şi în ceasul al nouălea din zi aprinzând lumânări să ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasile arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii”. Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca.

Cavalerul leproșilor

La Tichileşti, în ultima leprozerie a României, doctorul Răzvan Vasiliu a primit, anul trecut, Ordinul Serviciul Naţional în grad de Cavaler.

Paginile în care citiţi aceste rânduri stau sub o cupolă generoasă: „Cine, când, cum schimbă România”. De obicei, cei care sunt scrişi aici dau declaraţii, explică. Omul de astăzi nu va spune nimic, vor vorbi ceilalţi, cum şi faptele vor vorbi, pentru el. Doctorul Vasiliu: singurul specialist român cu doctorat în lepră, medicul care nu are de la cine să ia şpagă, cel care îi îngrijeşte pe cei săraci şi singuri. Aflaţi mai multe »

DESPRE BUNĂTATEA SUFLETEASCĂ

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.

O carte online - Minunata carte «Cărarea Împărăţiei» scrisă de părintele Arsenie Boca

Clik pe coperta cărții

Câteva referinţe despre asociația ortodoxă ”Oastea Domnului”

1. PPF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
2. ÎPS Laurentiu STREZA, Arhiepiscopul Sibiului si Mitopolitul Ardealului
3. ÎPS Irineu POPA, Mitropolitul Olteniei
4. Î.P.S. Nicolae CORNEANU, Mitropolitul Banatului
5. ÎPS Antonie PLAMADEALA, Mitropolitul Ardealului
6. ÎPS Serafim JOANTA, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord
7. ÎPS Teofan SAVU, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
8. ÎPS Bartolomeu ANANIA, Mitropolitul Vadului, Feleacului si Clujului
9. PS Daniil Partosanul, Episcop de Dacia Felix
10. PS Lucian Mic, Episcopul Caransebesului
11. PS Visarion, Episcopul Tulcei
12. PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei
13. PS Gurie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei
14. PS Gherasim Putneanul, Episcopul Radautilor
15. PS Ioachim Bacaoanul, Episcop vicar al Episcopiei Romanului
16. PS Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului
17. PS Vasile Somesanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei

Afla-vei tu vreodată

Afla-vei tu vreodată, sărmane călător,

În lung pustiul lumii al vieţii scump izvor?
Sau vei pieri-n deşertul acestei lumi pustii,
făr-a afla vreodată Izvorul Apei Vii?

Vin din căile pustii
la Izvorul Apei Vii,
acest scump izvor gustos
e Hristos, e Hristos, e Hristos.

DUMNEZEU E STEAGUL MEU!!!

Dumnezeu e steagul meu…
El mi-e steag şi El mi-e soartă;
Eu îl port...dar... El mă poartă...
Cu cât vântu-i mai semeţ,
Cu atât steagu-i mai măreţ…
Mic şi slab stegar sunt eu,
Însă steagu-I Dumnezeu ...

De ce a creat Dumnezeu zâmbetul şi lacrimile ?!

Odată, de mult timp, Domnul se plimba printr-o grădină atât de frumoasă, numită Eden...
În răcorea zilei se întâlnea cu bunul Lui prieten – omul...Nu se mai săturau stând şi bucurându-se unul de altul...De fiecare dată aveau ceva nou de dăruit unul celuilalt...Era un izvor nesecat de iubire care dăruia neîncetat...Totul în jur părea nemişcat...Frumuseţea sufletească a celor doi în sfânta lor părtăşie întrecea cu mult frumuseţile pieritoare care îi încojurau...Părea că şi acestea doreau să li se cuibărească în sufletele lor pline de iubire...

Ce dor frumos

O frumoasă carte online a Sf. Ioan Gură de Aur - Predici la duminici si sărbători

Clik pe coperta cărții :)

Iertare şi iubire

"Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi:

ce minunat Mântuitor avem noi,

ce Patrie strălucită, fericită şi eternă

şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare

şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?

Într-adevăr, nimeni!

Ce irizări de lumini, de ape, de raze şi de zări sunt aici unde am ajuns!

Totul miroase aici a crini înrouraţi, a trandafiri sărbătoreşti, a mir de nard curat de mare preţ.

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

"Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.  Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Mc 1, 1-8)

Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa este de cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Şi botezându-Se, Iisus îndată a ieşit din apă; şi, iată, s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, şi venind peste Dânsul; Şi, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17)

“Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi...” (Marcu 8, 18)

Aceasta este şi problema noastră. Nu vedem pe cei din jurul nostru, care trăiesc în tristeţe, în disperare, în singurătate, în dureri şi în boală. Nu vedem pe ceice nu gândesc ca noi, nu vedem pe cei ce nu ne iubesc. Nu vedem, cum lângă noi, adevărul este modificat, învăţătura dreaptă schimbată. Nu vedem, pentru că e mai bine, mai confortabil, să nu vedem, să nu se supere nimeni, spunem noi. Nu vedem şi totuşi vedem, dar nu vedem ceea ce trebuie. În loc să vedem bârna din ochii noştrii, vedem cu atâta uşurinţă paiul din ochii celor de lângă noi

„Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească”.

"Cine oare ar mai glăsui astfel? Care dintre toţi oamenii sălăşluitori vreodată pe acest pământ ar spune despre sine că-şi doreşte să se micşoreze, că i se cade să se umilească în vreme ce aproapelui său i se cuvine să crească, să sporească?

Firesc îi este omului raţionamentul cu totul invers: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Ceilalţi? Să-l admire, să-l slujească, să-l răsfeţe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, complimente, slujiri şi plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta-i superioritate nu va înceta în veac a fi.

Egocentrismul şi idolatrizarea eului sunt cererile şi dorinţele sufletului omenesc obişnuit, câtuşi de puţin ştergerea şi înfrângerea sinei, recunoaşterea superiorităţii altuia. Ceilalţi îi sunt toţi inferiori, orbi care nu se pricep să-i deosebească însuşirile excepţionale şi să-l aprecieze cum ar trebui.

Două scrisori din corespondenţa lui Nicolae Steinhardt cu Virgil Ierunca (1967-1983)

Bucureşti, 30. XI. 1970

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi ne­aşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se pră­buşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în ge­neral, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament.

Intr-o recentă predică la biserica unde merg de obicei, preo­tul ne arăta de ce îndeobşte creştinii se feresc de Evanghelie şi se simt mai în siguranţă, mai acasă în Vechiul Testament. Pentru că aci Dumnezeu e drept, necruţător, răzbunător, sever; omul mijlociu, de ispravă, e şi el drept, cinstit, aspru, neiertător, răz­bunător, rece.

ERA O VREME, IN ROMANIA

Vă sorcovește gândul meu...

Din Anul Nou ca un Orfeu

Cu lira lui vindecătoare

Vă sorcovește gândul meu

Aici, acum, pe fiecare.

Eu fără voi zadarnic sunt!

Vă fie casa voastră plină

Și sufletul de pe pământ

De cea mai harnică lumină!

De roada ei să aveți parte,

Să vă înflorească-n viață merii

În Noul An și mai departe

Până la capătul vederii...

Să fiți în toate sănătoși,

Iar sănătatea să vă fie,

Preasorcoviții mei frumoși,

Cea mai deplină avuție!

1 Ianuarie 2014

de Nicolae Nicoară-Horia

E Anul Nou, e Anul Nou...

Se-aude dinspre anul dus

Cuvântul meu ca un ecou

Cu bucuria cea de sus-

E Anul Nou, e Anul Nou!

Din el cu Dragoste îți spun,

Să îl primim cum se cuvine

În gândul nostru cel mai bun

Pe cel ce-n casa noastră vine.

În toate fără-asemănare

Ne fie dar întreg și sfânt,

Cuvântul nicio vârstă n-are,

El este veșnic pe pământ...

1 Ianuarie 2014

de Nicolae Nicoară-Horia

Şoapte de rugăciune...din anul ce a trecut...

E aşa emoţionant să mă uit în urmă peste rugăciunile mele rostite şi scrise cu sinceritatea aceea din cămăruţa de taină...Constat că şi acum când le rescriu, sunt la fel de vii în sufletul meu...Inima mea le rosteşte din nou şoptit şi înlăcrimat...

...Când vin aici, în cămăruţa de rugăciune, în cămăruţa tainei noastre, Doamne, Te găsesc înlăcrimat de dor...Iar eu, cu ce vin? Tot cu tristeţile mele ce-şi rostesc durerile tăcut, prin lacrimi amare...Iartă-mă, Doamne, că nu vin de fiecare dată zâmbind aici...Vin cu poveri pe care le deşert la picioarele-Ţi sfinte...Eu însămi parcă sunt o povară...Iar nu mai ştiu zborul...iar mi-s genunchii zdreliţi de pietrişul ascuţit al drumul pe care mă târăsc...mi-e ruşine de mine...mi-e teamă de mine, de eu-l meu...De ce a trebuit să gust din nou din amărăciunea neiertării?...De ce mi-e iubirea mică, atât de mică încât abia o mai simt cei din jur?...M-aş ascunde de faţa Ta...Simt că m-ar arde ochii Tăi, iubirea lor...

La hotar de an

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!...

Gândul zilei

Discuţie între doi embrioni

- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.

- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

Gândul zilei

„Un fiu ni s-a dat”!… (Isaia 9, 6)

"Praznicul luminat al naşterii Domnului Iisus Hristos!…

Şi în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei Taine din Ieslea Betleemului cu inimile pătrunse de însemnătatea ei cutremurătoare…

Aud glasul proorocului Isaia… Din negura strălucitoare şi îndepărtată a celor trei mii de ani în urmă, el strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi Adevăr:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, Domnia va fi pe umerii Lui…
Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6).

Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

"Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.

„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi, va fi grăit omul acela; poftim, intraţi în grajdul meu.”

„Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.

Pentru mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu

O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace în umilire drăgălaşul Prunc Iisus

Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.

El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.

Ale Sale mâinişoare le întinde către noi

Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:

„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…

Voi de ce vă tot urâţi?

Ne colindă poetul Traian Dorz - o voce de o expresie cu totul aparte

Vine Domnul calator

Vine Fiul Sfantului

Sfantul copilas

Sfanta Maica

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.

Să ne ţinem de credinţa

Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.

De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.

Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos.

Ce caută alcoolul în Tainele şi slujbele noastre bisericeşti?

Biblia ne spune că, odinioară, Antioh – împăratul păgân – a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Iar acesta venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi, alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât“ (II Macabei 5, 25–26).

Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în fiecare Duminecă şi sărbătoare, se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana, cu oastea lui, i-a rănit şi i-a omorât.

O scrisoare neexpediată

În serile acestea minunate în care medităm mai mult la sărbătoarea ce va să vină, am redeschis din nou cutiuţa cu amintri şi privirea mi s-a oprit peste o scrisoare neexpediată. Se întâmpla acum 18 ani...oare de ce nu am expediato? Mă uit atent, nu are nici un destinatar...deschid plicul şi citesc:

"E seară, afară ninge liniştit. În casă e linişte. Sărbătorile au trecut de mult, aducând bucurie în sufletele noastre. Sărbătorile în care am putut auzi colindele cereşti, prin care era evocată naşterea Domnului.

Un singur tril...şi-atâta armonie! ( poeme într-un vers )

Prieten
Îţi spune adevărul...şi rana ţi-o mângâie...

Rouă
Stropi de doruri strălucesc în grădina inimii...

Rugăciune
Mâinile întinse vor cerul să-l cuprindă...

Prietenul credincios
Inima-i şopteşte versurile de alin...

Vers de alin
Atingere de fulg pe-adânca rană-a inimii...

DE CE SUNTEM ALUNGATI DE LA NUNTA?

“Împăratul întinde ospăţ de nuntă, trimite o dată după cei chemaţi, trimite de două ori, dar ei nu vin din pricina grijilor lumeşti: unul e prins cu gospodăria, altul cu negoţul.

Au fost chemaţi alţii şi de această dată cămara de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Prin­tre aceştia a fost aflat unul care nu avea haină de nuntă şi, drept aceea a fost aruncat afară.

Tâlcul pildei e limpede. Ospăţul de nuntă este împărăţia Cerurilor; chemarea este propovăduirea Evangheliei; cei ce n-au vrut să vină sunt cei ce nu au crezut de fel; cel fără haină de nuntă este cel care a crezut, dar nu a trăit după îndreptarul credinţei lui. Fiecare să se gândească din care tagmă face parte.

Cina Domnului e gata!

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Iubeste-Ma asa cum esti tu

"Nu îmi spune nimic...
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti.

Povestea lui Mos Craciun-Manastirea Camarzani

Încotro, omule...?

Iată o întrebare provocatoare care care pentru mulţi oameni rămâne fără răspuns. Unii dintre semenii noştri găsesc că este o prostie să crezi că după moarte mai există ceva. Alţii cred în existenţa iadului şi a raiului, dar nu fac deosebire între calea îngustă ce duce la rai şi cea largă, ce duce la iad. Există însă şi oameni care tresaltă de bucurie la o astfel de întrebare. Aceştia sunt adevăraţii creştini. Ei ştiu de unde vin şi încotro merg. Pentru ei moartea nu înseamnă sfârşitul omului, ci doar sfârşitul vieţii pământeşti, vemelnice şi începutul vieţii veşnice.

Ca şi moartea, raiul şi iadul sunt foarte reale.

Dacă moartea este urmarea păcatului strămoşesc, raiul şi iadul sunt urmarea actului justiţiar ce urmează după moarte, prin care se răsplăteşte sau pedepseşte fiecare suflet, în funcţie de ceea ce a făcut pe pământ cât a vieţuit în trup.

Grigore Lese ---- Colind

O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele...

-->

O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele, ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă...
Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ.

Atunci îşi descoperă tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de preţ, nemaiţinând seama că ar putea fi privită cu dispreţ, ca o uşuratică. Sau bănuită de risipă, ca o nebună.
Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei, uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit.
Când îi vine un oaspete nou, se pierde cu totul în încrederea ei, uitând de toţi cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărnicia cea mai largă şi aşază în faţa oricui tot ce are mai bun în cămările sale.

Rugaciune

Doamne...fă din mine unealta pacii...Doamne, niciodata...
N-as fi putut...
Psalmul 20

recita Marcel Iures

Golgota Basarabiei

La multi ani, Romane!

"...Oameni de azi aşteaptă Canaanul binelui din multe părţi. Unii îl aşteaptă de la oamenii, alţii de la politică. Însă binele trebuie aşteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar aşteptăm vremuri bune. La congresul din Stocholm, unde trimişii tuturor Bisericilor s-au sfătuit asupra îndreptării relelor din lume, principele Suediei a spus o vorbă foarte cuminte: "Noi, oamenii şi popoarele de azi - a zis principele - trăim vremurile ce le merităm"... La aşa oameni, aşa vremuri...la aşa cap, aşa căciulă. Noi căutăm pricinile relelor în afară de noi, şi ele sunt în noi.

Şi nu numai românii suntem în această stare biblică. Toate popoarele sunt aşa....De necazuri, acele neamuri vor scăpa mai întâi, care vor fi mai mult nădăjduit spre Domnul; căci dacă vom fi nădăjduindu-ne spre Dânsul, ne vom mântui printr-Însul (Isaia 1, 27)

În praznicul nostru naţional de 1 Decembrie, să nu uităm acest adevăr."

Părintele Iosif Trifa

Fie-ti mila Doamne

Ce- ti doresc eu tie dulce Romanie

Cârciuma din Poiana Mărului a trecut printr-o schimbare din temelie.

Vedere asupra satului Poiana Mărului

În foaia «Oastea Domnului» (nr. 49 din 1931), s-a publicat o ştire cu adânc înţeles pentru Evanghelia cu schimbarea din casa lui Zacheu vameşul.

În comuna Poiana Mărului, jud. Braşov, un cârciumar, Ioan Enescu, şi soţia lui au intrat în Oastea Domnului. Iar după ce au intrat în Oaste, „au lăsat cârciuma şi localul acela care era pus în slujba diavolului, l-au curăţit şi împodobit frumos şi l-au pus în slujba Domnului. În localul acela, unde se vorbeau vorbe urâte şi murdare şi unde erau sudalme, certuri şi bătăi, astăzi se înalţă rugăciuni şi cântări de laudă lui Dumnezeu“. Cârciuma s-a prefăcut într-o casă de adunare a Oastei Domnului.

Cuvant catre tineri - IPS Bartolomeu Anania

Cuvinte cu rost - Pr. Petru Băluţă

Cuvinte cu rost | Hunedoara TV

Emisiune de spiritualitate creştină 

Difuzare: Sâmbăta – ora 12.30

 Reluări:  Duminica – ora 08.30 

Realizator: Mircea MIHULEŢ

tvhunedoara.ro

E vremea postului… e vremea Psaltirii

Dar această carte trebuie citită nu numai pe timpul postului, ci în toate zilele vieţii noastre, căci e cartea cea mai dulce dintre toate cărţile de pe pământ. Şi e cartea ce poate mângâia mai mult decât toate cărţile şi mângâierile din lume. Sunt în viaţa aceasta dureri şi frământări pe care singură Psaltirea le poate mângâia şi uşura.

Autorul Psaltirii este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt, Mângâietorul, aşa a întocmit această carte, ca ea să aibă leac şi untdelemn pentru toate rănile, durerile, întristările şi frământările vieţii noastre. Eşti bolnav? O sută de medici nu pot face la patul tău ceea ce face un psalm.

Eşti încercat şi întristat? O sută de prieteni şi mângâietori nu te pot mângâia aşa cum te mângâie Cuvântul lui Dumnezeu din Psaltire. Ţi s-a făcut un rău, o nedreptate, şi simţi ispita de a te mânia şi a te răzbuna? Citeşte psalmul 37 şi îndată te vei linişti. Dăm mai jos câteva părţi din acest minunat psalm, ca o pildă despre cum ştie Domnul să-Şi liniştească şi să-Şi mângâie copiii Lui:

Fără cuvinte...

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, 10 noiembrie 1935, nr. 46

„Mare este Dumnezeu!”

Spun bătrânii că pe vremuri, în ce ţară nu mai ştiu,
Ar fi locuit odată, un creştin giuvaergiu,
Care-n orişice-ntâmplare, şi la bine şi la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste ţara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creştin c-aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Învăţătura ortodoxa despre ingeri

„Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui) înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri.

Pacea Domnului Iisus

"Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante "
( Ioan 14, 27)

Pacea oferita de Domnul Iisus, este o pace "vie", o pace care nu se refera la o anumita absenta a razboiului.
Domnul Iisus ii avertizaza pe Sfintii Apostoli ca vor fi prigoniti pentru numele Lui, prin urmare nu vor avea pacea pe care o ofera lume. Pentru o astfel de pace lumeasca crestinul trebuie sa faca numeroase compromisuri cu pacatul. Domnul Iisus doreste sa ne fereasca de astfel de compromisuri oferindu-ne pacea Lui: "Va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea" Aceasta este pacea la care se refera termenul biblic "salom" si care inseamna o stare in care fiecare om este obiectul dragostei si grijii tuturor si respecta pe celalalt ca pe sine insusi, in care omenirea intreaga este unita intr-o mare si sfanta comunitate.

Canon de Rugaciune Catre Ingerul Nostru Pazitor

PostTraumatic

Definiție: trauma= șoc emoținoal violent, leziune corporală gravă ...

Definiție duhovnicească: trauma=lovitură foarte puternică, la nivelul sufletului, sau al trupului, care clatină, îngenunchează, prăbușește ... 

Care dinte noi, nu a fost niciodată: lovit, dărâmat, îngenuncheat, traumatizat? Și câți dintre noi, aflați în acele momente grele, am știut încotro să alergăm și ce să facem?

Traumele sunt, au fost și vor fi parte a existenței noastre. Totul e să știm cum să le facem față.

Nu vreau să stărui asupra capitolului: De ce apar? De ce eu? De ce acum? ... dar voi spune totuși, că de cele mai multe ori , noi înșine suntem cauza acestor lovituri extrem de dure, din pricina deciziilor greșite pe care le-am luat, cu prea multă ușurință și superficialitate, făcând uz neinspirat de neprețuitul dar primit de Sus, numit Libertate și de prea puține ori, trauma, accidental produsă, este îngăduită spre încercare (ex: Dreptul Iov).