Despre "Naşterea din nou"

Mă bucur din ce în ce mai des de faptul că blogul "De vorbă cu mine" îşi atinge scopul, acela de a sta de vorbă cu voi şi pentru aceasta vă mulţumesc că vă faceţi timp. Aştept provocările voastre, întrebările voastre, sfaturile voastre.
Iată în continuare încerc un nou răspuns lui Mely, la comentariul ei de aici:

Ioan, capitolul 3

1. Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor.

2. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.

3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.

4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?

5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.

7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.

8. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.

9. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea?

În dialogul dintre Domnul Iisus şi Nicodim, fruntaşul Iudeilor, Domnul repetă de trei ori, punând un accent deosebit pe faptul că Nicodim trebuie să se nască din nou.

Aceast cuvânt al Mântuitorului a ridicat o serie de întrebări în mintea lui Nicodim şi continuă să ridice de atunci şi până astăzi. Înainte însă de a ne opri pentru a căuta un răspuns la “De ce trebuie să ne naştem din nou ?”, să încercăm în câteva cuvinte să vedem ce este de fapt naşterea din nou.

Domnul Iisus răspunde la toate întrebările, la toate cererile noastre, nu este nici o întrebare de nici un fel la care Hristos să nu ne răspundă. De aceea orice întrebare vom avea, ferice de noi dacă vom alerga cu ele la Domnul Iisus, pentru că cel ce aleargă la Domnul primeşte întodeauna răspunsul cel mai fericit.

Mulţi văd în "Naşterea din nou" cine ştie ce "noutate", de care unii se sperie. Ba încă alţii, atâţia şi atâţia, şoptesc că « Naşterea din nou » se petrece doar în anumite locuri în anumite confesiuni. Ei bine, nu este aşa. Nu este vorba, de vreo învăţătură nouă, ci de apăsul pe un aspect al învăţăturii ortodoxe neglijat de mulţi în practică, de un accent cum nu se poate mai necesar în contextul unei lumi care-şi zice creştină, dar care trăieşte în vrăşmăşie cu Dumnezeu, de o insistenţă pe o renaştere absolut necesară pentru trăirea Evangheliei, pentru "creşterea şi întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu"

Naşterea din nou este INCEPUTUL! Acel moment unic care ne-a transferat pe un alt tărâm, cel duhovnicesc. Acest moment, ca şi cel al naşterii trupesti, poate dura câteva clipe, câteva ore sau chiar şi mai rău... Dar, dacă pruncul se naşte viu, el plânge... Apoi, dacă este sănătos, depinde de hrană, de căldură, de curăţenie, de lumină - creşte. La început văd mai ales alţii dacă este sănătos, apoi ajunge el însuşi să se poată autoevalua...
Exact aşa se petrec - şi trebuie să se petreacă - lucrurile şi pe tărâm duhovnicesc! Dacă am trecut cu adevărat prin naşterea din nou, noi înşine putem constata dacă avem alţi ochi, altă inimă, alte năzuinţe, alt ţel... Daca ni le regăsim, în mod sigur suntem nanăscuţi din nou. Daca nu, atunci... cu durere, a fost numai un act formal! Să nu fie!

Dacă nu vreţi să vă naşteţi cu adevărat de Sus

şi nu vreţi să vă întoarceţi cum a poruncit Iisus,

nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi în Lucrearea lui Iisus!

Dacă vreţi mărirea lumii şi căutaţi al ei folos,
dac-aveţi în voi trufie şi vi-e gândul păcatos,
nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi în Lucrearea lui Iisus!

Dacă vă-nspăimântă crucea şi fugiti de jugul greu,
dacă nu vreţi sfinte sarcini, ci vreţi desfătări mereu,
nu veniţi, nu veniţi, nu veniţi în Lucrearea lui Iisus!...

La ce s-a gândit fr. Traian când a scris aceasta poezie? Dacă nu la ce am spus mai sus!

Deci naşterea din nou este Începutul, dacă vreţi AL DOILEA ÎNCEPUT, a... opta zi a creaţei! Naşterea din nou este nespus mai mult decât ce am putea noi spune, decât am avea noi cuvinte sau putere să explicăm! Nici Mântuitorul Însuşi n-a spus prea mult despre ea lui Nicodim. Ea SE PRICEPE, nu se explică!... Şi se dovedeşte, trăind-o!

Naşterea din nou are de-a face cu latura interioară a omului, este o experienţă personală şi de aceea este şi foarte greu de a o defini în cuvinte. Asemeni lucrurilor din natură vedem existenţa şi viaţa lor prin rezultate sau efectele lor. Un copac ştim că trăişte pentru că dă rod, creşte, înfrunzeşte iar aceasta înseamnă că rădăcinile sale sunt puternice şi se hrănesc bine.
Nu vedem atomii sau pixeli care crează imaginea din televizor dar vedem efectul lor.
La fel este şi cu naşterea din nou vedem realitatea ei în faptele noastre.

Are Părintele Iosif Trifa relatată o întâmplare din copilărie, iat-o:

"De când eram copil mic mi-aduc aminte de nişte ouă la care se plinise vremea să dea pui. Ouale erau în casă şi vedeam cum ies, rând pe rînd, puiii din ele. Dar dintr-un ou, puiul nu putea ieşi. Se zbătea să iasă şi nu putea. Oul se mişca cu puiul prin casa şi si noi, copiii, râdeam! Puiul din ou era viu. Dădea semne de viaţă, dar îi lipsea viaţa cea adevarată, fiind închis in gaoacea lui. Aşa e şi cu creştinismul care vrea să se mântuiască fără să iasă din lume. Năzuinţele lui sunt bune, dă semne de viaţă duhovnicească, dar până nu iese din găoacea lumii, totul e însă în zadar! Eu mă gândesc chiar la mine şi la viaţa mea. Mulţi ani am fost şi eu un om complet lumesc. Chiar ca preot la ţară, eram într-o bună parte, un om lumesc. Duminică dimineaţa, slujeam la altarul Domnului, iar după-amiază "mă distram" pe la cârciumă. Trăiam şi eu în judecata nebună că sunt un preot numai cât stau îmbrăcat în "hainele de slujbă"; şi încolo sunt un om care trebuie să-şi" trăiască viaţa". Slăvit să fie Domnul, că nu m-a lăsat să pier în această nebunie de suflet pierzătoare. Am început să mă trezesc, la o viaţă nouă. Eram numai în "găoace". Dădeam semne de viaţă, dar eram încă "din" lume!...Naşterea din nou este schimbarea cea mare care trebuie să dea celor ce intră în Oastea Domnului o altă inimă şi o altă simţire. O altă minte cu alte vederi şi alte umblări.Să moară omul nostru cel dinlăuntru pentru păcat, şi să învieze lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Domnul să ne ajute pe toţi LA ASTA!

Acum să revenim la întrebărea de care aminteam la început:

“Ce înseamnă a te naşte din nou? » sau “De ce trebuie să ne naştem din nou ?”

« Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. E doar cea mai potrivită. E o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh" şi „vânt", în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul" şi „vântul" e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea - Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon - s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Acesta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu, şi ale mântuirii sufletului.
„Şi a zis Iisus: «Amin, amin zic ţie, Nicodime, de nu se va naşte cineva de Sus (sau din nou), nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu».
Zis-a Nicodim: «Cum poate omul să se nască, fiind bătrân. Au putea-va el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?»
Şi i-a răspuns lui Iisus, zicând: «Amin, amin zic ţie că, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu.
Nu te mira căci am zis ţie: Trebuie vouă a vă naşte din nou. Vântul unde voieşte suflă şi glasul lui îl auzi, dar nu ştii de unde vine şi unde merge; aşa este şi tot cel născut din Duhul; voi trebuie să vă naşteţi din nou»" (Ioan 3, 1-9).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură. Da! da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva - cum a zis Iisus - ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza - pe scurt - această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh.
Ei bine - va zice cineva - prin Taina asta am trecut cu toţii când ne-am botezat, de ce dar ni se tot cântă mereu despre o naştere din nou?
Vom răspunde îndată cu o minunată învăţătură luată din scrierile Sf. Părinte Atanasie cel Mare:
„De trei ori în viaţă trebuie să ne naştem - zice Şf. Atanasie. O naştere este ieşirea afară din sânurile de maică, când adică din pământ la pământ ne aducem, iar celelalte două ne sunt de la pământ către ceruri, din care una este mulţumitoare, adică aceea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta -a treia - este din pocăinţă şi din ostenelile cele bune. Şi într-aceasta - adică în a treia - suntem noi acum."
Despre această a treia naştere, zicea şi Sf. Ioan Gură de Aur, că „nu e de ajuns să te naşti creştin, ci trebuie să te şi faci creştin".
Pentru a fi şi mai bine înţeles voi spune o pildă: Un altoi dacă nu este îngrijit îşi pierde altoirea. Din tulpina cea veche cresc pe dedesubt vlăstarele cele vechi şi sălbatice care sorb puterea şi viaţa mlădiţei altoite. Dacă nu-i cine să cureţe vlăstarele cele vechi, altoiul se întoarce iar cu totul la firea cea sălbatică şi creşte un pom sălbatic.
Aşa e şi în cele duhovniceşti. Taina Botezului este altoirea cea duhovnicească a omului. Botezul „taie", omoară „pomul" (omul) cel vechi şi îl altoieşte pe cel nou.
Însă cine nu-şi îngrijeşte mai departe sufletul şi viaţa poate pierde această altoire. Păcatele sunt cârceile, sunt vlăstarele cele vechi care cresc pe dedesubt din tulpina cea veche, din omul cel vechi. Şi dacă nu se curăţă aceste vlăstare, ele înăbuşă pe omul cel nou, pe omul cel duhovnicesc. Îi iau puterea, îi iau viaţa. Omul cel vechi biruie iar pe cel nou. Pomul vieţii lui dă iar poamele sălbatice, lumeşti (Gal. 5, 20).
Aici vine lucrarea naşterii din nou. Ea curăţă cârceile, ea curăţă vlăstarele cele vechi, pentru ca altoiul să se poată dezvolta, să poată creşte şi să poată da roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 20).
Aceasta este naşterea, aceasta este renaşterea cea sufletească pe care o predicăm şi noi, cu toată stăruinţa, prin Oastea Domnului.
Vom spune însă, îndată şi cu apăs, că această naştere şi renaştere nu este numai o lăsare de unele patimi şi păcate, ci ea este ceea ce spune Ap. Pavel: „căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată toate lucrurile s-au făcut noi" (II Cor. 5, 17).
Iar această „făptură nouă" o poate face numai Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt.
A te naşte din nou, nu înseamnă să-ţi împuţinezi păcatele; să laşi pe unele şi să faci pe altele, ci înseamnă să o rupi dintr-o dată cu trecutul tău cel păcătos, aşa cum o rupe pomul cel sălbatic când îl taie grădinarul şi, prin altoire, îi schimbă firea şi roadele. A te naşte din nou înseamnă a pune „aluat nou" în făina vieţii tale, din care să iasă o viaţă nouă, o „frământătură nouă", o „făptură nouă" (I Cor. 5, 7; II Cor. 5, 17).
A te naşte din nou nu înseamnă atât a da ceva sau a face ceva, ci înseamnă a primi ceva. Înseamnă să primeşti acea ţâşnire de daruri duhovniceşti care îţi vin prin Sângele Crucii de pe Golgota.
A te naşte din nou înseamnă să-L primeşti pe Iisus cel Răstignit pentru tine, şi „omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El" (Rom. 6, 6), ca să înviezi ca un om nou, o făptură nouă.
A te naşte din nou înseamnă să primeşti - prin Sângele Golgotei - darul şi harul care vin de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva - cum a zis Iisus - ca vântul ce nu ştii de unde suflă. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o singură noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea din nou este un dar ceresc, este o putere de Sus, care se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare din temelii în viaţa lui." (Părintele Iosif Trifa – din cartea "Vântul cel ceresc")