marți, 9 martie 2010

Este cuvântul nostru parte a roadelor Duhului Sfânt?



Ştiu ce cuvinte Îi plac Domnului?
Le-am rostit azi?
Am promis: ,,Îţi voi şopti întruna cuvintele ce-Ţi plac"?




În cartea Vechiului Testament, Maleahi, cap. 2, v. 17, este scris asa:
" Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre, şi mai întrebaţi: „Cu ce L-am obosit?“

Ţi s-a întâmplat vreodată ca un semen al tău, să tot vorbească vrute şi nevrute şi după despărţirea de el să te simţi obosit?
Dacă da, atunci cred că şti ţi cum se simte Dumnezeu într-o situaşie asemănătoare.

Ţi s-a întâmplat vreodată să stai ceasuri întregi de vorbă cu cineva, iar la despărţire să simţi ca nu ai mai vrea să plece?
Dacă da, atunci cred că şti cum se simte Dumnezeu într-o situaţie asemănătoare.

Pentru ca Dumnezeu să se bucure de cuvintele noastre, trebuie să ne lepădăm de noi înşine şi să spunem, nu, vechiului om şi cuvintelor lui; să spunem, nu, poftelor lui, să alungam orice gând ce ne mai leagă de el şi să dăm prioritate omului celui nou şi cuvintelor lui. Să chemăm Duhul Sfânt în ajutorul nostru, El, ve va ajuta să nu mai obosim pe Domnul, să putem rosti întuna cuvintele ce-i plac...Duhul Sfânt va sfinţi cuvintele noastre, făcându-le să atingă inimile, să mişte constiinţe...să stingă puterea celui rău...si să aducă mângâiere

Noi, de multe ori ne facem însă vinovaţi de întristarea pe care o aduce cuvântul nostru, de ce? Pentru că atât de uşor stingem Duhul prin nevegherile noastre...prin nerăbdare...
Cum putem să ne ferim de a mai stinge Duhul?
Detronând cuvântul minciunii şi punând în locul lui cuvântul adevărului..detronând cuvintele rostite la mânie şi punând în locul lor cuvintele iertării, împăcării...detronând cuvintele goale şi inutile şi punând în locul lor cuvintele folositoare, cuvintele duhovniceşti. Numai atunci, nu vom mai obosi pe Domnul sau pe semenul nostru, pentru că ele, cuvintele noastre vor fi parte a roadelor Duhului Sfânt care sunt acestea: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor.

2 comentarii:

DoarATAT spunea...

Bună Ziua !
Domnului Sorin M. !
~
BUN (că-i BUN ... nu sunt "eu" de "vină" !) !
PROMPT ... Vă Mulţumesc ! (chiar ... dacă-mi "stătea pe limbă")
"Parţial" ... dar CONCIS ~ Of, Doamne Dumnezeule ! Este oare "rău ... sau BINE" ... când "eu" ... sunt ... nemulţumit ?!!
Acest articol ... al unui OM, pe CARE "eu" ... l-am "căutat" ... tocmai VINE ... să mă "lămurească" în "problema ... mea". Iar "eu" ... mai degrabă ... EU ... "vin SĂ Pretînd Mai Mult" !
Acel ... "Mai Mult" ... era , dintotdeauna ... la mine.
Iar ... PENTRU "mine" ... FĂRĂ să mă "cunoască" ... domnul Sorin M. ... A VENIT cu Acest articol, ca SĂ MĂ Ajute !
Îi Mulţumesc !
AŞA "lucrează" ... IUBIREA !
... chiar şi AICI...în...Virtual !
Nu ne ştim ... dar ... NE AJUTĂM !
~
Totul depinde ... (şi) DE NOI !
De "locul" UNDE "singuri"...ne plasăm !
În mocirla minciunii, sau "lângă" Fântâna cu "apa VIE" a ADEVĂRULUI !
~
Când ... ne este SETE ... de unde "bem" ? Când ... ne este FOAME ... de unde ne "hrănim" SUFLETELE ?
~
Vă mulţumesc domnule Sorin M. !
Vreau să vă NUMESC ... frate al meu ... dar "eu" ... ÎNCĂ STAU departe de FÂNTÂNA cu "APA Vie", dar ... câteodată mai "ciugulesc" de la OAMENI ca dumneavoastră !
Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM !
Doamne ajută !
Dumnezeu ŞTIE !
~
Cornelius,

Miriam spunea...

Mulţumesc, Sorin, de aceste răspunsuri la întrebări ce mi le puneam şi eu odată, nu de mult :)

Citind fragmentele 2 si 3, făcându-mi o scurtă cercetare, o altă întrebare se naşte în sufletul meu: Cum au fost cuvintele mele pentru Dumnezeu, pentru aproapele meu? Au fost ele odihnitoare?...sau au fost obositoare şi fără rost?...Sincer, le ştiu cum au pornit din suflet, şi nădăjduiesc că la fel au fost primite...


Iată mai jos alte cuvinte despre...cuvinte...
Le-am cules din adâncul inimii, le ţin în palmele ei şi le trimit spre voi ca pe nişte petale înmiresmate, una câte una...


CUVÂNTUL!!!...Ce nobilă menire are!!!...Cuvântul nostru poartă în sine un întreg univers de iubire...sau de ură...
Sunt două ,,cuvinte”: ,,cuvânt” şi ...,,Cuvânt”...
În ,,Cuvânt” s-a întrupat Iubirea, Lumina, Adevărul, Viaţa...
Când pătrundem înţelesul ,,Cuvântului”, de fapt suntem pătrunşi de Însuşi Cuvântul, şi atunci tu, eu, noi devenim lumină, iubire, adevăr, izvor de viaţă...
Cuvântul – Hristos – este oglindirea slavei Tatălui...mireasmă a Cerului...adiere a Duhului Sfânt...

Ce e ,,cuvântul” meu?! Ce e ,,cuvântul” tău?! Ce sunt ,,cuvintele” noastre?!...
Ce poartă în sine?!Ce lasă în urma atingerii lor?!
De multe ori suntem ridicaţi pe înălţimi de Tabor prin cuvintele aproapelui...de ceea ce le animă a fi rostite, de felul cum sunt rostite...
Alteori, în urma unei conversaţii ne simţim tulburaţi...şi ne simţim aşa pentru că iubim interlocutorul nostru....Ne simţim aşa pentru că apele iubirii din sufletul nostru au fost tulburate de bolovanii grei ai vorbelor rostite fără gingăşia rostirilor Lui Hristos...
Undele create se răspândesc în cercuri tot mai largi, trecând dincoace de lăuntrul nostru...
...şi atunci privirea ne trădează fiindcă lumina din priviri apune...zâmbetul se stinge...cuvintele se opresc la marginea rostirii...
Când apele limpezi ale iubirii sunt tulburate, chipul Lui Hristos nu se mai poate oglindi în ele...

Frânturi de...rugăciune...

Doamne, îţi mulţumesc pentru ,Cuvânt” şi pentru ,,cuvânt”...
Fă-l şi pe cel din urmă mare ca şi primul...Fă din cuvintele noastre balsam ceresc, mireasmă de Rai, adiere mângâietoare...
Fă, Doamne, din inimile noastre albie adâncă, curată, în care apele Iubirii divine să nu poată fi tulburate de nimeni şi de nimic...
Curăţeşte-ne de mâlul neiertării, al resentimentelor...
Fă, Doamne, ca orice cuvânt greu care ajunge în auzul nostru, să se transforme în petală uşoară în coborârea spre inimă, spre apele iubirii noastre…
...Şi te mai rugăm, Doamne, ca Iubirea Ta să ne umple până dă peste margini...şi iartă iubirea noastră mică...
Iubirea Ta mare poate înţelege iubirea noastră mică...şi slabă...şi o poate sprijini...şi o poate înlocui...păstrându-i limpezimea şi oglindirea până în veşnicie...