Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi cerceteze inima

"Cinstit este cel care-l cinsteşte pe celălalt. Când, aşadar, îţi deschizi gura ca să vorbeşti despre tine însuţi, spre problemele tale, despre idei, despre păcatele tale, sau spre alţii, îl faci pe cel ce te aude să nu te preţuiască, să nu fie corect cu tine. Pierzi un om care mâine ţi-ar putea fi necesar, prieten, ajutător. Îl faci să nu te cinstească.

Singur câştigi lipsa de cinstire a celuilalt. Aşadar, păzeşte-ţi gura, i-a să-ţi fie cinstit aproapele, ca să-ţi fie vrednic de încrede. Altfel, n-o să-ţi fie credincios niciodată, te va dispreţui. Nu-l judeca atunci, pentru că tu l-ai făcut să nu te cinstească, să nu aibă încredere în tine, să nu te iubească. Cum să aibă încredere în tine? Dacă îţi va spune gândurile lui, le vei spune altora, iar el începe să se îndoiască de tine, prefăcându-se însă că-ţi este prieten, aflându-ţi tainele şi apoi descoperindu-le. Cum să te cinstească, dacă vede ce om deşert eşti? Cum să te îngrijească, dacă vede că te împleticeşti, că nu ai nici un echilibru în viaţă?

TREI GRADE - Bine, mai bine, şi mai bine

E bine să te gândeşti la lucrul Domnului,
Mai bine să spui şi să îndemni pe alţii,
Dar şi mai bine să şi lucrezi tu pentru Domnul.

E bine să te uiţi la alţii,
Mai bine e să te uiţi la tine,
Dar şi mai bine e să te uiţi numai la Hristos.

E bine să ştii Biblia.
Mai bine să o propovăduieşti,
Dar şi mai bine s-o împlineşti!

E bine să ştii despre iad,
Mai bine să fereşti pe alţii de iad,
Dar şi mai bine e ca tu să nu cazi în iad.

E bine să şti despre Hristos,
Mai bine să-L vesteşti şi la alţii,
Dar şi mai bine să-L ai în inimă.

E bine să cunoşti lumina
Mai bine e să luminezi,
Dar şi mai bine e să trăieşti în lumină.

E bine când faci un pas către Hristos,
Mai bine este să-L urmezi,
dar şi mai bine e să trăieşti cu El!


( din ruseşte de I.T. - articol publicat în Almanahul anului 1946, editat de Oastea Domnului )

Comorile care rămân veşnic

1. La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii şi mulţumirea binefacerilor; pe toate celelalte le pierdem sau le uităm pe totdeauna.

2. Iubire, numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumuseţezi, ceva să dezvinovăţeşti, ceva să înalţi. Iubire, numai tu poţi ceea ce nimeni altcineva nu poate, ştii ceea ce nimeni altcineva nu ştie, ierţi ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta şi birui ceea ce nici o altă putere din lume nu poate birui.

3. Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a şti să vezi mai bine înaintea ta, nu te odihni niciodată decât pentru a-ţi relua şi mai harnic munca ta şi nu te opri decât pentru a te arunca şi mai cu avânt înainte. Până ce vei ajunge la Ţinta fericită a mântuirii tale. Atunci să stai.

Avuţia cea lãuntricã

Indiferent cã ne vede cineva sau cã nu ne vede nimeni, - noi trebuie sã lucrãm totul atât de cinstit, atât de bine şi atât de îngrijit, - cum însuşi împãratul s-ar uita la noi... Cum Însuşi Dumnezeu ne-ar privi, - cum ne şi priveşte într-adevãr!
Tot ce vorbim trebuie sã fie la fel.
Tot ce gândim şi tot ce simţim, tot ce plãnuim şi tot ce dorim...
Pentru cã totdeauna Ochii Lui ne vãd - şi urechile Lui ne aud.

Adevãrata mulţumire este aceea pe care ţi-o dã renunţarea la orice mulţumire din partea lumii.
Adevãrata fericire o are numai acela care poate sã renunţe la a sa, pentru a altora, precum a fãcut Mântuitorul care nu şi-a plãcut Lui Însuşi, nici n-a cãutat foloasele Sale Însuşi.

Poem, scris acolo, pe genunchii aceleiași clipe ale Ostașului gata de luptă!

"Omule drag,
Îți trimit acest Poem, scris acolo, pe genunchii aceleiași clipe ale Ostașului gata de luptă!
Lupta cea unică!
Te rog, dacă vrei, și merită, să fie citit lângă Mormântul celui viu din inimile noastre!
Cu bucurie împărtășită,
Nicolae Nicoară-Horia"




Împreună,
Mizieş, Iunie 2011.

Ce plin de miresme e Aerul verii,
Cuvintele aici amiros a sudoare,
Lumina rănită sub pleoapele serii
Îmi curge prin sânge şi doare!

ÎPS Serafim Joanta - La a 20-a comemorare a psalmistului Oastei, Traian Dorz

DOR DE POEŢI...

(...în dorul de fraţii şi prietenii mei de vers, de părtăşie prin poezie şi rugă...)

Prietene şi frate şi sora mea iubită,
Ce ştii a pune-n versuri chemările de taină,
Ce ştii să torni balsamul pe-o inimă rănită,
Şi pui în loc de zdrenţe, din slove, caldă haină,
Te chem din nou alături cu harfa aurită.


Mai vino iar aproape! Poemul meu te cheamă...
E mult prea singuratic în zile reci şi triste.
Mi-e noaptea fără stele şi-n suflet frig şi teamă...
O, Doamne, dă-mi poeţii!...Sau fii Poetul, Christe!
Să nu mai tremur singur...Iar versul să nu-mi geamă...

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm

“Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. “

( Luca 11, 1)

Asemeni acestui ucenic şi noi trebuie să dorim să învăţăm să ne rugăm în aşa fel încât rugăciunea noastră să fie ascultată şi primită de Dumnezeu.

Trist este că deşi s-au tipărit milioane de cărţi de rugăciune multe dintre ele stau prăfuite prin biblioteci, altele deşi sunt răsfoite zilnic nu aduc şi răspunsul şi pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu rugăciunea către Dumnezeu se întemeiază o familie, se încreştinează un copil şi trist este că rugăciunile acestea sunt apoi uitate, pentru că mulţi încă nu cunosc adevăratul înţeles al rugăciunii, adevăratul scop al ei.

Un cuvânt la cap. 5 din Ieşirea - a doua carte a lui Moise

„ Odată cu fiecare verset din Biblie trebuie avută în vedere şi interpretarea sa. Interpretarea este tot atat de veche ca şi Biblia însăşi. De când există Biblia oamenii au încercat să-şi găsească şi căi de a o interpreta pentru că nu putem întelege numai sensul istoric (ce s-a întamplat de fapt) al unui paragraf. Dar dincolo de sensul acesta istoric textul este plin de simboluri. Este un sens suprapus peste cel istoric şi autorul abordează istoria dintr-o persfectivă religioasă, dintr-o perspectivă deja interpretativă. Autorul însuşi interpretează ce s-a întamplat şi ne transmite nouă modul de a lucra al lui Dumnezeu.

Deşi aceste lucruri s-au întâmplat cu foarte mult timp înainte (poate cu 34-35 de secole înainte de noi), ne regăsim ca oameni foarte mult în acest text, pentru că Dumnezeu este acelaşi şi omul este în fond acelaşi.

DARUIND VEI DOBANDI Campania de sprijinire a copiilor orfani cu dizabilitati

Scrisoare catre tine

M-am gandit sa-ti scriu din doua motive, care de altfel sunt lucrurile noastre pe care nu le avem in comun.

Mai  intai as vrea sa incep cu acel termen ACASA. Cu totii cred ca stiu ca nu este un alt loc mai sigur si mai plin de amintiri decat cel de ACASA. Cu bune si rele, acest loc ne aduna mereu, daca nu mai des, cel putin, sigur la sarbatori. ACASA noastra poate insemna locul plin de jucarii, mai apoi locul unde bradul de Craciun aduna, plin de iubire, pe toti. Cu timpul este camera personalizata plina de postere si diplome in care barfeam cu zor de unii si altii de la scoala si faceam planuri marete de cucerire in iubire sau sufeream infrangerea. Chiar daca plecam de la radacini sa ne facem rostul, pe te miri unde, stim ca acolo acasa cineva ne poarta de grija, sufera si se bucura pentru noi si mereu cu bucurie venim la ACASA noastra.

FECIOARĂ UNIVERSALĂ ŞI MAICĂ A LUI DUMNEZEU

În panteonul constiinţei particulare şi universale a tuturor celor care au primit Evanghelia Domnului Hristos „din neam în neam”, Maica Domnului ocupă un loc fără pereche. De-a lungul veacurilor cei ce au contemplat minunea întamplată în persoana Nascatoarei de Dumnezeu, şi-au concentrat simţul artistic, pentru a putea surpride şi exprima in operele lor ceva din ceea ce graiul nu poate spune. In dreptul Fecioarei vom gasi cele mai numeroase si nuanţate numiri, metafore şi epitete. Un episcop grec a adunat in toata viaţa lui 15.000 de astfel de numiri. Acesta este un caz unic în toată literatura lumii.

1. SLAVA MAICII DOMNULUI

Cei ce nu au putut scrie sau rosti ceva frumos în cinstea Sf Fecioare, au închinat lui Dumnezeu de dragul ei, ce au avut mai de preţ în viaţa lor. Fecioarele şi-au inchinat fecioria şi curaţia vieţii lor, de dragul Fecioarei Preacurate. Mamele şi-au închinat maternitatea lor lui Dumnezeu în năzuinţa de a urma pe cea care a fost Maică a lui Dumnezeu. Şi toţi cei cu nobilă simţire au adus ofrada lor de gând şi faptă celeia ce a fost Fecioară şi Mamă.

Apele cele mari

O, câte valuri şi câte ape puternice s-au năpustit de-a lungul veacurilor ca să stingă focul dragostei de Hristos din sufletul iubitorilor Lui! Dar nimeni şi nimic n-a putut s-o nimicească.

Din temniţele călăilor lor, mâinile însângerate, schingiuite, străpunse şi zdrobite ale celor care au ales mai degrabă să se despartă de libertatea lor, de familia lor, de avuţia lor şi de viaţa lor în chipul cel mai groaznic decât să se despartă de Dumnezeul lor în chipul cel mai murdar au rămas încleştate de El.

Spre dragostea Domnului se îndreaptă şi azi gândurile şi ochii multora dintre acei care privesc în profeţiile Bibliei şi în semnele veacurilor… şi mulţi zic pe bună dreptate că ar fi fost vremea… Că ar fi vremea să se arate venind, aşa cum a spus (Matei 24, 30; Ioan 14, 3).

Poate că aşa este. Poate că ar fi vremea să vină sau poate chiar ar fi fost să fi şi venit de mult Mântuitorul, împlinind ultima Lui profeţie.

AJUTA-L PE DAVID!!

David are 1 an şi este paralizat de mâini şi picioare

  A fost născut prematur la 28 de săptămâni şi suferă de encefalopatie hipoxic ischemică, paralizie cerebrală – tetrapareză spastică. David a luptat să supravieţuiască până în prezent, însă a ramas cu mai multe afecţiuni în urma prematurităţii lui, aceasta fiind cea mai grava.
O şansă de recuperare ar fi acum când este încă micuţ, la Clinica Internaţională de Recuperare din Ucraina, dar pentru asta ar avea nevoie de 35.000 euro pentru 10 sesiuni – 3500euro fiecare(câte una la 4 luni). O suma exorbitanta ce depaseste cu mult posibilitatile financiare ale parintilot lui si anihileaza orice sansa a lui David de a se recupera vreodata.

Mai multe detalii aici : http://sansapentrudavid.wordpress.com/

Donează

” Dumnezeu m-a ajutat sa respir cand eu nu puteam face asta, cand inima mea ceda Dumnezeu mi-a intarit-o, orbeam iar El mi-a redat vederea. Acum mainile si picioarele mele sunt paralizate si Dumnezeu ma indeamna sa va cer ajutorul.

Fii si tu unealta lui Dumnezeu!”

Conturi la Bancpost :

Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01

Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01

Titular : Irimescu Gabriel Florin (tata) 

COD BANCA :308075018

SWIFT: BPOSROBU

ADRESA BANCII : BANCPOST Agentia Primaverii

STR. PRIMAVERII NR. 25    BOTOSANI  JUD. BOTOSANI

Tel: 0741 32 44 66/0749 51 35 78

Duminica Tuturor Sfintilor

„Adunarea Sfinţilor Tăi, unită fiind Ţie prin dragoste,

 cu bucurie dănţuieşte hora cea nesfârşită…”

Îndată după prăznuirea Rusaliilor, Biserica - Rodul Rusaliilor - îşi prăznuieşte osatura duhov­nicească, talpa de eroism care o ţine înaintea lui Dumnezeu. Căci se face astăzi prăznuire de „toţi Sfinţii”, Duminica aceasta fiind, dacă vreţi, ziua de nume a fiecăruia din noi şi, totodată, prăznuirea sina­xa­rului întreg.

Ei sunt rodul „dragostei care sminteşte”, cum ar spune Părintele Savatie Baştovoi («Dragostea care sminteşte», Ed. Marineasa, Timişoara, 2003), acea dragoste care se împlineşte în porunca dată de Hristos, normă duhovnicească, învăţătură deplină: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. După cum cântarea Praznicului spune: „Tu pe noi, cei ce eram vrăjmaşi, ne-ai iubit foarte; Tu, prin smerire neobişnuită, Te-ai pogorât pe pământ, Îndurate Mântuitorule, neruşinându-Te de ocara netrebniciei noastre; şi, rămânând în înălţimea slavei Tale celei preacurate, ne-ai aşezat în slavă, pe noi, cei ce mai înainte eram nebăgaţi în seamă” (Cântarea a 4-a, 2). Aşa se vădeşte dintru început că funda­mentul cinstirii Sfinţilor nu-i altul decât cinstirea cu dumnezeiască întrupare a trupului nostru omenesc, muritor şi păcătos, reaşezat în slavă prin ……. şi ico­nomia lucrării dumnezeieşti. Acea lucrare care „din ţărâna morţii, iarăşi fiind zidiţi, firea cea omenească, cea căzută”, prin Învierea Sa, Hristos iarăşi o face „neîmbătrânitoare”, „icoană împă­rătească, strălucind de lumina nestri­căciunii” (Cântarea 5, II şi III).

Ce ar fi trebuit azi să fac şi nu am făcut?

Un răspus sincer la această întrebare presupune mai întâi uitare de sine, abdicare de la orgolii cotidiene şi iubire, multă iubire pentru aproapele meu.
Ce am vrut să spun prin aceasta? Când Domnul Iisus, ne-a adus la cunoştinţă cuvintele ce le va rosti în ziua judecăţii: "întrucât aţi făcut" sau "nu aţi făcut" aceasta unuia din aceşti mai mici fraţi ai Mei, Mie "Mi-aţi făcut" sau "nu Mi-aţi făcut". El avea în vedere suferinţa aproapelui meu, nu numai sărăcia de bunuri materiale. Lucrul acestă îmi arată că Domnul Iisus se identifică cu suferindul şi cu suferinţa. Prin urmare răspunsul la întrebarea de mai sus se oglindeşte mai mult sau mai puţin în măsura în care eu văd prezenţa Domnului meu în orice formă de suferinţă a aproapelui meu.
Azi m-am gândit doar la mine şi la familia mea….nu este acesta răspunsul aşteptat…..mă voi strădui,...Doamne, te rog, dă-mi gândul cel bun!

Nu-L poţi cunoaşte pe Hristos, decât venind la El

Înainte ca Duhul Sfânt sã-şi înceapã lucrarea Sa Vie şi mântuitoare într-o inimã omeneascã, omul sãvârşeşte toate hulele şi toate pãcatele împotriva Domnului – în necunoştinţã de adevãr.
Dar dupã ce Duhul Sfânt a trezit în om cunoştinţa pãcatului, iar omul a venit prin credinţa în Iisus Hristos la Tatãl şi a primit iertarea pãcatelor sale, - sufletul se aflã mai departe sub stãpânirea Duhului Sfânt ( E f e s . 1 , 1 3 - 1 4 ; 4 , 3 0 ; R o m . 8 , 9 - 1 5 ; 2 C o r . 1 , 2 2 ; 3 , 6 ,etc.).
O, nu-L mai întristaţi niciodatã pe acest Dulce şi Sfânt Mângîietor al nostru.

1-Dragostea Tatãlui a hotãrât şi a pregãtit mântuirea.
2-Dragostea Fiului a înfãptuit-o.
3-Iar dragostea Duhului ne-o dãruieşte şi ne-o pãstreazã.
Ultima lucrare este a Duhului Sfânt.
Dupã aceasta nu mai este o alta; cu aceasta omul trece în viaţa veşnicã.

ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI!

"Vă rog să nu credeţi că această alarmare împotriva păcatului ar fi de prisos.
Ba, cineva ar vrea să spună că prea exagerăm, vorbind în felul acesta.
O, nu, dragii mei, aici n-aveţi dreptate!
Păcatul este şi rămâne o astfel de grozăvie, că niciodată puterea de închipuire omenească nu va putea să-l arate aşa cum este el, în toată grozăvia lui.
Şi nu va fi niciodată cu putinţă buzelor muritoare ale omului - chiar şi dacă ar fi atinse cu cărbunii aprinşi de la altar, ca ale lui Isaia - să zugrăvească marea hidoşenie a păcatului, şi chiar dacă ar tuna de mii de ori contra celui mai mic păcat săvârşit contra lui Dumnezeu, tot e prea puţin, faţă de ceea ce este păcatul înaintea Lui.

Se spune despre un împărat, că aflând despre un complot pe care un fiu al său îl urzea împotriva lui, îl chemă la sine, şi ducându-l într-o pădure deasă şi arătându-i un pumnal înveninat îi vorbi aşa:

Ce este omul?

“ Este o problemã care m-a frãmântat mai ales din ultima perioadã a scolirii mele, când un coleg îmi spusese cã stiinta a descoperit un peste care ar fi mai inteligent decât omul. Mai multe probleme mi s-ar fi pus atunci. În primul, rând i-am rãspuns, cã dacã e asa de inteligent, de ce nu face el avioane si radiouri, si îmi spune: pentru cã nu are mâini si picioare. Ei, lasã-mã, cã nici omul nu are aripi, dar zboarã. M-am întrebat ce este inteligenta, si dacã inteligenta este ceea ce distinge omul de animal.

 Si pânã la urmã, ce distinge omul de animal?

 Nu gãseam rãspuns la întrebarea aceasta, si multi ani n-am gãsit pânã când nu mi-a dat Domnul, si, prin viata monasticã si prin rugãciunile pãrintelui meu, am început sã înteleg. Eu cãutam sã înteleg care e diferenta esentialã între om si animal, fiindcã or cât de inteligent ar fi omul, dacã este doar mai inteligent decât cel mai inteligent animal, rãmânem cu acest „mai", si atunci, care este dovada cã omul este om, si nu e tot un animal, dar mai dezvoltat?

Biserica s-a nãscut prin Voința Tatãlui, dar din Ființa Fiului, prin Lucrarea Duhului Sfânt.

Adevãrat e lucrul acesta: Biserica e de origine divinã și nu de naturã duhovniceascã.

Dacã Hristos este Noul Adam, Biserica cea nãscutã din coasta Lui este noua Evã. El, Viața și Capul Ei. Ea, Rodul și Trupul Lui duhovnicesc și etern.

Biserica s-a nãscut prin Voința Tatãlui, dar din Ființa Fiului, prin Lucrarea Duhului Sfânt.

Și dupã cum în Hristos - Mirele Bisericii - existã douã Firi, cea omeneascã și cea duhovniceascã, cea vãzutã și cea nevãzutã, tot așa este și cu Biserica, Mireasa Lui (Efes. 5, 23-25).

Biserica este acum în lume ca o sculpturã încã în lucru. Duhul Sfânt, Slãvitul Maestru Ceresc, încã lucreazã la aceastã Operã, fãcând din “pietre, fii ai lui Avraam” - dupã profeția Mântuitorului (Matei 3, 9).

Cuvântul şi Duhul ( II )

Unii spun: Hristos este Dumnezeu, şi I se închinã cu credinţã şi evlavie, iar alţii spun: nu, Hristos n-a fost, nici mãcar o persoanã istoricã. N-a fost şi nu este decât un mit şi o amãgire.
Aşa-i desparte Hristos pe oameni: încã de pe acum pentru veşnicie.

Locul tãu veşnic la dreapta sau la stânga Domnului în luminã sau în întuneric, în slavã sau în nefericire, - ţi-l alegi tu singur, poate chiar în clipa aceasta, dar sigur, - prin credinţa sau prin necredinţa ta faţã de Hristos. Alege viaţa, alege credinţa, alege-L pe Hristos, dragul meu, chiar acum, pânã nu va fi prea târziu.

Cuvântul şi Duhul ( I )

Vreţi sã ştiţi dacã o adunare are Duhul Sfânt sau nu?
Vreţi sã cunoaşteţi dacã o familie, o lucrare, un om, are Duhul Sfânt - sau nu?
- aceasta este foarte uşor de aflat!
- veţi cunoaşte asta dupã proslãvirea lui Hristos în fapte, dupã mulţimea binefacerilor, a armoniei frãţeşti, a roadelor bunãtãţii ascultãtoare în Duhul Sfânt prin ea sau prin el.

Vai de cei care nu cunosc ci primesc totul ca bun (1 Tes. 5, 21).
Aceştia vor primi multã minciunã ca adevãr. Şi multe rele ca bune.
Cine aude bine sã înţeleagã bine şi sã aleagã bine.

Duhul Adevãrului este Duhul Sfânt

Duhul Adevãrului este Duhul Sfânt - şi El a rânduit în Biserica Sa cea vie feluritele Sale daruri, spre desãvârşirea celor ce vor crede (1 Cor. 12, 4, 29; Efes. 4, 11-16).
Iar prin aceşti dãruiţi ai Sãi, în mãsura trebuinţei şi la vremea Sa - Duhul Sfânt dã tuturor celorlalţi toate cele ce le sunt de folos (Luca 10, 16).
Dupã cum Hristos a dat pâinea ucenicilor, iar aceştia norodului şi minunea s-a fãcut prin chiar aceastã împãrtãşire.

Dreptarul învãţãturii sãnãtoase este acela care te îndrumã spre locul sfânt şi unde apoi credinţa te cãlãuzeşte mai departe - drept şi fericit spre felul cel nespus mai înalt de cunoaştere al acelor taine şi adevãruri care depãşesc puterea minţii şi pe care numai prin credinţã le poţi trãi cu inima.