duminică, 15 noiembrie 2009

Sa calatorim impreuna spre Beteem!

Am preluat ca si anul trecut de pe blogul "Daruind vei dobandi" aseasta minunata initiativa a d-nei Natalia:

"Am schiţat şi câteva principii orientative pentru această perioadă în care ne va uni în primul rând postul şi rugăciunea:

* - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul

Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.

* - să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii găsiţi pe coloana din dreapta, sus. În varianta de printat o găsiţi aici), iar la pomelnicul personal să adăugăm pe cei care ne-am hotărât să postim împreună. Numele vor fi afişate pe coloana din stânga.

* - să reducem navigatul pe internet

Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…

* - să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm.

* - să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.

* - să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective.

* - să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră.

* - Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte.

Pe lângă aceste principii, aş mai vrea să adaug ceva… Rugăciunea făcută împreună, în acelaşi timp, este mai puternică. De aceea cred că e important să nu ne rugăm doar unii pentru alţii şi pentru binele personal, ci şi pentru Biserică. Iată o scurtă rugăciune:

Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte.
Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău."

În primul rând îmi cer iertare pentru întârziere, dar vă asigur că e spre bucuria noastră. La împreună călătoria noastră s-au adăugat mai mulţi părinţi, printre care şi Părintele Matei cu obştea, cu ale căror rugăciuni folosul ne va fi mai mare. Iată şi pomelnicul (la cei care s-au înscris altfel decât prin intermediul internetului am pus link la blogul meu):
Cei care vreţi să îl scoateţi la imprimantă, am făcut un document unde l-am încadrat exact în rugăciunea pe care ne-am propus-o:

Rugăciunea împreună-călătorilor spre Betleem în Postul Naşterii Domnului 2009
Rugăciunile începătoare:
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate leîmplineşti; Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi necurăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte miluieşte-ne pe noi
(de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartăfărădelegile noastre, Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi pe toatălumea ta!
(de 10 ori)
Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte.
Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi pe cei ce seroagă împreună cu noi.Pomeneşte Doamne, pe …………….
(pomelnicul personal al fiecăruia)
Pomeneşte, Doamne, şi pe toţi cei ce călătoresc împreună cu noi în acest post:..................
(pomelnicul de mai sus)
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cuvederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Pentru rugăciunile SfinţilorPărinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Multumesc d-nei Natalia pentru aceasta initiativa si pentru tot ce se straduieste sa faca pentru noi.

P.S. Cei care doriti sa va alaturati acestei calatori lasati un mesaj pe blogul "Daruind vei dobandi" si d-na Natalia va va adauga la pomelnic.

Pace si liniste sufleteasc va doresc tuturor celor care iata-ne porniti in aceasta calatorie. Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa ajungem cu bine la marea sarbataore!
Publicat de la Niciun comentariu:

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Ajutorul potrivit


"Sfântul Ioan din Kronstadt, spunea despre soţia sa, Elisabeta Konstantinova: „Soţia mea este un înger”. Aceste cuvinte nu erau simple alintări convenţionale. Aceste cuvinte erau spuse cu seriozitate: mergând pe calea smerită a slujirii soţului ei, preoteasa Elisabeta câştiga raiul.
Când părintele Dumitru Stăniloae a fost întrebat dacă a cunoscut vreun sfânt în viaţă, el a răspuns: „Da, pe soţia mea”. Răspunsul părintelui i-a mirat pe mulţi, mai ales pe cei care se aşteptau să audă din gura părintelui vreun nume de ieromonah din vremurile noastre.
El nu a apreciat-o în mod egoist numai pe soţia sa. Cuvintele sale sunt de fapt cuvinte de apreciere pentru oricare dintre preotesele care merg pe acelaşi drum pe care a mers şi Maria Stăniloae."

Cuvintele aceste m-au mişcat profund şi m-au făcut să mă întreb, eu, de ce nu am putut răspunde la fel? Pentru că nu am înţeles pe deplin faptul că dragostea dintre soţ şi soţie, dragostea în general, trebuie curăţită de toate rezidurile, de toate mişcările egoiste şi pătimaşe.
În Geneza, cap 2, vedem că Adam a căutat “ajutor pe potriva lui” dar “nu s'a găsit ajutor pe potriva lui”. Atunci Dumnezeu care ştie gândurile omului, citindu-l pe Adam şi văzând ce-şi doreşte el “a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o n în femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei“
Ce minunat a lucrat Dumnezeu şi ce minunat recunoaşte Adam în Eva, ajutorul potrivit pentru el!

“Ajutorul potrivit” trebuie cerut de la Dumnezeu prin rugăciune cu mult înainte de a face pasul spre căsnicie, cu mult înainte deci de a deveni soţ sau soţie. Bărbatul sau femeia trebuie să se gândească foarte serios dacă face faţă exigenţelor care se impun, dacă sunt “ajutorul potrivit” unul altuia. După ce s-a făcut pasul, nu mai poate spune niciunul că nu a avut timp să conştientizeze responsabilităţile care-i aşteaptă şi conform Sfintei Scripturi, nu mai pot da înapoi.
Bărbatul şi femeia, în cazul nostru, soţul şi soţia, dacă au ajuns la concluzia că sunt “ajutorul potrivit” unul altuia, trebuie să trăiască nu în umbra unuia sau a altuia, ci în lumina pe care o răspândeşte dragostea lor unul faţă de altul şi a amândorora faţă de Dumnezeu.

Să ne uităm şi peste câteva citate ale lui Victor Hugo, despre bărbat şi femeie:
- Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
- Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
- Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
- Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.


Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta , caută cu îndurare şi păzeşte pe soţia mea, pe care mi-ai daruit-o şi a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, să-şi poată împlini datoririle sale dupa voia şi poruncile Tale. Fereşte-o de ispitele pe care n'ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-o de ispitele pe care n'ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-o în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună faptele bune şi să tocmim viaţa noastră după sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci. Amin!

Publicat de la 3 comentarii:

vineri, 13 noiembrie 2009

13 noiembrie - Ziua Bibliei

"Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată" (II Tim 3, 16)

"Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuşi. Dumnezeirea a scris această Carte prin insuflare, prin inspiraţie; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însufleţit şi le-a dat în gând să scrie adevărul cel veşnic şi descoperirea lui Dumnezeu.

Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl şi Duhul Sfânt au lucrat prin inspiraţie, iar Fiul "a lămurit Scripturile", cobo-rându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspiraţia lor divină. În atâtea şi atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele şi poruncile Lui.

"Şi a zis Domnul către Moise: Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine şi Israel" (Ieşire 17, 14 şi 34, 27). "Du-te acum - a zis Domnul către Isaia pro-orocul - şi scrie aceste lucruri şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci" (Isaia 30, 8).

"Ia-ţi hârtie de carte - a zis Dumnezeu către proorocul - şi scrie pe ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus ţie cu privire la Israel şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit, până astăzi (Ieremia 36, 2).

În Apocalipsa, Dum-nezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: "Scrie cele ce vezi!"; "scrie în carte cele ce vezi!" (Apocalipsa cap. 1, 11).

Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie şi lucrarea Duhului Sfânt: "Duhul Domnului vorbeşte prin mine - zicea David proorocul - şi Cuvântul Lui este pe buza mea" (II Samuel 23, 2). "Căci nici o proorocie - zice Ap. Pavel - n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtaţi fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu" (II Petru 1, 21). "Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelep-ţirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun şi desăvârşit" (II Timotei 3, 16-17).

Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Ce lucru măreţ este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului şi tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ţi-a scris-o ţie, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările şi suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău.

Voi spune şi aici: vai, ce lucru dureros este un creştin ştiutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu şi nu citeşte în ea!

Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia - spune un învăţat creştin - este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer şi a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârşitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veşnicia ei.

Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luaţi, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeaşi dată cu Biblia. Ce mai găseşti într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămăşiţă ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi şi cu starea de lucruri de azi.

Biblia, dimpotrivă, este Cartea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârşită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învăţat, neînvăţat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbeşte într-o limbă aşa de simplă, că şi un copil o poate pricepe; şi totuşi aşa de adânc, încât şi mintea cea mai uriaşă n-o poate pătrunde.

Mai mult, ea vorbeşte de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei şi ale fiinţei noastre sufleteşti. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare şi simţire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potriveşte tot aşa de bine cu viaţa şi deprinderile veacului nostru, ca şi atunci când s-a scris. Viaţa marilor oraşe de astăzi se oglindeşte tot aşa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul şi Babilonul.

Cerul şi pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu."

Părintele Iosif Trifa


"În legătură cu instituirea şi serbarea Zilei Bibliei în fiecare an la 13 noiembrie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne-a declarat că la data de 19 mai 1992 a avut loc, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Adunarea Generală de înfiinţare şi constituire a Societăţii Biblice Interconfesionale din România. La Adunare au participat 10 Biserici şi culte din România, între care şi Biserica Ortodoxă Română. Cu această ocazie, a fost ales şi Comitetul de conducere al SBIR, vicepreşedinte fiind ales vrednicul de pomenire episcop Damaschin Severineanul. În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006, acesta a hotărât, la propunerea PS Damaschin Coravu, instituirea unei zile din cursul anului dedicată Bibliei, cartea ce cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care El a dat-o oamenilor. O asemenea zi are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală şi de conştiinţă ca fiecare credincios să aibă o Biblie şi să citească din ea, având în vedere rolul Sfintei Scripturi în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor. Luând în considerare aceste lucruri şi faptul că este necesară o conştientizare mai profundă a rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viaţa creştinilor ca bază a Revelaţiei creştine şi a misiunii Bisericii, Sfântul Sinod a hotărât instituirea Zilei Bibliei în data de 13 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur." ( Sursa )

Publicat de la Niciun comentariu:

Gheorghe Dinică, rămas bun şi-o strângere de mână!

"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura" (Matei 7, 1-2)



"Gheorghe Dinică a fost dăruit cu harul profesiei... Acum a ales nemărginirea, va fi întâmpinat de colegi ca Amza, Tapalagă, Ştefan Iordache. Toţi suntem din ce sunt visele făcute. Iar cercul strâmt al vieţii noastre e înconjurat de somn. Somn uşor, Gigi Dinică!" (Marin Moraru)

Publicat de la 2 comentarii:

Intrebari si raspunsuri

- Ai citit azi în Biblie? Cum? Ai aprofundat? Ce ai schimbat în viaţa ta?
"Ferice de cine citeste..." spune Sf. Ioan in cartea Apcalipsei, cap. 1, v. 3, dar prima coditie pentru ca aceasta fericire sa se adevereasca este aceea ca trebuie sa ne schimbam viata, pentru ca altfel oricat am aprofunda Cuvantul lui Dumnezeu nu ne vom alege decat cu niste invataturi ce nu ajuta la mantuirea noastra.
"Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte." (1 Cor.2:14) Sunt cuvintele Sf. Ap. Pavel care intaresc afirmatia mea de mai sus.
Dar sa raspund la intrebare. Da, am citit astazi Biblia folosindu-ma de graficul postat aici dar nu inainte de a ma ruga. Biblia nu este o carte oarecare, este Cuvantul lui Dumnezeu.

- Te-ai întâlnit în dimineaţa acestei zile cu Dumnezeul tău?...Ce i-ai promis? Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?...Te-ai ridicat de la-nchinare cu gânduri de iubire?...
Da, ma intalnesc cu Dumnezeu in fiecare dimineata. Inainte de a ma ridica din pat, El imi trimite razele soarelui printre draperiile de la geam sa ma mangaie. Cand trag draperiile ma inuda cu lumina-I binecuvantata. Ii promit sa fiu lumina si e drept ca nu prea sunt pentru ca deseori ma ridic de la inchinare pe fuga cu gandul la servici....

Da, cu siguranţă Dumnezeu a fost în dimineaţa aceasta...Când m-am trezit era încă întuneric..m-am aşezat din nou în pat încercând să mai aţipesc câteva minute...şi am visat...nu am mai visat de mult...se vedea un drum care venea de departe, nu ştiam încotro duce...la un moment dat un pod rupt îmi dă fiori, nu puteam merge mai departe... Mă întrebam: Cum am să ajung dincolo?
Am îngemuncheat la capătul podului şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate o cale. I-am promis că n-am să-L mai rog să mă ierte până nu voi ierta eu mai întâi pe cei ce-mi greşesc...O voce s-a auzit lângă mine: Îndrăzneşte să treci pe pod, el nu este rupt, aşa îl văd doar cei ce nu ştiu ierta!...m-am trezit ...Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?
Că n-am să-L mai rog pe Dumnezeu să mă ierte până nu voi ierta eu mai întâi pe cei ce-mi greşesc.

- Astazi, cat de bine se simte Domnul in inima si-n viata mea? Cata atentie are de la mine?
Nu pot raspunde la aceasta intrebare decat printr-o rugaciune: " Doamene, daca voiesti poti sa ma curatesti de orice murdarie.
Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu, ci spune numai un cuvant si se va vindeca sufletul meu. Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele."
"EU DORM ŞI INIMA MEA VEGHEAZĂ", spune înţeleptul Solomon. Eu însă nu sunt în starea aceasta... Dacă fac linişte în mine, Îl aud, cald şi blând şoptindu-mi: "Fiule dă-mi inima ta!" Iar eu îi răspund: ""Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" - este răspunsul inimii...

- L-am rugat pe Dumnezeu în dimineaţa aceasta să ne dăruiască împăcarea cu noi înşine?
Sau am îngăduit din nou comodităţii lăuntrice să se instaleze în noi, topindu-ne asemenea dimineţii în lumina zilei?
Impacarea este mesajul fundamental al al Domnului Iisus: impacarea cu aproapele, cu noi insimne si cu Dumnezeu. Impacarea cu noi insine este foarte greu de realizat pentru ca tine de pacea launtrica a fiecaruie dintre noi. Da, L-am rugat pe Dumnezeu si continui sa-L mai rog sa ma ajute sa rezolv confictele dintre gandurile si dorintele mele pentru a putea trai prezentul cu un suflet mereu linistitt. Nu am ajuns la o astfel de liniste pentru ca inca mai este in mine atata comoditate si revolta totodata... as vrea sa fiu iubit de toti, as vrea sa fiu inteles, as vrea sa am un servici stabil, as vrea uneori alti prieteni...as vrea... si acest as vrea nu se gata.
Sunt insa constient ca numai harul lui Dumnezeu imi va reda liniştea cea de toate zilele, dar pentru aceasta trebuie ca eu sa-L rog in fiecare dimineata sa-mi redea impacarea cu mine insumi.

- Păstrez resentimente din ziua precedentă? Am învăţat eu, oare, că a iubi înseamnă a ierta deplin, deplin?...
Mi-e ciuda de toate resentimentele mele de pana acum. As fi vrut, sa fi avut mai multa rabdare. Dar pentru ca nu mai pot schimba nimic, ii rog pe cei carora le-am gresit sa ma ierte.
Daca a-si fi stiut sa am rabdare acum aveam iubirea intreaga, rotunda...
Acum insa stiu ca iubirea sta intr-un pas, intr-o intalnire, intr-o strangere de mana...

- Suflete al meu, ţi-ai asuns aripile înlăuntru, sau le desfaci pentru a zbura spre Creatorul tău ducând rouă mulţumirilor tale care te fac mereu să zâmbeşti sincer, fără umbre?!...
Cuviosul Paisie Aghioritul, spune: „Cine isi are constiinta impacata, simte aripi inlauntrul sau, zboara” Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?! Ma rog Domnului sa-mi pot pastra o constiinta curata sa pot zbura frumos, sa pot zambi sincer si fara nici o umbra de neseriozitate.

- Daca te-ai intalni cu tine pe strada, care ar fi prima impresie pe care ti-ai lasa-o despre tine? Esti multumit cu cine esti, sau crezi ca ai putea fi mai bun?
Nu. Daca m-as intalni cu mine pe strada m-as trage prietenos de mana si m-as intreba: Cum stai cu dragostea dintai?

- Cât de mult doresc să fiu una cu fraţii mei?..Cât de mare îmi este iubirea faţă de ei?...Dar oare sunt gata sa ma uit pe mine pentru a trai prin ei?
Cât de mult îmi doresc... cât de mare este iubirea...sunt eu gata...?
Nu atât de mult cât îmi doresc să fiu cu soţia şi copilul meu. Nu atât de mult cât îi iubesc pe ei. Nu atat de mult cât aş fi în stare să mă uit pe mine pentru copilul meu... Doamne, mă iartă că de atâtea ori te las pe locul doi!

- Oare cat de mult ma identific cu trupul lui Hristos, Biserica? Se poate spune despre mine, parte din Trupul lui Hristos, sau sunt o mana ratacita, un picior aruncat, sau un ochi negru?
Despre nici un om nu se poate spune aşa atâta timp cât mai este o nădejde de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Cât mă identific cu Trupul lui Hristos, Biserica? Atât cât iubesc...

- Suflete al meu, ai cântat azi? Sau doar te-ai plâns de neajunsuri, având mereu o faţă posomorâtă?...
Am cântat, pentru că ştiu ca Domnul este cu mine. Ai o faţă posomorâtă când te plângi de neajunsuri înaintea oamenilor, pentru că nu şti care dintre ei poate să te ajute. Dar când îi spui Domnului nejunsurile tale, în rugăciune, nu poţi avea o faţă posomorâtă, pentru că şti că Domnul poate să te facă să cânţi chiar şi în cele mai grele încercări.

- Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?
Cu ce mă duc?
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?
Mă gândesc în fiecare zi şi nu mi-e teamă că nu ştiu când va fi sfârşitul vieţii mele, mi-e teamă de ceea ce aş putea lăsa sau nu în urma mea.
Cu ce mă duc? Într-un fel cu ceea ce las...

- Te-ai uitat azi adanc in oglinda? Ce ai vazut?
Un barbat împlinit, un sot si un tata fericit.

- Cat de mult iti pare rau pentru ce ai gresit azi?
Ce greu îi este eului nostru să spună: "Îmi pare rău!"; "Iartă-mă!"
Cu mulţi ani în urmă, a trăit un om căruia nu i-a fost frică să spună: “Am greşit”. El era judecătorul Samuel Sewall. A făcut parte din comisia specială din Massachusetts care s-a ocupat de faimoasele cazuri ale vrăjitoarelor din Salem. A fost unui dintre judecătorii care a dat verdictul “vinovat” pentru aşa-numitele vrăjitoare. Însă mai târziu Sewall s-a convins că judecata sa a fost greşită.

Şi astfel, într-o zi rece de ianuarie din anul 1697, în timp ce Rev. Samuel Willard se îndrepta spre amvon, judecătorul Sewall i-a înmânat un document cerând ca acesta să fie citit înaintea tuturor oamenilor. Pe acea hârtie, judecătorul Sewall a scris că a greşit în verdictul pe care l-a dat cu cinci ani în urmă. Nu dădea vina pe nimeni, doar pe el. A cerut iertare de la oameni şi de la Dumnezeu. În nici un alt moment nu a fost mai curajos sau mai bun acest judecător decât atunci când a stat în biserică în faţa adunării credincioşilor, în timp ce pastorul îi citea mărturisirea: “Am greşit”.

Cât de vindecătoare pot fi aceste cuvinte, şi totuşi cât de greu recunoaştem că am greşit!...
Cât de diferită ar fi părtăşia dintre fraţi şi surori, dintre părinţi şi copii dacă toţi am învăţa să spunem sincer: “Îmi pare rău. Şi eu am greşit”.

P.S. La o mare parte din aceste intrebari a raspuns sotia mea, eu neputand raspunde altfel, am tinut sa confirm ca si eu gandesc la fel...

Voi, cum raspundeti?!
Publicat de la Un comentariu:

joi, 12 noiembrie 2009

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVII )

Sf. Justin Popovici

" Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. " (1 Ioan 2, 4)"
Dacă nu păzim poruncile lui Hristos, Hrtistos nu poate cu adevărat să ne recunoască. Cel ce susţine că poate susţine un neadevăr, ete un "mincinos" . Tot aşa, doar păzind poruncile lui Hristos poate cineva să ajungă la cunoaşterea lui Hristos. Astfel că cel instruit (Cult, instruit în cultura profană) şi cel simplu Îl poate cunoaşte la fel de uşor - la fel cele ce a mers la şcoală şi cel ce n-a mers, cel ce ştie să scrie şi cel ce nu ştie, cel bogat şi cel sărac, împăratul precum şi slujitorul - căci pentru a lucra poruncile lui Hristos trebuie să-L iubim pe Hristos. Sfântul Cuvântător-de-Dumnezeu ne binevoieşte aşa: "Cel ce zice L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află!" Adevărul " la capitolul Hristos" sporeşte în om prin ţinerea poruncilor lui Hristos. de aceea doar cei ce-I împlinesc cuvântul cunosc adevărul lui Hristos, şi " cei de coar Îl ascultă" (Iacov 1, 22)

"Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El." ( 1 Ioan 2: 5 )
Dragostea către Hristos este acea putere care iscă, inspiră şi dă omului tăria de a păzi poruncile Lui (Ioan 14, 21). Cunoaşterea întru Hristos este rodul iubirii de Hristos. Iar iubirea de Hristos se exprimă ca ţinere a poruncilor Lui - ca ţinere a Evangheliei Lui. Căci Evanghelia, de la început până la sfârşit, înseamnă cu adevărat toate aceste porunci. Cel ce lucrează Evanghelia, cel ce împlineşte Evanghelia, Îl cunoaşte pe Hristos - şi, de asemenea, adevărul despre Hristos, căci Îl iubesc pe Hristos.
Cel ce doreşte să se verifice, cel ce vrea să-ţi afle măsura lui şi a cunoaşterii de Hristos, e de-ajuns să-şi privească faptele evangheliceşti, iar cel ce vrea să afle cât de mult Îl iubeşte pe Hristos să ia seama tot la faptele lui evangheliceşti. Acestea îi vor spune exact cât Îl iubeşte pe Hristos şi cât Îl cunoaşte pe Hristos."

"Noi ştim că am trecut din moarte la viaţa. pentru că iubim pe fraţi" ( 1 Ioan 3: 14)
Apostolul ne binevesteşte:" Noi suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos" ( 2 Cor. 2: 15). Doar iubirea a învins moartea, doar iubirea izbăveşte din moarte. Iubire, cum te vom numi, dacă nu Hristos? Căci El este cel ce a învins moartea, El este cel ce prin iubire învinge moartea în tot omul. Iubirea aduce fiinţa omenească la nemurire, căci o umple de viaţă dumnezeiască. Iubirea: această putere care îndumnezeieşte, care ne face dumnezei.
Vrei, în această lume, să simţi că eşti nemuritor? Iubeşte pe fratele tău. Iubeşte-i pe oameni ca pe fraţi: în aceasta stă bucuria cea adevărată a vieţii, acestă bucurie pe care nimeni nu ne-o poate lua, nici ăn această lume, nici în cealaltă: "Bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16: 22)

"Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem." ( 1 Ioan 3: 20-22 )
Cu cât mai mare este rugăciunea omului, cu atât mai desăvârşită îi este iubirea - la fel cum iubirea desăvârşită este fapta celor mai mari "rugători"...În iubirea dumnezeiască, evanghelică, totul ţine de rugăciunea celor ce iubesc; de aceea Sfântul Teolog ne binevesteşte:"Avem îndrăznire către Dumnezeu şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem" Câtă vreme omul Îi împlineşte poruncile, Dumnezeu împlineşte şi El rugăciunile omului: "Ascultă-L pe Dumnezeu în poruncile Lui - zice Sfântul Ioan Gură de Aur -, ca şi El să te asculte în rugăciunile tale". Omul care păzeşte poruncile dumnezeieşti este întodeauna înţelept, râvnitor, nefăţarnic în rugăciunile lui, ştie ce să facă, când să facă şi cum trebuie să-I ceraă lui Dumnezeu - şi todeauna cere doar ceea ce-i folositor mântuirii sufletului, adică ce este evanghelic, dumnezeiesc, nemuritor, veşnic.

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. ( 1 Ioan 4: 9
" Ce-i viaţa dumnezeiască?
Viaţa lui Iisus Hristos pe pământ.
În ce constă viaţa dumnezeiească?
În a vieţui prin Adevărul dumnezeiesc, prin Iubirea dumnezeiască, prin Dreptatea dumnezeiască, prin Sfinţenia dumnezeiască şi prin celelalte însuşiri dumnezeieşti. Acestea toate sunt puterile dumnezeieşti de-viaţă-făcătoare pe care Dumnezeu-om le-a adus în lumea noastră omenească şi pe care le-a preschimbat în viaţa noastră omenească( a făcut ca acestea să fie conţinutul vieţii noastre- n.tr.). A intrat înlăuntru vieţii noastre, a adus puterile vieţii lui Dumnezeu şi a preschimbat astfel viaţa noastră omenească în viaţă dumnezeiască. Dumnezeu-Cuvântul a devenit Dumnezeu-omul - în aceasta stă întreaga taină a iubirii dumnezeieşti pentru noi oamenii....
Vrei să şti din ce trăieşte diavolul?
Săvârşeşte păcatul şi vei afla, căci în păcat se află mistrerul vieţii lui. Diavolul este întreg în păcat, nu ştie nimic afară de păcat, iar acolo unde-i diavolul este şi iadul. Iadul nu este altceva decât a trăi în păcat"

"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită. " ( 1 Ioan 4, 12)
Din iubire Dumnezeu s-a făcut om, S-a întrupat. Aşa şi omul: prin iubire ajunge dumnezeu, se face dumnezeu, ajunge "dumnezeu după har". Din iubire Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut întrupat şi văzut; căci puterea dumnezeiască e o putere de întrupare: îl mută pe cel ce iubeşte în cel ce este iubit, îl face să prindă trup în el, le uneşte vieţile întru una, sufletele întru unul singur, inimile întru una singură; iar ei se simt una, deşi rămân două personalităţi deosebite. Aşa se întâmplă şi cu toţi cei ce alcătuiesc Biserica: prin iubirea întraolaltă se întrupează unul în celălalt, unul în toţi şi toţi în unul; trăiesc unul în celălalt: unul în toţi şi toţi în unul; la fel, cugetă, simt, lucrează împteună, în chip comunitar, " cu toţi sfinţii" (Efes. 3), Aceasta se spune şi în Faptele Apostolilor:"Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. "(4, 32). Omul care cearcă iubirea lui Hristos, L-a sălăşuit pe Dumnezeu în sufletul lui: vieţuieşte cu EL, cugetă cu El, simte cu El, lucrează cu El - într-un cuvânt: " Domnul sălăşuieşte în el"... "

- Arhim. Justin Popovici -
comentarii la epistolele Sf. Ioan Teologul,
Editura Bizantină, 1998 -



Publicat de la Niciun comentariu:

marți, 10 noiembrie 2009

,,Gânduri de toamnă" - eseu interactiv


Interactivitatea este o formă de relaţionare ce îmi place enorm. La începutul toamnei, am propus aici realizarea unui eseu. Ceea ce a rezultat se poate vedea în continuare:

,,Prima frunză a toamnei, aurită de soarele verii, cade lin spre pământul obosit, scriind în văzduh un psalm de mulţumire....
Pornesc la întâmplare purtănd pe palme o frunză ruginie... Cândva trăia clipe frumoase ce păreau că nu au sfârşit... era ca o regină, făcându-şi tron din ram.
Privind la ea, cortegii de cuvinte tresaltă-n gândul meu. A fost un vis feeric? A fost aievea totul?... Şi totuşi, răspunsul nicăieri.
O, frunză ruginită, ce taine-ai şti tu spune dac-ai avea tu glas...
Îmi lipesc frunza de obraz dorind să o alin...dorind să mă aline...Purtam şi eu şi ea acelaşi dor...
Cine putea să o înţeleagă mai bine decât mine. Am trăit şi eu deseori momentul acestei despărţiri, după care plângi, cauţi alinare la prieteni şi te trezeşti singur...şi iar plângi. Doamne, poartă-mă pe palmele Tale cum port eu această frunză!
O privesc cu atenţie şi văd că frunza are forma unei inimioare...a unei inimi arse, a unei inimi stoarse de dor şi suferinţă...dar aşa de tăcută!...
În tăcerea ei, se ascund game şi sonete dirijate de adierea vântului, sau poate bucuria puilor de vrăbiuţă adăpostiţi în cuibul de pe ram..

Acum e rândul ei să zboare,dar un zbor atât de diferit de al păsărilor!!

O apropii de inimă dorind să îi dau aripi de iubire, apoi o înalţ spre cerul dinspre care raze albe păreau să îmi spună o taină...
...înţeleg şoapte şi simt adieri înfiorate...Este în atingerea de lumină un fel de îmbrăţişare de despărţire...Frunza simte că a venit vremea ultimei ei jertfiri...După ce vara întreagă a dat seva ei fructului iubit de soare, acum simte cum se apropie vremea când ea însăşi avea să devină sevă în iarna ce va dansa printre ramurile golaşe...
Gândurile-mi se transormă în picuri ce alunecă pe locul atins de frunză...

Emoţionat nespus de mult, trezit ca dintr-un vis, mi-am dat seama că existenţa mea pe acest pământ se aseamănă cu existenţa acestei frunze....şi eu voi sfârşi asemenea.

Aşa cum această frunză s-a desprins de pe ramul mult iubit pentru a îmbrăţişa pământul din care s-a hrănit, aşa şi eu, la vremea rânduită, va trebui să mă întorc în ţărâna din care am fost luat.
...Frunza lasă în urma ei adieri aurii, aromă de fruct copt, foşnet de poem...
Inima mea tremură ca frunza în bătaia vântului...şi mă întreb: eu ce las în urma mea?!...
Foşnet de cuvinte...adieri de iubire..mireasmă de sfinţire? Oare a vibrat în mine seva lui Hristos, pulsând în cei de lângă mine verdele crud al Vieţii?...Oare am ars în mine pănă la mistuire nervurile păcatului ca prin ruginiul sărut al Mântuirii să mă pot contopi cu Cerul în Eterna Primăvară?...
Ah, Doamne!...Câtă culoare ar prinde fiinţa dacă aş muri faţă de păcat! Cum aş avea culoarea Veşniciei Tale, a Chipului Tău, a ceea ce eşti TU!! Ce minunat ai prinde Chip în mine şi cum Ţi-aş aşterne covor de osanale Acolo!
...Din moarte renaşte-mă pentru Tine!...Fă-mă să cânt doar la adierea Duhului Tău! Fă-mă să tresar doar la ivirea luminii Tale! Fă-mă să plâng doar iubindu-Te! Fă-mi tăcerea mistuire şi jertfire sub sfântă talpa Ta!
...

O adiere caldă şi o mireasmă de flori de cais îmi învăluie simţirea...Văd în faţa mea două scânteieri de lumină...În adâncul inimii simt pulsând Primăvara...Mă uit să văd unde mă aflu...şi două palme calde îmi pictează chipul cu verde crud şi mă aşază între florile de cais pe care tocmai poposise un fluturaş cu aripi de mătase..."

Autorii: Miriam, Crystina, Cătălin, Sorin M., Hadassa, Georgiana-Alina
Publicat de la 6 comentarii:

luni, 9 noiembrie 2009

Dorul sfânt - dulce zbor...


Sfânt fior legănat între amintire şi speranţă...
Curcubeu de simţăminte calde ce uneşte trecutul şi viitorul, dând culoare prezentului.
Dorul – cel mai dureros simţământ!...Dar şi cel mai frumos...şi mai nobil...
Prin dor se îmbrăţişează în inima noastră trecutul plin de iubire şi viitorul plin de iubire, alintându-i pe cei iubiţi şi pe cei doriţi.
Dorul e uneori un zbor cu două aripi puternice...una de dulce amintire şi una de fericită nădejde a revederii. Zborul acest este un dulce Vis...un mare Vis...un vis cu ochii deschişi, umbriţi uneori de lacrimi, de lacrimi curate ca roua din zori în care străluceşte seninul...
Dorul e pe măsura iubirii...Un dor mare şi frumos şi sfânt dezvăluie o iubire mare şi frumoasă şi sfântă...
Ce poate fi mai frumos şi mai sfânt şi mai mare ca iubirea de Domnul?! Nimic!...Dar orice iubire de semeni poate să tindă spre această înălţime...
Trebuie! Altfel totul e în zadar...totul e pervertit....şi ,,iubirea” şi dorul şi visul...
Când toate acestea sunt sfinte, vom şti, vom simţi în taina inimii...pentru că în curăţia aceea ne vom pleca la rugăciune...îi vom aduce pe semeni înaintea Domnului.
Când dorul e sfânt, vom dori Veşnicia împreună cu cei iubiţi şi doriţi...Le vom dori sfinţirea, le vom dori mântuirea.
Când iubirea şi dorul sunt sfinte, se simte mereu dorul de prezenţa Lui Hristos în orice părtăşie. Iubirea şi dorul în trei ( ca în Sfânta Treime) atinge sublimul: eu, tu şi El, Hristos sau noi, voi şi El. Iubirea şi dorul în care este şi Domnul este de o frumuseţe şi de o mângâiere cerească.
În iubirea şi în dorul acesta, cântarea şi rugăciunea înrourată este alin şi mângâiere, este sfinţire şi răbdare...Prezenţa Lui Hristos e alinătoare şi sfinţitoare...El ştie ce e dorul....

Doamne, cât ne e de dor!...Şi Ţie Ţi-e dor! Ştim!...Am stat ascunşi de faţa Ta....Până Te-am înţeles...Iartă-ne! Vino în părtăşiile noastre...şi rămâi! Rămâi până în Veşnicie!
( Mariana L. )
Publicat de la Un comentariu:

vineri, 6 noiembrie 2009

,,Blândul Păstor"...dacă e vineri, e poezie...



Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul blând
Mergea cu dânsa la izvor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Pe-o oaie ce căzuse jos
A ridicat-o El duios
Şi-a dus-o-n braţe iubitor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Pe-o alta care la pământ
Zăcea cu picioruşul frânt
El o lega mângâietor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


El le-a iubit cu dor nespus
Şi viaţa pentru oi Şi-a pus
Şi pentru mântuirea lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


— Dar mai târziu L-am întâlnit
Cu spini era împodobit
Într-o mulţime de popor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Când l-am văzut, L-am întrebat
Cine-s cei ce L-au scuipat
— A suspinat sfâşietor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Şi mi-a răspuns îndurerat: -
Acei ce M-au încununat
Sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Toţi cei ce Mă batjocoresc
Şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
Sunt cei la care iubitor
Le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.


Tăcu... şi ochii Lui senini
De lacrimi limpezi erau plini
Plângea de mila oilor
Blândul Păstor, blândul Păstor.


Şi-atuncea «oile»-au venit
Pe Cruce sus L-au răstignit
El Se ruga spre mila lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

(Traian Dorz)

...şi melodie...


Publicat de la Un comentariu:

miercuri, 4 noiembrie 2009

,,Mi-a fost frică, dar...."



,,Deşi Sfânta Scriptură ne îndeamnă să nu ne fie frică atunci când trecem prin valea umbrei morţii, pentru că El, Domnul, este cu noi.
Există, oare, vreun om căruia să nu-i fi fost frică?

Îmi aduc aminte, bunicul ( nu e vorba de bunicul meu, ci de o alta persoană dragă mie) îmi povestea din vremea celui de al doilea razboi mondial. Era caporal şi era poreclit "Leul", pentru că spuneau soldaţii că nu-i este frică de moarte.... După ani şi ani, acum 10 ani, înainte de a pleca la cele veşnice spunea: "Mi-a fost aşa de frică, dar nu m-am arătat pentru a le da putere...astăzi însă nu mă pot ascunde, mi-e frică de moarte..în razboi am ucis oameni...ştiu sigur că voi raspunde pentru ei"...

Da, mirosul fricii este real! O spun şi eu, deşi m-am încrezut în Dumnezeu tot timpul.
Când am avut probleme cu copilul meu, deşi, cei din casă mă judecau ca fiind o persoana rece, mie mi-a fost frică să nu-l pierd, dar nu m-am arătat..." ( Sorin. M )
Publicat de la 2 comentarii:

marți, 3 noiembrie 2009

În căutarea Liniştii...



,,De n-ai fost pe Retezatul, pe Ceahlău, ori Caraiman,
pe-aceşti munţi cu vârfuri albe până-n cerul diafan,
cu-nălţimi şi cu ape de mărgean
şi cu spaţii de lumină şi cu zări spre Canaan,
- de nu poţi o dată-n lună,
mergi măcar o dată-n an..."
( T. Dorz)


Sugestii în căutarea şi aflarea Liniştii...

,,...Ajuns pe munţi, caută vârful cel mai înalt, iar pe vârful acesta caută crucea cea mai înaltă dintr-un brad întreg, care se înalţă spre cer ca un paratrăznet uriaş, spre a potoli toate trăznetele sentinţelor cereşti pentru păcatele pământului...Căci această cruce înaltă închipuie Golgota şi Jertfa lui Hristos pentru noi toţi, căci asupra Lui s-au prăbuşit toate judecăţile lui Dreptăţii Dumnezeieşti, îndreptate spre lumea aceasta condamnată la moarte veşnică din pricina păcatului ei.[...]
...Acolo deci, sus-sus şi singur, la picioarele acestei înalte Cruci, prăbuşeşte-te în genunchi şi cuprinde-te de ea cu toată fiinţa ta, înlăcrimat şi recunoscător, împărtăşindu-te cutremurat din tot harul ce se scurge prin ea, din Inima Lui Hristos, în inima ta.
Acolo să răsară peste tine stelel serii şi acolo să apună peste tine luna nopţii...
Acolo, înconjurat de imensităţile tăcerii şi ale umbrelor, întinde-te în infinit şi lungeşte-te în eternitate, cuprinzându-le total în ele pentru cât vei sta acolo, nu pe pământ, ci în cer, şi nu un timp, ci în Veşnicie. Vei auzi lucruri care nu se mai pot auzi, pentru că nu se mai pot spune nicăieri altunde. Vei vedea ce nu se mai poate vedea, fiindcă nu se mai arată în nici un alt loc. Şi vei înţelege taine care nu se mai pot desluşi altundeva decât acolo şi atunci...

Când te vei întoarce, ţi se va părea că ai praf de stele pe aripi, raze în părul capului şi un nimb ceresc în jurul întregii tale fiinţe. Dar tot ce vei fi aflat acolo, îţi va fi cu neputinţă a mai spune şi altora aici...Ci numai când te-ai mai putea reîntoarce iarăşi acolo şi aşa , le-ai mai putea regăsi şi exprima. Ele nu sunt întregi şi posibile decât acolo."

(Traian Dorz, ,,Locurile noastre sfinte", Editura ,,Oastea Domnului", sibiu, 1995, pag.16)
Publicat de la 2 comentarii:

luni, 2 noiembrie 2009

Prietenul adevărat iubeşte oricând...




,,În cartea Proverbe, cap. 17, v. 7 se spune aşa: "Prietenul adevărat iubeşte oricînd şi în nenorocire ajunge ca un frate"
Dar, prietenia înseamnă mai mult decât a avea un umăr pe care să plângi. Domnul Iisus a câştigat afecţiunea celor din jur prin faptul că le dezvăluia sentimentele Sale. El a lăsat să se întrevadă că-şi dorea iubirea celor din jur şi nu S-a simţit jenat să-şi deschidă inima faţă de cei în care avea încredere. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi dezvălui sentimentele tale tuturor celor pe care îi întâlneşti, ci mai degrabă trebuie să fii sincer cu fiecare, să manifeşti înţelegere faţă de cei din jur, esenţial pentru începutul unei prietenii adevărate.
Prietenia costă timp şi sentimente...trebuie să fii dispus să dăruieşti. Preţul pe care-l cere o prietenie, este însă negociabil în comparaţie cu preţul pe care-l cere lipsa de iubire - o viaţă goală şi însingurată.
Aşadar, să dăruim ceva din noi înşine, făcându-ne timp să-i ascultăm pe ceilalţi arătîndu-le în felul acesta că îi iubim sincer, fără să aşteptăm nimic în schimb. Prietenia nu trebuie cerută, ea trebuie să vină sinceră, din lăuntru fiecăruia dintre noi. Dacă vom dăruii iubire şi vom avea răbdare să aşteptăm, odată şi odată cineva tot va spune la fel ca Domnul Iisus: "Voi sunteşi prietenii Mei"(Ioan 13, 14)

Ieri a fost ziua unei cunoştinţe, i-am dăruit o carte pe care i-am scris: "Aş vrea să-ţi las o amintire... O floare?...dar e prea puţin!...O stea?...dar care?....ceru-i plin de stele şi nu ştiu care dintre ele ţi-ar plăcea...Dar ca să-ţi aduci aminte de mine, cred că cel mai important sfat pe care ţi-l pot dat este: "Rămâi prieten cu Iisus", pentru că dacă vei fi prieten cu El, am şanse şi eu la prietenia ta."

,,Doamne ajută-mă să nu uit şi să nu uităm nici unii, că una dintre cele mai mari binecuvântării ale acestei vieţi este prietenia şi una dintre bucuriile prieteniei este de-a avea cui încredinţa o taină!"


PS.Textul de mai sus îi aparţine lui Sorin M.

Publicat de la 2 comentarii:
Abonați-vă la: Postări (Atom)