Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuşi....un citat de un autor neconoscut...
Parafrazând citatul de mai sus, am putea spune că iertând noi construim o punte pe care noi înşine vom merge din nou spre inima celuilalt semen, şi, mai mult, îi vom da şi acestuia prilejul să vină spre inima noastră...Vom merge şi unul şi altul înaintând , poate cu teamă, spre mijlocul acestei punţi, dar întâlnirea fericită va face să ningă peste noi petale divine presărate de Însăşi mâna Lui Iisus, fericit că am L-am imitat în iubire şi iertare.
Numai că ,,puntea" Lui a avut forma crucii punându-ne în legătură cu Cerul şi cu semenii...
Iertarea este o formă înaltă a iubirii...fără iertare iubirea este superficială...şi o iubire superficială nu mai e iubire...Iubirea din Dumnezeu e adâncă, ascunsă în cele mai tainice locuri ale inimii de unde nimeni şi nimic nu o poate distruge...Doar iubirea aceea iartă şi iubeşte mai mult, mai înalt, mai sfinţitor...Doar iubirea aceea ne eliberază şi îl eliberează pe cel întemniţat în neiertare...
Neiertarea atârnă bolovani grei de aripile sufletului, curmându-i zborul...
Iar iubirea şi iertarea sunt cele două aripi ale zborului nostru fericit către Cer...Să nu le nimicim!!!!...Nici în noi, nici în semenul nostru...
Doamne, cine sunt eu să spun aceste lucruri mari, când iubirea mea e mică...şi iertarea mea şi-a frânt zborul?!
O, creşte-mi iubirea în inima mea,
Iisuse, Iisuse, mereu Te-aş ruga:
îmi umple cu harul pe care-l aştept
şi ochii şi graiul şi inima-n piept.
O, creşte-mi iubirea, Iisuse iubit,
să fiu de-a' ei haruri deplin copleşit;
revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca rîul ce creşte de dă peste mal.
O, creşte-mi iubirea, iubite Iisus,
în starea şi locul în care m-ai pus.
Să port pretutindeni belşugu-i de har,
şi-a ei revărsare să n-aibă hotar.
O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,
chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;
să nu pot, Iisuse, trăi fără ea:
– o, creşte-mi iubirea în inima mea.
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu