Se afișează postările cu eticheta Costel Rotaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Costel Rotaru. Afișați toate postările

miercuri, 28 decembrie 2022

Calmante? Sau tratament?


 Nu demult timp, m-am dus la farmacie să-mi dea ceva împotriva cârceilor cu care aveam „o răfuială” mai veche. Farmacista mi-a recomandat un medicament, care zicea că este cel mai bun… Cu mare încredere, l-am cumpărat. Seara, am luat o doză dublă, să acţioneze mai repede. Dar n-apucai bine s-adorm, şi începui din nou „răfuiala” cu cârceii, până spre ziuă. A doua seară, la fel… În dimineaţa următoare, supărat că nu se adeverise ce îmi spuse farmacista, mă duc din nou la ea să-i „cer socoteală”. Ajuns la farmacie, zic către o doamnă farmacistă pe care o găsisem de serviciu:

– Doamnă, am luat de la farmacia asta nişte medicamente «Anticârcel», pe care mi le-a recomandat colega dumneavoastră că sunt cele mai bune împotriva cârceilor, însă eu nu cunosc nimic…

– Dar de cât timp luaţi tratamentul? Întrebă farmacista.

– De-alaltăieri…

– Domnule, zise doamna zâmbind, dar medicamentele astea nu sunt nişte calmante pe care le iei acum şi, peste-o jumătate de oră, te lasă durerea. Acesta este un tratament de durată mai lungă care înlătură cauza, nu efectul; care vindecă boala, nu doar o ameliorează pe moment. Dacă veţi continua să luaţi un timp mai îndelung, o să începeţi, cu siguranţă, să cunoaşteţi o îmbunătăţire…

marți, 27 noiembrie 2018

FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.