Haideţi să pornim deci spre începuturile lui!
Ştiam că s-a născut în 3 martie 1888 în satul
Certege de lângă Câmpeni-Bistra, din părinţii Dumitru şi Ana, născută Bota. Va
trebui deci să începem de acolo. Să aflăm întâi satul Certege, apoi casa în
care s-a născut, cu locurile prin care şi-a trăit anii copilăriei, cu cimitirul
în care i-a fost înmormântată dulcea mamă când el n-avea decât 7 ani...
biserica din sat şi tot ce se mai putea afla despre toate aceste locuri pe unde
a trăit până ce le-a părăsit, plecând spre crucea şi jertfa lui profetică...
Am aflat de la Câmpeni drumul de câteva ceasuri de mers pe o vale în
sus şi tot în sus până ce se deschide o poiană pe o costişă dulce, înconjurată
de jur‑împrejur până departe cât vezi cu ochii numai de dealuri şi dealuri,
ducând spre munţii de după care nu mai vezi nimic decât cerul înalt şi frumos –
cum parcă nu-i alt cer altundeva.
Din în loc în loc, pâlcuri de pomi, căpiţe de fân, vaci şi oi care pasc
păzite de femei ori de copii şi fete, cum trebuie să fi fost pe aceste locuri
de la facerea lumii, cu aceste văi care spumegă de ceţuri pe măguri şi cu
arbori ale căror frunze, de la un galben ruginiu şi până la un roz aprins,
umplu totul de frumseţe, de culoare şi taină.
După un urcuş destul de
lung şi greu, iată satul Certege şi iată casa părintească în care s-a născut
copilul minunat şi chinuit al lui Dumnezeu şi al unei mame sfinte care l-a
născut şi la crescut pentru Hristos şi Evanghelia Sa ...
Ceva
mai departe, iată bisericuţa din sat unde a fost botezat pruncul iubit şi unde
a primit el un nume biblic şi o chemare la fel ca şi a celor doi, unul din Vechiul şi altul din
Noul Testament, cu acelaşi nume ca el.
Nu departe de bisericuţa asta în care de
multe ori trebuie să fi mers şi el când era copil, cu o cămăşuţă albă şi
cojocel frumos, cântând în duminici şi sărbători la strană cu ceilalţi copii şi
cu învăţătorul lor frumoasele şi neuitatele tropare şi pricesne. Aici, stând
afară cu faţa spre intrarea în biserică, în partea stângă, aproape de biserică,
o cruce de piatră, una singură, cu câte trei creste la fiecare dintre cele trei
capete ale ei... E crucea pe care este săpat cu o daltă subţire, cu urme
înnegrite de vremuri şi de muşchi uscat, un înscris semănând a necropolă, a
cronică, a sanctuar:
ANUŢA TRIFA
BOTA
născută 1857
măritată 1874
răposată 10
noiembrie 1895…
O, crucea asta... de
câte ori nu va fi mers orfanul Domnului şi al mamei s-o îmbrăţişeze plângând şi
să-i spună acele cuvinte care nu le mai poţi spune decât unei singure fiinţe pe
lumea asta. Aceea care, după Dumnezeu, are cel mai sfânt nume pe pământ – MAMA…
Aici aşteaptă învierea şi răsplata lui
Dumnezeu una dintre mamele care au născut cei mai sfinţi, mai chinuiţi şi mai
străluciţi slujitori ai lui Hristos şi luptători ai Lui pe pământul acesta...
Ea va fi pomenită odată împreună cu mamele marilor sfinţi şi profeţi ai lui
Dumnezeu. Şi va merita, fiindcă a avut de la Dumnezeu un har asemenea acelora. ...
Să ne plecăm şi noi aici genunchii şi capetele
noastre recunoscătoare înaintea lui Dumnezeu, pentru odihna şi răsplata ei veşnică,
fiindcă şi noi ne-am împărtăşit atât de mult de lacrimile şi suferinţele investite
de ea în creşterea şi formarea fiului ei, părintele care ne-a născut pe noi din
nou în Hristos. ...
Lângă biserică,
dacă stai cu faţa spre intrarea bisericii, în dreapta, o cruce înaltă, cu trei
umbre de cruci micuţe, culcate la picioarele ei pe lespedea de pe mormânt... Şi
o tablă în josul crucii arată că aici este înmormântată Iuliana Trifa, născută
Iancu şi răposată în 1919, cu cei trei copii micuţi ai ei. Cele trei umbre de
cruciţe culcate pe veci pe placa mormântului mamei, ca peste sânul sfânt al
măicuţei lor scumpe, sunt însemnarea mai rămasă după moartea celor trei
copilaşi morţi, fiecare în primul an de viaţă, despre care părintele lor
într-un fel – şi al nostru în alt fel – scria atât de zguduitor în cartea „Mai
lângă Domnul meu, mai lângă El“, că au murit pe braţele lui, spunându-i:
Tăticule dragă...
Ne-am aplecat cu adâncă şi înlăcrimată
rugăciune aici lângă gărduţul de fier şi lângă crucea aceasta lângă care se vor
fi prelins atâtea lacrimi din inima celui care şi-a înmormântat jumătatea cea
mai sfâşietoare a fiinţei sale pământeşti. Şi poate şi mai mult. ...
Ce pline sunt toate aici de aceste prezenţe
eroice şi sfinte!
Am crezut că le lăsăm toate acestea acolo, între aceşti munţi de la
Albac, la Vidra şi Certege, peste aceste văi şi creste pline de lumină, de
raze, de culori, de cruci, de tăcere şi de lacrimi, dar nu le-am putut. Ele au
venit cu noi pentru că erau în noi, le moştenim ca o parte adânc înnăscută în
fiinţa noastră, ca sângele, ca lacrima, ca dragostea şi sudoarea noastră, care
nu se pot nici schimba, nici pierde, nici uita până la moarte.
Şi aşa ne-am dus de-a lungul tuturor suişurilor şi coborâşurilor prin
aceşti munţi şi peste aceste văi pline de singurătate, de poezie, de tragedii,
de dragoste – de Istorie şi de Dumnezeu. De-a lungul acestor păduri zugrăvite
în mii de culori şi nuanţe de soarele şi de măiestria toamnei acesteia divine,
am făcut popasuri, însemnări, imagini.
Am recitat aici gânduri nemuritoare, am cântat, ne-am rugat, am plâns
şi am trăit momente cereşti, cu ochii scăldaţi în culori, cu faţa scăldată în
lacrimi, cu sufletul scăldat în amintiri şi în adoraţii... Nimic n-a murit în
tot ce-a fost pe aici. Nici unul dintre cei care au strălucit şi au iubit
trecând peste aceste plaiuri veşnice n-a murit. Ei numai s-au dus ca după o
cotitură de drum la o poiană de munte la care noi încă n-am ajuns, dar vom
ajunge şi noi în curând...
Ce fericiţi îi vom afla la Izvorul de sub Plai, aşteptându-ne cu masa
întinsă, privind la calea noastră şi rugându-se să ajungem cu bine şi noi la
ei...
O, Doamne şi Dumnezeul nostru, Care numeri paşii noştri şi strângi lacrimile
noastre, Te rugăm, binecuvântează paşii profetului Tău trimis în ţara noastră
şi în Biserica noastră, şi în vremile noastre, de mari răscruci ale istoriei
noastre. Te rugăm, fă, Doamne, ca strălucita Lucrare pe care ai făcut-o Tu prin
el să devină un mijloc de trezire, de reorientare şi de mântuire pentru tot neamul
nostru şi pentru toate neamurile lumii. Pentru toată Biserica noastră şi pentru
toate Bisericile pământului.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din "ISTORIA
UNEI JERTFE" vol. IV, pag 262-267
P.S. Am participat anul acesta în premieră la adunarea de la Certege, la casa Părintelui Iosif Trifa, așa cum fusese anunțat în foaia Iisus Biruitorul și pe
site-ul oficial al Oastei Domnului. Mărtuisesc ca era pentru prima data când pașii mei călcau pe aceste locuri sfinte. Am plecat de acolo cu gândul că voi avea multe de scris, multe de împărtășit celor care nu au ajuns încă în acele locuri, mărturisesc însă că nu-mi găsesc cuvintele. Fratele Traian Dorz, spunea atunci când a scris cele mai de sus că:
” Am avut apoi de lucru luni de zile până ce am putut pune cap la cap
fiecare idee, fiecare imagine, fiecare pas, spre a întregi un drum, drumul
profetului prin istorie, prin întâmplări şi prin adevăruri, spre a putea da şi
păstra urmaşilor noştri aceste comori nepieritoare.”
Ce să mai spun eu!
Vă las cu imaginile și cu mărturisirea că atunci când veți ajunge la aceste locuri sfinte, fratele Traian Dorz vă va fi cel mai minunat ghid.
.jpg)
