Duhul Adevãrului este Duhul Sfânt

Duhul Adevãrului este Duhul Sfânt - şi El a rânduit în Biserica Sa cea vie feluritele Sale daruri, spre desãvârşirea celor ce vor crede (1 Cor. 12, 4, 29; Efes. 4, 11-16).
Iar prin aceşti dãruiţi ai Sãi, în mãsura trebuinţei şi la vremea Sa - Duhul Sfânt dã tuturor celorlalţi toate cele ce le sunt de folos (Luca 10, 16).
Dupã cum Hristos a dat pâinea ucenicilor, iar aceştia norodului şi minunea s-a fãcut prin chiar aceastã împãrtãşire.

Dreptarul învãţãturii sãnãtoase este acela care te îndrumã spre locul sfânt şi unde apoi credinţa te cãlãuzeşte mai departe - drept şi fericit spre felul cel nespus mai înalt de cunoaştere al acelor taine şi adevãruri care depãşesc puterea minţii şi pe care numai prin credinţã le poţi trãi cu inima.

Mântuirea sufletelor noastre este legatã chiar de ascultarea întocmai şi pânã la sfârşit, a învãţãturii primite, prin care am ajuns la credinţa care ne-a nãscut din nou în Hristos.
Cine o ţine întocmai şi pânã la moarte, va fi mântuit prin ea (1 Petru 1, 9).
Cine nu o ţine întocmai şi pânã la sfârşit, - degeaba ar crede oricum altfel, este pierdut (1 Cor. 15, 1; Matei 7, 22-23).

Adevãrul are cãile sale de ascultare şi condiţiile sale de mântuire, de care este legatã viaţa noastrã de acum - şi viaţa noastrã veşnicã.
Cunoaşterea şi pãzirea lor ne garanteazã mântuirea sufletului nostru şi fericirea veşniciei noastre.
Neascultarea şi lepãdarea acestora ne aruncã sigur în întunericul şi nefericirea veşnicã.
Cine nu le crede pe acestea va vedea cu groazã realitatea lor.
Dar cine le crede, va afla rãsplãtirea Celui care le-a aşezat şi rânduit.

Slobozenia Adevãrului te face:
- liber pe voinţa ta
- sigur pe învãţãtura ta
- sãnãtos în cunoaşterea ta
- puternic în credinţa ta
- statornic în legãmântul tãu
- cinstit în conştiinţa ta
- orientat deplin în gândirile tale
- ordonat şi stãpân în dorinţele tale
- iubit şi iubitor în frãţietatea ta
- mulţumit şi mulţumitor în toate împrejurãrile tale
- curat şi drept faţã de toţi semenii tãi, adicã un om dupã inima lui Dumnezeu...

Cine cunoaşte şi trãieşte Adevãrul, acela ajunge o fiinţã desãvârşitã, aşa cum a ieşit omul din Mâinile Fãcãtorului Ceresc. - Şi aşa cum trebuie sã ajungã în Braţele Lui.

Oricine nu se poartã în orice loc şi în orice vreme curat şi drept faţã de toţi semenii sãi, respectând munca lor, demnitatea şi conştiinţa lor, sau dreptatea sau avutul sãu, credinţa fiecãruia, - acela nu cunoaşte Adevãrul, nici nu-l va cunoaşte niciodatã, dacã va rãmâne mereu aşa. Acestea sunt condiţiile slobozeniei sau a robiei faţã de Adevãr.

Cunoaşterea Adevãrului nu cuprinde numai starea de fericire cereascã a inimii ci şi harul înţelegerii acestei stãri, care este suprema fericire a minţii.
Cunoscând-o în amândouã aceste feluri, trãieşti fericirea slobozeniei Adevãrului nespus mai puternic şi mai înalt decât oricare dintre cei care o trãiesc rece numai cu mintea, sau dezordonat numai cu inima.

Nu cunosc nici vreun altul din Sfintele Nume şi cuvinte a lui Dumnezeu care sã fi fost mai rãu înţeles şi mai rãstãlmãcit decât Adevãrul.
Toţi înşelãtorii, toţi copiii dezbinãrilor, toţi fãţarnicii şi mincinoşii din trecut, din prezent şi poate şi din viitor s-au folosit şi se folosesc cel mai mult, mai neruşinat şi mai îndrãzneţ - de acest nume şi Cuvânt Sfânt şi Scump.
În numele Adevãrului se rãspândesc atâtea minciuni, se fac atâtea dezbinãri şi se sãvârşesc atâtea fãrãdelegi.

Dumnezeule Slãvit în veci, zdrobeşte odatã minciuna, pune capãt dezbinãrii şi opreşte fãrãdelegea - care înãbuşe adevãrul Tãu ca sã rãmânã pentru totdeauna biruitor şi liber, numai El.
Amin.

Traian Dorz, din “ Calea Bunului Urmaş”