Adie Veşnicia prin aerul de vară,
În cimitir, sub munte, azi teii-au înflorit,
Tămâia lor îmi suie a vieţii grea povară
Din lutul deznădejdii în cerul mult dorit…
Cum licăre lumina pe lespezile grele!...
O leagănă frunzişul şi-o sapă lin în Semn,
A Raiului mireasmă ucide dans de iele
Pe crucile de piatră, pe crucile de lemn…
Răzbate din adâncuri un murmur de izvoare
Şi-un colcăit de larve, neadormit, flămând,
De frica morţii duhul mi-a învăţat să zboare
Cu-abia crescute aripi din umerii de gând…
Şi mă-nfăşoară teii-n suflarea lor de viaţă
Precum Fecioara Maică pe Pruncul Sfânt Iisus
L-a înfăşat în iesle şi până dimineaţă
I-a privegheat şi somnul şi Razele de Sus…
Ce dulce e tăcerea când teii dau în floare
Şi din Azur coboară, domol, un Porumbel!...
O ramură-mi aduce din Pomul Viu din Soare
Să-mi amintească iarăşi că-s ramură din El…
Cât inima de teii din cimitir mă doare
Mai am curaj şi vlagă să strig: „– Emanuel!“
joi, 30 iulie 2009
Slăvit să fie Domnul!
Poezie de Eugen Serea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu