Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Vasile cel Mare (330-379)

Este unul dintre cei mai importanti parinti ai bisericii ortodoxe, si totodata unul dintre cei mai mari teologi crestini. Scrierile sale din acea perioada pun bazele vietii monahale sistematice si de aceea Sf. Vasile este considerat parintele monahismului oriental. Scrierile sale au o mare importanta teologica si au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris citeva carti impotriva lui Eunomius si a arianismului in general, in care apara teza Trinitatii. In "De Spiritu Sancto" Sf.Vasile trateaza despre Sfantul Duh si combate anumite miscari din Macedonia care negau existenta Duhului Sfant. El a sris deasemenea un mare numar de lucrari exegetice despre Psalmi, Isaia si Iov, un numar de 24 predici si multe discursuri.
Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie si un numar de 366 epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.
O alta importanta scriere este Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Capadocieni" (alaturi de Grigore din Nyssa si Grigore Nazianzus) fiind totodata si cel mai important dintre ei.

"Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo."

"Păcatul este o rană care, ascunsă de ochiul medicului, devine incurabilă."

"Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te."

"Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi numai ceea ce ni se potriveşte nouă şi ceea ce se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm”

,,Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult."

"Psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat."

"Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ?"

"Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor."

"Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei"

"Psalmul...este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi."

“Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc."

,,De aceea numai cei care au răbdat oboseala de dragul pietăţii şi al credinţei, numai lor minciuna n-a putut să le nimicească nădejdile, iar sfârşitul nu le-a întinat strădaniile pentru că, sigură şi statornică,împărăţia cerurilor numai pe ei i-a primit. Drept aceea nu vă lăsaţi tulburaţi de calomnii mincinoase, nici nu vă speriaţi de ameninţările puternicilor zilei! Râsetele şi batjocurile casnicilor voştri să nu vă întristeze cu atât mai puţin osândele aduse de oameni...”

"Un lucru trebuie să avem clar în minţile noastre: că o dată ce suntem făptura bunului Dumnezeu, că o dată ce suntem păziţi de El, Care rânduieşte pentru noi şi pe cele mici şi pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu şi că nici una dintre suferinţele noastre nu este spre vătămarea noastră sau spre ceva asemănător; şi deci nu trebuie, să ne închipuim pentru noi o situaţie mai bună. " (Omilia s IX-a, Că Dumnezeu nu este autorul relelor)

."Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer. Faceti asadar, prin tacere, liniste cuvintelor mele. Poate ca va vor parea folositoare unele din gandurile aduse de cuvintele mele. "
"Daca iei aminte la tine insuti, nu mai ai nevoie sa descoperi pe Creator in celelalte creaturi; vei contempla in tine insuti, ca intr-un microcosmos" (Omilia a III-a, La cuvintele: "Ia aminte de tine insuti"

,,Este o mare binefacere un sfat înţelept şi prezenţa unui om care are bunavoinţă faţă de tine, căci el împlineşte ceea ce lipseşte înţelegerii tale."

" Sa nu-ti pierzi, deci, plata de la Dumnezeu vrand sa fii vazut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Sa iubesti slava pe care ti-o da Dumnezeu! El da stralucita rasplata! "

"Aceasta-i inaltimea omului; aceasta-i slava si maretia lui: sa cunoasca ce-i cu adevarat mare, sa se lipeasca strans de Dumnezeu si sa caute slava lui in slava care vine de la Domnul."

"Atunci este lauda desavarsita si completa in Dumnezeu, cand omul nu se lauda nici cu indreptatirea lui proprie, ci cunoaste ca este lipsit de orice indreptatire adevarata si ca indreptatirea lui se savarseste numai prin credinta in Hristos. "

"Nu datorita faptelor tale de dreptate ai cunoscut pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a cunoscut datorita bunatatii Lui."

"Nu te mandri, dar, niciodata fata de nimeni, nici fata de cel mai mare pacatos! Adeseori smerenia mantuieste pe cel cu multe si mari pacate. Nu socoti niciodata ca tu esti mantuit, iar celalalt pierdut. Niciodata! Daca tu cu gura ta hotarasti ca esti mantuit, vei fi osandit de hotararea lui Dumnezeu. " (Fragmente preluate din: Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.)

„Dacă toată subzistenţa ta se reduce la o singură pâine şi un sărac vine la uşa ta să-ţi ceară de mâncare, scoate din cămara ta acea unică pâine şi, ridicând mâinile spre cer, adresează lui Dumnezeu acest cuvânt pe cât de mişcător, pe atât de nobil: «N-am decât o pâine, Doamne, primejdia îmi stă în faţă; dar eu dau, din puţinul pe care-l am, fratelui înfometat; ajută Tu Însuţi pe robul Tău care este în pericol. Eu cunosc bunătatea Ta, mă încred în puterea Ta. Tu nu amâni multă vreme harurile Tale, ci împarţi când vrei darurile». Dacă tu vorbeşti şi lucrezi astfel, pâinea pe care o dai în strâmtorare va produce roade multiple: ea va fi germenul unui seceriş bogat, gajul hranei tale, garantul îndurărilor divine“(Omilia la secetă).

„Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ţi cere, dar, totuşi, cu raţiunea, să deosebeşti nevoia fiecăruia din cei care îţi cer“( Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul 14, VI)

"Postul naşte profeţi (I Regi 1, 11), întăreşte pe cei puternici(Jud. 13, 14)”

„Postul ne face asemenea cu îngerii, ne face să locuim cu drepţii, ne înţelepţeşte viaţa.”

„Faţa celui ce posteşte inspiră respect; nu- i îmbobocită de roşeaţă neruşinată, ci– i împodobită cu o paloare pe care îi e zugrăvită înfrânarea. Ochiul celui ce posteşte este blând, mersul măsurat, faţa serioasă, netulburată de râs.”

„Îmi spui că nu poţi să posteşti! Dar să te ghiftuieşti în toate zilele poţi. Ştiu că doctorii nu prescriu bolnavilor mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Împovărate cu prea multă mâncare, trupurile se îmbolnăvesc cu uşurinţă. Sunt ca o corabie încărcată cu multe poveri, care aflată în mijlocul valurilor este dată la fund, pe când una cu o încărcătură ptrivită trece uşor prin furtună, că n- o împiedică nimic să plutească deasupra valurilor.”

„Untdelemnul îngraşă pe atlet, iar postul întăreşte pe cel credincios. Cu cât vei împuţina mai mult greutatea trupului, cu atât vei face ca sufletul să strălucească de sănătate duhovnicească.”

„Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu- ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci ,dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi.”

„Beţia duce la desfrâu. La post duce cumpătarea. Atletul, înainte de a se duce la întreceri, se exercitează; cel care posteşte, înainte de a posti se înftânează…Să nu strici înfrânarea cu beţia. Să nu spui „mă îmbăt azi, pentru că de mâine începe postul”.E un gând rău şi viclean… Ziua de astăzi este pridvorul postului. Cel întinat în pridvor nu mai este vrednic să intre întru cele sfinte. Sluga ce vrea să se împace cu stăpânul nu ia ca sprijinitor şi mijlocitor pe duşmanul stăpânului…Iar postul cel adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de poftă, de bărfeli de minciună, de jurământul strâmb”.

”Este o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mâhneşti de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înţeleagă că- ţi face mai multă bucurie plăcerea stomacului decât purtarea de grijă a sufletului.”(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004)

,Acesta este raul: instrainarea de Dumnezeu. O mica intoarcere de ochi ne face sa fim sau cu lumina soarelui, sau cu umbra trupului nostru; daca ne uitam la soare, soarele este gata sa ne lumineze; dar daca ne intoarcem spre umbra, ne cuprinde neaparat intunericul. "

„Tu eşti sărac! Un altul este mai sărac decât tine. Tu ai pâine pentru zece zile, el nu are decât pentru o zi. Fă parte în chip darnic din prisosul tău celui ce nu are nimic. Nu sacrifica salvarea tuturor interesului tău personal“(Sf. Vasile cel Mare, Omilia a VIII-a, rostită în timp de foamete şi secetă, p.130)

„Adevăratul rost al întrebuinţării bucatelor este susţinerea animalului din noi, iar în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, hainele să fie simple şi ieftine pentru a împlini rostul trebuinţei: acoperirea goliciunii şi ferirea de intemperii“(Sf. Vasile cel Mare, Regulile Mari - regula 19).

„Rugăciunea se face în tot timpul lucrului, mulţumind Celui ce ne-a dat puterea mâinilor pentru lucru şi înţelepciunea minţii pentru dobândirea ştiinţei“
(Sf. Vasile cel Mare, Regulile Mari, nr. 42).

“Imita, omule, pamantul! Fa roade ca el! Nu te arata mai rau decat pamantul cel neinsufletit! Pamantul nu da roade pentru propria lui desfatare, ci pentru ca roadele sale sa-ti slujeasca tie. Si tu, daca vei arata rod de binefacere, rodul acesta ti-l aduni pentru tine, ca multumirile pentru faptele bune se intorc la savarsitorii lor.”

"Nu căuta, dar, răul în afară de tine şi nici nu-ţi închipui o natură care să fie cauza răului, ci fiecare să se recunoască pe el însuşi cauza răului care este în el."( Sf. Vasile cel Mare, din Omilii la cartea Facerea)

"Să înceteze, dar plăsmuitorii de basme, care din pricina slăbiciunii propriilor lor gânduri măsoară cu minţile lor puterea cea de neînţeles a lui Dumnezeu, cu neputinţă de explicat de limba omenească!"( Sf. Vasile cel Mare, din Omilii la cartea Facerea)

"Se cuvine ca nici să nu ne încredem în toţi oamenii, nici să nu ne dăm pe faţă sau să ne descoperim fără nici o precauţie. Căci cel care trăieşte după Dumnezeu are pe mulţi care-l pândesc, şi deseori înşişi cei apropiaţi (ai casei) sunt spionii vieţii lui."

(Sf. Vasile cel Mare, din Constituţiile ascetice)

,,Căci ce este creştinismul? Asemănarea cu Dumnezeu după cât este cu putinţă firii omului. De ai primit a fi creştin, sârguieşte-te să te faci asemenea cu Dumnezeu! Îmbracă-te în Hristos!"

"Fructul esenţial al sufletului este adevărul."

“Acesta este omul: intelect legat într-un trup folositor si potrivit. Acesta este plãsmuit în sânurile materne de cãtre Prea Înteleptul Mester al tuturor. Acesta în vremea durerilor nasterii merge spre lumina din acele cãmãri de nuntã întunecoase.”
(Sf. Vasile cel Mare, Despre a nu ne lipi de cele lumesti, în Scrieri. Partea întâia, PSB 17, p. 557).

“Natura face întâi inima; inima ia de la natura structura sa în raport cu fiinta pe care are s-o alcãtuiascã, pentru ca trupul se tese împrejurul inimii, potrivit legilor proprii care stau la temelia diferitelor forme si mãrimi ale finitelor.”
(Sf. Vasile cel Mare,Omilie la Psalmul I, în Scrieri. Partea întâia, p. 185)

“Asa de bine priveste Dumnezeu pe fiecare, ca priveste inimile pe care Însusi le-a plãsmuit fãrã vreun amestec de rãutate. Ca simpla a plãsmuit Dumnezeu, Creatorul oamenilor, inima lor, ca sa pãstreze în ea chipul lui Dumnezeu.”
(Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul XXXII, ibidem, p. 257)

"Vei crede că Dumnezeu este nevăzut, gândindute la sufletul tău; ca şi el nu poate fi văzut cu ochii trupului. Da, sufletul n-are nici culoare, nici formă, nici nu poate fi definit prin vreo caracterizare materială, ci se cunoaşte numai din funcţiunile sale. Tot aşa şi Dumnezeu: nu cauta să-L înţelegi cu ajutorul ochilor, ci, îngăduindu-i minţii credinţa, caută să ai o înţelegere spirituală despre El!"(Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări)

“Moartea este o urmare necesară a păcatului; te apropii de moarte, pe măsură ce te îndepărtezi de Dumnezeu, care este viaţa; moartea este lipsa vieţii. Adam, îndepărtându-se de Dumnezeu, s-a expus morţii”(Sfântul Vasile cel Mare, Omilia: Dumnezeu nu este cauza morţii)

„Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ţi cere, dar, totuşi, cu raţiunea, să deosebeşti nevoia fiecăruia din cei care îţi cer“

"Nu toate patimile sufletului sunt evidente la toti, nici chiar la cel care este bolnav, precum nu sunt evidente nici patimile corpului. Deci asa cum se intampla cu corpul, unde specialistii au anumite semne pentru bolile ascunse ale lui, pe care bolnavul nu le poate masca, la fel si cu sufletul; si chiar daca cel care pacatuieste nu-si simte propria boala, trebuie sa aiba incredere in Domnul, Care l-a incredintat si pe el si pe cei dimpreuna cu el, ca omul cel rau din camera cea rea a inimii lui scoate cele rele. Pentru ca omul rau poate cateodata sa spuna un cuvant bun, in mod ipocrit; caci Scriptura spune ca trebuie “sa ganditi cele bune”, nu numai inaintea Domnului, ci si “inaintea oamenilor”."(in: Sfantul Vasile cel Mare, “Regulile mici”)

„Sărbătorind, înălţăm sufletele noastre în chip deosebit spre Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Îi aducem slavă şi mulţumire.“

“Clevetirea face rău la trei inşi deodată: celui bârfit, celui care ascultă şi, mai cu seamă, celui care bârfeşte.“

„Cine este leneş în cele mici nu va putea înainta nici în cele mari!“

„Cine nu gândeşte şi nu lucrează ca Domnul nu este al Lui.“

„Căutaţi la păsările cerului...“

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

“Glasul străinilor”.

“Dar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul. Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor“.” ( Ioan 10, 2 – 5)

De trei ori foloseşte Domnul Iisus în aceste versete cuvântul “glas”. De două ori ne vorbeşte de glasul păstorului iar a treia oară de “glasul străinilor”. Cine este străinul al cărui glas, Domnul Iisus ne spune să nu-l ascultăm?!
La această întrebare am primit fiecare dintre noi răspunsul la vremea potrivită, încât nu ne putem scuza că nu am ştiut să ne ferim. Se poate însă să fi fost nepăsători la glasul păstorului, să fi fost neveghetori cum odinioară au fost protopărinţii noştrii Adam şi Eva.
Domnul Iisus ne-a avertizat că în spatele glasului străinului se ascunde un “hoţ şi un jefuitor” (Ioan 10, 1). De un astfel de jefuitor au avut parte Adam şi Eva în grădina Edenului. Astfel în Facerea cap. 3, v. 1 -5, putem descoperii când s-a auzit pentru prima dată glasul străinului şi ce urmări a avut ascultarea lui, dar totodată putem descoperii că hoţul şi jefuitorul de atunci este acelaş cu cel descries de Domnul Iisus:
“Şarpele însă era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu, a zis el oare: Să nu mâncaţi roade din tot pomul care este în rai?...“ Iar femeia a zis către şarpe: „Noi putem mânca din roada pomilor raiului, dar din roada pomului care este în mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: „Din el să nu mâncaţi şi nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi! Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că'n ziua'n care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul“.” Asemănarea o descoperim în: “Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar.” (Ioan 10, 1)

Prin urmare străinul foloseşte întodeauna căi ocolitoare pentru a pătrunde în staulul oilor şi în părtăşia lor. Acelaş lucru la practicat şi Satan când s-a apropiat de Eva (Facerea 3, 1-5), iar după ce au mâncat “li s'au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi…”( v. 6). În ambele cazuri diavolul fură de la oameni ascultarea lor de Dumnezeu şi este trist că mulţi sfârşesc depărtaţi de Dumnezeu. Adam şi Eva nu au respins glasul străinului şi prin ascultarea lor de acest glas, au avut de suferit atât ei cât şi urmaşii lor: “De aceea, aşa cum printr'un om a intrat păcatul în lume - şi, prin păcat, moartea -, tot astfel moartea a trecut în toţi oamenii prin aceea că toţi au păcătuit. Căci păcatul era în lume pân'la lege, dar atunci când nu există lege, păcatul nu se socoteşte. Dar de la Adam până la Moise moartea a domnit şi peste cei ce nu păcătuiseră după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al celui ce avea să vină .” (Romani 5,12-14).

Acest glas străin din grădina Edenului, este folosit de diavol şi astăzi: “De ce nu-Mi pricepeţi vorbirea ?: Pentru că nu-Mi puteţi asculta cuvântul. Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul, şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la'nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr'ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este, şi tatăl minciunii. Dar pentru că Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeţi.” (Ioan 8, 43-45).

Cu siguranţă că lucrul acesta la avut în vedere şi Sf. Ap. Pavel când a spus: “Nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţături felurite şi străine” (Evrei 13, 9) . La un astfel de îndemn este de la sine înţeles că trebuie să ne întrebăm: Cine sunt cei care dau glas unor astfel de învăţături străine? Răspunsul ni-l dă tot Sf. Ap. Pavel : “Drept aceea, luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma în care Duhul Sfânt v'a pus pe voi episcopi , ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câştigat-o cu însuşi sângele Său Eu ştiu bine că după plecarea mea vor intra între voi lupi înverşunaţi care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind lucruri sucite, ca să-i tragă după ei pe ucenici. De aceea, privegheaţi amintindu-vă că timp de trei ani, noaptea şi ziua n'am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi.( Fapte 20, 28-31) Ce răspuns dureros! Din mijlocul nostru?! Da, din mijlocul nostru al creştinilor.

Sf. Ap. Petru ne spune de asemenea: “Dar au fost în popor şi profeţi mincinoşi, după cum şi'ntre voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare şi, tăgăduindu-L chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce loruşi grabnică pieire. Şi mulţi le vor urma destrăbălările, iar calea adevărului va fi blasfemiată din pricina lor. Şi'n lăcomie vă vor înşela cu vorbe prefăcute, ei, a căror osândă de mult pregătită nu zăboveşte şi a căror pierzare nu dormitează.” (2 Petru 2, 1-3). Sf. Ap. Iuda, de asemenea spune: “Căci printre voi s'au strecurat unii oameni mai demult rânduiţi spre această osândă, nelegiuiţi care prefac în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi-L tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Iisus Hristos.” (v. 4) Toate acestea vin să confirme ceea ce spune Domnul Iisus: “Furul nu vine decât să fure şi să'njunghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug s'o aibă” (Ioan 10, 10)

Să nu ascultăm glasul unor astfel de străini. Descoperim în 1 Corinteni, cap. 15, v. 33 un alfel de de glas care ne strigă fiecăruia: “Nu vă lăsaţi înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” Să nu trecem nepăsători pe lângă acest glas care ne atenţionează! Sf. Proroc Isaia spune: “ochii tăi îi vor vedea pe cei ce te fac să rătăceşti şi urechile tale vor auzi cuvintele celor ce te-au îndemnat la rătăcire, ale celor ce zic: „Aceasta e calea, pe ea să mergem, fie la dreapta, fie la stânga...“.(Isaia 30, 20-21) Şi dacă ochii văd şi urechile aud, ce dezvinovăţire vom avea în ziua judecăţii, că nu am ascultat?!

Sf. Ap. Pavel îi spune lui Timotei: “Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, iubirea, pacea cu cei ce din inimă curată Îl cheamă pe Domnul.” (2 Timotei 2, 22); “Că va veni vremea când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci după poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători să le răsfeţe auzul şi auzul şi-l vor întoarce de la adevăr şi către basme se vor abate. Tu însă fii treaz întru toate; îndură necazul; fă lucrare de evanghelist; slujba ta fă-o deplin!” (2 Timotei 4, 3-5)

Să ne ajute Dumnezeu să rămânem în ascultare urmând glasul Păstorului, pentru că numai aşa vom putea trece biruitori peste orice încercare, iar la sfârşitul vieţii, acel glas al Păstorului iubit ne va chema pe nume zicându-ne:

“Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”
(Matei 25, 34)

MÂNTUIT CA PRIN FOC

"Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit va rămâne,
va lua plată.
Dacă lucru cuiva se arde,
el va fi păgubit;
el însă se va mântui ,
însă aşa ca prin foc”

(I Cor 3, 15)

Ce sfârşit amarnic, ce durere şi dezamăgire! O viaţă trăită fără rost fiindcă toată truda din timpul ei s-a dovedit a fi lipsită de valoare. Nu este vorbă de o viaţă lipsită de orice lucrare, este vorba de un efort care în cele din urmă s-a dovedit a fi nefolositor fiindcă nu a rezistat ultimei examinări. Sf. Ap. Pavel ne spune că unii deşi au „înfăţişarea adevăratei credinţe” (II Tim. 3, 5), se amăgesc singuri pentru că le lipseşte tocmai fibra ei, esenţa ei, „puterea ei”. Din acest motiv el ne îndeamnă să ne verificăm continuu credinţa noastră pentru a fi izbăviţi de un desnodământ înfricoşător şi anume acela de a fi găsiţi „netrebnici” (Cf. II Cor 13, 5).

Faptul că Apostolul ne spune că unul ca acesta „se va mântui” (3, 15; Mat. 5, 19) a fost înterpretat de mulţi în favoarea apocatastazei. Această învăţătură, potrivit căreia bunătatea lui Dumnezeu va găsi în cele din urmă vreo posibilitate ca toţi oamenii să fie mântuiţi, a fost argumentată cu acest loc din Sf. Scriptură şi cu altele care pot fi înterpretate în acest sens tocmai prin neclaritatea lor (Rom 3, 3; 11, 32; I Tim 4, 10; Luca 9, 55; Ioan 3, 17). Dar locurile care afirmă veşnicia iadului sunt mult mai numeroase dar mai ales, mai clare şi categorice. (Rom 2, 5; I Cor 6, 9; II Cor 5, 10; II Tes 1, 9; Mat 7, 23; 25, 41; 25, 46; Marcu 9, 44; Ioan 3, 36; 8, 24; Apoc 6, 16-17; 20, 14-15; 21, 8; 22, 11; 22, 12; 22, 15).

Vor fi mântuiţi în sensul că nu vor fi trecuţi întru nefiinţă, nu vor fi nimiciţi cu totul. Iată înterpretarea Sf. Ioan Gură de Aur: „Să nu te minunezi de aceasta, fiindcă obişnuinţa (Apostolului) este de a folosi numiri frumoase chiar şi în lucruri care sună rău la ureche...De pildă: numele de robie pare a fi numirea unui lucru rău, însă Pavel se foloseşte de el în lucruri bune zicând: „robind toată înţelegerea spre ascultarea de Hristos” (II Cor 10, 5). De asemenea şi pentru ceva rău el se foloseşte de cuvinte frumoase şi încântătoare, zicând: „a împărăţit păcatul”(Rom 5, 21), deşi numele de împărăţie este mai mult un nume de laudă, un nume încântăror la auz. Tot aşa şi aici, când el spune că „însuşi se va mântui”, nimic nu înţelege decât întinderea pedepsei ca şi cum ar fi zis: „iar el însuşi va sta necontenit pedepsindu-se”

Dar de ce Sf Ap Pavel totuşi numeşte această stare „mântuire”, de vreme ce ea este o stare de chin? Ce fel de mântuire este aceasta când ar fi mai bine pentru ei să nu mai existe? Astăzi unii eretici vorbesc de o nimicire totală a celor păcătoşi. Sf. Ioan Damaschin spune că „a fi, oricum, e mai bine decât a nu fi deloc”. În existenţa eternă fie a celor din rai sau a celor din iad se arată valoarea indiscutabilă şi insurmontabilă a persoanei omeneşti. „Soluţia menţinerii lor (a celor păcătoşi n.n.) într-o stare de neîmplinire poate ar fi mai rea decât o mântuire fără o comuniune în libertate. Dar ea are avantajul că, acceptând-o, Dumnezeu acceptă nu numai tristeţea de a nu-i vedea pe toţi în fericirea comuniunii cu Sine, ci manifestă şi măreţia generozităţii dăruirii lor cu o existenţă într-o veşnică opoziţie faţă de Sine şi un respect al libertăţii care face din om fiinţa cea mai minunată” .

Dacă starea celor din iad este una nefericită, Dumnezeu nu manifestă faţă de aceştia vreun fel de răzbunare. Chiar şi faţă de aceştia Dumnezeu îşi manifestă iubirea Sa, dar aceasta este o iubire care revoltă şi chinuie pe cei care nu sunt capabili să răspundă ei. Conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu se îmbină în mod paradoxal cu neputinţa de a te bucura de bunătatea Lui aşa cum cel invidios nu se poate bucura de bunătatea celui pe care îl urăşte. Acesta este râul de foc . Judecata verifică capacitatea sau incapacitatea sufletului de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Iar cel netrebnic nu este capabil de acestă comuniune nu este capabil să răspundă iubirii cu iubirea. Iar această incapacitate este iad. „Moartea arde în el totul, ca un foc, fără să apără nimic în locul pârjolului(I Cor 3, 1-5). Acela va avea o existenţă goală de orice conţinut”

Deşi în Noul Testament şi în scrierile Sf. Părinţi găsim scris despre rai şi iad atât cât ne este necesar pentru mântuire, totuşi „suntem obligaţi să mărturisim că viaţa veşnică râmâne pentru noi o mare taină, cu siguranţă mai presus de puterea înţelegerii nostre” . „Nimeni nu are voie să vorbească despre iad, decât dacă are în vedere în primul rând iadul pentru sine, aşa cum făceau Avva Antonie cel Mare şi Avva Pimen: „Credeţi-mă copiii mei, unde va a fi azvârlit satana acolo voi fi azvârlit şi eu”

Prin coborâre Sa la iad Domnul Iisus Hristos a nimicit existenţa obiectivă iadului. Dacă vorbim de o luptă cu iadul trebuie să avem în vedere lupta cu propriul infern printr-o întoarcere deplină către Dumnezeu din tenebrele păcatelor. „Strigat-am către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea” (Canonul Sf. Andrei Criteanul)

***

Bibliografie

Sf Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, Ed Sophia, Bucureşti, 2005, p. 93-94
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Dogmatica vol.III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 280
Preot Prof. Dr. George Remete, Suferinţa omului şi iubirea lui Dumnezeu, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p.126

Vasilică Nica

Fărâmituri de gând ( III )

Realitatea de astăzi ridică ziduri despărţitoare în sufletul omului: deziluzii, zbucium, pierderea speranţei, întuneric, şi toate acestea duc la diminuarea credinţei. Şi atunci ce se întâmplă cu sufletul?... El are nevoie de lumină! Şi atunci... are nevoie de Domnul Iisus, Salvatorul şi Mântuitorul, pentru că la El şi în El este toată nădejdea! "Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi" (Rom 8,24).

Pentru a trăi, trebuie să iubeşti; pentru a iubi, trebuie să-l ai pe Dumnezeu în inima şi în viaţa ta. Iar dacă El lipseşte, atunci simţi că-ţi este prea greu să-ţi înalţi privirea spre ceruri, că ai pierdut sensul vieţii, că nu mai ai un ţel; însă cei lipsiţi de un scop în viaţă nu au nici siguranţa zilei de mâine şi nici liniştea sufletului.

O luptă este viaţa. Lupţi pentru viaţa trupului tău, pe care îl hrăneşti, îl îngrijeşti, îl tratezi; dar pentru viaţa sufletului tău lupţi? Cum?...

Prin rugăciune. Rugăciunea este hrana sufletului, sufletul are nevoie de credinţă pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu, şi dacă îl ai pe Dumnezeu, atunci ai viaţă. Eşti învingător!...

Luptă pentru viaţa ta şi lasă-l pe Dumnezeu să lucreze în tine. Sfântul Augustin scria: "Iubeşte şi arată aceasta prin viaţa ta". Nu sunt suficiente cuvintele. Dumnezeu vrea să fim lucrători în via Sa.

“Doamne, trimite Oastei Tale, oameni plini de Duhul Sfînt…”

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Cuvântul rostit lângă crucea Părintelui Iosif Trifa,
de fratele Petru Giurgi
la Adunarea Oastei Domnului de la Rusalii
– Sibiu, 23 mai 2010 -

DESPRE DESFRÂNARE ŞI ALCOOL

Ce spune Sfânta Scriptură

„Vin şi sicheră să nu beţi, nici tu, nici fiii tăi, când intraţi în cortul adunării sau vă apropiaţi de jertfelnic, ca să nu muriţi. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru“ (Lev. 10, 9).
„Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept“ (Pilde 20, 1).
„Nu fi printre cei ce se îmbată de vin, şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor“ (Pilde 23, 20).
„Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pen-tru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin, pentru cei ce vin să guste băuturi cu miro-denii. Nu te uita la vin cum este de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin“ (Pilde 23, 29-32).
„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin“ (Isaia 5, 11).
„Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare“ (Isaia 5, 22).
„Dar ei au zis: "Noi nu bem vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă, zicând: Să nu beţi vin nici voi, nici fiii voştri în veac!“ (Ier. 35, 6).
„Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Destul vouă, casa lui Israel, cu toate urâciunile voastre!“ (Iezec. 44, 6).
„Desfrânarea, vinul şi mustul dau curaj inimii“ (Osea 4, 11).
„Eu însă vă spun vouă: "Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5, 28).
„Eu însă vă spun vouă: "Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter“ (Matei 5, 32).
nd stăpânul slugii aceleia… o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“ (Matei 24, 49-51).
„Luaţi seama la voi înşivă să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste“ (Luca 21, 34).
„Să umblăm cuviincioşi, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă“ (Rom. 13, 13).
„Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici fu-rii, nici lacomii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“(I Cor. 6, 9-10).
„Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea?“ (I Cor. 6, 16).
„Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însăşi trupul său“ (I Cor. 6, 18).
„Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor“ (I Cor. 10, 21).
„Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare“ (Efes. 5, 18).
„Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, ca-re este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării“ (Col. 3, 5-6).
„Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră; să vă feriţi de desfrânare“ (I Tes. 4, 3).
„Destul că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc“ (I Petru 4, 3-4).
„Afară câinii, şi vrăjitorii, şi desfrânaţii, şi ucigaşii, şi închinătorii de idoli, şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna“ (Apoc. 22, 15).

Ce spun Sfinţii Părinţi

„După cum un porc plin de murdărie şi de noroi oriunde ar intra umple de murdărie şi de putoare totul, tot aşa este şi desfrânatul. Oriunde intră păcatul desfrânării, murdăreşte totul şi pierde totul. Răul acesta cu greu şi numai cu foc se poate curăţa.“ - Sf. Ioan Gură de Aur
„Desfrânarea este flacăra iadului arzătoare şi mistuitoare de suflete, iar desfrânatul este purtătorul ei.“ - Sf. Macarie cel Mare
„Mintea omului orbeşte prin aceste trei patimi: desfrânarea, lăcomia de bani şi slava deşartă.“ - Sf. Marcu Ascetul
„Nu poate ajunge la adevărata cunoştinţă a mântuirii acela în care înfloreşte patima desfrânării şi care ţine acest păcat în ascunzişurile sufletului său.“ - Sf. Casian Romanul
„Fugiţi de desfrânare, acesta este păcatul care aduce du-pă el totdeauna focul.“ - Sf. Ioan Gură de Aur
„Beţivul este ca şi cel îndrăcit... Cine trăieşte în beţii a căzut sub tirania diavolului.“ - Sf. Ioan Gură de Aur
„Beţivul este nevrednic să trăiască în societatea fiinţelor raţionale... El s-ar cuveni să fie pus între animale şi să fie iz-gonit din societatea oamenilor.“ - Sf. Vasile cel Mare
„Băutura cea îmbătătoare nici să nu o miroase cel tânăr, ca nu cumva, prin focul ei, să ardă.“ - Sf. Marcu Ascetul
„Feriţi-vă de băutură ca de otravă, căci amândouă duc la moarte.“ - Sf. Clement Alexandrinul
„Beţivul este un mort viu, un duh rău de voia sa, o defăimare pentru tot neamul omenesc. - Beţia este icoana morţii.
Beţivului îi este închis cerul şi celui ce îi dă să bea, de asemenea. Pe cei ce nu se îndreaptă îi aşteaptă moartea pe vecii vecilor.“ - Sf. Ioan Gură de Aur

Ce spune Părintele Iosif

Păcatul vremii şi al lumii de azi este desfrânarea. Cu ispita cărnii a biruit diavolul şi lumea de astăzi, ca pe vremea potopului şi a Sodomei. Desfrânarea îl orbeşte pe om... Numai cei ce biruie ispita desfrânării trăiesc în Duhul lui Dumnezeu. Munca duce la binefacere şi sfinţenie, lenea duce la desfrânare şi la ruină. Pentru a ne feri de desfrânare, trebuie să ne rugăm şi să muncim mereu. Aceasta să fie parola oricărui ostaş al Domnului. Sfinţenia şi rugăciunea, împreunate cu postul, iată armele de luptă contra desfrâului! Îmbrăcaţi-vă cu ele şi nimic nu vă va putea doborî. Băutura şi desfrânarea, aceste două duhuri diavoleşti, merg strâns unite laolaltă. Ele omoară astăzi cele mai multe suflete. Fugiţi cu groază de duhul desfrânării – şi uniţi-vă cu Hristos. Nu puteţi bea şi paharul Domnului, şi paharul dracilor – zice Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vă puteţi uni şi cu Hristos, şi cu păcatul desfrânării. Alcoolul este duhul diavolului... Cele mai mari biruinţe pentru împărăţia iadului le face acest duh, toată puterea întunericului şi toată răutatea iadului sunt strânse parcă în acest duh rău. Pe oriunde trece acest duh blestemat rămâne numai cumplită ruină şi moarte – şi trupească şi sufletească. Nu poate fi decât al diavolului acest duh care omoară în om dragostea de copii, de soţie, de părinţi, de orice… şi-l face să le bea hainele, pâinea, sudoarea, lacrimile, sângele şi viaţa lor. Alcoolul este acel diavol care face din om o fiară, dintr-o făptură curată un dobitoc murdar. Alcoolul este cea mai înfricoşătoare putere pe care o are diavolul în lumea aceasta. Sfinte sunt Tainele Bisericii noastre, frumoase sunt slujbele şi datinile noastre creştineşti şi bisericeşti, dar diavolul strică adeseori multe din aceste frumuseţi cu alcoolul, cu duhul lui cel rău. Ostaşii Domnului alungă de tot alcoolul şi obiceiurile rele din toate ale lor. Ei fac botezurile, nunţile, ospeţele, privegherile şi înmormântările lor fără nici un fel de alcool. Ostaşii Domnului nu fac alcool, nu-l vând şi nu-l consumă în nici o situaţie şi în nici o măsură.

De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie:

Să-şi zdrobească hotărât din suflet, cu post şi rugăciune, prin puterea lui Hristos, orice îndemn spre desfrânare.

Să o rupă total cu toţi prietenii de păcate, cu tot ce-i aduce aminte de căile şi păcatele pe care le va fi făcut înainte, după mersul lumii acesteia şi după felul desfrânat al veacului acestuia, şi cu fiinţa cu care va fi păcătuit sau ar fi în primejdie să păcătuiască.

Să se îmbrace cuviincios, cu ruşine şi cu evlavie, pentru a nu da nimănui prilej să păcătuiască. Orice îmbrăcăminte necuviincioasă este o desfrânare şi un îndemn spre desfrânare.

Diavolul desfrânării este foarte puternic... Nu poate fi biruit decât cu rugăciune şi cu post... de aceea noi, ostaşii Domnului, ne vom strădui să ne ocupăm mereu cu postul şi cu rugăciunea, ca să putem duce o viaţă de înfrânare după voia Domnului.
Să-şi stăpânească închipuirea, să-şi omoare dorinţele, să şi înfrâneze ochii, vorbele, gesturile şi tot ce poate aţâţa la desfrânare.
Să-şi aibă, la vremea căsniciei, soţul sau soţia una pentru totdeauna, iar cei necăsătoriţi să se ţină curaţi şi dezlegaţi de oricine.

Pentru ostaşii Domnului, orice divorţ este oprit. Orice recăsătorire a unui divorţat este păcat. Orice apropiere nebinecuvântată este o nelegiuire.

Să o rupă imediat, total şi definitiv cu orice fel de băutură alcoolică, chiar şi în cea mai mică măsură. În nici o ocazie el nu are voie să mai bea nici un pahar, nici un strop de alcool. Fără alcool nu moare nimeni, dar din cauza lui mor zilnic mii şi mii.

Să nu mai producă nici din prunele lui, nici din strugurii lui, nici din alte produse ale lui, niciodată, ţuică, ori vin, ori altă băutură alcoolică. Dacă este păcat să bei tu, este şi mai mare păcat să dai altuia să bea. Deci nici o legătură cu duhul diavolului.
Ai pruni sau vie?
Dacă nu poţi face din ele hrană – să nu faci nici băutură. Scoate-i şi pune grâu în locul lor. Mai bine să nimiceşti tu alcoolul, decât să te nimicească el pe tine. Nu poţi fi şi cu alcoolul în pivniţă, dar şi cu sufletul în împărăţia lui Dumnezeu.
Nu vei muri de foame dacă nu vei mânca o pâine blestemată de urmările alcoolului pe care şi tu le înmulţeşti. Dar vei muri osândit, sigur, dacă mai faci şi vinzi alcool.

Nu poţi bea şi paharul Domnului – Sfânta Împărtăşanie – dar şi paharul dracilor – alcoolul! Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Cine crede că poate face aşa – va rămâne singur fără Domnul, cu Mamona.

Nu vă înşelaţi zicând că un pahar nu-i păcat, că un pahar se poate. Căci acest pahar vă va neferici şi pe voi cum i-a nefericit pe mulţi. Din dragoste pentru Hristos, nici un strop. Nimic, nimic!

Cine bea alcool, în orice măsură,
nu poate fi un bun ostaş al lui Hristos.

O, Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, luminează suflete-le noastre, ca să nu ne înşelăm pe noi şi pe alţii nici în privinţa asta. Orice păcat este nelegiuire, şi cel născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în nici un păcat. Ajută-ne să avem puterea de a o rupe total şi cu aceste ispite şi patimi satani-ce, ca să poţi să ne umpli Tu, Duhule Sfinte, de puterea Ta şi de roadele Tale. Amin.

Traian Dorz
din cartea "Dreptarul Învăţăturii Sănătoase"

~ cap. 26. Despre Desfrânare şi Alcool ~

Concursul Iubirii...iată câştigătorii

Iată că am juns să aflăm şi cine sunt câştigătorii :). Proba concursului a constat în a scrie o poveste, sau un eseu, o poezie, sau orice altceva, dar care să pornească de la imaginile date. ( pentru mai multe detalii clik pe imagine).

Au fost 8 concurenţi, creaţiile lor le puteţi citi aici.
Notarea s-a făcut astfel: pentru locul I - 3 stelute; pentru locul II - 2 steluţe; pentru locul 3 - 1 steluţă. Concurenţii vor urca pe podium în ordinea numărului de steluţe adunate.
Jurizarea s-a făcut la comentarii. Nu au putut juriza autorii creaţiilor intrate în concurs şi nu au fost luată în considerare jurizarea ascunsă în spatele anonimatului.
În fine, iată cum s-au împărţit steluţele:

• 1 - Taina unui trandafir - autor Ina - *********

• 2 - Un trandafir fu cheie de intrare... - autor Vasile Andreica -**

• 3 - Petale de suflet...- autor Mariana - ***********

• 4 - Te-am intalnit din intamplare... - autor Elena Marin-Alexe - **

• 5 - Iubirea - autor Adriana - *
  

• 6 - La sfat cu mine însumi - autor Claudiu - *********
  

• 7 - Inimă de piatră - autor Andreea - ***

• 8 - Inima inflorita - autor Simina - **
  

Premiul I – “CUVINTE DE AUR” – de Pr. Iosif Trifa
se acordă Marianei

Premiul II – “ BIBLIA CARTEA VIEŢII “ – de Pr. Iosif Trifa

se acordă doă premii pentru că avem egalitate

- Ina şi Claudiu -

Premiul III – “CORABIA LUI NOE “ – de Pr. Iosif Trifa

se acordă lui Andreea

Aştept la comentarii adresa voastră ( nu va fi publicata pe blog) pentru a trimite prin poştă premiile

Felicitări tuturor concurenţilor
Mulţumiri celor ce au jurizat

P.S.
Claudiu a cedat premiu d-nei Elena Marin-Alexe
Mariana oferă în dar cartea primită ca premiu Siminei
Ina la rândul ei oferă cartea primită lui Vasile Andreica

Un dialog neterminat

Într-un dialog amical, cineva mi-a spus:

- " Eşti un visător incurabil, nu pricepi nimic din ce se petrece pe lume, trăieşti într-un vis, deschide ochii!"
- "I-am deschis de mult" i-am spus "Sunt fericit ca sunt aşa cum spui tu, pentru că visul meu mă obligă să nu judec pe aproapele meu. În schimb, tu nu visezi la nimic?"
- "Ba da" mi-a răspuns el "visez să-mi construiesc o casă"
- "Unde?" l-am întrebat eu
- "Aici la Simeria" a răspuns el
- "Aaaa" am spus eu zâmbind "credeam că sus în cer!"
- "Ti-am spus eu că eşti incurabil!" spuse amicul meu şi plecă.

Da, recunosc, îmi place să visez, sunt un visător, îmi place să cred în puterea iubirii, a sincerităţii, deşi sunt rănit adeseori de lipsa lor, din cei pe care mi-i credeam aproape, am o grămada de vise, multe dintre ele sunt conştient că vor rămâne doar vise... Dar, sunt înconjurat de pace, de o pace pe care nu o pot descrie în cuvinte, atunci când visez, adică am nădejdea, nădăjduiesc, că într-o zi ceva minunat o să se întâmple, ceva care să-mi dea aripi, să zbor spre marele albastru şi să mă întorc apoi împrăştiind iubire...

Pot spune că sunt un visător, dar oare cine nu visează?
În fond şi la urma urmelor visele sunt un fel de candela a nădejdilor noastre în ziua de mâine... cu toţii dorim ceva frumos, mai alfel, ca ziua de ieri. Visele... ne scapă uneori de grijile de zi cu zi...
Ne dorim cu toţii ca visele să devină realizabile, ...şi totuşi, uneori e mai bine sa rămană vise...uneori...că e frumos să visezi.. visul nu-l poate răni nimeni...

Un vis frumos e ca şi soarele ce ne luminează dimineţile...

Amicul meu, se pierdu în zare, tare aş fi vrut să-mi audă aceste gânduri. Dar nu-i târziu nicodată, cine ştie, poate chiar acum le citeşte.

Traian Dorz - Psalmistul Luminii

Lumina veşniciei noastre

Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
I i s u s , fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?

Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri, cum n-am putut cunoaşte,
simţiri, cum n-am putut visa?

Din ce necunoscute ceruri,
din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri,
şi noi comori mereu ne dai?

Prin ce putere neştiută
Tu noi şi noi puteri ne-aduci
de-avem cu-atât mai multă pace,
cu cât purtăm mai multe cruci?

De-atâta sfântă măreţie
ce-n noi, Iisuse-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă,
atâta-Ti mulţumim, atât!...

Lumină

Lumină ce mi-ai înoit
privirea fericită
când inimii i-ai răsărit
răscrucea fericită

.

Lumină ce mi-ai sărutat
fiinţa mea întreagă
învăluindu-mi-o curat
pe calea cea mai dragă

Lumină ce mi-ai nimicit
gheţarii vieţii mele
şi lacrimile mi-ai sfinţit
unindu-te cu ele.

Lumină care mi-ai atins
a harfei corzi curate
şi către ceruri mi-ai întins
aripi nemăsurate

Lumină ce te ’nalţi slăvit
pe cerul vieţii mele
de mii de ori mai strălucit
ca sori şi luni şi stele.

Lumină, sufletu-mi întreg
ca jertfă Ţi se-nchină
desăvârşirea s-o-nţeleg
pătrunde-mă deplină.

Căci te ador, ador, cobori

pe totdeauna-n mine

purificat să mă-nfăşori

nemărginit, în Tine.

Lumină-i chipul Tău iubit

Lumină-i chipul Tău iubit
din orice parte-ar fi privit
şi cine-l caută credincios
ajunge şi el luminos.

Tu eşti lumină scump Iisus
în ori şi cine Ţi-e supus.

Frumuseţe-i drumul Tău Curat
pe orice vreme-ar fi umblat

şi cine-l ţine credincios
mereu va fi tot mai frumos
Tu eşti lumină scump Iisus
în ori şi cine Ţi-e supus.

Iubire-i Duhul Tău sfinţit
în orice suflet L-a simţit
şi cine-L poartă credincios
e tot mai de iubit folos
Tu eşti lumină scump Iisus
în ori şi cine Ţi-e supus.

Blândeţe-i glasul Tău cel bun
şi-n cei ce-l fac şi-n cei ce-l spun
şi cine-l duce credincios
e tot mai blând şi mai duios
Tu eşti lumină scump Iisus
în ori şi cine Ţi-e supus.

Sfinţire-i voia Ta mereu
şi-n timp uşor şi-n timpul greu
şi cine-o face credincios
tot mai sfinţit va fi-n Hristos
Tu eşti lumină scump Iisus
în ori şi cine Ţi-e supus.

Lumina-i zâmbetul iubirii

Lumina-i zâmbetul iubirii

lui Dumnezeu peste pământ
cum Crucea-i Semnul Mântuirii
şi-al unui Veşnic Legământ.

Cât e lumină, este încă
nădejde să te mântuieşti
primind lucrarea cea adâncă
a Tainei ei dumnezeieşti.

Cât încă zâmbetul iubirii
nu s-a întors dinspre pământ
primeşte Semnul mântuirii
şi pune-un veşnic legământ.

Cât Vestea Harului Iertării
din Jertfa Crucii — n-a-ncetat
răspunde-i dragostei chemării
s-ajungi la Dumnezeu iertat.

Cât ochii tăi mai pot să vadă

şi gura mai grăi cuvânt
şi inima-n Hristos să creadă
— Rosteşte-I Sfântul Legământ!...

- versuri de Traian Dorz -

De-acum să facem

Cu săptămâna primă de după cea a Rusaliilor, avem înainte o nouă perioadă a anului bisericesc, numită a Octoihului, după celelalte două care tocmai s-au scurs: a Triodului şi a Penticostarului.
Pentru evlavia creştină, aceste perioade ale anului sunt provocări mereu aducătoare de lucruri noi, palpitante adeseori trăirilor sufleteşti, mai ales pentru bogăţia imnologiei ce te scoate, pur şi
simplu, din nepăsarea provocată de obişnuinţa cu mărginirile firii umane.

Poate că pentru cititorii marcaţi de bucuria contemplării lucrurilor mai înalte, perioada aceasta le şi caracterizează râvna şi osteneala jerfelnică pe calea mântuirii lor sufleteşti. Zic asta pentru
că aceste trei perioade liturgice ale anului bisericesc reînnoiesc cele trei activităţi ale Mântuitorului, cea preoţească, cea împărătească şi cea profetică. Iar Octoihul accentuează activitatea profetică a Mântuitorului, cum vom vedea mai departe.

Perioada prepascală, sau a Triodului, ne-a adus aminte de activitatea de Mare Preot a lui Hristos, finalizată de Jertfa şi Moartea Sa pe Cruce. Perioada pascală, sau a Penticostarului, ni L-a arătat pe Mântuitorul ca Împărat biruitor asupra morţii, ce-Şi întemeiază Biserica în care va conduce sufletele oamenilor spre mântuire, adică spre moştenirea Împărăţiei Sale. Acum iată la rând este perioada aceasta postpascală, a Octoihului, în care am intrat, şi care pune în valoare activitatea profetică sau învăţătorească a Domnului nostru, modul în care El a dat lumii Cuvintele vieţii veşnice.

N-am putea spune că o anumită perioadă a anului ni s-ar potrivi mai mult decât alta. De altfel, în fiecare perioadă a anului, Hristos este Acelaşi, deopotrivă profet şi preot şi împărat. Şi orice urmaş al lui Hristos, şi orice lucrare duhovnicească este şi trebuie să fie în acelaşi timp şi profetică, şi preoţească, şi împărătească.

Perioada Octoihului ne cheamă, aşadar, la împlinirea misiunii învăţătoreşti. Să spunem adică şi altora ceea ce am învăţat de la Domnul. Ce am văzut la El făcând. L-am văzut jertfindu-Se pentru lume şi apoi biruind moartea prin moartea Sa, L-am văzut Preot şi Împărat. Pe acestea avem a le propovădui, Moartea şi Învierea lui Hristos, întâi nouă, asumându-le pentru sufletul nostru, apoi şi altora prin exemplul vieţii noastre şi prin cuvântul rostit. De aceea am şi intitulat acest editorial aşa: «De-acum să facem…», pentru că vremea Octoihului ne pune la examen duhovnicesc înţelegerea cum se cuvine a Morţii şi a Învierii Domnului.

Cititorule, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi până în Sâmbăta cea Mare, care este perioada Triodului, am mers pe urmele suferinţei Domnului până la Cruce şi la moarte. Cu ce uşurinţă am putut lupta şi noi împotriva patimilor şi păcatelor, nu doar pentru că ne-a ajutat postul de bucate, ci mai ales pentru că împreună cu noi am simţit că pătimeşte Însuşi Domnul prin Jertfa Sa! După Învierea Domnului şi până la întemeierea Bisericii, la Cincizecime, în toată perioada Penticostarului, am simţit ce înseamnă să împărăţeşti peste puterile răului prin puterea lui Iisus cel transfigurat şi slăvit. Iar acum, dacă am început să parcurgem restul anului, perioada
Octoihului, aşa cum am spus, ce avem a face altceva decât a vesti şi altora pe Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat?

Părintele Iosif Trifa spunea într-o formulă lapidară că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Nu o dată, în vremea din urmă, am auzit însă pe unii fraţi adăugând la cuvintele întemeietorului că Oastea Domnului este aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Uneori au fost glasuri care contestau adăugirea cuvântului din mijloc, dar el făcea parte din trilogia mântuirii, în cuvintele Părintelui Iosif el fiind ascuns între cele două.
Şi din cauză că ochii noştri tot mai întunecaţi de greutatea vremilor zăreau din ce în ce mai puţin prezenţa ascunsă a acestei chemări împărăteşti – adică eram mai mult biruiţi de păcat decât biruitori asupra lui – s-a simţit nevoia accentuării a ceea ce ne mai lipsea.
Observaţi trei lucruri esenţiale, trei trepte: Triodul, Penticostarul şi Octoihul vieţii de credinţă. Preot, împărat şi profet deodată. Mori, învii şi binevesteşti ce ţi-a făcut ţie Domnul. Aceasta este Oastea Domnului, dar aceasta este Biserica, aceasta este chemarea ei.
De aceea se spune că un autentic ostaş al Domnului este, cu alte cuvinte, un fiu bun al Bisericii, este cu adevărat un mădular viu şi viguros al Trupului lui Hristos, care reînnoieşte clipă de clipă în sine viaţa şi activitatea Mântuitorului.

Preot Petru Roncea

Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

“Iisus Biruitorul”, Anul XXI, nr.23 (739) 31 Mai -6 Iunie 2010