Cuvântul şi Duhul ( I )

Vreţi sã ştiţi dacã o adunare are Duhul Sfânt sau nu?
Vreţi sã cunoaşteţi dacã o familie, o lucrare, un om, are Duhul Sfânt - sau nu?
- aceasta este foarte uşor de aflat!
- veţi cunoaşte asta dupã proslãvirea lui Hristos în fapte, dupã mulţimea binefacerilor, a armoniei frãţeşti, a roadelor bunãtãţii ascultãtoare în Duhul Sfânt prin ea sau prin el.

Vai de cei care nu cunosc ci primesc totul ca bun (1 Tes. 5, 21).
Aceştia vor primi multã minciunã ca adevãr. Şi multe rele ca bune.
Cine aude bine sã înţeleagã bine şi sã aleagã bine.

Oamenii, mai ales unii - vorbesc necontenit.
Nu-şi preţuiesc cuvântul, de aceea nu-şi preţuiesc nici tãcerea. Şi încep din nou cu altceva.
Ei înşişi ştiind cât de fãrã valoare este cuvântul, nu şi-l respectã, nu şi-l ţin.
Şi nu-l preţuiesc, ei în primul rând. Îl spun prea mult, iar ceea ce este prea mult se devalorizeazã.
Aşa este cu cuvântul omenesc...

Cuvântul lui Dumnezeu are şi tãcerea Lui.
Cãci Dumnezeu nu vorbeşte necontenit omului şi nu-i spune prea mult.
Dupã ce îi spune fiecãrui om ce are de spus, - El tace.
Şi-l lasã apoi pe om sã vorbeascã el, prin faptele şi prin viaţa sa.
Sã arate omul cât a înţeles din cât a auzit.

Dumnezeu tace şi aşteaptã liniştit, pânã când fiecare om va spune tot ce are de spus şi va arãta tot ce poate sã facã.
Îl lasã pe om sã scrie ce poate scrie. Şi aşa cum vrea el sã scrie.
Aşteaptã ca omul sã arate tot ce este în stare sã facã.
Şi cum este în stare sã lucreze.

Omul terminã cu tot ce-a avut de spus, dupã ce îşi strânge buzele şi îşi închide ochii.
Dupã ce îşi aşeazã mâinile pe piept şi tace pentru totdeauna.
Atunci Dumnezeu îi va mai vorbi iarãşi încã o datã fiecãrui om şi îi va da atunci întocmai rãspunsul pe care-l meritã, - dupã cum I-a vorbit şi omul Lui.

Dumnezeu nu mai are de acum nimic nici de adãugat nici de scos din spusele Sale şi din Cuvântul Sãu.
Acum El ascultã şi tace, luând seama la tot ce are de spus fiecare om şi toatã omenirea, ca rãspuns la ceea ce i-a spus El, în Biblia Sa.
Pe urmã va rãsuna Glasul Lui.
Dar ce Glas (Psalm 18, 13; 29, 3-8; Daniel 10, 6; Apoc. 1, 15).
Şi fiecare îşi va auzi în El rãspunsul veşnic, la faptele sale.
Acel rãspuns pe care l-a simţit cã meritã.

Hristos împarte şi desparte, în timp şi în întindere pe toţi oamenii, din una sau alta din cele douã pãrţi: unii care cred şi zic: este Hristos, iar alţii care tãgãduiesc şi nu cred, spunând: nu este Dumnezeu.

Unii spun: Hristos este Dumnezeu, şi I se închinã cu credinţã şi evlavie, iar alţii spun: nu, Hristos n-a fost, nici mãcar o persoanã istoricã. N-a fost şi nu este decât un mit şi o amãgire.
Aşa-i desparte Hristos pe oameni: încã de pe acum pentru veşnicie.


Traian Dorz, din “ Calea Bunului Urmaş”