luni, 24 august 2009

Ce frumoasă e copilăria!!!...Mi-e dor de inocenţa ei....


Copilăria mea începe

Cu lacrimi de blândeţe...

Iar picăturile prelinse

Dau viaţă florii mele din obraz.

Îmi aduc aminte cum eram

doar un copilaş plăpând.


Timpul greu trecea,

dar eu spuneam ades:

,,Frumoasă eşti, copilăria mea!”

Când plângeam atunci

Nimeni nu asculta,

,,Că aşa plâng copiii, din nimic”

Şi-atunci, privind munţii şi dealurile,

Credeam că eu visam,

Cu mii de picături dansam

În plânsul de dor al ploii

Copilăriei mele,

uneori fără curcubee...

( M. S., 10 ani )



Frumoasă eşti, copilăria mea!

Eşti dulce ca o căpşună.

Lumea fluturilor tu îmi arăţi

Şi a-tunci totul e minunat!


Poate nu sunt bogată,

poate nu am de toate,

dar ştiu că mă-nveţi carte,

mă-nveţi să mă descurc

când nu voi mai fi copil.


Toate amintirile

mi le pun sub pernă,

iar pătura îmi va fi fericirea

pe care am avut-o...

O voi broda cu vise

Zi şi noapte.

Aşa ştiu că-mi continui copilăria.

( M. D., 10 ani)


PS. Mi-aşa de dor de creaţiile elevilor mei!...De inocenţa lor...

Mi-e dor de copilărie...


5 comentarii:

marcu spunea...

cum oare am putea da timpul inapoi???

Anne spunea...

ce bine ar fi daca ar fi posibil sa dam timpul inapoi..

Sorin M. spunea...

De cand am citit postarea Marianei am pe buze şi pe suflet câteva versuri din
"Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş,
ce m-au lasat fără comentarii....

"Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?"


Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.
Acest copil din noi, aşteaptă să fie luat în seamă, să fie ascultat, să i se acorde încredere, să fie consultat, să fie iubit, răsfăţat . Când toate acestea sunt negative, adică stilul nostru de viaţă dovedeşte că am amandonat undeva în uitare copilul din noi, acesta plânge cu suspine negrăite, ca toţi copii adevăraţi, toipidu-se încet ca o lumânare dar, nu moare, mai speră ca noi să ne aducem aminte de el şi împreună să reânviem omul cel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Dacă am înţeles ce reprezină copilul din noi, atunci se cuvine să ştim că el are nevoie ca şi noi de hrană. În ce consă această hrană? În cunoaşterea învăţăturilor creştine, în rugăciune stăruitoare, în cuvintele Sfintei Scripturi, în înfrânarea poftelor păcătoase….

Să-i dăm copilului din noi ceea ce i se cuvine, să-i dăm întâietate şi viaţa noastră se va schimba, să-l ajutăm să crească şi vom creşte şi noi pe calea desăvârşirii, să-l menţinem sănătos şi vom rămâne şi noi sănătoşi în credinţă.

Să nu-l uităm, toţi oamenii mari au fost mai întâi copii.....dar puţini dintre ei îşi mai aduc amintem, să nun e numărăm printre ei!

mmary spunea...

""Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?"

recunosc ca nu am stiut aceste versuri,insa sunt SUPERBE , mi-au sedus inimioara...

Dumnezeu sa va binecuvanteze Sorin si Mariana, ne daruiti atatea raze de iubire si intelepciune din sufletele voastre...:)

Mariana spunea...

Sorin, mulţumesc pentru amplul tău cometariu!...
I-ai vorbit copiliţei din mine care vrea neapărat braţe de tată...

Poate pentru că se apropie împlinirea celor şapte ani de dor...

Cred că voi lua acest comentariu şi-l voi pune pe prima pagină la Psalmdedor... Ştiu că vei fi de acord :)
Fii binecuvântat!

Mmary, mulţumim pntru îmbrăţişarea cuvintelor tale pline de iubire!
Fii binecuvântată!