FECIOARĂ UNIVERSALĂ ŞI MAICĂ A LUI DUMNEZEU

În panteonul constiinţei particulare şi universale a tuturor celor care au primit Evanghelia Domnului Hristos „din neam în neam”, Maica Domnului ocupă un loc fără pereche. De-a lungul veacurilor cei ce au contemplat minunea întamplată în persoana Nascatoarei de Dumnezeu, şi-au concentrat simţul artistic, pentru a putea surpride şi exprima in operele lor ceva din ceea ce graiul nu poate spune. In dreptul Fecioarei vom gasi cele mai numeroase si nuanţate numiri, metafore şi epitete. Un episcop grec a adunat in toata viaţa lui 15.000 de astfel de numiri. Acesta este un caz unic în toată literatura lumii.

1. SLAVA MAICII DOMNULUI

Cei ce nu au putut scrie sau rosti ceva frumos în cinstea Sf Fecioare, au închinat lui Dumnezeu de dragul ei, ce au avut mai de preţ în viaţa lor. Fecioarele şi-au inchinat fecioria şi curaţia vieţii lor, de dragul Fecioarei Preacurate. Mamele şi-au închinat maternitatea lor lui Dumnezeu în năzuinţa de a urma pe cea care a fost Maică a lui Dumnezeu. Şi toţi cei cu nobilă simţire au adus ofrada lor de gând şi faptă celeia ce a fost Fecioară şi Mamă.

Ar fi suficientă o scurtă privire pentru a vedea înalţimea ameţitoare la care se află ceea ce a purtat în mâinile sale pe Arhiereul cel veşnic. Este orbitoare slava Maicii Domnului, dar nu numai orbitoare, ci şi smintitoare, pentru cei care nu au înţeles că Dumnezeu Işi ia în serios promisiunile Sale. Sfantul Apostol Pavel spune:“Daca vom patimi împreuna cu Hristos, vom şi împaraţi împreună cu El”(Cf Ro 8,17;2Tim 2,11-12). Despre cine se poate spune ca a suferit cel mai mult alături de Domnul Iisus când era în saptămana patimilor şi în mod culminant pe Cruce? Fără îndoială că toate loviturile, defăimările şi cuiele pe care le-a suferit Domnul Iisus, au trecut la fel de dureros prin inima Sfintei Fecioare Maria împlinindu-se astfel proorocia dreptului Simeon că “prin sufletul tău va trece sabia” (Luca 2,35). Există şi o lege a firii potrivit căreia atât la durerea cât şi la bucuria fiului cel mai mult participă mama.
In Vechiul Testament Cuvantul etern al Tatalui a dat o poruncă valabilă pentru totdeauna: “ Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” Daca El a dat această poruncă, fără îndoială că o şi împlineşte, şi o împlineşte la nivelul Lui dumnezeiesc. Noi cinstind-o pe Maica Domnului nu facem altceva decât să imităm în faptă pe Dumnezeu. Cinstirea pe care o aducem ei se îndreaptă spre Dumnezeu cel care a slăvit-o. Chiar şi în timpul vieţii, Sfanta Fecioara inţelegand harul unic de care s-a invrednicit, spune: “ Mi-a făcut mie mărire Cel Puternic.”(Luca 1,49).
Biserica, prin descoperire dumnezeiască şi intuiţie profetică, laudă intr-un mod unic si inconfundabil pe ceea ce a născut şi a crescut pe Fiul lui Dumnezeu: “Bucura-te ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet!/Bucură-te ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăţia trupului tău!” şi iarăşi: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiasca mărirea ta că Fecioară neispitită de nuntă ai avut in pântece pe Dumnezeu care este peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Care dă pace tuturor celor ce te laudă pe tine”. Aceste texte imnografice parcă au fost create în uimire si contemplaţie.
Chiar dacă între slava lui Dumnezeu şi slava Maicii Domnului există multă asemenare, Sfinţii Părinţi cu un deosebit simţ al echilibrului au arătat deosebirea clară dintre una şi alta. Lui Dumnezu I se cuvine slava şi mărirea ca Unuia Care prin fire este vrednic de acestea, iar slava Maicii Domnului se revarsă prin har din sânul Prea Sfintei Treimi. Maica Domnului nu răpeşte slava lui Dumnezeu, ci se impartaşeşte din ea, mai mult decât toate fapturile pământeşti şi cereşti. Dumnezeu nu este gelos pe dumnezeirea Lui, ci cheamă toată lumea să participe la slava Lui. Iar Fiul lui Dumnezeu a binevoit ca Maica Sa să fie la dreapta Lui în această mărire orbitoare, “imbrăcată în haină aurită şi preaînfrumusetată”.(Ps 44,11)

2. MIJLOCIREA MAICII DOMNULUI

Aceasta stare îi oferă Maicii Domnului să aibă cea mai mare trecere la Fiul ei şi la tronul Prea Sfintei Treimi, rugăciunile ei fiind totdeauna ascultate de Dumnezeu. La episodul din Cana Galileii surprindem un aspect al comuniunii de gând dintre Domnul Iisus şi Maica Sa. “Nu mai au vin” spune Maica Domnului. Raspunsul Mantuiturului pare a arăta indiferenţă faţă de situaţia aparută, ba chiar faţă de intervenţia Mamei Sale: „Ce ne priveste pe Mine şi pe tine femeie?” (In2,4). Mama lui Iisus nu se framantă să înţeleagă aceste cuvinte, aşa cum ne frământăm noi astăzi. Între ea şi Fiul ei se petrece un dialog mai presus de orice cuvânt, o comunicare supraverbală, de la gănd la gănd, de la inimă la inimă, de la duh la duh. Acest dialog simpatetic este net superior celui realizat cu ajutorul cuvintelor. De aceea, ea mai presus de orice aşteptari spune: „Faceţi tot ce vă va spune El.” Maica Domnului cunoaşte inima Fiului ei chiar şi fără cuvinte,de aceea nu pune în situaţie delicată pe Fiul ei; ea „nu face manevre în rai” aşa cum spun unii îndrăsnesc să persifleze, mijlocirea ei se inscrie intr-un etos profund biblic.
In rugăciunile lor credincioşii o numesc ”nădjdea celor fără de nădejde”. Ca una ce a cunoscut cele mai zbuciumate stări omeneşti,poate să indrume spre ”liniştea cea lină a dumnezeieştii voiri” pe toţi cei ce năzaiesc la ajutorul ei.Invocarea în rugăciune a Maicii Domnului nu nesocoteste rugaciunile înalţate direct lui Dumnezeu, ci dă acestora putere şi vitalitate. Rugaciunea este o lucrare a iubirii si a comuniunii, iar Dumnezeu iubeşte comuniunea dintre toate cele zidite. Lucrarea care este cel mai la indemana iubirii este aceea de a se ruga pentru cei iubiţi. Dacă fiecare credincios are această putere şi datorie cine ar putea să priveze pe Maica milostivirii de aceasta putere si demnitate?
Cunoastem revelaţia din timpul Sf Andrei şi Epifanie,intâmplata în biserica din Vlaherne, in care Maica Domnului inconjurată de mulţimea îngerilor şi de soborul sfinţilor,era în stare de rugăciune către Fiul ei.Iar Acesta a zis: ”Cere o,Maica Mea, ca nu ma voi întoarce de la tine,ci voi împlini cererile tale şi voi milui pe toţi cei care îţi cântă ţie”. Dacă există o istorie a poporului biblic şi o istorie Bisericii Apostolice, de ce ne-am îndoi ca există o istorie a Bisericii Universale la fel de adevarata ca şi celelalte istorii?

3. PILDA MAICII DOMNULUI

Toţi cei care sunt cu nobilă simţire cinstesc fecioria şi maternitatea Nascatoarei de Dumnezeu. Intr-o lume rece, ostilă si indiferenta, a carei atitudine de multe ori ne tulbură, ne deprimă şi ne striveşte, nu este greu să ne dăm seama ca în contextul actual este o acută criză de feciorie şi maternitate. Şi aceasta nu numai la nivel fizic si biologic ci şi la nivel spiritual si duhovnicesc. Desigur ca intre cele doua aspecte este o stransă legatură.
Intr-o lume in care vulgaritatea şi lascivitatea pătrund insidios şi distrugător chiar in sanctuarul existenţei omeneşti,maternitatea şi fecioria Maicii Domnului se înalţă imperial şi maiestuos dar în acelaşi timp disccret, fin, aproape imperceptibil, pe piedestalul universal al existenţei. Când vom avea înaintea ochilor noştri ceastă imagine mai strălucitoare decât fulgerul şi mai fascinanta decât orice arătare pământească,abia atunci vom putea alege cu bucurie şi fără sfâşieri lăuntrce,curăţia in locul desfrâului şi sfiţenia in locul necurăţiei.
Maica Domnului este simbolul universal al delicateţei, discreţiei, curaraţiei, gingaşiei, al curatei şi nefăţarnicei făptuiri. Este suficient să vezi o icoană a Maicii Domnlui cu Pruncul Iisus pentru ca inima să se sensibilizeze, pentru ca in ea sa se nască sentimente de duioşie, iubire, tandreţe, de nobilă reverenţă şi neprefacută graţiozitate faţă de tot ce este sfânt, frumos, superior şi curat.
„Fericiţi cei blânzi ca aceia vor moşteni pământul” ne spune Mântuitorul Hristos. Maica Domnului prin blândeţea ei a moştenit cel mai fericit pământ: cel mai de cinste loc din inima lui Dumnezeu şi din inima fiilor ei. Urmând pilda de smerenie, ascultare, jerfelnicie, blândeţe si delicateţe a Maicii Domnului vom putea dobândi un loc fericit în inima lui Dumnezeu şi a fraţilor noştri. Şi care loc este mai fericit decât inima iubitoare a lui Dumnezeu şi a semenilor? Este cu atât mai fericit cu cât nimeni nu ne va putea izgoni din el. Aceasta este partea cea buna care nu se va lua de la noi niciodată. Să învaţăm de la Maica Domnului care pământ este vrednic de dorit şi în acelaşi timp ce trebuie sa facem ca sa-l moştenim.
Dacă toţi sfinţii ne sunt pildă de viaţă bineplacută lui Dumnezeu, Maica Domnului ne este cea mai înaltă pildă în ceea ce priveşte echilibrul dintre curaţie şi nepătată făptuire. „În toţi sfinţii-au fost vreo pată osândită-n vreun cuvânt/Dar în tine Preacurată, numai rod din Duhul Sfânt”.

4. TAINA MAICII DOMNULUI

Biblia si predaniile sfinte ne-o prezintă pe venerabila şi iubitoarea de Dumnezeu Fecioară, tacută, smerită, senină şi clară „ lină ca aurora şi frumoasă precum luna” (C.C 6,10). Aceste calitatăţi nu exprimă slăbiciune şi neputinţă. Ea este in acelaşi timp, dreaptă şi cumplită „ca nişte oştiri sub flamurile lor” (C.C. 6,4). Această antinomie exprimată profetic in Vechiul Testament, dar mai cu seamă cea din Isaia 7;14, deschid sirul unor nebănuite taine descoperite, dar mai ales acoperite în persoana Nascatoarei de Dumnezeu,la plinirea vremii. În poezia „O, Maica Jertfei salvatoare” poetul Traian Dorz exprimă într-o excepţională manieră poetică şi tologică , alte adâncuri paradoxale în viaţa Preacuratei.
Taina Maicii Domnului este taina Fiului ei, de aceea ea nu poate fi epuizată în cuvinte. Cu
smerenia şi delicateţea unei mame adevarate, viaţa şi lucrarea ei se ascund în viţa şi lucrarea Lui. Taina Fecioarei este aspectul fin, duios şi matern al tainei lui Hristos.
Apropiindu-ne de taina Nascatoarei de Dumnezeu să zicem cu toţi cei care contemplănd în tăcere, uimire şi infiorare minunea, au putut apoi teologhisi în cuvinte: „Bucură-te mirare neîncetată a cetelor îngereşti/Bucură-te încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului Celui fără de ani/... Focul Sfânt în tine cântă , ca-ntr-o floare de slăvire/ Firea prin tine cuvantă, dorul ei de izbăvire” sau:

Taină şi Minune e viaţa ta.Maică şi Fecioară cine-o va cerca,Dac-o-ncerci cu lacrimi, este imn divin.Dac-o-ncerci cu cântec, e profund suspin.

Taina si minunea nu ţi-au deslegat
Nici cei dinainte, nici cei ce-au urmat.Şi cei care-o caută, şi cei care-o ştiu,
Mai mult tac si-acopar decât spun şi scriu.Taina şi minunea toţi o tac mereu,
Au lăsat s-o ştie numai Dumnezeu. Magii ori pastorii, azi ca şi-n trecut, Spun numai cu ochii, graiul lor e mut.Maică si Fecioară, ce eşti şi ce nu,
Roabă ori Regină, nu eşti decât tu.
Taină şi Minune esti şi jos şi sus,Plecăciune ţie Maica lui Iisus.

(versuri Traian Doorz)

- Vasile Nica - articol preluat cu acordul autorului, din revista ortodoxă Timotheos nr. 5(71) septembrie – octombrie , 2007 -