În data de 11 ianuarie 2025, la Sala
Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, după evenimentul deosebit
dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a
UZPR, în parteneriat cu C.J. Timiș, Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de
Vest” Timișoara și MNADOR Timișoara, a fost și o parte de socializare. În
această a doua parte a evenimentului am întâlnit un deosebit. A fost o
întâlnire destul de emoționantă, deaorece era întradevăr omul pe care mi-l
imaginasem. Un om plin de viață, zâmbitor și cu mult curaj, un orator
desăvârșit. Am primit din partea dumnealui o carte. Cartea se numește: ”
Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! ” Vol. I : Concursul ”Acrostih și Poezie –
din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), Coordonator Vasile Bele, Editura
Armonii Cuturale,2024.
Această carte este rezultatul unui concurs de poezie și acrostih intitulat ”Acrostih și Poezie – din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), care reunește lucrări din diverse unghiuri ale creativității literare. Vasile Bele, în calitate de coordonator, oferă cititorilor o selecție diversificată de scrieri frumoase, unde personajele sunt chiar poeții care au participat la acest concurs. "Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!" este o lucrare care te face să simți emoția întâlnirii cu oameni pasionați de literatură.
