Luni în Săptămâna Patimilor

"Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat. Şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap, toate vrea să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Patimi."
(Denia de luni în Săptămâna Patimilor (Duminică seara)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

În ziua de Luni se face pomenirea lui Iosif, fiul lui Iacov, pe care îl cunoaştem din Vechiul Testament. Prin istoria vieţii lui, Iosif este un preînchipuitor al lui Hristos. Tot în această zi se face pomenirea smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. O descifrare superbă la acest gest aparent nefondat al Domnului (nici măcar nu era vremea smochinelor), ne dă Părintele Nicolae Steinhardt:

Un gând bun de Florii ...

Iată, Împăratul Măririi Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru!

Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile – cea dintâi şi cea din urmă – în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel“.
Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire.
Florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară – care îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase – şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului.

„O, Doamne deschide-mi inima… ”

Privesc mereu la chipul de alături. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… te-asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.

Lacătul acesta arată mai apoi o istorie atât de tristă pentru „casa” la uşa căreia stă.
În primul rând, ne-aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când într-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâlnit numai „lacăte” şi porţi încuiate.

Comemorare - CORNEL RUSU

Până când rămân părinţii

Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.

O carte online - Savatie Bastovoi – In cautarea aproapelui pierdut

(Savatie Bastovoi) in Cautarea Aproapelui Pierdut

De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

„Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.

- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Traian Dorz - Pot să văd cum altul are

Duhuri slujitoare

Meditaţie la Apostolul din Duminica a II-a  Postului Mare – a Sf. Grigorie Palama

Câtă vreme noi nu-L cunoaştem pe Domnul, fiind oameni lumeşti, suntem străini şi de cunoaşterea Sfintelor Scripturi, care sunt descoperirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Atâta vreme noi suntem ca nişte orbi. Umblăm cu ochii închişi. Nu ştim unde mergem şi nu vedem ce ne aşteaptă. Nici trupeşte, nici sufleteşte. Nici acum, nici mai târziu. Nici în viaţă, nici în moarte.

Ci numai când omul ascultă glasul Domnului şi vine la Hristos, atunci i se deschid ochii, i se desfundă urechile şi i se luminează mintea şi inima. Pentru că omul abia atunci primeşte naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt.

Acest om nou este omul duhovnicesc, de o fire duhovnicească, cu o pricepere şi o însuşire care îl fac în stare să înţeleagă şi să vadă lumea duhovnicească şi veşnică. Adică acele realităţi pe care omul firesc nu le vede, dar care sunt singurele realităţi cu adevărat însemnate şi eterne.

Traian Dorz - "Tineretul este viitorul"

 din "Cărarea tinereții curate", cap 1 

Autor: Traian Dorz 

Producător: Oastea Domnului 

 Prezentarea cărții: 

Astazi tineretul a devenit una dintre cele mai arzatoare probleme pentru toate popoarele lumii. Caile primejdioase pe care a apucat tineretul ii umplu de ingrijorare pe toti cei care au grija si raspunderea popoarelor lor. Se cauta pretutindeni caile cele mai potrivite pentru indreptarea lucrurilor, pentru salvarea situatiei, pentru impiedicarea prabusirii. Noi, ca unii care ne iubim din tot sufletul copiii, dorim mantuirea lor si vrem sa luam parte la lupta pentru salvarea lor si ascultarea de Hristos.

Traian Dorz - Tot drumul meu până la Tine

Dacă e duminică, e rugăciune...,,Dă-mi putere să iert şi să iubesc! "

,,Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi aduce ziua care începe.

Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale. În fiecare ceas al acestei zile povăţuieşte-mă 

în toate şi ajută-mă. Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate 

este voia Ta cea sfântă. În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis 

de sus de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toţi semenii mei, să nu tulbur 

şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă, te rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin!" ( Rugăciunea stareţilor de la Optina )

Traian Dorz - Ce-ţi voi spune, oare, Ţie?

Toţi eroii noştri

28 Februarie, aniversarea a 229 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

de Traian Dorz

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

Vă rog din suflet citiţi Biblia

Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi "Tatăl nostru". Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.

Spre Tine strig

Doamne,
cât de multe toamne
şi câţi ani amari trecură
şi-un copil pe căi străine
rătăceşte fără Tine.
Îl tot chemi, dar el nu vine,
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
şi-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
– Întoarce-te, copil pierdut!

Fiul cel pierdut este pus în faţa noastră ca o pildă despre adevărata întoarcere la Dumnezeu.

Fiul cel întors a fost primit cu toată dragostea şi ier­tarea tatălui său. A fost primit cu zgomot mare de ospăţ şi bucurie. Dar, după această primire zgomotoasă, fiul putea cu tot dreptul să se întrebe îngândurat: „Oare nu cumva această bucurie este numai un foc trecător?… Oare ce va zice tata după ce i se va potoli bucuria?… Poate mă va mustra… Ba, poate mă va şi pedepsi…”

– Tată dragă, spune-mi ce va fi cu mine?… Ce va fi cu trecutul meu?… Ce va fi cu viitorul meu?…

– Scumpul meu copil, va fi răspuns tatăl, ce a fost cu tine, tata a uitat… Tata a tras dungă peste toate… Tu eşti iarăşi copilul meu cel scump, tu ai dragostea şi iertarea mea statornică… Tata te-a îmbrăcat cu haina uitării trecutului tău, ţi-a dat în picioare încălţăminte de fiu, iar în deget ţi-a dat inel ce întăreşte din nou legătura dintre mine şi tine.

Fiul cel întors avea, aşadar, o siguranţă deplină despre iertarea şi înfierea sa.

De ce nu eşti cinstit?

De ce nu eşti cinstit, – de ce
n-ai da cu da şi nu cu nu,
de ce spui tu, când altul e,
de ce spui altul, când eşti tu!

De ce nu zici cum şi gândești
sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
de ce faci da, când nu – grăieşti,
de ce faci nu, când tu spui da!

Nelegiuit e-n veci acel
ce face da, când zice nu,
acesta-i un satanic fel
– vezi, nu cumva să-l ai şi tu!

Masca, fard si falsitate - Mitropolit Bartolomeu Anania

Apa cuvantului biblic

"Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.

Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată."(Isaia 55, 1)

"În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
"Nu numai cu pâine va trăi omul" - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.

Lacrimi - stropi de-amar...

( 9 iunie - 2008...când prea-marile dureri ale celor din jur ni le împropriem şi când ne copleşeşte neputinţa de a oferi ceva alinător...)

Am strâns, în palmele căuş, strop cu strop de-amar,
Chircindu-mi neputinţa în taina unei şoapte...
Şi-am vrut să-mprăştii-amarul dincolo de hotar,
Să nu mai fie lacrimi, să nu mai fie noapte.

Dar, Doamne, stropii-aceştia au îngheţat în vers,
Şi vin 'naintea Ta cu sloiuri de durere...
Mi-ngreunează ruga şi paşii-îngheaţă-n mers,
Şi tot lăuntrul meu se-nchide în tăcere...

O, Tată!...mi-e mult prea frig...mi-ngheaţă şi iubirea...
Dă-mi Haina Ta pe umeri să-mi încălzesc poemul.
Dezgheaţă-mi cu iubire şi versul şi simţirea,
Şi pune miere-n ele ca să-ndulcesc pelinul...

O, Doamne sfinte, te mai rog cu ruga mea de ger,
Să nu mai fie nimeni ce-amarul greu să-l guste!...
Mi-e teamă, Tată, să mă rog...doar asta-aş vrea să-Ţi cer,
Să nu mai fie-amarul!... Nici versurile triste!...

Mă iartă, Domnul meu... sau bine-mă-cuvântă,
C-am strâns în palme plânsul semenului meu,
Şi l-am turnat în suflet ca pe-o comoară sfântă,
Scăldându-l în nectarul din Tine, Dumnezeu!

de Leonte Mariana

Despre credinţa femeii cananeence

„Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicând: «Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se îndrăceşte»“.

Evanghelistul Marcu spune că Iisus a intrat într-o casă, dar n-a putut să rămână tăinuit.

– Dar pentru ce S-a dus Iisus în părţile acelea?

– După ce Hristos a desfiinţat porunca Vechiului Testament cu privire la mâncăruri, mergând pe aceeaşi cale, a deschis şi neamurilor uşa. Aşa şi Petru a fost trimis la Corneliu sutaşul, după ce mai întâi primise porunca de a desfiinţa legea cu privire la mâncăruri.

Studiul Noului Testament

Pr. prof. dr. Constantin COMAN 

EVANGHELIA DUPĂ MATEI 

Introducere 

Cuprins 

1. Bibliografie 

1.1. Chestiuni introductive 

1.2. Comentarii 

1.2.1. Comentarii patristice 

1.2.2. Comentarii moderne 

1.2.3. Comentarii patristice la unele fragmente din Ev. Matei 

1.2.4. Studii 

2. Caracteristici generale 

2.1. Prima dintre cele patru Evanghelii 

2.2. Cea mai cunoscută Evanghelie 

2.3. Are un caracter sistematic 

2.4. Intre cele patru Evanghelii, citează cel mai mult din Vechiul Testament 

2.5. Este un discurs mai curând teologic decât biografic despre Mântuitorul Hristos Aflaţi mai multe »

Au şi cuvintele-o durere

Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor
Când sunt silite să ascundă ca să arate ce nu vor,
Când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
Atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
Şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintai Cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit Cuvântul decât cucernic şi pios
Din Adevăr şi din Iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult suferă Cuvantul când îl împingem în noroi,
Când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi. 
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
Dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.

Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit
În contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
Cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!

Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
Căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti
Şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori la cel călau,
După osânda sau cu răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!

de Traian DorzAlte poezii frumoase scrise de Traian Dorz aici

Permiteţi o mica glumă

Ionuţ la şcoală. Profesoara îl întreabă:
-Ionuţ, ce faci când vaporul pleacă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ, ce faci când un om se îneacă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ , ce faci când stai la coadă?
-Nu ştiu.
-Ionuţ, ce faci când doi se bat?
-Nu ştiu.

Ionuţ merge acasă şi îl întreabă pe tatăl său:
-Tată, ce faci când vaporul pleacă?
-Iei batistuţa şi îi faci la revedere.
-Tată, ce faci când un om se îneacă?
- Arunci colacul de salvare şi îl tragi la mal.
- Tată, ce faci când stai la coadă?
- Îşi aştepţi rândul.
- Tată,ce faci când doi se bat?
- Chemi poliţia.

A doua zi Ionuţ merse la şcoală şi profesoara îl întreabă din nou:
-Ionuţ, ce faci când vaporul pleacă?
-Arunci colacul de salvare şi îl tragi la mal
-Ionuţ, ce faci când un om se îneacă?
- Iei batistuţa şi îi faci la revedere
-Ionuţ, ce faci când stai la coadă?
- Chemi poliţia
-Ionuţ, ce faci când doi se bat?
- Îmi aştept rândul.

De multe ori păţim şi noi la fel, am auzit răspunsurile corecte la problemele care ne frământă, dar şi noi ca Ionuţ.....nu ne descurcăm să le aplicăm în viaţa noastră. Atâţia oameni se îneacă în marea învolburată a lumii acesteia şi noi.....nu ştim înota pentru a le putea fi colacul de salvare.
Stăm pe mal..........şi privim la cei care se "relaxează" întinşi pe spate, făcând pluta şi privind la cer . Ei de ce pot şi mulţi dintre noi nu?!

Întrebări - tu cum răspunzi?...

- L-am rugat pe Dumnezeu în dimineaţa aceasta să ne dăruiască împăcarea cu noi înşine?

Sau am îngăduit din nou comodităţii lăuntrice să se instaleze în noi, topindu-ne asemenea dimineţii în lumina zilei?
- Ai fost atent la vorbele şi faptele tale din ziua de astăzi?
Încă nu a apus soarele... ai grijă, nu toate greşelile mai pot fi reparate!
- Puţini prieteni adevăraţi i-am găsit pe calea-ngustă...aşa ca prefer să-i las încontinuare să-mi duca inima de mână tot pe această cale...
Dintre prietenii pe care îi ai, ţi-ai pus vreodată întrebarea câţi sunt cu adevărat prieteni?

27 ianuarie 2013, un moment pentru eternitate: Ziua de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Comemorarea a fost decisa prin Rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite numarul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptata la a 42-a sedinta plenara. La 24 ianuarie 2005, in cadrul unei sedinte speciale, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberarii lagarelor de concentrare naziste si sfarsitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a sase milioane de evrei europeni si a milioane de persoane de alte nationalitati de catre regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, in 1945, cel mai mare lagar nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietica.

Ruşinea de a-L căuta pe Domnul.

Zacheu a biruit această piedică. 

Pe aceasta trebuie să o biruim şi noi.

Pe cea dintâi – păcatele noastre – o biruie dragostea lui Dumnezeu, iar pe aceasta trebuie să o biruim noi. „Ochii lumii“ şi „gura lumii“ sunt o piedică  ce se iveşte regulat oriunde un suflet Îl caută şi-L află pe Domnul. Sunt atâţia şi atâţia creştini care se ruşinează de Evanghelia lui Hristos (Romani 1, 16). Se ruşinează a-L mărturisi în public – prin viaţa lor – pe Domnul Iisus. 

Şi, iată, pe drum, Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zacheu Îl vede apropiindu-Se şi din ce Se apropie, Zacheu se simte, acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Za-cheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zacheu se simte atât de sărac, atât de mic, atât de negru şi păcătos, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ Sus în pom, Zacheu era un măr copt; un măr care se copsese în faţa „Soarelui Dreptăţii“. Mărul copt stătea gata să ca-dă jos la picioarele Domnului. 

Să uiţi nu înseamnă să ierţi

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea - putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: "Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!", putem noi oare adăuga: "pentru că merităm"? Niciodata. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

Răspuns cu iubire fratelui meu

Pentru toţi acei ce se tem de eresuri şi alte şoapte viclene...

Dragul meu, îţi răspund azi în versuri:

Nu-ţi fie teamă de eresuri!

Nici de-a pustiului jivine

Ce-ţi fură ruga-n nopţi senine

Când Iubirea-i pururi neînvinsă,

Vei fi în biruinţa-i necuprinsă,

Şi din orice-adâncuri sau vâltoare,

Ieşi-vei c-o manta strălucitoare.

Nedumerire...

( 19 ianuarie 2009 - în lupta cu anii...cu amintirile...)

Nedumerire

Cine a spus că
părinţii trudesc din greu?!
Ei plămădesc din iubire
pâinea caldă pentru cină...

Cine a spus că
părinţii obosesc uneori?
Ei şoptesc rugăciuni atunci
şi vorbesc cu îngerii...

Vindecarea unui lepros de către Sfântul Vasile

Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: „Veniţi, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu şi împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Şi au ieşit din cetate, neştiind nimeni unde voieşte el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie şi de mulţi se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia de fecioria curăţiei lor cea păzită în taină. Şi avea Anastasie, pentru viaţa sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu şi era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul că Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către soţia sa, Teogonia: „Eu mă voi duce la câmp ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa şi în ceasul al nouălea din zi aprinzând lumânări să ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasile arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii”. Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca.

Cavalerul leproșilor

La Tichileşti, în ultima leprozerie a României, doctorul Răzvan Vasiliu a primit, anul trecut, Ordinul Serviciul Naţional în grad de Cavaler.

Paginile în care citiţi aceste rânduri stau sub o cupolă generoasă: „Cine, când, cum schimbă România”. De obicei, cei care sunt scrişi aici dau declaraţii, explică. Omul de astăzi nu va spune nimic, vor vorbi ceilalţi, cum şi faptele vor vorbi, pentru el. Doctorul Vasiliu: singurul specialist român cu doctorat în lepră, medicul care nu are de la cine să ia şpagă, cel care îi îngrijeşte pe cei săraci şi singuri. Aflaţi mai multe »

DESPRE BUNĂTATEA SUFLETEASCĂ

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.

O carte online - Minunata carte «Cărarea Împărăţiei» scrisă de părintele Arsenie Boca

Clik pe coperta cărții

Câteva referinţe despre asociația ortodoxă ”Oastea Domnului”

1. PPF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
2. ÎPS Laurentiu STREZA, Arhiepiscopul Sibiului si Mitopolitul Ardealului
3. ÎPS Irineu POPA, Mitropolitul Olteniei
4. Î.P.S. Nicolae CORNEANU, Mitropolitul Banatului
5. ÎPS Antonie PLAMADEALA, Mitropolitul Ardealului
6. ÎPS Serafim JOANTA, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord
7. ÎPS Teofan SAVU, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
8. ÎPS Bartolomeu ANANIA, Mitropolitul Vadului, Feleacului si Clujului
9. PS Daniil Partosanul, Episcop de Dacia Felix
10. PS Lucian Mic, Episcopul Caransebesului
11. PS Visarion, Episcopul Tulcei
12. PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei
13. PS Gurie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei
14. PS Gherasim Putneanul, Episcopul Radautilor
15. PS Ioachim Bacaoanul, Episcop vicar al Episcopiei Romanului
16. PS Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului
17. PS Vasile Somesanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei

Afla-vei tu vreodată

Afla-vei tu vreodată, sărmane călător,

În lung pustiul lumii al vieţii scump izvor?
Sau vei pieri-n deşertul acestei lumi pustii,
făr-a afla vreodată Izvorul Apei Vii?

Vin din căile pustii
la Izvorul Apei Vii,
acest scump izvor gustos
e Hristos, e Hristos, e Hristos.

DUMNEZEU E STEAGUL MEU!!!

Dumnezeu e steagul meu…
El mi-e steag şi El mi-e soartă;
Eu îl port...dar... El mă poartă...
Cu cât vântu-i mai semeţ,
Cu atât steagu-i mai măreţ…
Mic şi slab stegar sunt eu,
Însă steagu-I Dumnezeu ...

De ce a creat Dumnezeu zâmbetul şi lacrimile ?!

Odată, de mult timp, Domnul se plimba printr-o grădină atât de frumoasă, numită Eden...
În răcorea zilei se întâlnea cu bunul Lui prieten – omul...Nu se mai săturau stând şi bucurându-se unul de altul...De fiecare dată aveau ceva nou de dăruit unul celuilalt...Era un izvor nesecat de iubire care dăruia neîncetat...Totul în jur părea nemişcat...Frumuseţea sufletească a celor doi în sfânta lor părtăşie întrecea cu mult frumuseţile pieritoare care îi încojurau...Părea că şi acestea doreau să li se cuibărească în sufletele lor pline de iubire...

Ce dor frumos

O frumoasă carte online a Sf. Ioan Gură de Aur - Predici la duminici si sărbători

Clik pe coperta cărții :)

Iertare şi iubire

"Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi:

ce minunat Mântuitor avem noi,

ce Patrie strălucită, fericită şi eternă

şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare

şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?

Într-adevăr, nimeni!

Ce irizări de lumini, de ape, de raze şi de zări sunt aici unde am ajuns!

Totul miroase aici a crini înrouraţi, a trandafiri sărbătoreşti, a mir de nard curat de mare preţ.

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

"Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.  Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Mc 1, 1-8)

Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa este de cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Şi botezându-Se, Iisus îndată a ieşit din apă; şi, iată, s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, şi venind peste Dânsul; Şi, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17)

“Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi...” (Marcu 8, 18)

Aceasta este şi problema noastră. Nu vedem pe cei din jurul nostru, care trăiesc în tristeţe, în disperare, în singurătate, în dureri şi în boală. Nu vedem pe ceice nu gândesc ca noi, nu vedem pe cei ce nu ne iubesc. Nu vedem, cum lângă noi, adevărul este modificat, învăţătura dreaptă schimbată. Nu vedem, pentru că e mai bine, mai confortabil, să nu vedem, să nu se supere nimeni, spunem noi. Nu vedem şi totuşi vedem, dar nu vedem ceea ce trebuie. În loc să vedem bârna din ochii noştrii, vedem cu atâta uşurinţă paiul din ochii celor de lângă noi

„Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească”.

"Cine oare ar mai glăsui astfel? Care dintre toţi oamenii sălăşluitori vreodată pe acest pământ ar spune despre sine că-şi doreşte să se micşoreze, că i se cade să se umilească în vreme ce aproapelui său i se cuvine să crească, să sporească?

Firesc îi este omului raţionamentul cu totul invers: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Ceilalţi? Să-l admire, să-l slujească, să-l răsfeţe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, complimente, slujiri şi plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta-i superioritate nu va înceta în veac a fi.

Egocentrismul şi idolatrizarea eului sunt cererile şi dorinţele sufletului omenesc obişnuit, câtuşi de puţin ştergerea şi înfrângerea sinei, recunoaşterea superiorităţii altuia. Ceilalţi îi sunt toţi inferiori, orbi care nu se pricep să-i deosebească însuşirile excepţionale şi să-l aprecieze cum ar trebui.

Două scrisori din corespondenţa lui Nicolae Steinhardt cu Virgil Ierunca (1967-1983)

Bucureşti, 30. XI. 1970

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi ne­aşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se pră­buşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în ge­neral, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament.

Intr-o recentă predică la biserica unde merg de obicei, preo­tul ne arăta de ce îndeobşte creştinii se feresc de Evanghelie şi se simt mai în siguranţă, mai acasă în Vechiul Testament. Pentru că aci Dumnezeu e drept, necruţător, răzbunător, sever; omul mijlociu, de ispravă, e şi el drept, cinstit, aspru, neiertător, răz­bunător, rece.

ERA O VREME, IN ROMANIA

Vă sorcovește gândul meu...

Din Anul Nou ca un Orfeu

Cu lira lui vindecătoare

Vă sorcovește gândul meu

Aici, acum, pe fiecare.

Eu fără voi zadarnic sunt!

Vă fie casa voastră plină

Și sufletul de pe pământ

De cea mai harnică lumină!

De roada ei să aveți parte,

Să vă înflorească-n viață merii

În Noul An și mai departe

Până la capătul vederii...

Să fiți în toate sănătoși,

Iar sănătatea să vă fie,

Preasorcoviții mei frumoși,

Cea mai deplină avuție!

1 Ianuarie 2014

de Nicolae Nicoară-Horia

E Anul Nou, e Anul Nou...

Se-aude dinspre anul dus

Cuvântul meu ca un ecou

Cu bucuria cea de sus-

E Anul Nou, e Anul Nou!

Din el cu Dragoste îți spun,

Să îl primim cum se cuvine

În gândul nostru cel mai bun

Pe cel ce-n casa noastră vine.

În toate fără-asemănare

Ne fie dar întreg și sfânt,

Cuvântul nicio vârstă n-are,

El este veșnic pe pământ...

1 Ianuarie 2014

de Nicolae Nicoară-Horia

Şoapte de rugăciune...din anul ce a trecut...

E aşa emoţionant să mă uit în urmă peste rugăciunile mele rostite şi scrise cu sinceritatea aceea din cămăruţa de taină...Constat că şi acum când le rescriu, sunt la fel de vii în sufletul meu...Inima mea le rosteşte din nou şoptit şi înlăcrimat...

...Când vin aici, în cămăruţa de rugăciune, în cămăruţa tainei noastre, Doamne, Te găsesc înlăcrimat de dor...Iar eu, cu ce vin? Tot cu tristeţile mele ce-şi rostesc durerile tăcut, prin lacrimi amare...Iartă-mă, Doamne, că nu vin de fiecare dată zâmbind aici...Vin cu poveri pe care le deşert la picioarele-Ţi sfinte...Eu însămi parcă sunt o povară...Iar nu mai ştiu zborul...iar mi-s genunchii zdreliţi de pietrişul ascuţit al drumul pe care mă târăsc...mi-e ruşine de mine...mi-e teamă de mine, de eu-l meu...De ce a trebuit să gust din nou din amărăciunea neiertării?...De ce mi-e iubirea mică, atât de mică încât abia o mai simt cei din jur?...M-aş ascunde de faţa Ta...Simt că m-ar arde ochii Tăi, iubirea lor...

La hotar de an

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!...

Gândul zilei

Discuţie între doi embrioni

- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.

- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

Gândul zilei

„Un fiu ni s-a dat”!… (Isaia 9, 6)

"Praznicul luminat al naşterii Domnului Iisus Hristos!…

Şi în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei Taine din Ieslea Betleemului cu inimile pătrunse de însemnătatea ei cutremurătoare…

Aud glasul proorocului Isaia… Din negura strălucitoare şi îndepărtată a celor trei mii de ani în urmă, el strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi Adevăr:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, Domnia va fi pe umerii Lui…
Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6).

Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

"Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.

„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi, va fi grăit omul acela; poftim, intraţi în grajdul meu.”

„Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.

Pentru mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu

O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace în umilire drăgălaşul Prunc Iisus

Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.

El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.

Ale Sale mâinişoare le întinde către noi

Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:

„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…

Voi de ce vă tot urâţi?

Ne colindă poetul Traian Dorz - o voce de o expresie cu totul aparte

Vine Domnul calator

Vine Fiul Sfantului

Sfantul copilas

Sfanta Maica

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.