1. Înaintea oricărei fapte şi a oricărui cuvânt sau gând, trebuie să meargă încredinţarea, convingerea noastră că această faptă şi cuvânt sau gând este necesar, folositor sau bun, după cum este scris: Fiecare să fie pe deplin încredinţat când alege ce să facă şi ce nu, ce să spună şi ce nu, ce să ţină şi ce nu (Rom. 14, 5).
Căci tot ce nu vine din încredinţare este păcat (Rom. 14, 23).
2. Dar şi încredinţarea aceasta vine de la Duhul Sfânt, pentru că este scris: El vă va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 26) şi El, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16, 13).
3. Dar Adevărul lucrează prin înţelepciunea care vine de Sus şi care este, întâi, curată, apoi, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire şi nefăţarnică, după cum este scris (Iacov 3, 17).
Şi numai aceste criterii ne pot încredinţa cu adevărat dacă o faptă, dacă un cuvânt, ori dacă un gând este de la Dumnezeu sau nu.
4. Există numai o singură încredinţare bună – şi aceasta este cea care vine din Duhul Adevărului, luminând înţelepciunea noastră asupra faptei, asupra cuvântului sau a gândului ce-l primim în noi şi vrem să le realizăm.
Tot ce nu vine din această încredinţare este păcat – sau duce la el!
5. Cel dintâi îndemn care vine în noi este prin gând. Dacă rămâne, – el se preface curând în cuvânt, apoi în faptă. De aceea, noi, pentru a ne încredinţa despre originea lui dacă este bun sau rău, dacă este de la Dumnezeu ori de la satana – trebuie să-l aducem îndată la lumina adevărului, la judecata înţelepciunii de sus.
6. Cel dintâi filtru al înţelepciunii este curăţia. Dacă orice gând îl trecem prin filtrul curăţiei şi nu se găseşte în el nimic necurat, atunci el este paşnic, neprovocator, nerăzboinic, nevătămător. Este cald, mângâietor şi prietenos. Este uşor de înduplecat, adică plin de îngăduinţă răbdătoare când i se aduce un argument chiar contrariu, este gata să-l asculte, să-l accepte, să-l urmeze, fără să se supere şi fără să se împotrivească.
7. Şi numai când gândul nostru a trecut cu bine prin aceste trei cerneri şi cercetări ale înţelepciunii de sus, abia atunci să-l lăsăm să se facă cuvânt, iar apoi faptă.
Atunci nici una din vorbele sau faptele noastre nu ne-ar condamna, ci ne-ar cinsti.
8. Când toţi ne-am face toate gândurile noastre roabe ascultării de Hristos în felul acesta, ce armonie şi colaborare sfântă ar fi în toată Lucrarea lui Dumnezeu! (2 Cor. 10, 5). Abia atunci cu toţi am avea aceeaşi încredinţare, iar aceasta ne-ar face să vorbim la fel, să umblăm la fel, să lucrăm la fel (1 Cor. 1, 10).
9. Şi totuşi între noi sunt atât de mari deosebiri, uneori chiar cu privire la încredinţările noastre cele mai biblice! Unul este încredinţat că un lucru nu este păcat, – pe când altul îl crede tocmai dimpotrivă. Şi amândoi se cred mincinoşi.
De unde vine atunci deosebirea aceasta care duce adesea la cele mai mari certuri şi dezbinări?
Din ispita îngâmfării vine orice deosebire, din lipsa unei ascultări, din lipsa înţelepciunii de Sus.
10. O înţelepciune curată, paşnică, blândă şi maleabilă nu va striga, nu va jigni şi nu va refuza o altă încredinţare, înainte de a-i dovedi cu blândeţe şi iubire greşeala. Iar de i se dovedeşte ei de către altul tot aşa că propria ei încredinţare este greşită, va face şi ea la rândul ei tot la fel, adică nu va striga, nu va jigni şi nu va refuza.
11. Fiul meu şi sufletul meu, dacă n-ai înţelepciunea aceasta şi dacă cu privire la un lucru sau la o învăţătură n-ai încă nici o încredinţare – ori ai una deosebită de a soţului tău, de a fratelui tău, de a adunării tale, nu te grăbi să jigneşti şi să judeci!
Cere înţelepciune de Sus, căci Dumnezeu ţi-o va da, după cum este scris tot acolo la Sf. Iacov 1, 5.
Şi apoi în lumina ei vei înţelege încredinţarea cea bună ori a ta, ori a lor. Şi cu bucurie vei putea ori renunţa, ori primi.
12. Când este o luptă de încredinţări, nu împinge niciodată lucrurile până la jignire, la ceartă, la ură... Acestea vin de la cel rău! Încearcă cu mijloacele înţelepciunii de sus să lămureşti pe cea bună. Dacă eşti ascultat, e bine. Dacă nu, taci înţelept şi depărtează-te înţelegător şi paşnic.
Mai bine să ne despărţim paşnic decât să trăim vrăjmaşi!
13. Viaţa asta este atât de scurtă pentru fiecare, drumul ei, atât de singuratic şi câmpul ei, atât de larg, încât este păcat să ne mai împovărăm şi noi unii pe alţii.
Ferice de cel care îi înţelege pe toţi, chiar dacă el nu-i înţeles de nimeni!
14. Ţine la încredinţarea ta bună şi fă numai din ea tot ce faci. Dar când ţi se dovedeşte contrariul cu sfântul argument al Adevărului Dumnezeiesc – nu te împotrivi să ţi-o ajustezi după el.
15. Nici unul dintre noi, luat în parte, nu suntem desăvârşiţi în toate – ci toţi putem greşi în multe feluri – spune Cuvântul Sfânt (Iacov 3, 2).
Ci numai luaţi împreună cu toţii putem fi scutiţi de multe greşeli.
16. Avem nevoie fiecare dintre noi de colaborarea frăţească, de ascultarea în Domnul şi de supunerea în dragoste a fiecăruia dintre noi de ceilalţi fraţi, de părerea lor, de încredinţările lor, de împreună-lucrarea cu ei.
Nici chiar cel ce se crede apostol nu este scutit de această sfântă şi mare poruncă, trebuinţă şi datorie (Luca 22, 26).
17. Chiar sfântul şi marele apostol Pavel spune că s-a suit la Ierusalim din nou ca să-şi supună aprobării fraţilor tot ce face şi lucrează, pentru ca nu cumva să alerge ori să fi alergat în zadar (Gal. 2, 2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu