Când viața se clatină într-o clipă…

 

Duminică 31 august, noaptea, estul Afganistanului a fost zguduit de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 6,0 grade. Bilanțul este cutremurător: peste 1.400 de morți și peste 3.100 de răniți. Sate întregi au fost puse la pământ în provinciile Nangarhar, Kunar și Laghman. Casele, amintirile și speranțele oamenilor s-au transformat în ruine.

            „Nu s-au oprit căutările”, spun autoritățile. Salvatorii și localnicii sapă cu mâinile goale printre dărâmături, sperând să mai găsească suflete vii. În spitalele din Jalalabad, sute de pacienți se luptă pentru viață, cu răni la cap, spate, abdomen și picioare. ONU avertizează că sute de mii de persoane ar putea fi afectate, într-o țară unde oricum 85% din populație trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi.

            Imaginile sunt greu de privit. Oameni rămași fără nimic. Părinți care își caută copiii. Comunități întregi puse la pământ.

            Și atunci, aici, departe de tragedie, apare întrebarea: noi ce facem cu viața noastră de azi?

Biserica - cloșca grijulie a puișorilor ei

 

Un exemplu grăitor în acest sens este Școala de Vară de la Catedrala Eroilor Hunedoara, desfășurată între 25–29 august 2025, unde peste 50 de copii și adolescenți au descoperit, zi de zi, ce înseamnă să fii aproape de Biserică.

 

       

    Luni, 25 august, școala a început cu un moment de rugăciune - Te Deum-ul de deschidere -, așezând întreaga săptămână sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Ziua a continuat cu o excursie de suflet la Biserica Strei, la Biserica Densuș și la situl arheologic Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unde copiii au simțit că „românii s-au născut creștini”.

 

       

Părintele Iosif Trifa: ”eu am rămas pe lângă dulcea limbă vorbită de moşii şi strămoşii mei”

 La vechiul gimnaziu românesc din Beiuş, care era unul dintre cele mai însemnate din Ardeal, pe vremea aceea, tânărul Iosif era printre cei mai buni la învăţătură. La inspecţii sau întreceri, el era adesea cel care salva situaţia clasei sale şi, uneori, chiar a şcolii.

Sentimentele lui patriotice, căldura inimii şi ascuţimea minţii sale l-au făcut curând iubit şi preţuit tuturor, ajungând a fi considerat ca un fel de purtător de steag între colegii săi.

Din vremea de atunci, se păstrează un document care este de o mare însemnătate în a întări ceea ce am spus şi vom mai spune aici cu privire la acest mare suflet al neamului nostru şi al credinţei noastre. E vorba despre un document publicat în revista «Spre Lumină», din Iaşi, în anul 1906, şi care era o scrisoare adresată de „studentul” Iosif Trifa, din clasa a VII-a a gimnaziului din Beiuş (Belenyes), la 1 martie 1906, ca din partea ultimei clase a şcolii româneşti din această parte a Ardealului subjugat de stăpânirea maghiară – către un alt student din ultima clasă a unei astfel de şcoli din Moldova, elevul Leon George (fost mai târziu ministru la Bucureşti), dar atunci elev, în clasa a VII-a, al Liceului Naţional din Iaşi.

Cineva, scriind mult mai târziu despre aceasta, spunea următoarele:

„...E o scrisoare istorică. Ea se produce în anul şi în luna în care la Teatrul Naţional din Bucureşti se dădea «lupta pentru limba românească», de către tineretul naţionalist, sub flacăra entuziasmului creator al D-lui Iorga. Scrisoarea aceasta poartă o pecete de mare valoare documentară pentru acela care era să fie «chemat» de la Vidra pentru marile rosturi ale unei mişcări unice în istoria Bisericii româneşti. Cititorii vor aprecia, după acest document al unui şcolar, dacă el a fost, cum s-a spus în «Lumina satelor», «creaţia» cuiva de acolo, sau a fost cu mult înainte «creat» pentru rosturile naţionale şi duhovniceşti ale frumoasei mişcări, «Oastea Domnului».

O aniversare de suflet: Ziua Limbii Române la Timișoara

 

Sâmbătă, 30 august 2025, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a găzduit un eveniment special, organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, (UZPR), în parteneriat cu Asociatia Miscarea Nationala Pentru Apararea Drepturilor Omului (minador Timisoara Oras Martir) din judetul Timis 

 

Un elogiu adus limbii române și lui Eminescu

 

Evenimentul, intitulat „Sărbătoarea Națională - Ziua Limbii Române”, a fost dedicat spiritului românesc și limbii noastre materne. În centrul manifestării s-a aflat dezbaterea „Eminescu, un vis în așteptare”, susținută de poetul și jurnalistul Dumitru Buțoi, membru UZPR, care și-a lansat volumul cu același titlu, recent apărut la editura Waldpres Timișoara.

 

Atmosfera a fost completată de recitaluri de poezie, momente muzicale și dialoguri despre limba română, susținute de poeți, scriitori, jurnaliști și oameni din diverse domenii de activitate, iubitori de cultură și artă, veniți din Petroșani, Deva, Simeria, Bocșa, Caransebeș, Reșița, Oravița, Bozovici, Lugoj și Timișoara.

 

Așa cum spunea poetul  Alexei Mateevici:

 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre. …

Limba Română - pod între inimi și lumi îndepărtate

Ziua Limbii Române o sărbătoare între sărbători.

În această după-amiază deosebită, petrecută printre oameni de cultură - scriitori, poeți, artiști plastici, profesori și iubitori de carte,  am simțit din plin că limba română nu este doar un instrument de comunicare, este și un spațiu de întâlnire sufletească. Între paginile cărților din Sala de Lectură și între vocile celor care au rostit versuri ori gânduri, s-a țesut un fir nevăzut, dar trainic, al identității noastre.

Această zi, sărbătorită oficial în România din 2013, dar care în Republica Moldova are rădăcini adânci încă din 1989, a fost mereu mai mult decât un act simbolic. Ea reamintește curajul unei generații care, prin Marea Adunare Națională de la Chișinău, a cerut dreptul de a scrie și vorbi românește, de a nu uita alfabetul și de a-și afirma identitatea. „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte”, spunea Nichita Stănescu, iar această afirmație rămâne un adevăr pe care fiecare 31 august ni-l aduce aminte.

Scrisul ca misiune: recunoștință și angajament

De la primele articole pe blog și în presa religioasă, până la legitimația de jurnalist profesionist, un parcurs trăit cu emoție, credință și recunoștință.

Vineri, 26 septembrie 2008, publicam primul meu articol pe blogul personal „De vorbă cu mine – Jurnal de zbor (dor)”. Se intitula „Două vieți pentru un suflet” și era o mărturie despre recunoștința mea pentru faptul că am fost iubit de două ori: de mama mea pământească și de Dumnezeu. Scriam atunci despre dragostea jertfelnică a mamei mele, care și-a pus viața pentru copilul ei.

Au trecut ani de atunci, dar nu am uitat acea mărturisire. Astăzi, când trăiesc bucuria de a fi atestat ca ziarist profesionist și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - filiala Europress, privesc legitimația și Hrisovul ce atestă această calitate cu lacrimi în ochi. Sunt lacrimi de recunoștință – mai întâi pentru mama mea, Elena, care a privit profetic peste ani și m-a lăsat în grija lui Dumnezeu. De multe ori am simțit că Dumnezeu i-a dat voie să se coboare din cer lângă perna mea, să-mi aline plânsul, să-mi liniștească visele și să-mi încurajeze visurile.

Filă de jurnal - În țara poveștilor Maramureșene cu Air Tour Travel

Ultima zi a circuitului ne găsește cu sufletul plin și plămânii curați, după ce am respirat aerul pur al munților ce ascund Cascada Cailor. Ne îndreptăm spre casa memorială a lui Liviu Rebreanu, iar în acest moment de răgaz, simt nevoia să depăn amintiri și să aștern pe hârtie frumusețea unei experiențe care a fost mai mult decât o simplă vacanță.

Circuitul propus de agenția Air Tor Travel ne-a purtat printr-un colț de țară unde timpul pare că s-a oprit în loc. Maramureșul nu este doar o destinație turistică, este și o frumoasă lecție de viață, o incursiune în simplitatea și spiritualitatea unui popor care și-a păstrat cu sfințenie tradițiile. De la porțile sculptate în lemn până la cămeșa de sărbătoare, fiecare obiect respiră istorie și suflet.

Din cenușă, spre cer - credința care nu arde

În ziua de Florii a anului 2023, când creștinii își deschideau inimile spre lumina Învierii, flăcările au cuprins biserica de lemn din Borșa Complex, mistuind nu doar un lăcaș de cult, ci și o parte din sufletul comunității. Dar ceea ce focul nu a putut distruge a fost dragostea maramureșenilor pentru Dumnezeu.  

Într-un timp uimitor de scurt, oamenii locului au reconstruit din temelii biserica, ca o mărturie vie a unei credințe care nu se clatină. Cu mâinile lor, cu lacrimi și rugăciuni, au ridicat din nou turnul ce străpunge cerul, acoperit cu șindrilă, încheiat cu cozi de rândunică.

Această renaștere nu este doar o lucrare arhitecturală,  este o lecție adevărată despre ce înseamnă să iubești cu adevărat pe Dumnezeu.

Maramureșenii au arătat că biserica nu este doar lemn și piatră, ea este inima unei comunități. Când inima arde de iubire pentru Dumnezeu, nimic nu o poate opri.  

Această poveste este o chemare pentru fiecare dintre noi: să fim biserici vii, să nu lăsăm flăcările lumii să ne stingă credința, dimpotrivă, să o aprindem mai tare, mai curat, mai aproape de cer.

Legenda spune că odată un băiat vroia să obţină iubirea unei fate...

Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti a fost infiinţat în anul 2001, într-o casă veche din 1722, construită din piatră, lemn şi chirpici – fiind una dintre cele mai vechi case din Dragomireşti. Casa a aparţinut Ilenei Chis care şi-a exprimat dorinţa ca după moartea ei casa să fie transformată în muzeu.

Pe urmele Fericiților noștri înaintași

Există locuri unde timpul nu mai curge, se adună în straturi de suferință și demnitate. Un astfel de loc este Închisoarea de la Sighet, construită în 1897 de autoritățile austro-ungare, cu ocazia aniversării „primului mileniu maghiar”. Inițial o închisoare de drept comun, ea avea să devină, în deceniile ce au urmat, un epicentru al represiunii politice din România comunistă.

Filă de jurnal din Poiana Răchițelii

Pelerinajul meu prin Ținutul Pădurenilor, prilejuit de Festivalul Plăcintelor Pădurenești, m-a condus spre un loc de taină: bisericuța dintre brazi din Poiana Răchițelii, purtând hramurile Sfânta Parascheva și Schimbarea la Față.

Am avut aici bucuria negrăită să întâlnesc câteva icoane de o frumusețe nepământeană. În fața lor am simțit cum lucrează Dumnezeu, prin marea Sa bunătate și milostivire, aducând în suflet pace și lumină. Și mi-am adus aminte că, în fiecare rugăciune de sfințire a icoanelor, cerem ca Domnul să le dăruiască puterea și tăria facerii de minuni.

Biserica ridicată în 1864, din piatră trainică, nu este doar un monument istoric. Ea este o inimă vie a comunității: aici s-au binecuvântat începuturile muncilor câmpului, aici s-au trăit sărbători, nădejdi și chiar momente istorice ce au contribuit la Marea Unire. Străjuită de brazii seculari, bisericuța adună încă și astăzi satul laolaltă, ca un reper al credinței și al identității pădurenești.

Hramul care vindecă sufletul

 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Simeria-Biscaria - 15 august 2025

 
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, biserica din Simeria-Biscaria a îmbrăcat haine de lumină. Clopotul a început să bată devreme, iar cimitirul a prins viață în prezența credincioșilor veniți din toate părțile. În jurul bisericii mirosea a flori de toamnă timpurie și a tămâie, iar în suflete plutea o așteptare sfântă.

 
Ziua hramului a fost prilej nu doar de rugăciune, ci și de întâlnire, de îmbrățișare frățească și de redescoperire a puterii pe care o are Biserica atunci când stă unită în fața lui Dumnezeu. Un sobor 11 preoți, cu chipuri luminoase, a intrat în biserică, iar slujba Sfântului Maslu a început în dangăt de clopot și murmur de rugăciune.

Lira21 - 16 ani de literatură, prietenie și constelații de stele

 

Astăzi 15 august 2025, Cristina Ștefan, fondatoarea cenaclului Lira21, scrie cu emoție pe pagina cenaclului:

 

 „Au trecut 16 ani de la înființarea Lirei21. Ieri am achitat acest domeniu pentru încă un an. Îl păstrez pentru amintirile adunate, pentru literatura scrisă aici, pentru viitorul literar demonstrat deja al membrilor săi…”

 

Aceste cuvinte sunt mai mult decât o simplă constatare. Sunt o invitație sinceră la reîntoarcere, la recunoștință și la continuarea unei povești literare care a crescut generații de scriitori.

 

 Istoria Lirei21 - o școală blândă de poezie

În lumina rugăciunii - Prohodul Maicii Domnului la Simeria-Biscaria

Paștele verii - o seară de rugăciune și întâlnire cu cerul

În seara ajunului marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, cunoscută în popor și drept „Paștele verii”, biserica din Simeria-Biscaria s-a transformat într-un loc binecuvântat de întâlnire între cer și pământ. Într-o atmosferă de profundă evlavie, credincioșii s-au adunat pentru a participa la slujba Prohodului Maicii Domnului - o rânduială liturgică ce împletește durerea despărțirii cu nădejdea în viața veșnică.

Maica Domnului - pomenită în fiecare zi a anului bisericesc

Nu există slujbă ortodoxă în care Maica Domnului să nu fie cinstită prin rugăciuni și cântări. În fiecare zi a anului bisericesc, alături de Mântuitorul și de sfinți, Născătoarea de Dumnezeu este pomenită și invocată printr-o bogată imnologie - tropare, stihiri, canoane. Prohodul Maicii Domnului se numără printre cele mai emoționante imne, fiind un prilej de meditație asupra tainei morții și a vieții veșnice.

Invitație la sărbătoarea hramului

 Recunoștință și rădăcini

În ajunul sărbătorii hramului Bisericii Ortodoxe din Simeria-Biscaria, cu inimile pline de recunoștință, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, Cel care ne-a binecuvântat cu darul credinței, cu părinți duhovnicești și cu o comunitate unită în rugăciune și jertfă.

Mulțumire lui Dumnezeu

Hramul „Adormirea Maicii Domnului” este nu doar o zi de sărbătoare, ci o chemare la rugăciune, la comuniune și la recunoștință. Ne amintim că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, mijlocitoarea neamului omenesc și modelul suprem de ascultare și iubire față de Dumnezeu. În această zi, ne rugăm ca pacea, sănătatea și credința să ne însoțească pe drumul vieții.

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

Scris acum un veac ( 7, iulie 1925 ), acest text de mai jos rămâne un far aprins peste apele tulburi ale presei de azi. Dacă în mâinile noastre stă condeiul, în inima noastră stă alegerea: să fim cronicari ai lumii care putrezește sau făuritori ai lumii care se ridică. Este o chemare vie, care trece prin decenii, cerându-ne să scriem nu cu cerneală diluată, ci cu lumina adevărului. Și totuși, după o sută de ani, ne zbatem în aceleași slăbiciuni - iar singurul leac este curajul de a nu vinde niciodată adevărul pe mărunțișul senzaționalului. Citiți-l cu mintea deschisă și cu atenția trează: e posibil ca aceste rânduri vechi să vă zguduie mai tare decât multe articole de azi.

 Sorin Micuțiu / 11.08.2025

 «Ciudat!»… vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s’a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

 

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

 

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

9 august 2025 - Ziua internațională a iubitorilor de cărți

Nu este zi de sărbătoare în calendare, dar pentru cei ce își hrănesc sufletul din cuvântul scris, este o zi de luminare și recunoștință.

În această zi, ne întoarcem cu inimă smerită spre cărțile care ne-au fost călăuze în întuneric, care ne-au întărit credința și ne-au învățat să vedem dincolo de vălul lumii. Cărțile nu sunt doar izvor de cunoaștere, ci și punți către Dumnezeu, către înțelepciunea sfinților, către liniștea inimii.

„Povețe în rime” - o carte cu tâlc și zâmbet

Citesc cu bucurie vestea că, pe 6 august 2025, a ieșit de la tipar volumul „Povețe în rime”, prima antologie de fabule semnată de Marioara Ardelean, scriitoare pentru copii cu suflet tânăr și condei jucăuș. Apărută la Editura StudIS din Iași, cartea cuprinde 214 pagini ilustrate color, menite să încânte imaginația celor mici și să aducă un zâmbet și celor mari.

Unde - de Nina Cassian

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

Nina Cassian 

Pe lângă versuri adaug și un minunat sfat al poetei: "Nu pot sa dau nici un mesaj decat: traiti! iubiti-va! fiti onesti! nici nu stiti ce garantie e onestitatea pentru viitor!"

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut la Galaţi, la 27.11.1924 și a trecut la cele veșnice la 15.04.2014, la New York, avea 89 de ani

Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

 Acest mare stareţ (n.n. Cuviosul Irodion de la Lainici) se învrednicise şi de darul mai înainte-vederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar Cuviosul i-a răspuns:
— Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
— Ba nu, părinte – a zis femeia – , de la capra mea este.
— Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.

70 de ani de loialitate și o Românie în derută

Astăzi, România și-a luat rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte ales democratic după căderea regimului comunist. O zi de doliu național, funeralii de stat, onoruri militare - toate elementele care marchează un moment solemn în istoria unei națiuni. Și totuși, în mijlocul acestui cadru simbolic, absența fostului președinte Klaus Iohannis și a actualului președinte în exercițiu, Nicușor Dan, a fost un gest care nu poate trece neobservat.

Această lipsă nu este doar o alegere personală sau politică. Este un mesaj transmis întregii societăți, în special generațiilor tinere care privesc către liderii lor pentru repere morale și civice.

Ce învață tinerii din acest gest?

- Că valorile instituționale pot fi ignorate când devin incomode.

- Că evitarea e mai ușoară decât asumarea, chiar și în fața istoriei.

- Că respectul față de trecut e opțional, nu o datorie civică.

Prezența la un astfel de moment nu ar fi însemnat validarea tuturor deciziilor politice ale fostului președinte Ion Iliescu. Ar fi fost un act de respect față de istoria recentă, față de instituția prezidențială și față de poporul român care, indiferent de opinii, merită lideri care știu să fie demni în fața trecutului.

Literatura fără granițe: Doina Guriță, lansare de carte la Madrid

 

Eveniment literar de excepție: „ Lágrimas del Amanecer  / Lacrimile Răsăritului”,

volum semnat de poeta Doina Guriță, lansat la Madrid

 

           

            Pe data de 25 septembrie 2025, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Publică „Antonio Mingote” din Madrid, va avea loc un eveniment poetic și literar de înaltă ținută, organizat de Asociația Spaniolă a Prietenilor Poeziei (ASEAPO) și Uniunea Națională a Scriitorilor din Spania (UNEE).

            Invitatele de onoare ale serii sunt poetele Doina Guriță și Victoria Alonso, două voci importante ale literaturii spaniole și internaționale. Cu această ocazie, va fi lansat volumul de poezie „Lacrimile Răsăritului / Lágrimas del Amanecer”, semnat de Dr. Doina Guriță, în traducerea sensibilă și elegantă realizată de poeta și traducătoarea Violeta Andrei Stoicescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și Comisar-șef al M.N.A.D.O.R. Spania.

Notă de lectură - Călătorie în sufletul unei cărți semnate de Ileana Cornelia Neaga

 

Încă din primele rânduri ale volumului „Din veșnicii am împletit cununi - în grai și nu numai” publicat la editura pim, Iași 2023, autoarea nu se prezintă ca scriitor, ci ca om - un om care, după ani de gânduri acumulate, simte nevoia să aștearnă pe hârtie trăiri, amintiri și doruri. E ca un început spus în șoaptă, fără ambiție literară, dar cu sinceritate dezarmantă. Citind, ai impresia că porți o conversație cu cineva drag, care își deschide sufletul și îți încredințează gândurile.
 
Scrisul capătă forma unei „oaze de liniște”. Este un refugiu, o căutare de sine. Într-o frază, mi-a rămas imaginea „versurilor alandala” ce curg printre cafele și dimineți, în ritmul propriu al unei vieți trăite între dor și viața la țară.
 
Pe măsură ce cartea se desfășoară, atmosfera capătă contururi jucăușe și poetice. Vara este văzută ca o copilă năstrușnică sau o mireasă rușinoasă, cu mofturi și doruri, iar haiku-ul ce invită sufletul la naivitate e un moment de respiro și zâmbet:

Recenzie literară - Lacrimi de sticlă / Critique littéraire de Larmes de verre - de Doina Gurițā

Cuvânt înainte

Nu am învățat limba franceză când aș fi putut - și uneori, asta mă întristează. Mă gândesc la câte texte pline de poezie și emoție mi-au rămas și îmi rămân încă în afara înțelegerii. Dar vremurile s-au schimbat, iar aplicațiile de traducere au devenit mici miracole personale. Așadar, traducerea de față nu este a mea, ci a unei aplicații (Google Translate) care mi-a oferit acces la cuvintele unei scriitoare pe care o prețuiesc enorm.

Poate nu e perfect, dar e suficient cât să înțeleg, să simt, să mă bucur. Și e o formă de reconciliere între ce nu am învățat la timp și ceea ce pot înțelege acum - cu ajutorul tehnologiei, dar mai ales cu inima deschisă.

*  *  *

Lacrimi de sticlă

Lacrimi de sticlă (Lacrima de sticlă - titlul original, înainte de traducere) este al treilea volum de poezie al Doinei Gurițā. Tradus în limba franceză spre deliciul cititorilor de către Amalia Achard, acest volum se înscrie cu demnitate în linia marelui poet romantic român Mihai Eminescu, continuând o tradiție lirică intensă.

„De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o seară în care poezia a respirat prin oameni

 

Sâmbătă, 26 iulie 2025, în cadrul Zilelor Hunedoarei, Biblioteca Municipală Hunedoara a devenit un adevărat templu al cuvântului scris, găzduind evenimentul „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o întâlnire care a pus în lumină frumusețea poeziei, a memoriei culturale și a părtășiei sincere dintre autori și public.
 
Organizat de Primăria Municipiului Hunedoara și Biblioteca Municipală Hunedoara, cu sprijinul membrilor Cenaclului Literar și de Jurnalism „Victor Isac”, evenimentul a reunit un public elevat și un grup de scriitori valoroși, care au oferit, prin cuvintele lor, momente de meditație și emoție pură.
 
Gazda serii, doamna Lucia Tănase, a condus cu sensibilitate și dăruire această întâlnire, invitând la cuvânt poeți care au citit din creațiile proprii, au depănat amintiri și au vorbit despre contextul cultural contemporan, precum și despre parcursul cărților lor.
 
Printre aceștia s-au numărat: Paulina Popa, Victoria Stoian, Doina Brândușa Landen, Daniel Marin, Dumitru Tâlvescu, Constantin Grecu, Dumitru Tuhuț, Mihai Victor Afilom, Monica Mihaela Minescu, Micuțiu Sorin, Dumitru Dumitrescu, Ana Almășan Ciontea, Teodora Muntean, Gheorghe Stoica, Ioan Neamțu, Dorin Olariu și Gabriela Mureșan (invitată specială din Timișoara).
 
Nu a fost o seară ca oricare alta. Poezia a fost vie, vibrantă, a stârnit fiori și a născut imagini care rămân.

„Logodna poeziei” - o după-amiază de emoție, vers și cântec la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

 

Petroșani, 12 iulie 2025 - Într-o atmosferă caldă și emoționantă, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” a găzduit sâmbătă după-amiază un eveniment cu totul special: „Logodna poeziei”, o sărbătoare a cuvântului rostit cu suflet, un omagiu adus artei poetice și bucuriei de a împărtăși emoție prin vers.

Organizat cu multă dăruire de poeta Marioara Marian, alături de poetul Dorel Neamțu, evenimentul a adunat în jurul poeziei un public numeros și entuziast, precum și o serie de invitați de seamă: scriitoarea Zenovia Zamfir, poetele Ronja Broich și Mioara Ohîi, cantautorul Dan State, invitatul special Mihai Bodogan, precum și poetul Sorin Dumitrache.

Un moment aparte l-a oferit prezența doamnei Tibi Jana Coconet, alături de copiii talentați de la Asociația Culturală „Lirica” din Petroșani, dar și intervențiile inspirate ale membrilor grupului „Ioan Dan Bălan”: Tiberiu Vințan, Anca Ciolaca, Elisabeta Bogățan, Florentina Mitrică, Ianina Cupsan, Mariana Alexandru, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Adriana Bociat. Lor li s-au alăturat și Maria Sângerean, Gelu Dobrescu (Deva) și Dumitru Serg (Petroșani), conturând astfel o comunitate vie a poeziei, unită prin sensibilitate și talent.

Lumina care rămâne - o mărturie despre dragoste, pierdere și regăsire - inspirată de poemul „Din ochii tăi, nemurirea” de Doina Guriță

 

În poemul „Din ochii tăi, nemurirea”, scris de d-na Doina Guriță, cuvintele nu sunt doar versuri, ci punți fragile și eterne către o lume în care mama nu e doar cea care ne-a născut, ci și cea care ne-a învățat, tăcut, să fim. Poezia aceasta mi-a atins sufletul cu o blândețe dureroasă. Pentru mine, un copil care a cunoscut mama doar pentru o vreme scurtă, dar intensă, fiecare strofă a fost ca o reîntâlnire.

 

Această poezie nu mi-a vorbit despre absență, ci despre prezență. Despre cum ceea ce pare pierdut trăiește, de fapt, într-un colț tainic al ființei. Pentru cei ca mine, care n-am avut întreaga poveste lângă mamă, dar purtăm în noi rădăcina acelui început, versurile acestea sunt vindecare. Sunt lumină. Sunt răspuns la întrebările pe care sufletul le-a ținut în tăcere.

 

Mama mea a plecat devreme. Mi-a lăsat, însă, un an – un an de iubire care a prins rădăcini adânci și nu s-au mai smuls niciodată. Un an în care am fost ținut în brațe, mângâiat în tăcere, iubit în priviri. Un singur an. Dar acel an a fost rădăcina mea. În el s-a născut tot ce avea să rămână: dorul, iubirea, forța de a merge mai departe în lipsa unei prezențe fizice.

 

Poemul doamnei Guriță mi-a amintit că dragostea unei mame nu se măsoară în timp, ci în amprenta pe care o lasă în suflet. Iar în al meu, ea încă locuiește.

Nu este doar o poezie. Este o rugă. O regăsire.

 

„Mi-ai scris numele-n cer, cu privirea ta ninsă / Și-n piept îmi tresare al dragostei viu…”

„Din rădăcina timpului” – o lectură dincolo de timp

 

Volumul „Din rădăcina timpului” al poetei Nora Hruban nu este doar o colecție de poezii, ci un spațiu de meditație lirică, în care cititorul este invitat să se lase purtat de trecerea timpului și de trăirile sufletești. Versurile pătrund adânc în zonele tăcerii interioare, atingând cu sensibilitate temele universale ale existenței.

Poeziile explorează natura inevitabilă a timpului, rădăcina ființei și destinul care ne modelează gândurile. În poemul „Singur în timp”, autoarea surprinde relația dintre ființă și curgerea ireversibilă a timpului printr-un ton de profundă melancolie:

„E miraculosul cânt
Ce-și doarme somnul
Sub a veacului nescrisă piatră.”

În „În torent”, imaginea ființei ca parte integrantă dintr-un cosmos fluid este redată cu rafinament:

„O constelație strălucitoare de trupuri,
Un sediment spiritual

Pierdut într-un învolburat ocean.”

„Miraj cu maci” – poezia care te îmbrățișează

Într-o atmosferă plină de sensibilitate și emoție, Anca Ciolca și-a lansat noul volum de poezii, Miraj cu maci, într-un eveniment cultural de excepție. Lansarea a avut loc în după-amiaza zilei de 6 iunie 2025, la Sufrageria Aztek Caffe din Petroșani, jud. Hunedoara, reunind iubitori de literatură, poeți și admiratori ai versurilor sale.

Publicul prezent a avut ocazia să descopere universul poetic al Ancăi Ciolca, marcat de imagini delicate și metafore pline de profunzime. 

Un cântec de lumină la Petrila: Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a II-a

 

În după-amiaza de 30 mai 2025, orașul Petrila pulsa de viață în două ritmuri distincte. Afară, Zilele Orașului adunau mulțimile sub muzică, tarabe și forfotă de sărbătoare. Înăuntru, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt”, începând cu ora 16:30, se deschidea o altă poartă către suflet: Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a II-a. 

Printre îmbrățișări revederii și planuri de viitor șoptite, sala se umplea de oameni dragi, de chipuri cunoscute, de ochi în care licărea bucuria reîntâlnirii. Dincolo de agitația străzii, aici domnea o altă lume, pătrunsă de mireasma crinului alb ce trona pe scenă. Parfumul său pătrundea până în cele mai tăinuite colțuri ale sălii.

Festivalul a fost deschis de imnul său – „Mă veți iubi”, poezie semnată de Ioan Dan Bălan și transformată în cântec de Ileana Berchi, interpretată cu grație de grupul „Glasuri de Argint”.

„Nebunul din tarot” – un debut poetic promițător al Violetei Deminescu-Jurca

 

Într-un climat literar în continuă schimbare, în care granițele dintre genuri se estompează și vocea autentică devine tot mai greu de distins, debutul Violetei Deminescu-Jurca cu volumul „Nebunul din tarot” reprezintă o apariție promițătoare și binevenită. Lansată vineri, 23 mai 2025, la ora 17:00, la Restaurant Royal din Călan, cartea marchează nu doar intrarea în lumea editorială a unei autoare complexe, ci și confirmarea unei voci care îmbină sensibilitatea poetică cu o profundă înrădăcinare în spațiul cultural românesc.

 

Volumul „Nebunul din tarot” se distinge printr-o tematică profund simbolică și o viziune poetică curajoasă. Autoarea nu doar scrie, ci, după cum ea însăși sugerează, „joacă tarot cu viața”, asumându-și rolul Nebunului – cel care pășește fără teamă spre necunoscut, ghidat de curiozitate, instinct și o doză de nebunie creativă. În tarot, Nebunul este simbolul începuturilor, al libertății și spontaneității – iar această metaforă pare să reflecte fidel muza poetică a Violetei Deminescu-Jurca.

 

Coperta cărții – cu o grafică atent construită – susține această direcție: imagini ale tentației, ale meditației și ale destinului însoțesc vizual discursul liric, invitând cititorul într-un univers dens, în care cuvântul și imaginea creează o atmosferă fascinantă.

 

Din punctual meu de vedere, unul dintre cele mai reprezentative texte din volum este poezia „Încotro”, o construcție simbolică în care se împletesc teme biblice, existențiale și religioase. Poetul stă „lângă poartă” – un limen între lumi, stări și adevăruri – purtând în traistă „două mere strecurate de șarpe”, metaforă a tentației și a cunoașterii. Divinitatea este prezentă nu ca judecător, ci ca însoțitor tăcut, care oferă sprijin și sens: „na ia de aici mi-ai spus / să-ți țină de urât de cald de singurătate...” Iar cheia întregii existențe pare să stea în acel ultim imperativ: „Cântă mi-ai spus.”

 

Acesta pare a fi răspunsul la toate întrebările și îndoielile – arta, expresia, sunetul sunt salvarea în fața singurătății și a foamei, fie ea trupească sau sufletească. 

Această poezie se citește ca o spovedanie și o invitație la meditație. Versul devine aici rugăciune, cântec, mărturisire, dar și uneori un strigăt mut – al celui care, deși izgonit din Eden, găsește în poezie drumul de întoarcere spre sine.

 

Încotro

 

ședeam lângă poartă,

izgonit Doamne

în traistă

vreo două mere

strecurate de șarpe

poate ți-i va fi foame mi-a sssșoptit

știa că e ceva cale mai ales la întors

mă priveai îndurerat Doamne

cu milă cu dragoste

na ia de aici mi-ai spus

să-ți țină de urât de cald de singurătate

de cer de pământ de foame

cântă

mi-ai spus

 

 

„Nebunul din tarot” nu este doar un volum de debut, ci o promisiune literară.  Recomand cu încredere această carte tuturor celor care caută în poezie nu doar frumosul, ci și sensul. „Nebunul din tarot” nu se citește pe fugă. Se trăiește. Se ascultă. Se reia. Și, mai ales, se simte.

 

*  *  *

Violeta Deminescu-Jurca – profesor, interpret de muzică populară, realizator TV și poet

 

Născută în satul Sântămăria de Piatră, pe malul Streiului, Violeta Deminescu-Jurca este o personalitate complexă a culturii hunedorene: profesor în învățământul primar, solistă de muzică populară, realizator de emisiuni TV, culegătoare de folclor și poetă contemporană.

 

Este absolventă a Liceului Pedagogic din Deva, a Facultății de Psihologie și Pedagogie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și deține un master în Management și Dezvoltare Durabilă la Universitatea Politehnică din Timișoara. Activează ca dascăl la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan. Coordonează grupul folcloric „Ziene Sânziene”, prin care a format generații de tineri interpreți de folclor autentic.

 

Dragostea pentru muzica populară, moștenită din copilărie, a fost pusă în valoare prin creații proprii de texte și linii melodice specifice Văii Streiului. A compus cântece pentru nume cunoscute ale scenei populare, debutând ca interpretă la îndemnul realizatorului TV Adrian Oprea. A realizat emisiuni de succes precum „De dor, lume și de drag” și „Duminici violete”, iar prezența sa scenică a fost apreciată la festivaluri de prestigiu, inclusiv pe scena festivalului „Ana Munteanu”.

 

În paralel, Violeta Deminescu-Jurca este o culegătoare pasionată de folclor și obiecte de artă populară, dar și o poetă premiată, cu apariții în antologii naționale și internaționale. Poezia sa se remarcă printr-un lirism autentic, profund conectat la spiritualitatea românească. Este rudă, prin tată, cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu.

 

Artista îmbină harul pedagogic cu cel artistic, dăruind comunității nu doar cântec și poezie, ci și o viziune clară asupra valorilor tradiționale și a educației prin cultură.

*  *  *

 

În încheiere, nu putem decât să-i mulțumim Violetei Deminescu-Jurca pentru generozitatea cu care și-a împărtășit universul poetic și sufletesc. Lansarea volumului „Nebunul din tarot” nu a fost doar un eveniment literar, ci o întâlnire profundă cu o voce autentică, care reușește să transforme cuvântul în emoție și emoția în revelație. Ne rămâne să așteptăm cu interes următorii pași ai acestei călătorii poetice, convinși că „nebunia” frumoasă a creației sale va continua să inspire.

 

23.05.2025

Sorin Micuțiu

PS. mai multe fotografii aici: FB