Nu-L poţi cunoaşte pe Hristos, decât venind la El

Înainte ca Duhul Sfânt sã-şi înceapã lucrarea Sa Vie şi mântuitoare într-o inimã omeneascã, omul sãvârşeşte toate hulele şi toate pãcatele împotriva Domnului – în necunoştinţã de adevãr.
Dar dupã ce Duhul Sfânt a trezit în om cunoştinţa pãcatului, iar omul a venit prin credinţa în Iisus Hristos la Tatãl şi a primit iertarea pãcatelor sale, - sufletul se aflã mai departe sub stãpânirea Duhului Sfânt ( E f e s . 1 , 1 3 - 1 4 ; 4 , 3 0 ; R o m . 8 , 9 - 1 5 ; 2 C o r . 1 , 2 2 ; 3 , 6 ,etc.).
O, nu-L mai întristaţi niciodatã pe acest Dulce şi Sfânt Mângîietor al nostru.

1-Dragostea Tatãlui a hotãrât şi a pregãtit mântuirea.
2-Dragostea Fiului a înfãptuit-o.
3-Iar dragostea Duhului ne-o dãruieşte şi ne-o pãstreazã.
Ultima lucrare este a Duhului Sfânt.
Dupã aceasta nu mai este o alta; cu aceasta omul trece în viaţa veşnicã.

Dacã Duhul Sfânt l-a pãrãsit din cauza pãcatului contra Sa, în care omul cade din nou, - atunci nu mai existã nici o altã putere sã-l mai întoarcã spre iertare pe om.
Ci numai puterile rele care îl stãpânesc mai cumplit şi-l duc la osândã mai grabnic.
De aceea cei care ajung astfel pãrãsiţi de Duhul Sfânt, sunt în stare sã sãvârşeascã orice fel de pãcate de moarte şi orice hule. Fãrã sã se mai îngrozeascã de nimic.

Duce la moarte orice pãcat, dacã nu-i mãrturisit şi recunoscut şi pãrãsit îndatã ce omul îşi dã seama de el.
Orice pãcat poate sã ducã la moarte dacã este tãinuit şi continuat, cãci ajunge sã-L alunge din inima omului pe Duhul Sfânt.

Când însã cineva - dacã a cãzut într-un pãcat - simte mustrãri de conştiinţã şi chinuri sufleteşti, - chiar aceasta este dovada cã Duhul Sfânt încã Se luptã cu el sã-l ducã iarãşi la Mijlocitorul şi Mântuitorul Iisus Hristos, - ca plângându-şi pãcatul şi mãrturisindu-l, sã-I cearã Domnului din inimã iertare pentru el.
Dacã sufletul ascultã aceste mustrãri şi chemãri ale Duhului Sfânt - Domnul Iisus va avea iarãşi milã de el, - cãci Dumnezeul nostru nu oboseşte iertând (Isaia 55, 7) - şi îl va spãla din nou. Numai sã vinã aşa cum cere iertarea Lui.

Orice suflet care ştie cât de mult Îl întristeazã pe Duhul Sfânt pãcatele şi neascultarea celor care ar trebui sã nu mai poatã pãcãtui (1 Ioan 3, 9), se fereşte cu toatã grija de orice pãcat. Îi este groazã de orice rãu (Rom. 12, 9).
O, ce fericitã este groaza de orice rãu şi ferirea de orice pãcat.

Cine nu ascultã pe fraţi cum sã nu cadã?
Şi cine nu primeşte mustrarea şi îndemnul, cum sã se ridice?
Ferice de orice suflet care rãmâne cu smerenie în dragostea frãţeascã şi cu sinceritate în ascultarea învãţãturii dintâi.

Trãind în smerenie şi sinceritate, sufletul credincios umblã, ca un fiu al luminii, în mijlocul fraţilor sãi. El bucurã pe Domnul sãu cu roadele Duhului Sfânt, din ce în ce tot mai coapte, mai gustoase, mai dulci şi mai multe, în viaţa sa.
Astfel el nu numai cã se fereşte sã nu mai pãcãtuiascã, ci croind cãrãri drepte cu picioarele lui, va fi o pildã pentru alţii (Tit 2, 7).
Va fi un slujitor curat al lui Dumnezeu şi un fiu al luminii şi vieţii (Efes. 5, 8).
Aşa trebuie sã fie urmat Iisus.

Pe lângã celelalte daruri ale luminii, în El se gãseşte şi adevãrul.
Nu poţi cunoaşte adevãrul nici despre lucruri nici despre oameni, nici despre tine, nici despre nimic decât de la lumina lui Hristos.

Nu poţi vedea soarele decât venind la soare.
Şi tot aşa nu-L poţi cunoaşte nici pe Hristos, decât venind la El.
Nu poţi cunoaşte culorile nici forma adevãratã a lucrurilor şi a fiinţelor decât venind la luminã.
Dar nu la orice luminã, ci numai la lumina Soarelui, la lumina lui Dumnezeu.

O, Dumnezeule Bun, Îţi mulţumim din tot sufletul nostru pentru cã ne-ai adus la aceastã luminã fericitã. Amin.

Traian Dorz, din “ Calea Bunului Urmaş”