Trăim acum Săptămâna Luminată, una dintre cele mai frumoase și încărcate de har perioade din întreg anul bisericesc. E o săptămână în care inimile noastre sunt chemate să rămână deschise în fața luminii Învierii, să nu ne întoarcem prea repede la întunericul cotidian.
Hristos a înviat! – aceste cuvinte nu sunt doar o urare, ci o declarație de biruință. Ele ne spun că moartea nu mai are ultimul cuvânt. Că suferința nu e zadarnică. Că orice noapte are un răsărit. Lumina Învierii nu doar că luminează mormântul gol, ci și sufletele noastre pline de poveri.
În Săptămâna Luminată, Dumnezeu ne amintește că oricât de apăsători ne-ar fi pașii prin viață, există mereu o cale spre lumină. Așa cum piatra mormântului a fost dată la o parte, și noi putem da la o parte fricile, eșecurile, vinovățiile. Nu suntem singuri. Hristos vine spre noi – viu, puternic, iubitor – și ne spune: „Pace vouă!”
Aceasta este taina pe care o trăim: lumina care nu mai apune, lumina care ne înviază sufletele. Să nu o lăsăm să treacă nepăsători pe lângă noi. Să o păstrăm aprinsă nu doar în lumânare, ci în viață.
În Săptămâna Luminată, Dumnezeu nu ne cere perfecțiune, ci deschidere. Nu ne cere să fim gata, ci să fim sinceri. Este timpul în care, ca și Sf. Ap.Toma, putem cere, și vom primi. Este timpul în care, ca Sf. Maria Magdalena, putem plânge, și vom fi chemați pe nume.
Așadar, să nu grăbim uitarea acestui har. Să rămânem în lumină. Să credem, să iubim, să sperăm. Pentru că Hristos a înviat – și, odată cu El, putem învia și noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu