Rob şi liber în Hristos

Într-o postare anterioară Mely, spunea: "In general, imi place cam tot ceea ce ai scris pe blog, cu unele exceptii,dar nu as vrea sa trag nici o concluzie negativa deoarece stiu ca le -ai scris din inima si cu o mare sinceritate. As vrea totusi sa te intreb,de inceput ,cam ,cum ai comenta tu acest verset: 1Corinteni,7:21 si 2Corinteni ,3:6 si 17. In toata Scriptura ni se spune ca este un singur mijlocitor intre om si D-zeu: Isus Hristos. Oricum , fiecare in viata are o chemare speciala,atunci cand se implica in slujire. Teoretic vorbind , cei mai multi ne acomodam mai simplu,dar cand trebuie sa aplicam si in practica,si cand uneori cerul vietii noastre este plin de nori,abia atunci constientizam cine suntem noi de fapt si cine este El. Cand ai o chemare speciala direct de la sursa divina ,atunci nu mai intrebi pe un om ce sa faci?, si unde sa aderi?, cu siguranta ca te lasi calauzit de El si te simti coplesit de iubirea Lui de Tata. Nu stiu daca ai intuit cam ce as vrea sa spun,dar desigur ca fiind un cautator sincer al Cuvantului lui D-zeu,va avea grija El sa nu ne ratacim pe cale.
Mult har si multa pace!!! "

Dragă Mely, pentru că cele spuse de tine contează foarte mult pentru mine şi cred că interesează şi pe alţii, încerc să răspund întrebărilor tale, nu la comentarii ci printr-o postare special dedicată acestui subiect:
" Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te!
Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos.
Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.
Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. (1 Cor. 20 -24)

Am luat tot contextul ca să nu greşesc. Cel care ne sfătuieşte aşa de frumos, este Sf. Ap. Pavel, cel care nu era numai apostol al Domnului Iisus, ci era şi rob al lui Dumnezeu. Îmbinarea acestor doua stări: rob şi apostol, a facut din el un vas desăvârşit în lucrarea de vestire a Evangheliei mântuirii printre oameni şi de zidire a Bisericii Domnului Iisus. Înţelegem din exemplul Sf. Pavel cât şi din cele spuse de dânsul şi citate mai sus, că numai acela-i cu adevărat trimisul lui Dumnezeu, care este mai întâi robul lui Dumnezeu. Robul nu-şi mai aparţine lui, ci stăpânului. Voia lui este voia stăpânului, şi căile pe care umblă, sunt căile stăpânului. Nu poate face nimic în afara poruncii stăpânului. Viaţa lui este în mâna stăpânului său care l-a trimis.
Aşa era Sf. Ap. Pavel. El era rob şi apostol al lui Dumnezeu şi nu făcea nimic de la el.
Un lucru foarte important pentru condiţia de rob al lui Dumnezeu îl găsim scris în cap. 1, v. 1 din cartea către Tit: "Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinşa adevărului, care este potrivit cu evlavia" Dacă cineva nu întruneşte în sine aceste condiţii, nu este nici rob şi nici trimis al lui Dumnezeu. Mulţi se pot da drept trimişi ai lui Dumnezeu, dar credinţa lor nu se potriveşte cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu, nu se potriveşte cu adevărul care duce la evlavie. Robul lui Dumnezeu lucrează numai în armonie desăvârşită cu voia lui Dumnezeu. Acesta-i adevărul, aceasta-i evlavia. În măsura în care ne lepărăm de noi înşine, primim credinţa cea potrivită cu adevărul şi adevărul cel potrivit cu evlavia. În această măsură devenim robi şi trimişi ai lui Dumnezeu.
Cine nu este robul lui Dumnezeu, este robul păcatului, al lumii şi al lui însuşi, dar liber tot nu este. Cine nu este trimisul lui Dumnezeu, este trimisul dorinţelor şi poftelor sale, este trimisul veacului de acum, dar liber tot nu este.

"Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu...Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." ( 2 Cor. 3, 6 si 17)

Adaug la aceste versete un alt cuvânt al Sf. Pavel adresat tot lui Tit, cap. 1, v. 9, în care îi spunea: "Să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentr ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici."
Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul şi nu e cu putinţă viaţa cea nouă fără acest minunat Cuvânt. El este hrană, apă, lumină, armă de apărare şi lovire, călăuză şi mângâiere. Fericitul Ieronim spunea: " Cine nu ţine seamă de Scriptură, nu ţine seama de Hristos" Cine se ţine de Hristos, nu este slujitorul literei şi nu are de ce să se teamă de rătăcire nici de înfrângere.
Sunt conştient de faptul că sunt voci din afara Bisericii Ortodoxe care spun că noi ne-am cam îndepărtat de Scriptură, că ne luăm după tot felul de cărţi, deaceea doresc să spun din start, că nu le împărtăşesc gândirea. Cei care au scris cărţile pe care noi le citim, le-au scris, în mare parte, ca rezultat al unei experienţe personale. Căci, în fond, teologia, este expresia experienţei personale.

Toate înfrângerile noastre duhovniceşti vin din faptul că nu trăim ceea ce citim. Nu împlinim în viaţa noastră Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa se întâm­plă în viaţa de zi cu zi între noi cei care ne numim creştini: eu afirm un lucru, celălalt spune altul şi mă con­trazice pe mine; la rându-mi găsesc un alt argument şi-l contrazic pe celălalt fără ca să ajungem la un rezultat. Mare atentie trebuie avută, căci, atunci ajungem la ce spune Sfânta Scriptură: “Litera ucide.”
De aceea Sfântul Grigorie Palama, în apărarea isihaştilor zicea: “Fiecare cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt, dar care este cuvântul care poate contesta Viaţa?”. Ce înseamnă Viaţa? Viaţa înseamnă dragoste, iertare, bunătate, jertfă pentru semenul tău. Dacă îi iubesc pe semenul meu, cu adevărat, înseamnă că după un cuvânt sau două, el rămâne insensibil n-are rost să mai con­tinui discuţie sterilă ci, precum spune un părinte din Pateric:”în acest caz e nevoie de rugăciune” Deci să apelăm la rugăciune ca Dumnezeu să deschidă inima semenului meu şi să nu-l lase în eroare!
"Până nu ajungem la smerenie şi la rugăciunea adevărată care să ne facă pe fiecare să ne vedem locul nostru, păcatul nos­tru, fiecare e convins de “adevărul” său. Or, Adevărul este unul singur : Iisus Hristos. Numai avându-L pe Iisus Hristos în inima noastră, suntem în Adevăr, trăim în Adevăr, vorbim în Adevăr,

Deci Adevărul nu-i al meu, eu nu pot să posed Adevărul, ci doar tind spre Adevăr, tind spre Dumnezeu. Nimeni nu poate pretinde că-l posedă pe Dumnezeu. Dumnezeu nu-i al meu, nici al tău, ci al tuturor atunci când fiecare se străduieşte să se unească cu El în inima sa, conştient mereu că momentele de plenitudine a inimii în Dumnezeu sunt destul de rare şi că ele depind tocmai de sărăcia mea duhovnicească, de conştiinţa nevredniciei mele în faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor oamenilor."( Î.P.S. Serafim Făgărăşanul - Revista A.S.C.O.R. "Schimbarea la faţă, nr. 4, Martie 1998)