marți, 30 august 2011

Ramai la datorie !

Tineri ostaşi - Rămâi la datorie (mp3)

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului
 din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )


Rămâi la datorie, cu ochii înainte,
Oricât de aspru-i gerul, sau para de fierbinte;
Oricine-ar fi să plece,
Şi-oricât de greu să-ţi fie,
Rămâi la datorie, rămâi la datorie!
Hristos te-a pus acolo, şi El te cercetează,
în cea mai grea furtună, tu luptă şi veghează,
Orice te ameninţă
Sau orice te îmbie,
Rămâi la datorie, rămâi la datorie!
Nu ţine la viaţă mai mult ca la-nviere,
Nu-ţi vinde conştiinţa pe nici un fel de-avere,
Hristos te-a pus acolo
Şi cât poţi sta, El ştie;
Rămâi la datorie, rămâi la datorie!
Nimic să nu-ţi întreacă puterea de răbdare,
La timp sfârşi-va totul
în imn de sărbătoare,
Cununa Lui de slavă
Hristos ţi-o dă şi ţie,
Rămâi la datorie, rămâi la datorie!



de Traian Dorz

Niciun comentariu: