Era seară liniştită

Era seară liniştită
Cu cerul senin,
Când fu cina pregătită
Fiului divin.

El veni cu-ai Săi la masă,
La locul gătit.
Si cu voce duioasă
Astfel le-a vorbit:

"Fraţilor, sosit-a ceasul,
Să ne despărţim.
Voi să nu pierdeţi curajul
Căci iar am să vin.

Dar vă spun mai dinainte
Pentru ca să ştiţi,
Caci din voi unul M-a vinde
Cu treizeci de-arginţi.

Atunci toţi se îndreptară
Către-Învăţător,
Şi pe rând Îl întrebară
Care-i trădător?

Când veni rândul lui Iuda,
A-ntrebat şi el:
"Nu cumva voi fi eu Doamne,
Fiul cel mişel?"

"Tu eşti Iuda!" - zise Domnul,
"Du-te mai curând,
Iată-acum soseste ceasul,
Sa faci ce ai de gând".

Atunci el indata merse,
Către-acel sobor,
Unde aşteptau cu sete
Al Domnului omor.

Acolo-şi vându Stăpânul,
Iuda cel mişel,
Şi printr-un sărut făţarnic
Îl predă pe El.

Şi L-au dus la judecată,
Şi L-au osândit,
Ca pe cruce cu ocară
Să fie răstignit.