CERTURILE

Să ştiţi că numai oamenii răi se ceartă, oamenii buni nu se ceartă. Un bun şi-un rău nu se ceartă, că cel bun cedează şi cearta-i gata.

Zice că erau într-o pustie doi călugări şi tare bine se înţelegeau unul cu altul. Şi unul dintre ei o zis: Hai să ne certăm şi noi o dată cum se ceartă oamenii din lume. Şi celălalt o zis: Hai, da’ eu nu mă ştiu certa. Şi celălat o zis: Hai, că te învăţ eu. Şi l-o învăţat. Zice: Punem între noi o cărămidă şi tu să zici: Cărămida asta-i a mea şi eu o să zic: Ba nu-i a ta că-i a mea, şi din asta se face început de ceartă. Şi aşa or făcut. Primul o zis: Cărămida asta-i a mea. Şi celălalt o zis: No dacă-i a ta ia-o şi te du cu ea cu tot! Şi n-o mai fost nici o ceartă.

Doar cu gândul la Dumnezeu se va linişti sufletul nostru.

Domnul Iisus Hristos S-a pogorât de pe Muntele Taborului după ce a arătat lumii prin ucenicii Săi aleşi Lumina cerească.

O, cât ar fi vrut El ca această lumină să lumineze în lume, ca oamenii s-o primească în inimile lor, ca toate popoarele să meargă pe calea luminată de lumina Lui cerească!

S-a pogorât de pe munte în mulţimea de oameni, gălăgioasă şi plină de dispute; şi duhul cotidian, neschimbat al mulţimii I-a atins inima. S-a apropiat de El tatăl unui copil demonizat. L-a rugat doar de vindecare – nu închinarea în faţa Fiului lui Dumnezeu, nu dragostea faţă de Mântuitorul lumii l-a adus pe el aici, ci doar dorinţa de a primi vindecare trupească de la Doctorul -Făcător de minuni.

Domnul Şi-a amintit de poporul săturat de El în pustie cu pâine şi de poporul grosolan şi trupesc, căruia i-a spus:Voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni,ci pentru că aţi mâncat şi v-aţi săturat.

Şi au ieşit din inima Lui cuvinte amare: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?

EU SUNT, NU VĂ TEMEŢI!

„Dar Iisus le-a zis: «Eu sunt, nu vă temeţi!»“ (Ioan 6, 20)

Domnul S-a numit El Însuşi: «Eu sunt Cel ce Sunt», «Cel ce Este», « Cel ce Va Fi» (Apoc. 1, 8 etc.), pentru ca totdeauna, în toate locurile şi timpurile, toţi credincioşii Lui să ştie că El Este (Evrei 11, 6). Domnul vorbeşte mereu şi ne spune: «Eu Sunt! Să ştiţi şi să vedeţi că Eu trăiesc veşnic. Eu Sunt neîncetat şi pretu-tindeni…»

Pentru ca cei credincioşi, ştiind că ESTE Dumnezeul lor, că ESTE Mântuitorul lor, că ESTE Mijlocitorul pentru ei, că ESTE El în orice loc şi că ESTE totdeauna Viu şi Prezent şi cu fiecare – să îndrăznească, să nu se teamă de nimic niciunul din ai Lui, niciodată şi nicăieri.

Nu vedem noi înşine oare cum El ESTE? Iată: au fost credincioşi din vremurile străvechi şi ei tot Lui s-au rugat, iar ei tot de El au fost ajutaţi. Au fost credincioşi în locuri felurite în acelaşi timp, s-au rugat în acelaşi timp şi au fost izbăviţi în chip felurit şi în aceaşi timp. Ei au simţit cu toţii că numai Hristos a făcut aceasta faţă de fiecare şi în alt fel.

Nu ne trimite, Doamne

Nu ne trimite, Doamne,
furtuna să ne-nfrunte,
călătorind pe mare
când Tu Te rogi pe munte,
ci ia-ne-n rugăciune
cu Tine împreună
şi-apoi cu noi, şi-apoi cu noi alături
să vii şi Tu, să vii şi Tu-n furtună.

Căci fără Tine, Doamne,
atâtea ne-ameninţă,
atunci vrăjmaşu-i tare,
iar noi, slabi în credinţă.
Atunci furtuna creşte
şi-ncrederea ne piere,
şi inima, şi inima ne-o pierdem
în cea mai grea, în cea mai grea durere.

Nu ne lăsa să mergem,
Iisuse, fără Tine,
căci, orişicând am merge,
sfârşim numa-n suspine.
Ci ia-ne orişiunde
cu Tine pe-orice vreme
şi vină-atunci, şi vină-atunci furtuna,
noi nu ne vom, noi nu ne vom mai teme.

de Traian Dorz

Despre rugăciune

Rugăciunea este o stare de permanenţă continuă, o stare de simţire continuă. Dar, această stare de simţire nu înseamnă să faci ca fratele Ion: să te uiţi acolo, când fratele tău suferă, ci te cheamă Dumnezeu aici. Două persoane s-au hotărât să se ducă la Ierusalim, pe jos, cum erau timpurile acelea. Şi s-au hotărât să nu întrerupă cu nici un preţ mersul lor acolo. Dar, au ajuns într-un sat să fie găzduiţi până la ziuă, au intrat în casă şi acolo erau toţi bolnavi. Şi au început să-i îngrijească. Dimineaţă a zis unul către celălalt: „Hai să mergem”. Şi celălalt i-a răspuns: „Eu nu merg, pentru că trebuie să îngrijim pe aceşti bolnavi. Cum să-i lăsăm aici?”. „Păi, nu am hotărât noi să nu ne abatem sub nici un chip?”. „Da am hotărât, dar, cum putem să-i lăsăm pe aceşti bolnavi aici?”. De fapt, aici era porunca, aici era Hristos. „Du-te, că eu nu merg”. Celălalt s-a dus şi când a ajuns la Iarusalim, la biserică, acolo era o aglomeraţie nemaipomenită şi el a reuşit numai să intre puţin în biserică şi să se uite către Sfântul Altar şi l-a văzut pe fratele lui, că îngrijea bolnavii, l-a văzut în Sfântul Altar. De fapt era viaţa lui în jertfă, era viaţa lui pentru aproapele de lângă el. Deci, viaţa noastră de rugăciune este să trăieşti şi pe celălalt, este iubirea. Asta este şi evanghelia judecăţii.

Părintele Arsenie Papacioc

sursa: http://www.doxologia.ro

Pâinea lui Dumnezeu

Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Iisus tot nu venise la ei. Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată. După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Iisus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat. Dar Iisus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Iisus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

Iubirea il face pe om dumnezeu

" Marea taină a iubirii este unirea pe care ea o realizează între cei ce se iubesc, fără desfiinţarea lor ca subiecte libere. Legătura stabilită de iubire nu constă numai în faptul că cei ce se iubesc cugetă cu placere unul la altul, aşadar în orientarea intenţiei fiecaruia spre celălalt, ci în faptul că fiecare îl primeşte pe celălălt în sine.

Între cei ce se iubesc nu este separaţie. Pe de altă parte, ar fi simplist să concepem iubirea numai ca o comunicare de energie de la unul la altul, precum ar fi cu totul greşit să fie considerată ca o identificare de euri. Energia care se comunică de la unul la altul în cei ce se iubesc nu are un caracter fizic şi nu se comunică ăn forma în care se comunică energiile fizice. Într-un anumit sens, cel iubit nu-şi trimite numai energia în fiinţa celui iubitor, ci pe sine însuşi întreg, fără să înceteze de a rămâne şi în sine. E o proiectare a fiinţei sale întregi prin energia sa în sufletul celui iubitor. Iar chipul celui iubit nu se impune silnic, ci e primit şi păstrat cu bucurie, mai bine zis e absorbit de cel iubitor, încât nu ştii care trimite cu chipul sau mai multă energie de la sine la celălalt: cel iubit sau cel ce iubeşte.

Depresia: omul mut şi demonul.

Fiindcă suntem orbi sau vedem îngust şi nu batem la distanţă prea mare nu vedem că mai există şi alte realităţi componente lumii create aşa cum sunt atomii şi protonii şi nanoparticolele din care sunt aceştia formaţi. 

Ştim de o lume nevăzută creată înainte celei văzute.

Ştim de îngeri şi demoni şi cu toţii, indiferent de ce credem şi cum credem simţim şi observăm fenomene paranormale. Şi nu ştim cui se datorează acestea. 

Hristos, Cel care le vede pe toate, El Însuşi fiind lumina lumii, vede duhurile şi numeşte cândva un demon ca duh mut şi surd – Marcu 9, 25 şi Matei 17,14.

Adesea oamenii suferă de stări sufleteşti ciudate şi le atribuie simplu unei boli somatice: depresiei. E unul din motivele cele mai frecvente pentru care oamenii nu se mai pot bucura de viaţă, nu vin la serviciu, nu comunică în familie şi nu au chef de nimic. Însă care este simptomul cel mai predominant? 

Despre prietenie

Prietenia este iubirea sufletului sanatos fata de un alt suflet sanatos. Prietenia este sfanta, curata, nevinovata, fidela, neschimbatoare, sincera, temerara, adevarata, vesnica. Prietenia este o virtute, pentru ca isi are salasul in ethos si in buna educatie a sufletului sanatos; caci nu se uneste decat cu virtutea si este iubitoare de virtute, imbratisand-o si ramanand cu ea in veci. Prietenia, ca virtute, se lasa atrasa de ceea ce-i este asemenea si isi afla odih­na in virtutile care se inrudesc. Prietenia este legatura dintre suflete asemanatoare. Este o patimi­re a sufletului drept-cugetator, care se leaga printr-o iubire puternica de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinta, intr-o singura realitate, sufletele care prin firea lor au tendinta sa fie despartite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Priete­nia este un anume fel de placere morala care indul­ceste sufletul. Prietenia indura orice, prin compasi­une si solidaritate. Aristotel a spus:

„Prietenia este un suflet care locuieste in doua trupuri“.

Şi acum să facem!

1. Înaintea oricărei fapte şi a oricărui cuvânt sau gând, trebuie să meargă încredinţarea, convingerea noastră că această faptă şi cuvânt sau gând este necesar, folositor sau bun, după cum este scris: Fiecare să fie pe deplin încredinţat când alege ce să facă şi ce nu, ce să spună şi ce nu, ce să ţină şi ce nu (Rom. 14, 5).

Căci tot ce nu vine din încredinţare este păcat (Rom. 14, 23). 

2. Dar şi încredinţarea aceasta vine de la Duhul Sfânt, pentru că este scris: El vă va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 26) şi El, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16, 13).

  3. Dar Adevărul lucrează prin înţelepciunea care vine de Sus şi care este, întâi, curată, apoi, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire şi nefăţarnică, după cum este scris (Iacov 3, 17).
Şi numai aceste criterii ne pot încredinţa cu adevărat dacă o faptă, dacă un cuvânt, ori dacă un gând este de la Dumnezeu sau nu.

NĂSCUŢI PRIN EVANGHELIE

Fr. Traian Dorz
lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa

„Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători
în Hristos,
totuşi nu aveţi mulţi părinţi.
Căci eu v-am născut prin evanghelie
în Iisus Hristos”
(I Cor 4, 15)

Această temă este cu atât mai importantă cu cât ne gândim că este vorba de naşterea „de la Dumnezeu” despre care Sf Ioan Evanghelistul vorbeşte în prologul Evangheliei sale (1, 13) sau naşterea de sus despre care vorbeşte Mântuitorul în dialogul său cu Nicodim (Ioan 3, 5), naştere fără de care nimeni nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. „De nu se va naşte cineva de sus nu poate să vadă împărăţia lui Dumnuzeu” (Ioan 3, 5).

Sf. Apostol Pavel ne ajută să ne apropiem de înţelesul acestei taine. Este de remarcat faptul că această naştere din nou se face „prin Evanghelie”. „Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea celui ce crede” (Rom 1, 16). Propovăduirea Evangheliei are puterea şi rostul de a naşte credinţa în om, credinţă fără de care botezul nu poate fi admis (cf. Mat 2opt, 19). Sf Ap Pavel spune, îneterpretând un text din Ioiel 3, 5, zice: „Cum vor chema numele Aceluaia în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care m-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu” (Rom 10, 14, 17).

„Nu te teme!“

Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia

„Nu te teme!“, trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „nu te teme!“ îl pune Domnul în faţa aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în acest „nu te teme!“ este începutul biruinţei şi al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii. Pe acest „nu te teme!“, îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.

„Avrame, nu te teme! Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta mare va fi“ (Facere 15, 1).

„Agar, nu te teme!“ (Facere 21, 17).

„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine“ (Facere 26, 24).

„Nu te teme, Iacobe, să te pogori în Egipt“ (Facere 46, 3).

„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!“ (Judec. 6, 23).

„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!… Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut, Eu te sprijinesc“… (Isaia 41, 10).

„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine să te scap!“ (Ier. 1, 8).

„Nu te teme, poporul Meu, de ocara oamenilor şi nu tremura de batjocorile lor!“ (Isaia 51, 7).

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine!“… (Isaia 54, 4).

Pacea lui Dumnezeu

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.“ (Filipeni 4, 7)

În felul acesta ajungi la pacea cu toţi semenii tăi. Vei putea să priveşti totdeauna liniştit în ochii fiecărui om pe care îl întâlneşti, fiindcă îi vei avea prieteni pe toţi.

Te vei putea ruga liniştit pentru fiecare, lângă fiecare şi cu fiecare frate ori soră, vecin ori coleg, cunoscut ori necunoscut, fiindcă neavând nici un duşman, nu vei fi împiedicat de nimic faţă de nimeni.

Neavând nimic ascuns faţă de nimeni, vei putea să-i vorbeşti deschis fiecăruia. Şi să primeşti cu bunăvoinţă în casa ta pe oricine. Având pacea cu toţi, vei avea pacea din partea tuturor. Bineînţeles că vor mai fi şi unii cu care nu vei putea avea pacea deplină niciodată. Dar aceasta nu va mai depinde de tine, ci de ei. Însă asta nu-ţi va nimici pacea ta însăţi care va fi întristată, dar nu tulburată de nimic.

Sus să avem inimile!

Din această publicaţie am extras, pentru a vă stârni curiozitatea articolul urmator:

"Un călător rătăcit prin pustiul deşertului s-a ascuns de arşiţa cerului într-o peşteră. Acolo a găsit un părinte duhovnicesc, ce-şi trăia viaţa numai în acel perimetru al peşterii, şi l-a întrebat: Părinte, cum poţi să-ţi iroseşti viaţa în acest fel? Părintele i-a răspuns: Dragă, vezi tu crăpătura acestei stânci? Pe aici eu văd mereu un petic de cer. Aceasta este cea mai mare comoară a inimii mele, pentru care îi mulţumesc Domnului în fiecare zi.
În fiecare Sfântă Liturghie cerul ne este restituit, devine din nou posibilă trăirea raiului. Prin Sfânta Împărtăşanie, Hristos trăieşte în noi şi ne sfinţeşte în întregime, trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: ”Ce-mi este mie de cer, când eu contemplu pe Stăpânul cerului, când eu însumi devin cer?” Mai măsurăm noi astăzi pământul cu pasul mărturisirii venite din cer? Mai suntem mânaţi de curajul mărturisirii identităţii noastre de neam şi credinţă?

CREDINŢA ŞI SIMŢIREA

Credinţa, cea mai sigură şi bogată formă de cunoaştere

Pentru omul redus la puterile naturale, credinţa este cea mai imaginără, iluzorie, teoretică, amăgitoare şi ireală cale de cunoaştere pentru că ea cuprinde o lume nevăzută şi spirituală. Experienţele şi fineţea sesizării a omului duhovnicesc vin să demonteze şi să denunţe această prejudecătă.
Credinţa este un act suprem al persoanei mai presus de informaţii şi de evidenţe materiale. În măsura în care credinţa devine experienţă, trăire şi gustare, ea se face cea mai înaltă, sigură şi deplină formă de cunoaştere. Diferenţa dintre convingerea ce vine prin credinţă şi convingerea ce vine prin materialitatea evidenţelor imediate, este ca diferenţa dintre zborul imperial al vulturului şi zborul păsărilor de curte. Convingerea care vine prin credinţă se regăseşte în toate rădăcinile fiinţei şi angajează toate puterile spirituale ale persoanei.
Sunt foarte frecvente cazurile în care cunoaşterea ce vine numai din privire şi auz nu angajează în nici o măsură persoana. Unii din contemporanii Mântuitorului care L-au privit şi L-au ascultat nu L-au cunoscut în mod propriu, chiar dacă I-au văzut faţa, chiar dacă I-au întâlnit privirea şi I-au auzit vocea. Iar ucenicii de atunci şi de astăzi ai lui Iisus Hristos care au cunoscut prin credinţă că este Fiul Lui Dumnezeu nici nu au mai fost interesaţi de aprecierile fizice ale Lui. Deşi între cele două nivele de cunoaştere este o strânsă legătură, dacă nivelul fizic, senzorial nu deschide calea spre o cunoaştere mai profundă, el este cel mai superficial, nesigur şi chiar impropriu nivel de cunoaştere.

De ce e asa de greu pacatul

De ce-i aşa de greu păcatul,
că unul singur e de-ajuns
să nimicească-o stare sfântă
şi-un soţ ca aurul ascuns?

O, Dumnezeul meu,
plângând mă rog mereu
să mă fereşti curat
de orişice păcat! (bis)

Pot fi ani lungi de curăţie,
trăiţi în felul cel mai sfânt,
şi-ajunge un păcat, ca totul
să cadă nimicit şi-nfrânt.

Pot fi îmbrăţişări şi lacrimi,
şi rugăciuni de neuitat;
ce mai rămân din toate-acestea
când le întunecă-un păcat?

Pot fi iubiri şi legăminte
curate şi fierbinţi ca-n cer;
ce mai rămân când le zdrobeşte
păcatul, ca un pumn de fier?

O, Dumnezeul meu, ai milă
de dragostea şi taina mea!
Cu preţul morţii şi-al vieţii
ajută-mi să le pot ţinea!

de fr. Traian Dorz

Anunț. Conferință cu tema ”Între bigotism și dreapta credință” la Hunedoara

Mi-e dor să plâng

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Mi-e dor să plâng, Iisuse, aşa-nspre Dumnezeu,
cum am plâns numa-n clipa de legământ al meu,
să simt o descărcare a sufletului tot;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, a plânge să mai pot,
a plânge să mai pot,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, a plânge să mai pot.

Mi-e dor de-o rugăciune aşa-nspre Dumnezeu,
cum a fost numa-n clipa de legământ al meu,
să-mi simt o înălţare a sufletului bun;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o rugă să mai spun,
o rugă să mai spun,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o rugă să mai spun.

Mi-e dor de-o-mbrăţişare aşa cu Dumnezeu,
cum a fost numa-n clipa de legământ al meu,
să-mi simt fiinţa toată înveşmântată-n rai;
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o dată să-mi mai dai,
o dată să-mi mai dai,
aşa mi-e dor, aşa mi-e dor, Iisuse, o dată să-mi mai dai.

de Traian Dorz

TUDOR GHEORGHE-Cu Iisus in celula

,,ACOLO am învăţat să iubesc!"

„ ACOLO” am învăţat să iubesc!

Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...

M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.
De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.

Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El este UNA cu Tatăl şi UNA cu Duhul Sfânt care are ca roadă dragostea.Dumnezeu este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi iubirea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…

N-am inteles adesea

Cei doi care au mers după Iisus

„Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.“ (Ioan 1, 40)

Fericiţi cei care merg după Hristos pe pământ, căci ei, în curând, pe urmele Lui, vor ajunge unde locuieşte El. Adică în fericirea şi lumina Lui veşnică. Fericiţi cei doi care stau împreună, dacă merg împreună cu Hristos. Fericiţi sunt cei doi care, însoţindu-se pe pământ, merg împreună şi după Hristos.

Nu-i bucurie mai mare decât când cei doi soţi merg împreună după Domnul. Cum nici durere mai mare nu-i ca atunci când unul merge după păcate. Sau amândoi…

Dragul meu, roagă-te mereu pentru soţul tău, ca şi el – sau ea – să vină împreună cu tine pe urmele lui Hristos sau tu cu el. Iar dacă totuşi până la sfârşit celălalt nu va vrea, cu toate că tu ţi-ai făcut toată datoria de a-l chema şi de a stărui de el, atunci tu nu vei mai avea ce să-i faci. Însă vei avea sufletul dezvinovăţit.

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii!

"Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti. Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul. Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul.

Au chemat preotul să citească rugăciune. Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul.

„Mântuieşte-te pe tine însuţi şi vei mântui mii în jurul tău".

Miercuri 23 ianuarie 1974

Mă simt descurajat. Nu în chestiunile familiale. Pot spune că sunt foarte fericit - alături de familia şi de copii mei. Dar în chestiunile legate de Biserică, situaţia ei, implicarea mea mă simt descurajat. Devin alergic la conţinutul pseudo religios al Bisericii şi al vieţii ei care mi se pare a fi tot mai mult o denaturare a ortodoxiei şi a creştinismului, în acelaşi timp sunt implicat şi absorbit total de acestea: telefoane, scrisori, discuţii şi întâlniri. Toate acestea nu sunt nici autentice, nici reale; se află în afara realităţii lui Dumnezeu, a omului, a lumii şi a vieţii. Simt cum inima mea tânjeşte după acel „dincolo". Dar nu văd nici o ieşire. Să plec? încotro? Nu pot părăsi Biserica - Biserica este viaţa mea. Am convingerea că ortodoxia este Adevărul şi Mântuirea şi mă cutremur când văd ce se oferă sub masca ortodoxiei, ce le place oamenilor din ea, pentru ce trăiesc ei şi ce văd în ortodoxie cei mai buni ortodocşi. „Mântuieşte-te pe tine însuţi şi vei mântui mii în jurul tău". Fiecare se mântuieşte în felul său; mântuirea constă în împlinirea vocaţiei. Dar ce se întâmplă când împrejurările nu permit această mântuire; când implicarea, activitatea resping nivelul la care mântuirea este posibilă? ...

„Noi plecăm”

Mi-am isprăvit traiul în această lume

Am trăit după conştiinţă şi Dumnezeu mi-i judecător

Sînt tot mai răscolitoare apusurile şi răsăriturile

Şi tot mai rar mă cercetează fiii mei

Fiii mei acum sînt liberi de multe

Desigur, eu nu le mai sînt un învăţător

Ceva important am pierdut azi

Într-o curbă pe care nu am observat-o

Nu-i nimic dacă astăzi trecutul nu-i la modă

Eu voi spune acum ca un demodat

Noi plecăm, noi plecăm, noi plecăm,

Să dea Dumnezeu să trăiţi mai bine decît noi, băieţi!

Patria noastră a fost zgîrcită la milă

Ca o mamă chinuită de sărăcie

Cîte vieţi şi cîte sorţi s-au perindat

Eu cu siguranţă nu aş şti să număr

Dar cînd necazul ne stătea în prag

Noi uitam supărările îndată

Şi, nu întîmplător, în icoane, chipul lui Dumnezeu

Este pururea răbdător şi luminos

Cred că am greşit de multe ori

Şi multe nu am ştiut să le înţelegem

Dar am încercat să trăim după conştiinţă şi demnitate

Ca să păstrăm patria noastră pentru voi.

Nu-i nimic dacă astăzi trecutul nu-i la modă

Eu voi spune acum ca un demodat

Noi plecăm, noi plecăm, noi plecăm,

Să dea Dumnezeu să trăiţi mai bine decît noi, băieţi!

sursa: http://savatie.wordpress.com

vezi articolul: Vahtang Kikabidze, bărbat după inima lui Dumnezeu 

Fără cuvinte

România în doliu - Rugăciune de iertare pentru cei decedaţi.

Bunule Doamne, aminteşte-Ți de robii Tăi (care au murit in accidentul de autocar din Muntenegru) şi iartă-le lor greşelile pe care le-au săvârşit în timpul vieții lor, pentru că nimeni nu este fără de păcat în afară de Tine, care ai puterea să dai pace celor plecaţi dintre cei vii.

Prin Dumnezeiasca Ta înţelepciune şi dragoste pentru oameni, Tu binecuvintezi şi dai fiecăruia ceea ce are nevoie. Mântuitorule, odihneşte sufletele robilor Tăi (care au murit in accidentul de autocar din Muntenegru) care şi-au pus nădejdea în Tine Atotputernicule.

În mijlocul sfinților, Iisuse Hristoase, odihneşte sufletele robilor Tăi, acolo unde nu este durere nici întristare, ci viață fără de moarte.

Lucrarea Duhului Sfânt

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.

De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr 12, 25).

Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S a dus!

Ce Scump Mângâietor ne a trimis El!

Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!

Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!

Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!

Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

A apărut nr. 2 (104) al revistei "Timotheos"

Revista poate fi  procurată de aici:

Asociaţia misionară Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Librăria “Cartea de aur”

Adresa: Sibiu, Str. Charles Darwin, nr. 11 Romania

Telefon: 0269 216 677

E-mail: oasteadomnului@asconet.ro

Librăria “Cartea de Aur” – Tel. Mobil: 0744 614163

sau online de aici: http://www.carteadeaur.ro/

"Ca cel care vede pe Cel nevăzut" (Evrei 11,27) (vederea)

Domnul Hristos a făgăduit tuturor celor curăţi cu inima că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat 5, 8). Vederea lui Dumnezeu începe de la o etapă foarte accesibilă, de la descoperirea lui Dumnezeu prin lucrurile înconjurătoare. Un astfel de om simte înţelepciunea lui Dumnezeu pe care a imprimat-o în toate cele create, sesizează puterea Sa în fenomenele naturii şi în evenimentele istoriei universale şi personale. Şi Îi vede frumuseţea în toată frumuseţea vremelnică. Când un om curat cu inima priveste în jur vede pe Dumnezeu în minunata alcătuire a tuturor celor create.

Tot odată această vedere duhovnicească este înţelegerea bună cu care cine priveşte lumea, viaţa şi evenimentele. Aupra acestei vederi ne atrage atenţia Mântuitorul atunci când zice: „Ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric” (Luca 11, 35). Examenul cel mai greu se dă la nivelul înţelegerii întâmplărilor din viaţa, sufletul simte în sine lupta dintre lumină şi întuneric, dintre înţelegerea firească şi cea dumnezeiască. Ochiul înţelegerii aduce o mare odihnă în viaţă, lumina vederii duhovniceşti îndepărtează toate contradicţiile, de aceea sufletul cere mereu această lumină. „Luminează ochii sufletului meu cu lumina Ta cea dumnezeieşte strălucitoare”.(1)

Suntem noi logodiţi cu Hristos?

Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugilor: legându-i mâinile şi picioarele,
aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară;
acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi
(Mt. 22, 12-14).

"Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credincios.
Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat haina sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate. Domnul le-a dăruit prin tainele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă. Dar omul şi-a spurcat iarăşi haina botezului şi iarăşi s-a depărtat de Dumnezeu şi s-a îmbrăcat în zdrenţele împuţite ale patimilor, stricând şi necinstind logodna sa cu Dumnezeu. Din milostivirea Sa, Domnul a binevoit să-i dea din nou haina de nuntă prin pocăinţa nefăţarnică şi prin împărtăşirea cu Sfintele luiHristos Taine, şi omul primeşte iar haina nestricăcioasă şi se uneşte cât se poate de strâns cu Mirele Ceresc, cu condiţia de a se păzi în tot chipul ca să nu îşi păteze iarăşi haina de nuntă şi de a trăi în sfinţenie.

Orbirea sufletească, mai grea decât orbirea fizică

Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruieşte acestui orb din naştere, făcându-l să vadă, şi invidia întunecată a fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe cei bolnavi.

În această atitudine a fariseilor faţă de minunea săvârşită de Iisus, atitudine de invidie, ură, răzvrătire şi negare a minunii, se împlinesc cele spuse de Mântuitorul Hristos: "… Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd, să fie orbi" (Ioan 9, 39). Pentru că cel care nu văzuse nimic, încă de la naşterea sa, acum vede, şi mai mult decât aceasta, deşi nu văzuse scrise făgăduinţele venirii Mântuitorului, atunci când întreabă pe Cel ce-i dăduse lumina: "Cine este, Doamne, (Fiul lui Dumnezeu) ca să cred în El?", iar Iisus îi răspunde: "L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este" (Ioan 9, 37), orbul mărturiseşte: "Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui" (Ioan 9, 38). Iar fariseii, cei ce vedeau cu ochii trupeşti, au ales să fie orbi, să nu vadă minunea vindecării orbului din naştere, ei care văzuseră cum cele scrise despre Mesia se împlineau în Iisus Hristos, totuşi acum preferau să nu vadă şi să fie orbi.

Mamă, spune-mi ce te doare...

Curg broboane de sudoare
Din icoana unui sfânt,
Mamă, spune-mi ce te doare?
Maica mea dinspre pământ!

Ard aducerile-aminte,
Toate-s necăjite, știu,
Dar până mai am cuvinte
Niciodată nu-i târziu!

Oricui bea din apa aceasta

„Iisus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.»“ (Ioan 4, 13)

...Alexandru Macedon a spus: «Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe, iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică: ce nemernic sunt!…» Adevărata glorie o câştigi în Hristos atunci când cauţi, uitând de tine, să-I aduci Lui cea mai mare slavă. Toate celelalte sunt deşertăciuni. Nici un muritor nu-i mai nefericit ca acela care le câştigă. Oricât de puţină istorie ai cunoaşte, tot ar trebui să ştii acest lucru!

Însetezi tu oare după locuri înalte, după scaune alese, după slujbe mari? Faci totul să le dobândeşti? Calci în picioare mila, dreptatea, prietenia, cinstea şi sufle-tul tău şi al altora numai să le ajungi şi să pui mâna pe aceste deşertăciuni?

Firea cea veche cere din nou „carne“

„Adusu-ne-am aminte de peştii ce-i mâncam în Egipt, de cas­traveţi, de pepeni, de ceapă şi usturoi… sufletul nostru s-a scâr­bit de această mâncare (mană) proastă… daţi-ne carne să mân­căm!“(Numeri, cap. 11)

Mana ce li se dăduse israelitenilor era un dar ceresc, era o mâncare cerească. Israelitenii ar fi trebuit să mănânce această mană stând totdeauna în genunchi, cu rugăciune de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Însă, vai, ce lucru dureros se arată şi aici! Să ascultăm ce spune Biblia:

„Poporul a cârtit împotriva Domnului, zicând că-i merge rău… şi amestecătura cea dintre ei s-a aprins de poftă; ba chiar şi fiii lui Israel, şezând, plângeau şi ziceau: Cine ne va da nouă carne să mâncăm? Adusu‑ne‑am a­minte de peştii ce-i mâncam în Egipt, de castraveţi, de pepeni, de ceapă şi usturoi. Iar acum sufletul nostru s-a uscat de tot; nimica, afară de mană nu văd ochii noştri…

Euharistia

Primind in mod frecvent Euharistia suntem ingrijiti spiritual, fiind hraniti spre “spor in viata si in credinta si in intelegerea duhovniceasca”.

 

EUHARISTIA

       

         Sfanta Euharistie sau Sfanta Impartasanie sta chiar in centrul vietii Poporului lui Dumnezeu. Totul in Biserica conduce la Euharistie si tot acolo isi gaseste sursa, implinirea tuturor Tainelor Bisericii.

O NECESITATE

Pilda sfintelor surori

"...Prin Sfântul Cuvânt al Evangheliei, Duhul Sfânt ne pune înainte pilda celei mai sfinte dintre femei şi a celei mai binecuvântate dintre toate fiinţele pământeşti, care a fost aleasă pentru un har unic, pentru harul de a fi cea dintâi şi cea mai aleasă împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea lumii.

Este pilda Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este, prin Iisus, şi Maica noastră a tuturor.
Viaţa ei, ca fiind cea mai apropiată de noi, trebuie să slujească de pildă fiecăreia dintre femei, de la cea dintâi vârstă şi până la cea din urmă.

De la cea mai de jos stare şi până la cea mai de sus… şi de la cea mai mică datorie şi până la cea mai mare.

Crestinii nu mor niciodata! Ultima Predica a PF Patriarh Teoctist

 de VictoRoncea

GOLGOTA!...

„Aici trebuie să îngenunchem!

Despre acest loc nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări,
cu toată fiinţa scăldată în adoraţie...

O, Golgota, loc unic, care ne grăieşte nemărginit mai cutremurător decât Sinai,
o, Golgota, munte mai înalt decât Moria, altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor!
Pe tine am primit NU ZECE porunci, CI NUMAI UNA singură, dar înmiit mai cutremurătoare. PORUNCA IUBIRII ŞI A JERTFEI.

Oastea

Nici o bătălie împotriva Lui
Nicăieri în lume n-a fost câştigată,
Cei ce cred în Tine încă sunt destui,
Oastea lor, Iisuse, veşnic nu se gată!

Aruncaţi în temniţi, omorâţi cu pietre,
Spânzuraţi de aer si scrumiţi de vii,
Jarul lor din inimi, focul de pe vetre
Nu s-a stins vreodată, aşteptând să vii!

Unde-s împăraţii cei fără-de-lege
Când pe lemnul crucii răstignit Erai,
Ce-au bătut în cuie trupul tău de Rege
Pe Golgota lumii între iad si rai?

Se odihnește mama...

E obosită mama tot mai mult,

Somnul greu înspre pământ o duce,

În ochii ei, e vineri și ascult

Cum geme Răstignitul sus pe cruce.

Eu înspre Munți privirea mi-o ridic,

Acolo-n Apuseni miroase-a pască,

Ea nu mai are de făcut nimic,

Așa mi-a spus, că vrea să se-odihnească.

Sfânta şi Marea Vineri

În Vinerea Mare nu are loc doar o comemorare a celor petrecute odinioară, ci o actualizare a lor în sufletul fiecaruia dintre noi.

„Simţirile noastre curate să le aducem înaintea lui Hristos şi, ca nişte prieteni ai Lui, sufletele să le jertfim pentru Dânsul, şi să nu ne sugrumăm cu grijile vieţii, ca Iuda. Ci să strigăm în cămările sufletelor noastre: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne pe noi de cel viclean.”

Denia celor 12 Evanghelii

„O, ticalosi oameni suntem noi, caci prin pacatele noastre nu numai ca am pogorat pe pamant pe Fiul lui Dumnezeu, ci inca si pe cruce L-am inaltat si in mormant L-am inchis. (…) O, cine va da capului nostru apa si ochilor izvoare de lacrimi (Ier. 9, 1) ca sa plangem ziua si noaptea si sa suspinam, caci nu numai pe noi insine ne-am aruncat in tarana si noroi din inaltimea nemuririi, ci si pe Fiul lui Dumnezeu L-am pogorat in mormant.

Sfânta şi marea zi de Joi

În această Sfântă şi mare zi de Joi, este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri:

Spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Iisus, dându-le prin aceasta, lor şi nouă, pildă de smerenie. (Ioan 13, 1-17)
"După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeti ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, că precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi."(Ioan 13,12-15)

Iată Săptămâna Mare

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,

haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin...


Traian Dorz, din volumul "Cântări Noi"

Ce să însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asină?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfinţilor Părinţi, un înţeles adânc, prorocesc. Atoatevăzătorul nostru Domn văzuse deja venirea apostaziei de pe urmă, de acum nestrămutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie încă din vremea când a fost dată israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. „Gresit-au“, grăieşte Moise, ca despre un lucru deja săvârşit, despre păcatul pe care aveau să-l săvârşească iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, „nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndărătnic şi răzvrătit, au acestea Domnului răsplătiţi? Neam ce şi-a pierdut sfatul este, şi nu este întru dânşii ştiinţa, n-au gândit să înţeleagă. Din via Sodomei este via lor şi vita lor din Gomora“.

Dimpotrivă: „Veseliţi-vă, ceruri, împreuna cu El“ – cu Fiul lui Dumnezeu – „şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu: veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui, şi să se întărească Lui toţi fiii lui Dumnezeu“ (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

E duminică...ziua Sfintelor Florii

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

E duminică, - şi-i astăzi

ziua Sfintelor Florii,
zi ce-aducea altă dată
primăveri de bucurii. (bis)

"Iisus a găsit un asin ..."

"Iisus a găsit un asin tânăr şi a încălecat pe el, după cum este scris."
( Ioan 12, 14)

Cel de care Dumnezeu se foloseşte pentru cele mai mari lucruri ale Sale este adeseori o biată fiinţă dintre cele mai puţin însemnate.

Aceasta o face Dumnezeu şi pentru a se vedea limpede că nu omul, ci că Dumnezeu este Acela Care împlineşte lucrul minunat ce se face,

spre a se vedea că omul este numai o neînsemnată unealtă de care Dumnezeul cel Atotputernic Se foloseşte pentru împlinirea planului Său

şi pentru ca nu cumva privirile să se oprească asupra uneltei văzute şi nu asupra Stăpânului Nevăzut.

Pentru intrarea în Ierusalim, Domnul Iisus a găsit un asin tânăr pe care nu încălecase încă nici un om (Mc 11, 2).

Păcatul şi urmările lui

PĂCATUL!

Păcatul e pricina tuturor relelor din viaţa oamenilor şi de pe pământ. Nenorociri, foamete, război, cutremure de pământ şi boli...
Adunând toate durerile şi suferinţele din toate casele şi spitalele, putem scrie deasupra lor:
„Iată, urmările păcatului!"
Adunând toate pedepsele, descurajările şi mizeria celor din închisori, putem scrie deasupra lor:
„Iată, urmările păcatului!"
Intrând în cimitire, să deschidem criptele şi mormintele şi adunând tigvele şi oasele morţilor, să scriem deasupra:
„Iată, urmările păcatelor!"

Conferință la Galați – Dr. Pavel Chirilă

Domnul doctor Pavel Chirilă va susţine la Galați în perioada Postului Mare o conferință pe tema: “Cauzele spirituale ale bolilor”.

Evenimentul va avea loc vineri, 26 aprilie 2013, ora 17.00 la Casa de Cultură a Studenților din Galați.

Organizatorii acestui eveniment sunt: Provita Galați, Casa de Cultură a Studenților, revista Familia Ortodoxă și Asociația Ortodoxia Tinerilor.

Conferința va putea fi vizionată LIVE și pe OasteaDomnului.TV, începând cu ora 17.00.

Căderea – Fenomenul Pitești

 ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. ) 

 Un documentar tulburător, nedifuzat până acum în România, despre atrocitățile petrecute în închisoarea de la Pitești, una din cele mai sinistre închisori comuniste. „Fenomenul Pitești” sau „Experimentul Pitești”, așa cum a fost denumit procesul de „reeducare” a deținuților politici petrecut aici cu complicitatea tacită a autorităților comuniste, a lăsat în urmă mii de victime și a distrus viețile multora dintre supraviețuitorii cumplitelor experiențe trăite aici. Bătăile și torturile de neimaginat, distrugerea psihică duse la extrem până la dezumanizare au fost cuvântul de ordine în Penitenciarul Pitești. Dar poate cel mai abominabil aspect al metodei folosite aici a fost transformarea victimelor în călăi. Numărul celor care au suferit de pe urma celor petrecute la Pitești este de proape 5000 de persoane, acesta fiind considerat unul din cele mai aple programe de spalare a creierului prin tortură. În acest film documentar, victimele cumplitului regim vorbesc despre experiențele trăite în închisoare și de politica de exterminare și dezumanizare dusă de autoritățile comuniste din România. ( sursa: http://www.filmedocumentare.com)

Pr. Conf. Constantin Necula - Cine este Iisus Hristos? (Cluj, 16 apr. 2013)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. ) 

„TREBUIE SĂ FIM MAI ACTIVI...”

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste frumoase binecuvântări cereşti pe care El le mai revarsă asupra noastră, a oamenilor, asupra acestui pământ. Dumnezeu Se îndură, şi an de an ne mai lasă în viaţă, ca să-L întâlnim pe El. (...)

Noi suntem cam leneşi la cele duhovniceşti. La cele vremelnice, la cele trecătoare, repede alergăm. Acolo nu-ntârzie nimeni. Dar când e vorba de adunare, acolo nu ne grăbim. La ora când am hotărât adunarea, apoi atunci trebuie să fim. Trebuie să fim mai activi, mai vii.
Eu văd cum se merge spre o moarte, spre-o pieire sufletească. Nu ştiu cum vedeţi frăţiile voastre, dar eu aşa văd. Trebuie să fim foarte atenţi. Fraţii vorbesc, dar noi nu ştim ce-au vorbit. Gândul nostru zboară în altă parte. Mai înainte, când ne-ntorceam de la adunare, mergeam pe jos, că nu erau atâtea maşini, ca acum, şi discutam pân-acasă despre ce vorbeau fraţii la adunare, despre ce cântări frumoase s-au cântat. Acuma, să vă uitaţi după ce ieşim afară, dacă mai semănăm noi cu cei credincioşi, cu cei care au frică de Dumnezeu... Suntem cutremuraţi că mâine ne aşteaptă înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu?

CÂNTECUL ŞI SUSPINUL PRIMĂVERII

Motto: „Iarna a trecut, ploaia a încetat. Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează” (Cântarea Cântărilor 2, 11-13).

Dintre lucrurile care sunt cele mai aşteptate de către toţi oamenii sunt Primăvara şi Paştele. Ele sunt aşa de strâns împletite încât nu-ţi dai seama foarte bine dacă aştepţi Primăvara pentru Paşti sau Paştele pentru Primăvară. Mă întreb de multe ori de ce oare ele sunt aşa de aşteptate? Oare de ce toţi oamenii suspină după prospeţimea înmireasmată a Primăverii şi după fiorul nepământesc din Noaptea Învierii? Nu cumvă ele profeţesc despre ce este Dumnezeu şi despre ceea ce ar trebui să fim noi oamenii, iar noi ne minunăm de ele fără să înţelegem limbajul ei de taină?

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XVI)

"Cine afară de noi înşine Îl va ajuta pe Domnul să pună stăpânire pe sufletele noastre?"

( Sfântul Teofan Zăvorâtul)

"Ci întrebarea cea cutremurătoare pe care trebuie să ţi-o pui este: unde îţi vei petrece tu existenţa ta veşnică?

În întuneric sau în lumină?

În chinuri sau în fericire?

În moarte sau în viaţă?

Cu Satana sau cu Hristos?

Căci nu sunt decât aceste două realităţi.

Iar răspunsul nu e greu să ţi-l afli tu singur, după felul de viaţă pe care îl duci.

Cunoşti tu oare pe Dumnezeu?

Ai tu părtăşie cu Hristos?

Trăieşti tu în Duhul Sfânt?"

(Traian Dorz, din Hristos – Mijlocitorul nostru)

Anunț - Concert de pricesne - la Biserica Nașterii Maicii Domnului - Micro 15, Deva

Părintele Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă – despre “Discreția în Ortodoxie”

Mai jos puteți asculta prima conferință a ASOCIATIEI SIMON CIRIADE din Hunedoara. Binecuvântatul eveniment a avut loc la Paraclisul Sf. Ierarh Spiridon, din mun. Hunedoara în ziua de 06 aprilie, a.c., avându-l ca invitat pe Părintele Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă. 
Tema fiind “Discreția în Ortodoxie”

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. ) 

Asociatia Simon Ciriade (nonguvernamentală și nonprofit) își propune să promoveze valorile cultural naționale și cele authentic-ortodoxe prin diferitele proiecte în plan social.

În ceea ce privește latura cultural națională dorim să promovăm conștietizarea Gulagului românesc ca factor determinant în căutarea identității noastre ca neam. Logica acestui demers vine și din reînodarea istoriei din momentul în care ni s-au rupt rădăcinile: exterminarea elitelor culturale, politice, religioase economice și intelectuale în temnițele comuniste. Cinstirea eroilor, dar mai întîi aflarea lor, este o datorie sfântă și elementară a oricărui popor pentru dăinuirea lui. Aflaţi mai multe »

Înregistrarea adunării de comemorare a fratelui Cornel Rusu şi a soţiei sale, sora Maria

Simeria, duminică 07 aprilie 2013

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. ) 

Blândul mărturisitor Cornel Rusu