Avuţia cea lãuntricã

Indiferent cã ne vede cineva sau cã nu ne vede nimeni, - noi trebuie sã lucrãm totul atât de cinstit, atât de bine şi atât de îngrijit, - cum însuşi împãratul s-ar uita la noi... Cum Însuşi Dumnezeu ne-ar privi, - cum ne şi priveşte într-adevãr!
Tot ce vorbim trebuie sã fie la fel.
Tot ce gândim şi tot ce simţim, tot ce plãnuim şi tot ce dorim...
Pentru cã totdeauna Ochii Lui ne vãd - şi urechile Lui ne aud.

Adevãrata mulţumire este aceea pe care ţi-o dã renunţarea la orice mulţumire din partea lumii.
Adevãrata fericire o are numai acela care poate sã renunţe la a sa, pentru a altora, precum a fãcut Mântuitorul care nu şi-a plãcut Lui Însuşi, nici n-a cãutat foloasele Sale Însuşi.

Nu ceea ce ţi-ar putea da cineva dinafara ta te va face pe tine mulţumit, - ci ceea ce ai tu însuţi în inima ta.
Şi nu bogãţia ce ţi-ar da-o altul este aceea care te poate face fericit - ci bogãţia ta lãuntricã.

Desigur în lumea asta orice om dacã are datorii – şi dacã şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic, - are şi drepturi în urma împlinirilor datoriilor sale.
Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale dinafara omului cât şi în cele dinãuntrul lui, acest drept sfânt.

Hristos a ales mai bine sã nu aibã pe pãmântul acesta nimic, - pentru ca astfel sã le poatã stãpâni pe toate.
Sã nu primeascã de la nimeni nimic, pentru a putea fi liber faţã de toţi.
Sã nu aibã un loc anumit, ca sã poatã fi pretutindeni
Şi sã nu fie al nimãnui, pentru ca sã poatã fi al tuturor.
Dacã n-ar fi fãcut aşa, - n-ar fi putut fi aşa.

Fericit este acela care având dreptate, renunţã la dreptatea lui, - pentru a altora.
Având drepturi, renunţã la drepturile lui, având merite, renunţã la meritele lui spre folosul altora.
- Un astfel de om le va primi pe toate acestea odatã strãlucite şi eterne din Mâna bogatã şi slãvitã a Marelui Sãu Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, - de dragul cãruia a fãcut aceasta.
Dar cine este acela care poate face într-adevãr aşa?
Nu ştiu cine este, dar ştiu cã numai acela este cu adevãrat fericit.

Sã nu ne oprim sau sã nu ne abatem cumva de la drumul rânduit Lucrãrii Duhului Sfânt...
Sã nu împuţinãm, sã nu slãbim credinţa sã nu dezbinãm cumva pe vreunul dintre sufletele - din vreuna dintre bisericile lui Hristos...
Sã nu facem cumva vreun rãu de vreun fel sau în vreun fel, vreunuia care lucreazã pentru
Dumnezeu...

Cine face un rãu unui semen - este vinovat faţã de semenul sãu.
Însã cine pune o piedicã Evangheliei lui Hristos şi zãdãrniceşte planul mântuitor al lui Dumnezeu pentru o lucrare, sau pentru o vreme, sau pentru o întindere, - acela se împotriveşte rãufãcãtor în contra Dumnezeului Cel Veşnic.
Şi va fi vinovat faţã de El.

Pe scara asta a faptelor bune, de la cea mai micã a unui pahar cu apã - şi pânã la cea mai mare, jertfa vieţii datã pentru de-aproapele, - se întinde felurita şi binecuvântata lucrare a celor ce ajutã mersul înainte al Evangheliei lui Hristos cât mai frumos şi cât mai rodnic.
Aceasta este scara cu un capãt pe pãmânt, iar cu celãlalt în cer. Ferice de cel ce se suie pe ea.


Traian Dorz, din “Alergarea Stãruitoare”