Invaţă-te ca, orice faci, să faci astfel ca inima cea duhovnicească să nu se răcească

„Când duhul cel rău se apropie de om, apoi îi tulbură mintea şi o face sălbatică, o impietreşte şi o intunecă, aduce asupra ei temere şi frică şi trufie; îi perverteşte ochii, tot trupul îi tremură; când se mânie vede inaintea ochilor o lumină necurată şi roşiatică, mintea devine furioasă şi indrăcită, gura este silită să grăiască vorbe netrebnice, ruşinoase şi hulitoare.

Cel ce este stăpânit de acest duh al inşelării de cele mai multe ori se supără şi este plin de mânie (nu este în stare să ierte), nu cunoaşte deloc smerenia, plânsul cel adevărat şi lacrimile, ci mereu se laudă cu frumuseţile sale (cu lucrurile mâinilor sale). Intotdeauna se lasă mânat fără frâu de mişcările patimilor, este fără frică de Dumnezeu şi, in sfârşit, işi iese din minţi şi ajunge la pierzania desăvârşită”. 

Trebuie să ştim insă că această mângâiere a harului dumnezeiesc ori acest foc duhovnicesc nu se va arăta în noi câtă vreme in noi strângem patimile.