luni, 17 august 2009

De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaştem momentul morţii?


"Poate fiecaruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lasat vreun semn anumit după care să putem cunoaşte sosirea morţii şi să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
La aceasta întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: "Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul cel din urma al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!".
Însuşi Mântuitorul ne sfătuieşte astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: "privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" (Matei 25, 13).
Totuşi, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri.
Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre?
Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos şi cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.
De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atat de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri.
Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecată din urmă.
De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie ruşine de felul în care ne-am trăit viaţa." (Părintele Arh. Sofian Boghiu)
Omul îşi închipuie că se teme de moarte, dar se teme de neaşteptat, de explozie, de sine însuşi. Moartea? Nu! Nu mai există moarte când o întâlneşti....când trupul se destramă, atunci apare esenţialul.
Nu, nu moartea mi se pare groaznică, pentru că aşa cum spuneam în altă postare, moartea este doar un prag, e frontieră dintre două lumi....ci uitarea bruscă, monstruoasă, a celor ce au fost şi nu mai sunt, cu noi şi între noi.....Pentru a ne da seama de moarte, trebuie să ne închipuim clipele când avem nevoie de cel ce a murit. Atunci ne dăm cel mai bine seama că ne lipseşte....sau că el are nevoie de noi, deşi, nu mai este printre noi.
Cel plecat dintre cei vii este mai prezent şi mai puternic decât cel viu, dacă-i este cinstită amintirea.
Când vom fi conştienţi de rolul nostru, fie el cât de şters, de-abia atunci vom fi fericiţi. Numai atunci vom putea trăi în pace şi vom muri în pace, căci ceea ce dă sens vieţii îl dă şi morţii.

P.S.
M-am văzut nevoit să vorbesc din nou despre moarte.....
mă voi retrage câteva zile, să plâng în linişte
( alături de tatăl meu şi de de ceilalţi 7 fraţi)
plecarea pre
a devreme dintre noi
a celui care a fost fratele meu mai
mare...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

10 comentarii:

adriana spunea...

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Eugen Serea spunea...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe fratele tau cel mare!
Sunt alaturi de tine in acest hotar al vietii tale, Sorin!

Mariana spunea...

Sorin, abia de ne-am desfăcut braţele din minunatele părtăşii pline de atâta bucurie...Am gustat din nou din darul Cerului de a fi fraţi în Hristos...şi e aşa de minunat să împărtăşim bucuriile...dar, iată că acum trebuie să împărtăşim şi durerile...şi poate că aşa par mai uşoare...Chiar de când ne-ai spus despre această nouă durere, am încercat să o preluăm cu ambele braţe şi am aşezat-o adânc în inimă...
Sorin, dragul nostru frate, îţi suntem aproape!... Mai aproape ca oricând...

Las versurile fratelui Traian să îţi fie mângâiere...

Durerea iar m-a cercetat -
şi-n inima-mi sărmană,
cu-atâtea răni, a mai lăsat
o rană.

Simţit-am cum pe faţă iar
curg lacrimile vale,
de ce mi-ai dat atât amar
şi jale?...

Durerea singur mi-o ascult
în suflet cum se duce,
iar mâine-n cimitir, mai mult
o cruce...

Atâtea visuri moarte-n şir,
nădejdi atâtea-n bine
le-am îngropat, ca-n cimitir,
în mine.

Mai rătăcesc din când în când
pe calea lor ne-ntoarsă,
dar amintirea lor din gând
mi-e ştearsă.

Suspinul mi se-neacă-n gât,
ar plânge şi nu poate,
o Doamne, Tu le-ai omorât
pe toate.

De câte visuri m-a legat
nădejdea de mai bine,
mi le-ai pierdut, dar Te-am aflat
pe Tine."


Dumnezeu să îl ierte pe fratele tău!

Anonim spunea...

Sorin, sunt alaturi de tine in durere... Dumnezeu sa il ierte pe fratele tau!
Luminita Aldea

MONICA DANIELA spunea...

DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA!

Ana spunea...

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Condoleante!

disa spunea...

In astfel de momente, cuvintele sunt prea putine, ce simtim sa-ti putem spune.
Ma gandesc cu groza la clipa despartirii de unul din cei 7 frati ai mei.
Dumnezeu sa va-ntareasca pe toti!

noemy spunea...

Sorin, te îmbrăţişez cu toată sinceritatea şi mă rog ca Domnul să-ţi liniştească inima şi plânsul inimii tale.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe fratele tău.

loredana şi robert spunea...

Dumnezeu sa iti odihneasca fratele!
Viata este asa de frumoasa tocmai pentru ca e imprevizibila. iar durerea e atat de crancena din acelasi motiv.
am pierdut in viata mea , desi scurta, mama , tata si toti cei 4 bunici, si un bebe din burtica. durerea de apierde un frate, ca si alte durerei mi-as dori sa nu le mai experimentez in viata aceasta. dar chiar tu ai spus ca nu putem cunoaste momentul mortii, nici a noastre, nici a altora. tot ce putem face e sa ne bucuram de ceea ce avem acum fara regrete .
te imbratisez din suflet.

Sorin M. spunea...

Va multumesc din inima pentru cuvintele de mangaiere si imbarbatare...sa ne rugam, pentru mortii nostri, poate Dumnezeu ne va auzi rugaciunea si le va fi de folos....fericiti vom fi de-abia atunci cand la sanul parintilor vom putea sa ne imbratisam unii cu altii ca la inceput.
Sa ne rugam insa si pentru noi si pentru cei de langa noi... a fi viu, in inteles evenghelic, inseamna a avea inima plina de pace si de bucurie in Duhul Sfant. Inseamna a fi in partasie sfanta cu fratii tai si in ei si prin ei sa-L vezi e Hristos ca Se preumbla fericit...

Inca o data va imbratisez cu dragoste multumindu-va ca imi suteti aproape.