Un câmp de maci...

Legatura Dragostei

“Sfantul Duh face din noi doi o unitate; El nu lasa nicio separatie intre noi. Duhul este o Persoana care-I leaga intre Ei pe Tatal si pe Fiul, fara a-I confunda si fara a se confunda El insusi cu Ei. Trebuie sa intelegem intr-un mod foarte real ce spune Iisus atunci cand zice: ceea ce faceti unui bolnav Mie imi faceti. El se identifica cu bolnavul, fara a deveni El Insusi bolnavul; in acest caz, bolnavul n-ar mai simti ca un altul este cel care il mangaie: identificare deci, dar nu confuzie.

Când am auzit, Doamne

Habacuc 3, 2

Cine aude numai cuvinte dulci, acela nu se îndreaptă niciodată, ca şi cine aude numai cuvinte aspre.
Cine vorbeşte numai despre dragostea lui Dumnezeu şi nu pomeneşte niciodată şi despre dreptatea şi judecata Lui, acela îşi înşală ascultătorii. Ca şi cel care vorbeşte numai despre judecată şi pedeapsă.

Dar cine aude cuvintele lui Dumnezeu şi totuşi nu se trezeşte îngrozit, nu se ridică îngrozit, şi nu se întoarce la Dumnezeu, căzând la Crucea lui Hristos îngrozit de mulţimea şi de greutatea păcatelor sale, de osânda pe care o merită şi de mărimea Jertfei plătite de Hristos pentru iertarea sa – acela este un suflet nenorocit.

1 octombrie, ziua persoanelor vârstnice

Situata in miezul toamnei, anotimpul roadelor bogate, luna Octombrie, ne ofera placuta ocazie de a sarbatori si un alt anotimp, cel al nostalgiei, toamna vietii, care incoroneaza existenta fiecaruia dintre noi.
Ziua de 1 octombrie, desemnata din anul 1990 ca „Zi Internationala a persoanelor varstnice”, este o zi speciala pentru noi toti, tineri si varstnici deopotriva. Ne aplecam cu respect in fata parintilor si bunicilor nostri pentru tot ce au facut pentru noi cei tineri.
In aceasta zi de sarbatoare, blogul nostru, adreseaza tuturor varstnicilor, calde urari de sanatate, viata lunga si linistita, alaturi de cei dragi.

Tuturor, din inima, va uram:
SANATATE SI MULTE BUCURII IN ACEASTA TOAMNA
SI IN CELE CE VOR URMA!

Preasfanta Maica si Fecioara

Astazi praznuim pomenirea Acoperamântului Preasfintei noastre de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioarei Maria.
Cititi mai multe aici

Prea Sfântă Maică şi Fecioară
Nădejdea sufletului meu
Tu eşti a mea mijlocitoare
La milostivul Dumnezeu!

Crucea‑i Semnul Mântuirii

Crucea‑i Semnul Mântuirii, căci pe ea, Hristos a dat
Preţul negrăit al Jertfei pentru‑al lumii‑ntregi păcat,
Sângele‑I vărsat pe Cruce ne‑a răscumpărat atunci
din osânda neascultării de‑a’ lui Dumnezeu porunci;
moartea lui Hristos pe Cruce este Preţul negrăit,
fără care nici un suflet n‑ar putea fi mântuit.

Binecuvântată fie Jertfa Domnului Hristos,
Crucea Lui Mântuitoare este‑al Ei Semn luminos
ce ne‑ndeamnă prin necazuri, prin ispite şi furtuni,
ne‑ncetat luptând, s‑ajungem slava veşnicei cununi
care‑n ceruri e păstrată pentru cei ce‑au biruit
prin credinţa şi răbdarea lui Iisus cel Răstignit.

Gânduri în întâmpinarea zilei de 12 septembrie 1937

Sfântul Ioan, la începutul evangheliei sale, spune următoarele:

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14)

În prima sa epistolă spune de asemenea:

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. (I Ioan 1: 1-3)

Crucea - altar şi binecuvântare

"Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei" spune Sf. Ap. Pavel (Galateni 5, 24), lăsând să înţelegem că, atât timp cât rămânem la umbra Crucii, rămânâem la "umbra Celui Atotputernic" (Psalm 91, 1)
Vrajmasul diavol, întodeauna caută să ne smulgă de la poala Crucii, să ne ia Crucea, astfel încât să trăim fără Cruce. Ispitirea Domnului Iisus (cf. Luca 4, 1-13) a fost tot o încercare a vrăjmaşului de a-I lua Crucea, de a-L îndepărta de Cruce, pentru că intuia că pe Cruce i se va zdrobi capul. De aici putem înţelege de ce vrea vrajmaşul să ne ia Crucea, să ne îndepărteze de ea.
Cel ce se smereşte înţelege să-şi ducă crucea cu răbdare şi cu dragoste, nici să o ia înainte ca un erou, dar nici să rămână,în urmă descurajat, trăgând-o după el. Celui smerit, crucea i se face uşoară. Nu tot aşa se întâmplă însă cu cei care caută să-şi scurteze crucea, umblând după o cruce mai comodă: cu cât îşi scurtează crucea, cu atât îşo scurtează şansa mântuirii.

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12 SEPTEMBRIE 1937

"Chemarea pe ţară a delegaţilor frăţietăţii Oastei Domnului pentru 12 septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase Mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, relatarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire şi despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renunţe la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică şi a armoniei în viaţa Oastei Domnului. În problema Părintelui Iosif, totuşi, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorinţe, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o consfătuire istorică a delegaţilor din întreagă Oastea Domnului – în frunte cu Părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia – atitudinea clară, categorică şi definitivă a Oastei faţă de Biserică. Şi, prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în viaţa Oastei Domnului, iar precizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări...." (Traian Dorz - din cartea "Zile si adevaruri istorice")

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Gânduri de toamnă

Îmi simt inima
ca o aripă frântă de înger.
Sufletul mi-e tăiat
în cioburi de vise.

Am pierdut tot ce puteam pierde.
M-a durut tot ce poate durea.
Am plâns toate lacrimile.

Cum îşi repară îngerii
aripile?
Cum se vindecă sufletul
tăiat în vis şi vestejit de dor?

Și între farisei era un om: Nicodim

1 – Fiul meu nu te încrede niciodatã în omul care nu crede în Dumnezeu.

Cãci dacã el umblã sã-L înșele pe Dumnezeu Cel care știe ce este în inima sa, cum sã nu te înșele pe tine care nu știi?

Fiul meu nu te încrede niciodatã nici în omul care se grãbește sã-ți arate o credințã lingușitoare.

De cele mai multe ori acesta umblã dupã un folos de la tine și îndatã ce va avea folosul cãutat, - sau va vedea cã nu-l poate avea, - se va grãbi tot așa de repede sã te pãrãseascã.

Sau sã te vorbeascã de rãu.

2 – Fiul meu, nu crede cu grabã, pe un necunoscut, cãci cine se încrede în grabã într-un necunoscut, este un om ușuratic, și va fi toatã viața lui furat și pãcãlit de toți.

SA NU JUDECAM PREOTII !

In anul 1954, am fost invitat la Bucuresti la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, sa vorbesc intr-o sala, unde erau peste 50 de persoane, numai ministri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmacisti, numai oameni din clasa de sus. Era si parintele Daniil Tudor. El a aranjat ca sa predic, impreuna cu parintele Benedict Ghius si parintele Petroniu Tanase.

Dupa ce-am intrat acolo, intalnirea religioasa a inceput, asa cum se cuvenea, cu rugaciune. La un moment dat, se ridica o doamna si spune :

- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii !

- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii ? Ai stat pe scaunul lui Hristos ?

IISUS A ZIS: «STRÂNGEŢI FĂRMITURILE!»

„După ce s-au săturat, Iisus a zis ucenicilor Săi: «Strângeţi fărmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic!»“ (Ioan 6, 12)

Totdeauna e bine ca omul să fie econom. Totdeauna e bine ca omul să aibă grijă să nu risipească nimic. Cumpătarea este o virtute, iar economia este o datorie a fiecăruia din noi. Însă în vremuri grele sau în drumuri lungi şi prin locuri pustii este şi mai multă nevoie să strângi şi să păstrezi fiecare fărmitură spre a nu se pierde nimic. Drumul fiind lung, locul fiind pustiu sau necazul ţinând multă vreme, nu uşor găseşti hrana de care ai nevoie. Iar cei care nu ştiu să strângă sau nu ştiu să păstreze, adesea, mor de foame (Amos 8, 12).

Strângeţi fărâmiturile divine

Strângeţi fărâmiturile divine
din Pâinea împărţită de Hristos
când mesele frăţeşti sunt pline-pline
şi tot Cuvântu-i dulce şi mănos.

Când toţi trimişii Domnului aleargă
şi-mpart belşugul Viului Cuvânt,
deschideţi-vă inima mai largă
şi strângeţi tot ce-mparte Duhul Sfânt.

Atunci vă faceţi mintea o cămară
şi-n ea vă strângeţi sfinte fărmituri
de gânduri şi-amintiri, ca pe-o comoară,
din bogăţia Sfintelor Scripturi.

Îndrăcitul din latura Gadarenilor

"În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de cealaltă parte a Galileii. Şi, ieşind El la uscat, L-a întâmpinat un om oarecare din cetate, care avea draci; şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în morminte. Iar văzând pe Iisus şi strigând, a căzut înaintea Lui şi, cu glas mare, a zis: „Ce este mie şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt? Rogu-Te, nu mă munci pe mine!" Că poruncea duhului celui necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl târa pe dânsul după el şi-l legau cu lanţuri de fier şi cu obezi, păzindu-se, dar, sfărâmând legăturile, se gonea de dracul prin pustii. Şi l-a întrebat pe el Iisus, grăind: „Cum îţi este numele?" Iar el a zis: „Legheon", că draci mulţi intraseră într-însul. Şi Îl rugau pe El ca să nu poruncească lor să meargă întru adânc. Şi era acolo o turmă de porci mulţi, ce păşteau în munte; şi-L rugau demonii pe El să le dea voie să intre într-înşii. Şi le-a dat voie. Şi, ieşind dracii din om, au intrat în porci şi s-a pornit turma de pe ţărmuri în iezer şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi L-a rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului Gadarenilor să Se ducă de la dânşii, că erau cuprinşi de mare frică. Iar El, intrând în corabie, S-a întors. (Luca 8, 26-37)"

Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?

Frământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?

Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre şi prea puţin de liniştile noastre. Uitaţi-vă cum căutăm să ne enervăm cu orice preţ. Ne sare muştarul din orice: s-a închis uşa prea repede, ăla a alergat pe lângă mine, ăla a strănutat, ăla nu mi-a zâmbit când am vrut eu sau mi-a zâmbit când nu am vrut.

Sigur că în momentul în care cauţi astfel de motive de mâhnire în raport cu viaţa ta cotidiană vor fi mult mai multe prilejurile de supărare şi de întristare decât cele de bucurie şi de împlinire. Ce vreau să vă spun este că, din nefericire pentru noi, încă nu reuşim sau reuşim prea rar să ne creştem într-atât în Hristos, încât Hristos să fie pacea noastră şi această pace să se transfere către ceilalţi. (...)

SINGUR

de Traian Dorz

În cartea lui a scris odată un pustnic înţelept aşa:
– Fug sufletele azi de rugă, singurătate şi tăcere
spre zgomot,
spre uşurătate,
spre-aglomeraţii şi păcat!
De-aceea ştiu puţini acuma ce binecuvântări ascunde
singurătatea liniştită,
ce bucurie – rugăciunea
şi ce seninătate-adâncă, ce profunzime e-n tăcere…

Totul se poate repara în afară de moarte!

Nu contează ce ai pierdut în viaţă, ci ce ţi-a rămas. Mulţumeşte lui Dumnezeu, bucură-te şi mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus înapoi, sus pe cal! Desigur că e rău, fireşte că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte… Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii şi puncte de suspensie... Îţi asumi, îţi faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. Cine nu a greşit niciodată cu nimic?! Totul se poate repara în afară de moarte! O dată ce am murit s-a încheiat lucrarea. Până atunci orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-găsi în altă parte, numai să ai puterea şi mintea să vezi unde îţi creşte în altă parte, să găseşti noi poteci...

NU TĂIAȚI DIN CRUCE

„Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14:27).

„Ce bine e Crucea întreagă s-o porți! „… El, din lume, ne-a așteaptă la fel, cu Crucea întreagă să mergem spre El…” (de poetul creștin, Costache Ioanid).

Cu adevărat, ne vestește Mântuitorul Iisus Hristos, că cine nu-și poartă crucea lui și nu-L urmează pe El nu poate fii ucenicul Lui. Iar în altă Scriptură zice: „Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). Ambele Scripturi revelează salvarea omului prin urmarea lui Hristos cu purtarea Crucii, despre care Mântuitorul ne-a prevenit când a zis: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuriveţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33). Îndrăznirea purtătorului de Cruce în necazurile și suferințele lui, trebuie să constea în credința că, Iisus din biruința Lui dă și fiecărui purtător de Cruce biruința, precum i-a dat omului și învierea din moartea păcatelor din Învierea Lui.

TRAIAN DORZ - PRIMII PAŞI SPRE LUMINĂ

Astăzi, când din nou, Iisuse, mă întorc din căi de jale

şi văd iarăşi copilaşii împrejurul ieslei Tale,

îl întreb pe copilaşul care-Ţi stă la căpătâie:

– Cum te cheamă?

El îmi spune:

– Dorz Traian, din clasa-ntâie...

Când n-ai nici un îndrumător pe calea vieţii şi eşti nevoit ca tu singur să-ţi desfunzi drumul pas cu pas, răzbind nu numai prin piedicile cele mai mari, ci şi prin locurile cele mai necunoscute, îţi trebuie, desigur, nu numai o muncă grea, dar şi o voinţă tare şi o stăruinţă încrezătoare.

Când ai pe cineva care, luându-te de mână, să-ţi zică: „Vino după mine, că eu ştiu calea“, este uşor să mergi. Nici nu iei seama pe unde calci, nici nu ai grijă ori teamă ca să cercetezi. Ai siguranţă deplină în cel ce te conduce. Şi te încrezi în el fără nici o îndoială. Ce uşor şi liniştit poţi fi atunci!

Tu singur ştii dacă iubeşti...

,,Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire. 

Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt" - deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.

Cum poate sa-ti fie foame de Cuvantul lui Dumnezeu si totusi sa-l neglijezi ca hrana zilnica?

“Cum poate să-ți fie foame de Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să-l neglijezi ca hrană zilnică? De ce este aşa şi ce trebuie făcut ca să ne hrănim din Cuvânt zilnic cu aceeaşi ardoare?”

NU putem răspunde la o astfel de întrebare fără a avea smerenia de a recunoaşte ce trebuie schimbat şi înoit în noi înşine. Se întâmplă în viaţa de zi cu zi ca atunci când eşti prins în treburi casnice şi nu numai să nu ai timp de hrană pentru trup şi atunci te amăgeşti cu o felie de pâine şi amăgirea aceasta ţine o vreme de foame. Diavolul, cu experienţa îndelungă pe care o are, va şti să exploateze locul slăbiciunii fiecăruia dintre noi, binenţeles, nu pentru a ne mântui, ci pentru a ne face să ne pierdem entuziasmul, pentru a face orice altceva numai să nu mai avem timp şi pentru Sfânta Scriptură. Şi deşi sufletul cere hrană duhovnicească, deşi este flămând îl amăgim cu un verset două crezând că-i deajuns şi amăgirea aceasta ţine de foame o vreme.

Cum v-am iubit Eu

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

O istorioară spune că în timp ce Mântuitorul era pe cruce şi era gata să-Şi dea duhul în mâinile Tatălui, prin mijlocul mulţimii care stătea acolo şi-a făcut loc un om care venea grăbit de departe. Se vedea că alergase cale lungă. Şi, prăbuşindu-se la picioarele crucii, şi-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Domnul, Care abia mai sufla. Şi, cu glas tare, L-a rugat, plângând şi gemând:

– Doamne, spune-mi, înainte de a muri, toată învăţătura Ta şi mie.

Domnul Iisus Şi-a mai deschis o dată ochii, l-a privit cu nesfârşită milă şi, iubindu-l, i-a zis:

– Prietene, iată, aceasta este toată învăţătura Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Du-te în pace!...

Dacă n-ai fi Tu dragostea mea

Nu s-ar mişca nici o frunză
Nu ar adia nici un vânt
Liniştea n-ar fi deplină
Nici în cer nici pe pământ
 Fără dragostea-Ţi ce plânge
Inima ce nu se frânge…

Două feluri de întristări

-->

„Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că va-ţi înstristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu,...căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.” ( 2 Cor. 7: 9-10)

Suntem tentaţi să-l credem pe cel de lângă noi atunci când îl vedem întristat, când îl vedem că varsă lacrimi, când mărturiseşte că-i pare rău. Toate acestea, zicem noi şi aşa trebuie să fie, sunt o confirmare a sincerităţii şi a pocăinţei. Sf. Ap. Pavel însă, ne atrage atenţia în versetele citate mai sus, că există două feluri de întristări: întristarea după voia lui Dumnezeu şi întristarea lumii. În ambele situaţii putem vedea lacrimi, putem auzi cuvinte frumoase, putem vedea căinţă, deaceea ne este foarte greu să le deosebim şi de multe ori ne înşelăm, pentru că ne oprim doar la stările exterioare şi la cuvintele frumoase.

Între "Cezar" şi Dumnezeu

"Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului
si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu"
(Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).

"Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: "e text!".

Apel umanitar - "DĂRUIEŞTE VIAŢĂ" - proiectul medical Andreea – la asociaţia Bunul Samaritean Beiuş!

Dragi prieteni, continuă campania "DĂRUIEŞTE VIAŢĂ" - proiectul medical Andreea – la asociaţia Bunul Samaritean Beiuş! Personal mulţumesc din nou donatorilor pentru această fetiţă bolnavă de leucemie, asistată de asociaţie. 

În continuare puteţi dona şi puteţi direcţiona şi cei 2% din impozit. 

Donaţii pot fi făcute şi în contul asociaţiei, special deschis la 

BCR Beiuş: IBAN RO34 RNCB 0034 0218 0285 0010. 

Andreea este sub tratament intensiv la Oradea cu medicamentul cumpărat de asociaţia noastră din donaţiile dumneavoastră. 

Rugaţi-vă Domnului Dumnezeu ca micul ei organism să reziste. Am vizitat împreună cu soţia copilul şi mămica sa, Claudia, la spital şi vă putem spune că Andreea e o mică luptătoare. Tatăl, Ionuţ a fost azi alături de mine şi un alt voluntar, Nicolae, la pregătirea structurii de suport şi montarea banner-ului. 

Ambii părinţi au mari emoţii privitor la fetiţă şi merită încurajaţi de toţi cei apropiaţi.

Mai multe detalii pot fi solicitate aici: ASOCIATIA BUNUL SAMARITEAN BEIUS 

Predică la Izvorul Tămăduirii, Pr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!

După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.

... Pe când uşile erau încuiate

-->

„În seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus, a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace Vouă!” ( Ioan 20: 19)

O, cât de încuiate de necredinţă, de formalism şi de rătăciri erau uşile omenirii când a venit Hristos, trecând prin ele şi aducând sufletelor care L-au primit „pacea Lui nouă”, unică şi adevărată! Cât de încuiată era inima noastră, mintea noastră, toată fiinţa noastră când Iisus, prin Cuvântul şi Duhul Său, a răzbătut prin ele şi a făcut în noi minunea naşterii din nou!

Marea transformare care ne-a dat pacea iertării pacatelor trecutului. Pacea cunoaşterii despovărate. Pacea încrederii în puterea şi mântuirea Lui!

Cât de încuiate sunt încă uşile multor religii, despărţitoare a sufletelor de Hristos!

Cât de încuiate sunt purtările multora, chiar creştini, faţă de alţi fraţi ai lor!

Cât de încuiate sunt adesea uşile libertăţii Evangheliei!

Uşile mărturisirii Cuvântului; uşile adunărilor unora!

Şi cât de strâmtoraţi, de trişti, de înspăimântaţi, de apăsaţi şi de amărâţi stăm adeseori şi noi înapoia acestor încuiate uşi!

Credinţa este temelia dragostei

Veghează neîncetat să ţii credinţa şi veghează încontinuu ca sămânţa dragostei pe care credin­ţa o poartă în sine să crească şi să-ţi aducă bucu­rie. Deoarece credinţa singură, fără dragoste, ră­mâne mică şi nu aduce bucurie.

Insă când dragostea se răceşte în tine şi nu creşte şi nu aduce fructul bucuriei, ţine credinţa şi aşteaptă!

În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteap­tă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va ră­sări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pier­dut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.

Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.

Când într-un an holda nu a adus rod, pluga­rul răbdător îşi lucrează holda cu îndoită trudă ca să rodească în anul viitor. Vecinii îl îndeamnă să vândă holda, dar el tace şi lucrează. Când, în anul viitor, holda nu rodeşte, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu întreită trudă. Vecinii îl în­deamnă şi mai mult să-şi vândă holda. Însă când, în al treilea an, holda îi rodeşte din belşug, bucuria plugarului este întreită. Atunci vecinii tac, iar el se bucură.

Dacă ar fi vândut holda, de ce s-ar fi bucurat acum ?

Sfântul Nicolae Velimirovici

Din  "Învăţături despre bine şi rău", Editura Sofia

“Iată, Eu cu voi sunt…” îmi sunt atît de scumpe ca şi “Hristos a înviat!”

Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.

Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos care a trăit pe vremea lui August Împăratul: a vorbit frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade de-a dreapta Tatălui. Mare folos duhovnicesc n-am avut din aceste lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.

"Credinţa fără fapte, moartă este"(Iacov 2, 17)

Dragul meu cititor de "Jurnal de zbor", citeşte în seara aceasta împreună cu mine cuvintele scrise de Sf. Ev. Matei, la îndemnul lui Dumnezeu, cap. 25, v. 31 - 46

Cutremurătoare sunt , dragul meu, cuvintele Sfintei Evanghelii ce le-am citit împreună. Ele ne amintesc că într-o zi vom da seamă, înaintea Dreptului Judecător, de toate rele pe care le-am săvârşit, şi vom afla răsplată sau osândă, nu după mărturiile altora, ci după faptele noastre. Întradevăr, dragul meu, noi creştinii purtăm mereu cheia fermecată, cu care se deschide şi poarta cea strâmtă ce duce spre desfătarea raiului, dar şi porţile cele largi, care duc spre osânda veşnică. Această cheie minunată sunt faptele noastre, purtarea noastră!

Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu, şi în mormântul tău!

„S-a plecat şi s-a uitat înăuntru. A văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.” ( Ioan 20:5)

Adevărul este adânc: trebuie să te pleci, ca să-l vezi.

Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.

Frumuseţea unui izvor adând,

a unui cer adânc,

a unei iubiri sau dureri adânci

nu o vei putea cedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credinţă adâncă. Dintr-o adoraţie adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.

Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smereşte.

Nu poate îngenunchea. Nici cel ce are duhul mândriei.

Mulțumim că ați răspuns apelului de a fi alături de CRISTINA

MINUNE!!! (în mai puțin de o săptămână...) 

MESAJ IMPORTANT primit astăzi pe mail din partea familiei CRISTINEI HALIP 

„Dragi frati si prieteni,

Va scriem sa va spunem despre o minune. Minune ca azi, 23 Aprilie, ora 22:00, s-au adunat banii necesari Cristinei pentru operatia pe creier.

Pentru tot ce suneti voi, pentru sprijin, pentru dragoste, pentru ca ne-ati iesit in intampinare cum numai voi ati stiut, va multumim!

Hristos ne-a iubit pe noi

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). „Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi“ (Efes. 5, 2).

Faţă de batjocoritorii lui, Domnul a fost plin de răbdare şi iubire. Tot aşa, şi faţă de noi, Mântuitorul este nespus de bun şi răbdător. Şi noi suntem în rândul batjocoritorilor Lui. El ar putea să ne răspundă şi nouă cu vorbe şi judecăţi aspre.

Dar El rabdă. El pune în faţa noastră dragostea şi răbdarea Lui.

Trebuie să ne dăm seama că, de pe crucea Golgotei, Domnul a văzut şi timpurile viitoare.

Sfânta şi Marea Miercuri

"Mesajul zilei este acela că oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu Acesta îl iartă şi, de asemenea, că şi cei credincioşi trebuie să ia mereu aminte la viaţa lor, pentru că şi Iuda, deşi era un apropiat al Domnului, L-a vândut. Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului. Iată câteva fragmente din Triod:

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.“
„Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeli ca un Stăpân, mie celui ce zic: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.” 
(Denia de Miercuri, în Săptămâna Patimilor (Marţi seara)

Marţi în Săptămâna Patimilor

Marţi în Săptămâna Patimilor se face pomenirea pildei celor zece fecioare din Evanghelie, iar în cântările Deniei găsim şi referiri la pilda talanţilor.

„Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este, şi ne vom despărţi de la acestea de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, grăind: Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-te, Hristoase, spre mine, cel ce grăiesc cu frică: Să nu rămân afară din cămara lui Hristos.“
„De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie.“

Luni în Săptămâna Patimilor

"Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat. Şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap, toate vrea să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Patimi."
(Denia de luni în Săptămâna Patimilor (Duminică seara)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

În ziua de Luni se face pomenirea lui Iosif, fiul lui Iacov, pe care îl cunoaştem din Vechiul Testament. Prin istoria vieţii lui, Iosif este un preînchipuitor al lui Hristos. Tot în această zi se face pomenirea smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. O descifrare superbă la acest gest aparent nefondat al Domnului (nici măcar nu era vremea smochinelor), ne dă Părintele Nicolae Steinhardt:

Un gând bun de Florii ...

Iată, Împăratul Măririi Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru!

Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile – cea dintâi şi cea din urmă – în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel“.
Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire.
Florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară – care îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase – şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului.

„O, Doamne deschide-mi inima… ”

Privesc mereu la chipul de alături. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… te-asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.

Lacătul acesta arată mai apoi o istorie atât de tristă pentru „casa” la uşa căreia stă.
În primul rând, ne-aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când într-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâlnit numai „lacăte” şi porţi încuiate.

Comemorare - CORNEL RUSU

Până când rămân părinţii

Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.

O carte online - Savatie Bastovoi – In cautarea aproapelui pierdut

(Savatie Bastovoi) in Cautarea Aproapelui Pierdut

De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

„Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.

- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Traian Dorz - Pot să văd cum altul are

Duhuri slujitoare

Meditaţie la Apostolul din Duminica a II-a  Postului Mare – a Sf. Grigorie Palama

Câtă vreme noi nu-L cunoaştem pe Domnul, fiind oameni lumeşti, suntem străini şi de cunoaşterea Sfintelor Scripturi, care sunt descoperirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Atâta vreme noi suntem ca nişte orbi. Umblăm cu ochii închişi. Nu ştim unde mergem şi nu vedem ce ne aşteaptă. Nici trupeşte, nici sufleteşte. Nici acum, nici mai târziu. Nici în viaţă, nici în moarte.

Ci numai când omul ascultă glasul Domnului şi vine la Hristos, atunci i se deschid ochii, i se desfundă urechile şi i se luminează mintea şi inima. Pentru că omul abia atunci primeşte naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt.

Acest om nou este omul duhovnicesc, de o fire duhovnicească, cu o pricepere şi o însuşire care îl fac în stare să înţeleagă şi să vadă lumea duhovnicească şi veşnică. Adică acele realităţi pe care omul firesc nu le vede, dar care sunt singurele realităţi cu adevărat însemnate şi eterne.

Traian Dorz - "Tineretul este viitorul"

 din "Cărarea tinereții curate", cap 1 

Autor: Traian Dorz 

Producător: Oastea Domnului 

 Prezentarea cărții: 

Astazi tineretul a devenit una dintre cele mai arzatoare probleme pentru toate popoarele lumii. Caile primejdioase pe care a apucat tineretul ii umplu de ingrijorare pe toti cei care au grija si raspunderea popoarelor lor. Se cauta pretutindeni caile cele mai potrivite pentru indreptarea lucrurilor, pentru salvarea situatiei, pentru impiedicarea prabusirii. Noi, ca unii care ne iubim din tot sufletul copiii, dorim mantuirea lor si vrem sa luam parte la lupta pentru salvarea lor si ascultarea de Hristos.

Traian Dorz - Tot drumul meu până la Tine

Dacă e duminică, e rugăciune...,,Dă-mi putere să iert şi să iubesc! "

,,Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi aduce ziua care începe.

Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale. În fiecare ceas al acestei zile povăţuieşte-mă 

în toate şi ajută-mă. Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate 

este voia Ta cea sfântă. În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis 

de sus de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toţi semenii mei, să nu tulbur 

şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă, te rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin!" ( Rugăciunea stareţilor de la Optina )

Traian Dorz - Ce-ţi voi spune, oare, Ţie?

Toţi eroii noştri

28 Februarie, aniversarea a 229 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

de Traian Dorz

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

Vă rog din suflet citiţi Biblia

Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi "Tatăl nostru". Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.

Spre Tine strig

Doamne,
cât de multe toamne
şi câţi ani amari trecură
şi-un copil pe căi străine
rătăceşte fără Tine.
Îl tot chemi, dar el nu vine,
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
şi-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
– Întoarce-te, copil pierdut!

Fiul cel pierdut este pus în faţa noastră ca o pildă despre adevărata întoarcere la Dumnezeu.

Fiul cel întors a fost primit cu toată dragostea şi ier­tarea tatălui său. A fost primit cu zgomot mare de ospăţ şi bucurie. Dar, după această primire zgomotoasă, fiul putea cu tot dreptul să se întrebe îngândurat: „Oare nu cumva această bucurie este numai un foc trecător?… Oare ce va zice tata după ce i se va potoli bucuria?… Poate mă va mustra… Ba, poate mă va şi pedepsi…”

– Tată dragă, spune-mi ce va fi cu mine?… Ce va fi cu trecutul meu?… Ce va fi cu viitorul meu?…

– Scumpul meu copil, va fi răspuns tatăl, ce a fost cu tine, tata a uitat… Tata a tras dungă peste toate… Tu eşti iarăşi copilul meu cel scump, tu ai dragostea şi iertarea mea statornică… Tata te-a îmbrăcat cu haina uitării trecutului tău, ţi-a dat în picioare încălţăminte de fiu, iar în deget ţi-a dat inel ce întăreşte din nou legătura dintre mine şi tine.

Fiul cel întors avea, aşadar, o siguranţă deplină despre iertarea şi înfierea sa.

De ce nu eşti cinstit?

De ce nu eşti cinstit, – de ce
n-ai da cu da şi nu cu nu,
de ce spui tu, când altul e,
de ce spui altul, când eşti tu!

De ce nu zici cum şi gândești
sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
de ce faci da, când nu – grăieşti,
de ce faci nu, când tu spui da!

Nelegiuit e-n veci acel
ce face da, când zice nu,
acesta-i un satanic fel
– vezi, nu cumva să-l ai şi tu!

Masca, fard si falsitate - Mitropolit Bartolomeu Anania

Apa cuvantului biblic

"Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.

Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată."(Isaia 55, 1)

"În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
"Nu numai cu pâine va trăi omul" - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.

Lacrimi - stropi de-amar...

( 9 iunie - 2008...când prea-marile dureri ale celor din jur ni le împropriem şi când ne copleşeşte neputinţa de a oferi ceva alinător...)

Am strâns, în palmele căuş, strop cu strop de-amar,
Chircindu-mi neputinţa în taina unei şoapte...
Şi-am vrut să-mprăştii-amarul dincolo de hotar,
Să nu mai fie lacrimi, să nu mai fie noapte.

Dar, Doamne, stropii-aceştia au îngheţat în vers,
Şi vin 'naintea Ta cu sloiuri de durere...
Mi-ngreunează ruga şi paşii-îngheaţă-n mers,
Şi tot lăuntrul meu se-nchide în tăcere...

O, Tată!...mi-e mult prea frig...mi-ngheaţă şi iubirea...
Dă-mi Haina Ta pe umeri să-mi încălzesc poemul.
Dezgheaţă-mi cu iubire şi versul şi simţirea,
Şi pune miere-n ele ca să-ndulcesc pelinul...

O, Doamne sfinte, te mai rog cu ruga mea de ger,
Să nu mai fie nimeni ce-amarul greu să-l guste!...
Mi-e teamă, Tată, să mă rog...doar asta-aş vrea să-Ţi cer,
Să nu mai fie-amarul!... Nici versurile triste!...

Mă iartă, Domnul meu... sau bine-mă-cuvântă,
C-am strâns în palme plânsul semenului meu,
Şi l-am turnat în suflet ca pe-o comoară sfântă,
Scăldându-l în nectarul din Tine, Dumnezeu!

de Leonte Mariana

Despre credinţa femeii cananeence

„Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicând: «Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se îndrăceşte»“.

Evanghelistul Marcu spune că Iisus a intrat într-o casă, dar n-a putut să rămână tăinuit.

– Dar pentru ce S-a dus Iisus în părţile acelea?

– După ce Hristos a desfiinţat porunca Vechiului Testament cu privire la mâncăruri, mergând pe aceeaşi cale, a deschis şi neamurilor uşa. Aşa şi Petru a fost trimis la Corneliu sutaşul, după ce mai întâi primise porunca de a desfiinţa legea cu privire la mâncăruri.