vineri, 19 martie 2010

Unde este poezia?

"1. Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi vouă, celor ce căutaţi în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul?
Iată ce pleavă şi nisip vă oferă lumea şi arta ei sub numele divin al poeziei!

2. Ce este poezia lumească? O îngăimare de cuvinte fără şir şi fără sens, fără noimă şi fără valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte, ci l-aţi auzi vorbindu-le singur, v-aţi face trei cruci şi v-aţi ruga cu milă pentru el ca pentru unul care şi-a pierdut mintea.

3. Unde este cântarea pe care o oferă lumea – şi ce este ea? Oare nu nişte ţipete, nişte urlete, nişte zbierete şi gemete ca ale nenorociţilor din balamuc în ceasurile lor de crize? Ori ca ale fiarelor în cuşcă, ori ca ale demonilor în iad!...

4. Iar dansurile lumeşti au devenit ca nişte trânteli, nişte strâmbături şi zvârcoliri ca ale unor bolnavi de epilipsie în stările cele mai respingătoare!
Astea sunt tot ce poate da lumea. Iată valorile ei!

5. Valorile lui Hristos însă nu se cunosc numai după strălucirea lor de moment sau după durata lor în timp, ci mai ales după folosul profund atât sufletesc, cât şi trupesc ce-l aduc şi îl lasă celor ce le caută şi le dobândesc.
Ce aur dă Hristos la fii Săi! Şi ce otravă dă lumea la ai ei!

6. Primăvara începe cu naştera din nou, răsărirea seminţei. Nimic nu răsare, nu creşte şi nu se dezvoltă fără începutul naşterii din nou. Aceasta este scânteia din care ca răsări şi se va înălţa inspiraţia mântuirii.

7. Cântarea şi poezia sunt apo creştera şi înălţarea, conducând maturizarea spre coacere şi apoi spre cules.
Aceste cicluri trebuie să se urmeze neapărat fiecare la vremea şi scopul său, după ciclurile veşnice...

8. Iată ciclurile veşnice:
Pământul, ploaia, soarele;
naştera, învierea, slava;
Tinereţea, poezia, cântarea;
Primăvara, Vara, Toamna;
- sau invers. E tot una.

9. Primăvare preţuieşte cel mai mult, căci dacă semănatul şi răsăritul este bun, - atunci bune sunt toate. Totul depinde de aceasta. Dacă sunt făcute bine şi la timp, temelia este pusă bine, iar lucrarea se poate desfăşura frumos.....

15. Nu trebuie să pierdem acum nici o secundă în ce priveşte munca şi răspunderea noastră duhovnicească.
Ce putem face acum s-ar putea să nu mai putem face niciodată!

16. Planificaţi-vă bine până ţi secunda zilei şi a vieţii. Pot fi uneori secunde de un preţ veşnic pentru noi, în unele din cele mai însemnate probleme. Atunci p secundă mai devreme poate fi mântuirea veşnică, după cum o secundă mai târziu poate fi o moarte veşnică.

17. În Psalmul 90, cel cu numărătoarea anilor, se spune şi despre numărătoarea zilelor. Ca să putem acea ani buni, trebuie să avem zile bune, iar ca să avem timp răscumpărat, trebuie să avem clipe răscumpărate.

18. Ca să pot închega o casă frumoasă, trebuie să pun frumos fiecare cărămidă în zidul ei. Una singură pusă rău, sau dacă lipseşte, strică urâţeşte totul.

19. Să nu vă plângeţi de furtuni, de încercări şi de suferinţe. Şi ele sunt necesare. Nu le urâţi, nu vă înfricoşaţi de ele, nu doriţi şi nu luptaţi să le ocoliţi, nici nu vă rugaţi să nu vină, - ci vă pregătiţi să le puteţi birui.

20. Furtuna, pentru arborii sănătoşi, este o salvare, căci în furtuni rădăcinile lor se adâncesc mai afund, unde todeauna au umezeală şi nu se usucă în vreme de secetă.
Suferinţele pentru un credincios viu sunt tot atâ de necesare. Ele adâncesc viaţa în Hristos, îi dau sevă de ispiraţie şi putere de rodire.
Doamne Duhule Sfinte, lucrează în noi toţi cu tinereţea, cu poezia, cu aceste haruri cereşti din Tine. Amin."

Traian Dorz
din cartea " Semănaţi Cuvântul Sfânt", pag. 83 -89
Editura "Oastea Domnului" Sibiu, 2010

Niciun comentariu: