Varujan Vosganian și Dublu autoportret: o lacrimă care nu vrea să cadă

În această seară am fost la lansarea celei mai recente cărți semnate de Varujan Vosganian, în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Salonului Hunedorean al Cărții, organizat de  Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un eveniment care, an de an, transformă orașul într-o cetate a literelor. Peste 90 de edituri din toată țara și-au adus comorile la Salle d’Or, în Deva Mall, creând o atmosferă de sărbătoare literară.

Dincolo de personalitatea complexă a autorului - economist, om politic și scriitor român de origine armeană, președinte al Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și, din 2024, președinte al Uniunii Scriitorilor din România - am văzut un om.

Un om care a vorbit despre memorie și vină, despre tăcere și mărturisire, despre acel „dublu autoportret” al fiecăruia dintre noi: cel de atunci și cel de acum. Cartea sa nu e doar o poveste despre Revoluția din 1989, este și o căutare a sensului, o întâlnire cu propria conștiință și o meditație asupra timpului care ne schimbă și totuși ne lasă aceiași.

Atmosfera din sală a fost una aparte - gravă, dar caldă, plină de emoție reținută. Aplauzele au venit lungi și sincere, ca o respirație comună a celor care au înțeles că nu asistă doar la o lansare de carte, ci la un act de mărturisire.

Și totuși, dincolo de toate cuvintele, imaginea care mi-a rămas e cea a doi ochi umezi și a unei lacrimi sfioase, care părea că nu vrea să cadă. În acea clipă, am simțit nu doar emoția autorului, ci și prețuirea tăcută pentru cei care au fost și nu mai sunt - pentru eroii Revoluției, pentru acele vieți care s-au stins prea devreme și despre care vorbim, poate, tot mai rar. În privirea lui era o durere amestecată cu recunoștință și o neputință blândă: aceea de a ști că memoria lor nu e pe cât de vie ar trebui să fie.

La final, am primit un autograf. Simplu, dar profund: „cu prietenie”. Cred în acele două cuvinte. În ele se adună tot ce rămâne după cuvinte - încrederea, respectul și umanitatea care au făcut ca, pentru o clipă, între autor și cititor să nu mai fie nicio distanță.

„Nu scriu doar despre mine, ci și despre felul în care fiecare dintre noi își construiește propria imagine în memoria altora. Un autoportret nu e niciodată singular”, a subliniat  dl. Vosganian.

Îi mulțumesc d-lui Varujan Vosganian pentru seara aceasta, pentru cuvintele care nu doar se citesc, dar mai ales se simt, și pentru emoția pe care a împărtășit-o cu o modestie rară întâlnită în societatea de astăzi. Pentru lacrima aceea sfioasă care spunea mai mult decât o mie de fraze, pentru curajul de a vorbi despre memorie și tăcere, despre durere și speranță.

Cu prietenie, am primit nu doar un autograf, am primit o amintire care va rămâne.

22.10.2025

Sorin Micuțiu

PS  Cronică de carte: Dublu autoportret de Varujan Vosganian