În amurgul amar,
cu ochii larg deschişi
visez iubirea
si inima-mi se frânge
şi ochii încep a plânge.
Îmi rezem tâmpla de prima stea,
şi adorm zicând : ,,Aş vrea...”
Aş vrea pentru o clipă,
să nu mai fie atâta risipă
de vorbe deşarte
care desparte
pe frate de frate!
Aş vrea să adun urme de paşi,
de vrednici ostaşi
şi să le aşez la capătul zilei,
aşteptând un nou răsărit,
plin de iubire, divin,
cu cerul de soare plin!
Aş vrea să zidesc veşnicia,
chiar de azi, cu toată bucuria…
să îndrept acest şuvoi
către tine, către voi,
dăruind tuturor
iubire din al Iubirii Izvor!
cu ochii larg deschişi
visez iubirea
si inima-mi se frânge
şi ochii încep a plânge.
Îmi rezem tâmpla de prima stea,
şi adorm zicând : ,,Aş vrea...”
Aş vrea pentru o clipă,
să nu mai fie atâta risipă
de vorbe deşarte
care desparte
pe frate de frate!
Aş vrea să adun urme de paşi,
de vrednici ostaşi
şi să le aşez la capătul zilei,
aşteptând un nou răsărit,
plin de iubire, divin,
cu cerul de soare plin!
Aş vrea să zidesc veşnicia,
chiar de azi, cu toată bucuria…
să îndrept acest şuvoi
către tine, către voi,
dăruind tuturor
iubire din al Iubirii Izvor!
Aş vrea să treacă toate
cu această noapte,
să vină izbăvirea
ce o aduce pacea şi neprihănirea…
să nu mai fim nepăsători
când s-or ivi ai zilei zori!
Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar...
...
Nu-ţi cer să-mi fii prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!
cu această noapte,
să vină izbăvirea
ce o aduce pacea şi neprihănirea…
să nu mai fim nepăsători
când s-or ivi ai zilei zori!
Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar...
...
Nu-ţi cer să-mi fii prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!
3 comentarii:
Oare de ce unele poezii sau texte ne ating atât de profund ?!
Am citit prima oară poezia în grabă…şi chiar şi aşa, a sfredelit adâncurile cele mai tainice…
Am recitit-o de nu mai ştiu de câte ori…şi de fiecare dată parcă sfredeleşte mai adânc…Mi se pare că Cineva îmi ştie gândurile….îmi ştie dorurile…Parcă o altă voce, mai plină de curaj, se face voce pentru tot ce lăuntrul meu tace…
Cât de vulnerabili ne face poezia !...Şi când scriem…şi când citim…Asta înseamnă să fim oneşti şi curajoşi…şi mai înseamnă că ştim că vom fi iubiţi aşa cum suntem…
Poezia transmite mult, pătrunde adânc fiindca izvorăşte din adânc…
Prima strofă îşi alină tristeţea în lumina mângâietoare a primei stele ce răsare ca o speranţă în întunericul amar…
,,Aş vrea!.. este glasul dorului, al speranţei, al visului pe care nimeni nu îl poate opri…Un vis în care să fie risipă doar de vorbe frumoase…sau măcar să nu fie risipă de vorbe care rănesc, de vorbe care fac amurgul amar, vorbe care despart frate de frate…Cuvântul rostit trebuie să fie sfânt pentru că şi Cuvântul răstignit este sfânt…Cuvântul rostit trebuie să facă ceea ce a făcut şi Cuvântul răstignit…să întindă braţele pentru a-i cuprinde pe toţi la pieptul Lui…
Visul îşi poartă dorul pe urmele de paşi sfinţi, pe care i-ar vrea mereu înainte, veghind noaptea, pregătind un nou răsărit şi o nouă zi plină de lumină şi de iubire…
Dorul de Veşnicie zideşte Veşnicia de aici, în inimi de fraţi, umplându-le cu şuvoiul iubirii din El, Iisus, Izvorul de iubire...Câtâ răcorire în acest şuvoi!...Câtă binecuvântare !...
Când nu visăm, noaptea pare grea…dar, chiar şi aşa, dorul ne poartă către ziua ce aduce pacea, neprihănirea…o altă ordine a lucrurilor…
,, Aş vrea, numărând clipele de har,
să mă pierd în socoată
şi să o iau de la capăt iar şi iar... "
Va fi o vreme a unei clipe nesfârşite….Harul ne va copleşi! Cine se va mai gândi la socoată ?!....Superbă exprimare!
Iar ultima strofă,
,,Nu-ţi cer să-mi fi prieten,
nici să-mi vorbeşti...
Mă iartă că-ndrăznesc…
Vreau doar să te iubesc!" îşi oferă darul ca atunci când mugurul unei flori se desface cu curaj, lăsând să se vadă gingaşe petale dornice de a-şi dărui mireasma, fără a pretinde nimic în schimb...Dar Soarele va şti că va avea nevoie de prietenia razelor lui...Şi la fel şi privirile însetate de frumos, de pur, de divin...
M-am lăsat purtată de şuvoi şi am scris un eseu, nu un comentariu....
nu cred ca ne-am intalnit degeaba pe blogul dalidei; va stept la mine sa vedeti ce minune traiesc; continua aproape zilnic si va rog, daca vreti, sa o prezentati si voi cititorilor vostri; va imbratisez cu drag; imediat sub articol sunt o multime de poze http://adriana-dardindar.blogspot.com/search/label/SFANTUL%20MUCENIC%20FANURIE
Adriana, nimic nu este intaplator...multumesc de imbratisari
Trimiteți un comentariu