Ce părere aveţi de muzică, de teatru?

În ceea ce priveşte muzica, noi trăim într-o societate în care muzica are ponderea ei. Păcat că oamenii în general nu sunt foarte doritori de a cânta ei înşişi, cel mult ascultă muzica la casetofon, la radio, la televizor, muzica cântată de alţii. Mai demult era o angajare a oamenilor, în general, pentru muzică. Nu mă gândesc numai la cei care erau angajaţi într-un cor, ci la cei care erau gata tot timpul să fredoneze ceva, să cânte ceva, eventual să cânte la un instrument muzical, să interpreteze o cântare, o melodie, cântând el însuşi vocal şi parcă în tinereţea mea era mai multă preocupare de a face muzică, nu numai de a asculta muzică. Şi atunci, trăind într-o societate în care oamenilor li se oferă după preocupările care sunt, îmi pare rău că se neglijează anumite lucruri pentru că nu mai sunt la modă.

Asociatia „Salveaza o inima” lanseaza primul magazin online caritabil din Romania dedicat copiilor: salveazaoinima.ro

Am primit un mesaj de a face cunoscuta o initiativa umanitara, m-am informat si iata despre ce este vorba:

"Magazinul:salveazaoinima.ro, a fost infiintat pentru a ajuta copii aflati in dificultate atat medicala cat si materiala.Magazinul caritabil: salveazaoinima.ro  functioneaza sub sloganul:”Impreuna pentru cei mici”. Acestui proiect unic s-au alaturat branduri cunoscute atat la nivel national cat si international venind in intampinarea clientilor nostri cu cele mai bune produse. La doar o simpla apasare de buton putem face minunii in viata copiilor care nu au avut sansa sa se bucure de o copilarie normala.

Oricat de frumos, odata...

Povestea unui sat, numit Geamăna

#Rosia from Florin Cofar on Vimeo.
Acest lucru sa întâmplat în urmă cu peste 20 de ani în Transilvania. Istoria are un mod de a ne avertizare. Din păcate, avem, de asemenea, o modalitate de a uita lecțiile trecutului.

Totul este cu putinţă celui ce crede şi se roagă.

Numai dacă sufletul este credincios statornic şi dacă rugăciunea lui este stăruitoare. Căci când omul credincios luptă cu Dumnezeu aşa, omul totdeauna Îl biruie pe Dumnezeu prin rugăciune. Fiindcă Dumnezeu este iubire, iar iubirea nu rezistă rugăciunii.

Hristos poate realiza imposibilul. Dar şi ai Săi pot, în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El. Prin Harul Său, şi ei au putut şi vor putea realiza lucruri socotite, omeneşte, imposibile – ca Domnul lor Iisus.

Hristos a înviat morţii. Ai Săi au putut face şi ei aceasta (Fapte 9, 36-41; 20, 7-12).

Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel. Sfântul Pavel spune: „Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-L fi făcut Hristos prin mine… fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt…“ (Rom 15, 18-19).

Despre sinceritate și prietenie ( fragment), de Mircea Eliade

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar  criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu.

Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce steapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer.

Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca  viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu unul știi de ce am nevoie, Tu mă iubești pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine.

Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu știe a le cere.

Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta.

Inima mea e deschisă Ție; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le știu eu.

Vezi și fă după mila Ta. Lovește-mă și mă tămăduiește, doboară-mă și mă ridică.

Mă cutremur și tac cu evlavie înaintea voinței Tale sfinte și a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.

Mă aduc Ție jertfă, nu am altă dorință decît numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!

Amin.

Apel Umanitar: “Implică-te şi tu!”

În urma inundaţiilor din zona Galaţi din localităţiile: Cudalbi, Costache Negri şi Pechea, un grup de fraţi   ne-am deplasat la faţa locului unde am constatat situaţia în care se află casele fraţiilor afectaţi de inundaţii. 

Redăm câteva din fotografiile realizate. 

Pentru susţinerea pe termen scurt, mediu şi lung a celor rămaşi fără locuinţă sau cu locuinţe afectate, Sfatul frăţesc zonal Galaţi lansează chemarea:„IMPLICĂ-TE ŞI TU!”
1. Începând de astăzi, toţi cei care doresc (persoane fizice şi juridice) pot susţine familiile fraţilor afectaţi, prin donaţii în contul deschis la Banca Transilvania: RO97BTRLRONCRT0018243902 Beneficiar: Asociaţia Oastea Domnului, filiala Galaţi.
2. Constituirea unor echipe de lucru pentru refacerea cât mai urgentă a cel puţin a unei camere încălzită cu o sobă pentru locuit pe timp de iarnă.
3. Implicarea voluntară a tinerilor, a adolescenţilor şi nu numai. Sumele colectate vor fi eficient folosite pentru achiziţionarea materialelor de construcţii, bunuri de folosinţă îndelungată (saltele, paturi, sobe, calorifere electrice, pături, etc.)

Cu speranţa că încercările şi nevoile fraţilor noştrii ne vor mobiliza şi ne vor uni mai mult, vă aşteptăm şi vă multumim!

 Persoană de contact : Gheorghe Neagu - 0745 323.204 Sfatul frăţesc zonal Galaţi

Aruncaţi mreaja!…

Iisus le-a zis: «Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi». Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.“ (Ioan 21, 6)

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este ca o mare plină. Oriunde ai arunca mreaja credinţei, cu foame duhovnicească, vei găsi din belşug adevăruri cu care să te hrăneşti. Sfânta Scriptură este hrană pentru orice vârstă şi pentru orice gust duhovnicesc.

Pentru cei mici are lapte duhovnicesc şi dulciuri gustoase, adevăruri începătoare (I Pt. 2, 2).

Pentru cei mari este nespus de mare şi cuprinde atâtea adevăruri desăvârşite, atât de înalte şi atât de adânci, încât nu este şi nu va fi niciodată pe pământ o minte omenească să poată spune că le-a cuprins pe toate. (Ev. 6, 1)

Pentru cei înfometaţi are hrană din belşug.

Pentru cei pretenţioşi are nespus de felurite bunătăţi în aşa fel, încât niciodată să nu li se piardă dorinţa şi foamea după ele.

Pentru cei vârstnici, pentru cei trecuţi prin greutăţile şi încercările vieţii are hrana înţelepciunii celei mai mari.

Pentru cei bolnavi are totdeauna balsamul vindecător şi hrană întăritoare.

Pentru inimile zdrobite are leacul înnoitor şi înviorător.

Pentru cei slăbiţi are întărire.

„A dărui este cel mai bun mod de comunicare”

„A dărui este cel mai bun mod de comunicare” - este sloganul unei companii de telecomunicaţii din Thailanda, care a lansat pe piaţă o reclamă despre care multe voci au spus că este mai bună decât un film hollywoodian.

Părintele Iosif Trifa, Certege și lecția de istorie și credință (14.09.2013)

Haideţi să pornim deci spre începuturile lui!

Ştiam că s-a născut în 3 martie 1888 în satul Certege de lângă Câmpeni-Bis­tra, din părinţii Dumitru şi Ana, născută Bota. Va trebui deci să începem de acolo. Să aflăm întâi satul Certege, apoi casa în care s-a născut, cu locurile prin care şi-a trăit anii copilăriei, cu cimitirul în care i-a fost înmormântată dulcea mamă când el n-avea decât 7 ani... biserica din sat şi tot ce se mai putea afla despre toate aceste locuri pe unde a trăit până ce le-a părăsit, plecând spre crucea şi jertfa lui profetică...

Am aflat de la Câmpeni drumul de câteva ceasuri de mers pe o vale în sus şi tot în sus până ce se deschide o poiană pe o costişă dulce, înconjurată de jur‑împrejur până departe cât vezi cu ochii numai de dealuri şi dealuri, ducând spre munţii de după care nu mai vezi nimic decât cerul înalt şi frumos – cum parcă nu-i alt cer altundeva.

Din în loc în loc, pâlcuri de pomi, căpiţe de fân, vaci şi oi care pasc păzite de femei ori de copii şi fete, cum trebuie să fi fost pe aceste locuri de la facerea lumii, cu aceste văi care spumegă de ceţuri pe măguri şi cu arbori ale căror frunze, de la un galben ruginiu şi până la un roz aprins, umplu totul de frumseţe, de culoare şi taină.

După un urcuş destul de lung şi greu, iată satul Certege şi iată casa părintească în care s-a născut copilul minunat şi chinuit al lui Dumnezeu şi al unei mame sfinte care l-a născut şi la crescut pentru Hristos şi Evanghelia Sa ...

Ceva mai departe, iată bisericuţa din sat unde a fost botezat pruncul iubit şi unde a primit el un nume biblic şi o chemare la fel ca şi a celor doi, unul din Vechiul şi altul din Noul Testament, cu acelaşi nume ca el.

Nu departe de bisericuţa asta în care de multe ori trebuie să fi mers şi el când era copil, cu o cămăşuţă albă şi cojocel frumos, cântând în duminici şi sărbători la strană cu ceilalţi copii şi cu învăţătorul lor frumoasele şi neuitatele tropare şi pricesne. Aici, stând afară cu faţa spre intrarea în biserică, în partea stângă, aproape de biserică, o cruce de piatră, una singură, cu câte trei creste la fiecare dintre cele trei capete ale ei... E crucea pe care este săpat cu o daltă subţire, cu urme înnegrite de vremuri şi de muşchi uscat, un înscris semănând a necropolă, a cronică, a sanctuar: 

ANUŢA TRIFA

BOTA

 născută 1857

măritată 1874

răposată 10 noiembrie 1895…

O, crucea asta... de câte ori nu va fi mers orfanul Domnului şi al mamei s-o îmbrăţişeze plângând şi să-i spună acele cuvinte care nu le mai poţi spune decât unei singure fiinţe pe lumea asta. Aceea care, după Dumnezeu, are cel mai sfânt nume pe pământ – MAMA…

Aici aşteaptă învierea şi răsplata lui Dumnezeu una dintre mamele care au născut cei mai sfinţi, mai chinuiţi şi mai străluciţi slujitori ai lui Hristos şi luptători ai Lui pe pământul acesta... Ea va fi pomenită odată împreună cu mamele marilor sfinţi şi profeţi ai lui Dumnezeu. Şi va merita, fiindcă a avut de la Dumnezeu un har asemenea acelora. ...

Să ne plecăm şi noi aici genunchii şi capetele noastre recunoscătoare înaintea lui Dumnezeu, pentru odihna şi răsplata ei veşnică, fiindcă şi noi ne-am împărtăşit atât de mult de lacrimile şi suferinţele investite de ea în creşterea şi formarea fiului ei, părintele care ne-a născut pe noi din nou în Hristos. ...

Lângă biserică, dacă stai cu faţa spre intrarea bisericii, în dreapta, o cruce înaltă, cu trei umbre de cruci micuţe, culcate la picioarele ei pe lespedea de pe mormânt... Şi o tablă în josul crucii arată că aici este înmormântată Iuliana Trifa, născută Iancu şi răposată în 1919, cu cei trei copii micuţi ai ei. Cele trei umbre de cruciţe culcate pe veci pe placa mormântului mamei, ca peste sânul sfânt al măicuţei lor scumpe, sunt însemnarea mai rămasă după moartea celor trei copilaşi morţi, fiecare în primul an de viaţă, despre care părintele lor într-un fel – şi al nostru în alt fel – scria atât de zguduitor în cartea „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El“, că au murit pe braţele lui, spunându-i: Tăticule dragă...

Ne-am aplecat cu adâncă şi înlăcrimată rugăciune aici lângă gărduţul de fier şi lângă crucea aceasta lângă care se vor fi prelins atâtea lacrimi din inima celui care şi-a înmormântat jumătatea cea mai sfâşietoare a fiinţei sale pământeşti. Şi poate şi mai mult. ...

Ce pline sunt toate aici de aceste prezenţe eroice şi sfinte!

Am crezut că le lăsăm toate acestea acolo, între aceşti munţi de la Albac, la Vidra şi Certege, peste aceste văi şi creste pline de lumină, de raze, de culori, de cruci, de tăcere şi de lacrimi, dar nu le-am putut. Ele au venit cu noi pentru că erau în noi, le moştenim ca o parte adânc înnăscută în fiinţa noastră, ca sângele, ca lacrima, ca dragostea şi sudoarea noastră, care nu se pot nici schimba, nici pierde, nici uita până la moarte.

Şi aşa ne-am dus de-a lungul tuturor suişurilor şi coborâşurilor prin aceşti munţi şi peste aceste văi pline de singurătate, de poezie, de tragedii, de dragoste – de Istorie şi de Dumnezeu. De-a lungul acestor păduri zugrăvite în mii de culori şi nuanţe de soarele şi de măiestria toamnei acesteia divine, am făcut popasuri, însemnări, imagini.

Am recitat aici gânduri nemuritoare, am cântat, ne-am rugat, am plâns şi am trăit momente cereşti, cu ochii scăldaţi în culori, cu faţa scăldată în lacrimi, cu sufletul scăldat în amintiri şi în adoraţii... Nimic n-a murit în tot ce-a fost pe aici. Nici unul dintre cei care au strălucit şi au iubit trecând peste aceste plaiuri veşnice n-a murit. Ei numai s-au dus ca după o cotitură de drum la o poiană de munte la care noi încă n-am ajuns, dar vom ajunge şi noi în curând...

Ce fericiţi îi vom afla la Izvorul de sub Plai, aşteptându-ne cu masa întinsă, privind la calea noastră şi rugându-se să ajungem cu bine şi noi la ei...

O, Doamne şi Dumnezeul nostru, Care numeri paşii noştri şi strângi lacrimile noastre, Te rugăm, binecuvântează paşii profetului Tău trimis în ţara noastră şi în Biserica noastră, şi în vremile noastre, de mari răscruci ale istoriei noastre. Te rugăm, fă, Doamne, ca strălucita Lucrare pe care ai făcut-o Tu prin el să devină un mijloc de trezire, de reorientare şi de mântuire pentru tot neamul nostru şi pentru toate neamurile lumii. Pentru toată Biserica noastră şi pentru toate Bisericile pământului.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din "ISTORIA UNEI JERTFE"  vol. IV, pag 262-267 

P.S. Am participat anul acesta în premieră la adunarea de la Certege, la casa Părintelui Iosif Trifa,  așa cum fusese anunțat în foaia Iisus Biruitorul și pe site-ul oficial al Oastei Domnului. Mărtuisesc ca era pentru prima data când pașii mei călcau pe aceste locuri sfinte. Am plecat de acolo cu gândul că voi avea multe de scris, multe de împărtășit celor care nu au ajuns încă în acele locuri, mărturisesc însă că nu-mi găsesc cuvintele. Fratele Traian Dorz, spunea atunci când a scris cele mai de sus că: ” Am avut apoi de lucru luni de zile până ce am putut pune cap la cap fiecare idee, fiecare imagine, fiecare pas, spre a întregi un drum, drumul profetului prin istorie, prin întâmplări şi prin adevăruri, spre a putea da şi păstra urmaşilor noştri aceste comori nepieritoare.” 
Ce să mai spun eu!
Vă las cu imaginile și cu mărturisirea că atunci când veți ajunge la aceste locuri sfinte, fratele Traian Dorz vă va fi cel mai minunat ghid.

Crucea-mi este calea

Crucea-mi este calea
astăzi pe pământ,
ea mă luminează-n
adevărul sfânt,
ea-mi sădeşte-n suflet
al iubirii foc
şi-mi găteşte-n ceruri
pentru veci un loc.

Iisuse, mântuirea mea,
e doar prin Crucea Ta
nălţată-odată sus pe Golgota,
Tu mă-ntăreşti mereu prin ea,
să pot smerit purta,
pe drumurile vieţii, crucea mea.
Prin Crucea Ta, eu pot purta
blând şi liniştit şi până la sfârşit,
oricând, pe toate drumurile vieţii,
crucea mea.

Crucea-mi este-avântul
şi sfinţitul spor
în lucrarea sfântă-a
sfântului ogor,
ea-mi deschide uşa
spre-orizonturi noi
unde văd lumina
stărilor de-apoi.

Crucea-mi dă puterea
să mă biruiesc
şi statomicia-n
tot ce e ceresc,
Crucea-mi este puntea
peste orice-abis,
prin ea trec dincolo-n
Sfântul Paradis.

Traian Dorz

Prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre

O! Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Răspunsuri duhovniceşti: Să ne îngrijim şi să ne sfinţim casele

Părinte, de ce trebuie să facem sfinţirea casei? Cât de des se săvârşeşte această ierurgie?

Slujba Aghesmei mici, adică Sfinţirea cea mică a apei, poartă şi denumirea populară de sfeştanie. Ea se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba Sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a casei, precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

CERTURILE

Să ştiţi că numai oamenii răi se ceartă, oamenii buni nu se ceartă. Un bun şi-un rău nu se ceartă, că cel bun cedează şi cearta-i gata.

Zice că erau într-o pustie doi călugări şi tare bine se înţelegeau unul cu altul. Şi unul dintre ei o zis: Hai să ne certăm şi noi o dată cum se ceartă oamenii din lume. Şi celălalt o zis: Hai, da’ eu nu mă ştiu certa. Şi celălat o zis: Hai, că te învăţ eu. Şi l-o învăţat. Zice: Punem între noi o cărămidă şi tu să zici: Cărămida asta-i a mea şi eu o să zic: Ba nu-i a ta că-i a mea, şi din asta se face început de ceartă. Şi aşa or făcut. Primul o zis: Cărămida asta-i a mea. Şi celălalt o zis: No dacă-i a ta ia-o şi te du cu ea cu tot! Şi n-o mai fost nici o ceartă.

Doar cu gândul la Dumnezeu se va linişti sufletul nostru.

Domnul Iisus Hristos S-a pogorât de pe Muntele Taborului după ce a arătat lumii prin ucenicii Săi aleşi Lumina cerească.

O, cât ar fi vrut El ca această lumină să lumineze în lume, ca oamenii s-o primească în inimile lor, ca toate popoarele să meargă pe calea luminată de lumina Lui cerească!

S-a pogorât de pe munte în mulţimea de oameni, gălăgioasă şi plină de dispute; şi duhul cotidian, neschimbat al mulţimii I-a atins inima. S-a apropiat de El tatăl unui copil demonizat. L-a rugat doar de vindecare – nu închinarea în faţa Fiului lui Dumnezeu, nu dragostea faţă de Mântuitorul lumii l-a adus pe el aici, ci doar dorinţa de a primi vindecare trupească de la Doctorul -Făcător de minuni.

Domnul Şi-a amintit de poporul săturat de El în pustie cu pâine şi de poporul grosolan şi trupesc, căruia i-a spus:Voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni,ci pentru că aţi mâncat şi v-aţi săturat.

Şi au ieşit din inima Lui cuvinte amare: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?

EU SUNT, NU VĂ TEMEŢI!

„Dar Iisus le-a zis: «Eu sunt, nu vă temeţi!»“ (Ioan 6, 20)

Domnul S-a numit El Însuşi: «Eu sunt Cel ce Sunt», «Cel ce Este», « Cel ce Va Fi» (Apoc. 1, 8 etc.), pentru ca totdeauna, în toate locurile şi timpurile, toţi credincioşii Lui să ştie că El Este (Evrei 11, 6). Domnul vorbeşte mereu şi ne spune: «Eu Sunt! Să ştiţi şi să vedeţi că Eu trăiesc veşnic. Eu Sunt neîncetat şi pretu-tindeni…»

Pentru ca cei credincioşi, ştiind că ESTE Dumnezeul lor, că ESTE Mântuitorul lor, că ESTE Mijlocitorul pentru ei, că ESTE El în orice loc şi că ESTE totdeauna Viu şi Prezent şi cu fiecare – să îndrăznească, să nu se teamă de nimic niciunul din ai Lui, niciodată şi nicăieri.

Nu vedem noi înşine oare cum El ESTE? Iată: au fost credincioşi din vremurile străvechi şi ei tot Lui s-au rugat, iar ei tot de El au fost ajutaţi. Au fost credincioşi în locuri felurite în acelaşi timp, s-au rugat în acelaşi timp şi au fost izbăviţi în chip felurit şi în aceaşi timp. Ei au simţit cu toţii că numai Hristos a făcut aceasta faţă de fiecare şi în alt fel.

Nu ne trimite, Doamne

Nu ne trimite, Doamne,
furtuna să ne-nfrunte,
călătorind pe mare
când Tu Te rogi pe munte,
ci ia-ne-n rugăciune
cu Tine împreună
şi-apoi cu noi, şi-apoi cu noi alături
să vii şi Tu, să vii şi Tu-n furtună.

Căci fără Tine, Doamne,
atâtea ne-ameninţă,
atunci vrăjmaşu-i tare,
iar noi, slabi în credinţă.
Atunci furtuna creşte
şi-ncrederea ne piere,
şi inima, şi inima ne-o pierdem
în cea mai grea, în cea mai grea durere.

Nu ne lăsa să mergem,
Iisuse, fără Tine,
căci, orişicând am merge,
sfârşim numa-n suspine.
Ci ia-ne orişiunde
cu Tine pe-orice vreme
şi vină-atunci, şi vină-atunci furtuna,
noi nu ne vom, noi nu ne vom mai teme.

de Traian Dorz

Despre rugăciune

Rugăciunea este o stare de permanenţă continuă, o stare de simţire continuă. Dar, această stare de simţire nu înseamnă să faci ca fratele Ion: să te uiţi acolo, când fratele tău suferă, ci te cheamă Dumnezeu aici. Două persoane s-au hotărât să se ducă la Ierusalim, pe jos, cum erau timpurile acelea. Şi s-au hotărât să nu întrerupă cu nici un preţ mersul lor acolo. Dar, au ajuns într-un sat să fie găzduiţi până la ziuă, au intrat în casă şi acolo erau toţi bolnavi. Şi au început să-i îngrijească. Dimineaţă a zis unul către celălalt: „Hai să mergem”. Şi celălalt i-a răspuns: „Eu nu merg, pentru că trebuie să îngrijim pe aceşti bolnavi. Cum să-i lăsăm aici?”. „Păi, nu am hotărât noi să nu ne abatem sub nici un chip?”. „Da am hotărât, dar, cum putem să-i lăsăm pe aceşti bolnavi aici?”. De fapt, aici era porunca, aici era Hristos. „Du-te, că eu nu merg”. Celălalt s-a dus şi când a ajuns la Iarusalim, la biserică, acolo era o aglomeraţie nemaipomenită şi el a reuşit numai să intre puţin în biserică şi să se uite către Sfântul Altar şi l-a văzut pe fratele lui, că îngrijea bolnavii, l-a văzut în Sfântul Altar. De fapt era viaţa lui în jertfă, era viaţa lui pentru aproapele de lângă el. Deci, viaţa noastră de rugăciune este să trăieşti şi pe celălalt, este iubirea. Asta este şi evanghelia judecăţii.

Părintele Arsenie Papacioc

sursa: http://www.doxologia.ro

Pâinea lui Dumnezeu

Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Iisus tot nu venise la ei. Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată. După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Iisus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat. Dar Iisus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Iisus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

Iubirea il face pe om dumnezeu

" Marea taină a iubirii este unirea pe care ea o realizează între cei ce se iubesc, fără desfiinţarea lor ca subiecte libere. Legătura stabilită de iubire nu constă numai în faptul că cei ce se iubesc cugetă cu placere unul la altul, aşadar în orientarea intenţiei fiecaruia spre celălalt, ci în faptul că fiecare îl primeşte pe celălălt în sine.

Între cei ce se iubesc nu este separaţie. Pe de altă parte, ar fi simplist să concepem iubirea numai ca o comunicare de energie de la unul la altul, precum ar fi cu totul greşit să fie considerată ca o identificare de euri. Energia care se comunică de la unul la altul în cei ce se iubesc nu are un caracter fizic şi nu se comunică ăn forma în care se comunică energiile fizice. Într-un anumit sens, cel iubit nu-şi trimite numai energia în fiinţa celui iubitor, ci pe sine însuşi întreg, fără să înceteze de a rămâne şi în sine. E o proiectare a fiinţei sale întregi prin energia sa în sufletul celui iubitor. Iar chipul celui iubit nu se impune silnic, ci e primit şi păstrat cu bucurie, mai bine zis e absorbit de cel iubitor, încât nu ştii care trimite cu chipul sau mai multă energie de la sine la celălalt: cel iubit sau cel ce iubeşte.

Depresia: omul mut şi demonul.

Fiindcă suntem orbi sau vedem îngust şi nu batem la distanţă prea mare nu vedem că mai există şi alte realităţi componente lumii create aşa cum sunt atomii şi protonii şi nanoparticolele din care sunt aceştia formaţi. 

Ştim de o lume nevăzută creată înainte celei văzute.

Ştim de îngeri şi demoni şi cu toţii, indiferent de ce credem şi cum credem simţim şi observăm fenomene paranormale. Şi nu ştim cui se datorează acestea. 

Hristos, Cel care le vede pe toate, El Însuşi fiind lumina lumii, vede duhurile şi numeşte cândva un demon ca duh mut şi surd – Marcu 9, 25 şi Matei 17,14.

Adesea oamenii suferă de stări sufleteşti ciudate şi le atribuie simplu unei boli somatice: depresiei. E unul din motivele cele mai frecvente pentru care oamenii nu se mai pot bucura de viaţă, nu vin la serviciu, nu comunică în familie şi nu au chef de nimic. Însă care este simptomul cel mai predominant? 

Despre prietenie

Prietenia este iubirea sufletului sanatos fata de un alt suflet sanatos. Prietenia este sfanta, curata, nevinovata, fidela, neschimbatoare, sincera, temerara, adevarata, vesnica. Prietenia este o virtute, pentru ca isi are salasul in ethos si in buna educatie a sufletului sanatos; caci nu se uneste decat cu virtutea si este iubitoare de virtute, imbratisand-o si ramanand cu ea in veci. Prietenia, ca virtute, se lasa atrasa de ceea ce-i este asemenea si isi afla odih­na in virtutile care se inrudesc. Prietenia este legatura dintre suflete asemanatoare. Este o patimi­re a sufletului drept-cugetator, care se leaga printr-o iubire puternica de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinta, intr-o singura realitate, sufletele care prin firea lor au tendinta sa fie despartite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Priete­nia este un anume fel de placere morala care indul­ceste sufletul. Prietenia indura orice, prin compasi­une si solidaritate. Aristotel a spus:

„Prietenia este un suflet care locuieste in doua trupuri“.

Şi acum să facem!

1. Înaintea oricărei fapte şi a oricărui cuvânt sau gând, trebuie să meargă încredinţarea, convingerea noastră că această faptă şi cuvânt sau gând este necesar, folositor sau bun, după cum este scris: Fiecare să fie pe deplin încredinţat când alege ce să facă şi ce nu, ce să spună şi ce nu, ce să ţină şi ce nu (Rom. 14, 5).

Căci tot ce nu vine din încredinţare este păcat (Rom. 14, 23). 

2. Dar şi încredinţarea aceasta vine de la Duhul Sfânt, pentru că este scris: El vă va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 26) şi El, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16, 13).

  3. Dar Adevărul lucrează prin înţelepciunea care vine de Sus şi care este, întâi, curată, apoi, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire şi nefăţarnică, după cum este scris (Iacov 3, 17).
Şi numai aceste criterii ne pot încredinţa cu adevărat dacă o faptă, dacă un cuvânt, ori dacă un gând este de la Dumnezeu sau nu.

NĂSCUŢI PRIN EVANGHELIE

Fr. Traian Dorz
lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa

„Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători
în Hristos,
totuşi nu aveţi mulţi părinţi.
Căci eu v-am născut prin evanghelie
în Iisus Hristos”
(I Cor 4, 15)

Această temă este cu atât mai importantă cu cât ne gândim că este vorba de naşterea „de la Dumnezeu” despre care Sf Ioan Evanghelistul vorbeşte în prologul Evangheliei sale (1, 13) sau naşterea de sus despre care vorbeşte Mântuitorul în dialogul său cu Nicodim (Ioan 3, 5), naştere fără de care nimeni nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. „De nu se va naşte cineva de sus nu poate să vadă împărăţia lui Dumnuzeu” (Ioan 3, 5).

Sf. Apostol Pavel ne ajută să ne apropiem de înţelesul acestei taine. Este de remarcat faptul că această naştere din nou se face „prin Evanghelie”. „Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea celui ce crede” (Rom 1, 16). Propovăduirea Evangheliei are puterea şi rostul de a naşte credinţa în om, credinţă fără de care botezul nu poate fi admis (cf. Mat 2opt, 19). Sf Ap Pavel spune, îneterpretând un text din Ioiel 3, 5, zice: „Cum vor chema numele Aceluaia în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care m-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu” (Rom 10, 14, 17).

„Nu te teme!“

Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia

„Nu te teme!“, trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „nu te teme!“ îl pune Domnul în faţa aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în acest „nu te teme!“ este începutul biruinţei şi al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii. Pe acest „nu te teme!“, îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.

„Avrame, nu te teme! Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta mare va fi“ (Facere 15, 1).

„Agar, nu te teme!“ (Facere 21, 17).

„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine“ (Facere 26, 24).

„Nu te teme, Iacobe, să te pogori în Egipt“ (Facere 46, 3).

„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!“ (Judec. 6, 23).

„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!… Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut, Eu te sprijinesc“… (Isaia 41, 10).

„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine să te scap!“ (Ier. 1, 8).

„Nu te teme, poporul Meu, de ocara oamenilor şi nu tremura de batjocorile lor!“ (Isaia 51, 7).

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine!“… (Isaia 54, 4).

Pacea lui Dumnezeu

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.“ (Filipeni 4, 7)

În felul acesta ajungi la pacea cu toţi semenii tăi. Vei putea să priveşti totdeauna liniştit în ochii fiecărui om pe care îl întâlneşti, fiindcă îi vei avea prieteni pe toţi.

Te vei putea ruga liniştit pentru fiecare, lângă fiecare şi cu fiecare frate ori soră, vecin ori coleg, cunoscut ori necunoscut, fiindcă neavând nici un duşman, nu vei fi împiedicat de nimic faţă de nimeni.

Neavând nimic ascuns faţă de nimeni, vei putea să-i vorbeşti deschis fiecăruia. Şi să primeşti cu bunăvoinţă în casa ta pe oricine. Având pacea cu toţi, vei avea pacea din partea tuturor. Bineînţeles că vor mai fi şi unii cu care nu vei putea avea pacea deplină niciodată. Dar aceasta nu va mai depinde de tine, ci de ei. Însă asta nu-ţi va nimici pacea ta însăţi care va fi întristată, dar nu tulburată de nimic.

Sus să avem inimile!

Din această publicaţie am extras, pentru a vă stârni curiozitatea articolul urmator:

"Un călător rătăcit prin pustiul deşertului s-a ascuns de arşiţa cerului într-o peşteră. Acolo a găsit un părinte duhovnicesc, ce-şi trăia viaţa numai în acel perimetru al peşterii, şi l-a întrebat: Părinte, cum poţi să-ţi iroseşti viaţa în acest fel? Părintele i-a răspuns: Dragă, vezi tu crăpătura acestei stânci? Pe aici eu văd mereu un petic de cer. Aceasta este cea mai mare comoară a inimii mele, pentru care îi mulţumesc Domnului în fiecare zi.
În fiecare Sfântă Liturghie cerul ne este restituit, devine din nou posibilă trăirea raiului. Prin Sfânta Împărtăşanie, Hristos trăieşte în noi şi ne sfinţeşte în întregime, trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: ”Ce-mi este mie de cer, când eu contemplu pe Stăpânul cerului, când eu însumi devin cer?” Mai măsurăm noi astăzi pământul cu pasul mărturisirii venite din cer? Mai suntem mânaţi de curajul mărturisirii identităţii noastre de neam şi credinţă?

CREDINŢA ŞI SIMŢIREA

Credinţa, cea mai sigură şi bogată formă de cunoaştere

Pentru omul redus la puterile naturale, credinţa este cea mai imaginără, iluzorie, teoretică, amăgitoare şi ireală cale de cunoaştere pentru că ea cuprinde o lume nevăzută şi spirituală. Experienţele şi fineţea sesizării a omului duhovnicesc vin să demonteze şi să denunţe această prejudecătă.
Credinţa este un act suprem al persoanei mai presus de informaţii şi de evidenţe materiale. În măsura în care credinţa devine experienţă, trăire şi gustare, ea se face cea mai înaltă, sigură şi deplină formă de cunoaştere. Diferenţa dintre convingerea ce vine prin credinţă şi convingerea ce vine prin materialitatea evidenţelor imediate, este ca diferenţa dintre zborul imperial al vulturului şi zborul păsărilor de curte. Convingerea care vine prin credinţă se regăseşte în toate rădăcinile fiinţei şi angajează toate puterile spirituale ale persoanei.
Sunt foarte frecvente cazurile în care cunoaşterea ce vine numai din privire şi auz nu angajează în nici o măsură persoana. Unii din contemporanii Mântuitorului care L-au privit şi L-au ascultat nu L-au cunoscut în mod propriu, chiar dacă I-au văzut faţa, chiar dacă I-au întâlnit privirea şi I-au auzit vocea. Iar ucenicii de atunci şi de astăzi ai lui Iisus Hristos care au cunoscut prin credinţă că este Fiul Lui Dumnezeu nici nu au mai fost interesaţi de aprecierile fizice ale Lui. Deşi între cele două nivele de cunoaştere este o strânsă legătură, dacă nivelul fizic, senzorial nu deschide calea spre o cunoaştere mai profundă, el este cel mai superficial, nesigur şi chiar impropriu nivel de cunoaştere.

De ce e asa de greu pacatul

De ce-i aşa de greu păcatul,
că unul singur e de-ajuns
să nimicească-o stare sfântă
şi-un soţ ca aurul ascuns?

O, Dumnezeul meu,
plângând mă rog mereu
să mă fereşti curat
de orişice păcat! (bis)

Pot fi ani lungi de curăţie,
trăiţi în felul cel mai sfânt,
şi-ajunge un păcat, ca totul
să cadă nimicit şi-nfrânt.

Pot fi îmbrăţişări şi lacrimi,
şi rugăciuni de neuitat;
ce mai rămân din toate-acestea
când le întunecă-un păcat?

Pot fi iubiri şi legăminte
curate şi fierbinţi ca-n cer;
ce mai rămân când le zdrobeşte
păcatul, ca un pumn de fier?

O, Dumnezeul meu, ai milă
de dragostea şi taina mea!
Cu preţul morţii şi-al vieţii
ajută-mi să le pot ţinea!

de fr. Traian Dorz

Anunț. Conferință cu tema ”Între bigotism și dreapta credință” la Hunedoara

Mi-e dor să plâng

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Mi-e dor să plâng, Iisuse, aşa-nspre Dumnezeu,
cum am plâns numa-n clipa de legământ al meu,
să simt o descărcare a sufletului tot;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, a plânge să mai pot,
a plânge să mai pot,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, a plânge să mai pot.

Mi-e dor de-o rugăciune aşa-nspre Dumnezeu,
cum a fost numa-n clipa de legământ al meu,
să-mi simt o înălţare a sufletului bun;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o rugă să mai spun,
o rugă să mai spun,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o rugă să mai spun.

Mi-e dor de-o-mbrăţişare aşa cu Dumnezeu,
cum a fost numa-n clipa de legământ al meu,
să-mi simt fiinţa toată înveşmântată-n rai;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o dată să-mi mai dai,
o dată să-mi mai dai,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o dată să-mi mai dai.

de Traian Dorz

TUDOR GHEORGHE-Cu Iisus in celula

,,ACOLO am învăţat să iubesc!"

„ ACOLO” am învăţat să iubesc!

Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...

M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.
De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.

Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El este UNA cu Tatăl şi UNA cu Duhul Sfânt care are ca roadă dragostea.Dumnezeu este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi iubirea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…

N-am inteles adesea

Cei doi care au mers după Iisus

„Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.“ (Ioan 1, 40)

Fericiţi cei care merg după Hristos pe pământ, căci ei, în curând, pe urmele Lui, vor ajunge unde locuieşte El. Adică în fericirea şi lumina Lui veşnică. Fericiţi cei doi care stau împreună, dacă merg împreună cu Hristos. Fericiţi sunt cei doi care, însoţindu-se pe pământ, merg împreună şi după Hristos.

Nu-i bucurie mai mare decât când cei doi soţi merg împreună după Domnul. Cum nici durere mai mare nu-i ca atunci când unul merge după păcate. Sau amândoi…

Dragul meu, roagă-te mereu pentru soţul tău, ca şi el – sau ea – să vină împreună cu tine pe urmele lui Hristos sau tu cu el. Iar dacă totuşi până la sfârşit celălalt nu va vrea, cu toate că tu ţi-ai făcut toată datoria de a-l chema şi de a stărui de el, atunci tu nu vei mai avea ce să-i faci. Însă vei avea sufletul dezvinovăţit.

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii!

"Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti. Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul. Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul.

Au chemat preotul să citească rugăciune. Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul.

„Mântuieşte-te pe tine însuţi şi vei mântui mii în jurul tău".

Miercuri 23 ianuarie 1974

Mă simt descurajat. Nu în chestiunile familiale. Pot spune că sunt foarte fericit - alături de familia şi de copii mei. Dar în chestiunile legate de Biserică, situaţia ei, implicarea mea mă simt descurajat. Devin alergic la conţinutul pseudo religios al Bisericii şi al vieţii ei care mi se pare a fi tot mai mult o denaturare a ortodoxiei şi a creştinismului, în acelaşi timp sunt implicat şi absorbit total de acestea: telefoane, scrisori, discuţii şi întâlniri. Toate acestea nu sunt nici autentice, nici reale; se află în afara realităţii lui Dumnezeu, a omului, a lumii şi a vieţii. Simt cum inima mea tânjeşte după acel „dincolo". Dar nu văd nici o ieşire. Să plec? încotro? Nu pot părăsi Biserica - Biserica este viaţa mea. Am convingerea că ortodoxia este Adevărul şi Mântuirea şi mă cutremur când văd ce se oferă sub masca ortodoxiei, ce le place oamenilor din ea, pentru ce trăiesc ei şi ce văd în ortodoxie cei mai buni ortodocşi. „Mântuieşte-te pe tine însuţi şi vei mântui mii în jurul tău". Fiecare se mântuieşte în felul său; mântuirea constă în împlinirea vocaţiei. Dar ce se întâmplă când împrejurările nu permit această mântuire; când implicarea, activitatea resping nivelul la care mântuirea este posibilă? ...

„Noi plecăm”

Mi-am isprăvit traiul în această lume

Am trăit după conştiinţă şi Dumnezeu mi-i judecător

Sînt tot mai răscolitoare apusurile şi răsăriturile

Şi tot mai rar mă cercetează fiii mei

Fiii mei acum sînt liberi de multe

Desigur, eu nu le mai sînt un învăţător

Ceva important am pierdut azi

Într-o curbă pe care nu am observat-o

Nu-i nimic dacă astăzi trecutul nu-i la modă

Eu voi spune acum ca un demodat

Noi plecăm, noi plecăm, noi plecăm,

Să dea Dumnezeu să trăiţi mai bine decît noi, băieţi!

Patria noastră a fost zgîrcită la milă

Ca o mamă chinuită de sărăcie

Cîte vieţi şi cîte sorţi s-au perindat

Eu cu siguranţă nu aş şti să număr

Dar cînd necazul ne stătea în prag

Noi uitam supărările îndată

Şi, nu întîmplător, în icoane, chipul lui Dumnezeu

Este pururea răbdător şi luminos

Cred că am greşit de multe ori

Şi multe nu am ştiut să le înţelegem

Dar am încercat să trăim după conştiinţă şi demnitate

Ca să păstrăm patria noastră pentru voi.

Nu-i nimic dacă astăzi trecutul nu-i la modă

Eu voi spune acum ca un demodat

Noi plecăm, noi plecăm, noi plecăm,

Să dea Dumnezeu să trăiţi mai bine decît noi, băieţi!

sursa: http://savatie.wordpress.com

vezi articolul: Vahtang Kikabidze, bărbat după inima lui Dumnezeu 

Fără cuvinte

România în doliu - Rugăciune de iertare pentru cei decedaţi.

Bunule Doamne, aminteşte-Ți de robii Tăi (care au murit in accidentul de autocar din Muntenegru) şi iartă-le lor greşelile pe care le-au săvârşit în timpul vieții lor, pentru că nimeni nu este fără de păcat în afară de Tine, care ai puterea să dai pace celor plecaţi dintre cei vii.

Prin Dumnezeiasca Ta înţelepciune şi dragoste pentru oameni, Tu binecuvintezi şi dai fiecăruia ceea ce are nevoie. Mântuitorule, odihneşte sufletele robilor Tăi (care au murit in accidentul de autocar din Muntenegru) care şi-au pus nădejdea în Tine Atotputernicule.

În mijlocul sfinților, Iisuse Hristoase, odihneşte sufletele robilor Tăi, acolo unde nu este durere nici întristare, ci viață fără de moarte.

Lucrarea Duhului Sfânt

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.

De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr 12, 25).

Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S a dus!

Ce Scump Mângâietor ne a trimis El!

Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!

Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!

Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!

Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

A apărut nr. 2 (104) al revistei "Timotheos"

Revista poate fi  procurată de aici:

Asociaţia misionară Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Librăria “Cartea de aur”

Adresa: Sibiu, Str. Charles Darwin, nr. 11 Romania

Telefon: 0269 216 677

E-mail: oasteadomnului@asconet.ro

Librăria “Cartea de Aur” – Tel. Mobil: 0744 614163

sau online de aici: http://www.carteadeaur.ro/

"Ca cel care vede pe Cel nevăzut" (Evrei 11,27) (vederea)

Domnul Hristos a făgăduit tuturor celor curăţi cu inima că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat 5, 8). Vederea lui Dumnezeu începe de la o etapă foarte accesibilă, de la descoperirea lui Dumnezeu prin lucrurile înconjurătoare. Un astfel de om simte înţelepciunea lui Dumnezeu pe care a imprimat-o în toate cele create, sesizează puterea Sa în fenomenele naturii şi în evenimentele istoriei universale şi personale. Şi Îi vede frumuseţea în toată frumuseţea vremelnică. Când un om curat cu inima priveste în jur vede pe Dumnezeu în minunata alcătuire a tuturor celor create.

Tot odată această vedere duhovnicească este înţelegerea bună cu care cine priveşte lumea, viaţa şi evenimentele. Aupra acestei vederi ne atrage atenţia Mântuitorul atunci când zice: „Ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric” (Luca 11, 35). Examenul cel mai greu se dă la nivelul înţelegerii întâmplărilor din viaţa, sufletul simte în sine lupta dintre lumină şi întuneric, dintre înţelegerea firească şi cea dumnezeiască. Ochiul înţelegerii aduce o mare odihnă în viaţă, lumina vederii duhovniceşti îndepărtează toate contradicţiile, de aceea sufletul cere mereu această lumină. „Luminează ochii sufletului meu cu lumina Ta cea dumnezeieşte strălucitoare”.(1)

Suntem noi logodiţi cu Hristos?

Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugilor: legându-i mâinile şi picioarele,
aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară;
acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi
(Mt. 22, 12-14).

"Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credincios.
Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat haina sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate. Domnul le-a dăruit prin tainele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă. Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stricând şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Domnul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele luiHristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

Orbirea sufletească, mai grea decât orbirea fizică

Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruieşte acestui orb din naştere, făcându-l să vadă, şi invidia întunecată a fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe cei bolnavi.

În această atitudine a fariseilor faţă de minunea săvârşită de Iisus, atitudine de invidie, ură, răzvrătire şi negare a minunii, se împlinesc cele spuse de Mântuitorul Hristos: "… Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd, să fie orbi" (Ioan 9, 39). Pentru că cel care nu văzuse nimic, încă de la naşterea sa, acum vede, şi mai mult decât aceasta, deşi nu văzuse scrise făgăduinţele venirii Mântuitorului, atunci când întreabă pe Cel ce-i dăduse lumina: "Cine este, Doamne, (Fiul lui Dumnezeu) ca să cred în El?", iar Iisus îi răspunde: "L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este" (Ioan 9, 37), orbul mărturiseşte: "Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui" (Ioan 9, 38). Iar fariseii, cei ce vedeau cu ochii trupeşti, au ales să fie orbi, să nu vadă minunea vindecării orbului din naştere, ei care văzuseră cum cele scrise despre Mesia se împlineau în Iisus Hristos, totuşi acum preferau să nu vadă şi să fie orbi.

Mamă, spune-mi ce te doare...

Curg broboane de sudoare
Din icoana unui sfânt,
Mamă, spune-mi ce te doare?
Maica mea dinspre pământ!

Ard aducerile-aminte,
Toate-s necăjite, știu,
Dar până mai am cuvinte
Niciodată nu-i târziu!

Oricui bea din apa aceasta

„Iisus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.»“ (Ioan 4, 13)

...Alexandru Macedon a spus: «Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe, iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică: ce nemernic sunt!…» Adevărata glorie o câştigi în Hristos atunci când cauţi, uitând de tine, să-I aduci Lui cea mai mare slavă. Toate celelalte sunt deşertăciuni. Nici un muritor nu-i mai nefericit ca acela care le câştigă. Oricât de puţină istorie ai cunoaşte, tot ar trebui să ştii acest lucru!

Însetezi tu oare după locuri înalte, după scaune alese, după slujbe mari? Faci totul să le dobândeşti? Calci în picioare mila, dreptatea, prietenia, cinstea şi sufle-tul tău şi al altora numai să le ajungi şi să pui mâna pe aceste deşertăciuni?