Cum a bătut Ştefan cel Mare pe tătari

Pe când Ştefan Vodă era la Tighina în Basarabia, s-a iscat un război cu tătarii, în care Domnul Moldovei a fost înfrânt. După ce Vodă a trecut Prutul şi a intrat în Moldova, a mers prin pădure şi a înnoptat, dar văzând de departe o zare de lumina lângă biserica din Dobrăvăţ,  s-a dus acolo. Călugării dinăuntru au întrebat:

            -Cine este?

            Ştefan Vodă le-a răspuns:

            -Om pământean.

            Intrând în Biserică Ştefan Vodă, după o rugăciune, a adormit învăluit de umbrele întristării. În somn i s-a arătat Sfântul Gheorghe care l-a întrebat:

            -De ce eşti aşa de amărât Ştefane? Ia icoana mea şi porneşte spre Bahlui şi am să-ţi ajut să biruieşte pe tătari.

            Ştefan s-a sculat, şi împrospătat de o nelumească nădejde se rugă din toată inima lui Dumnezeu cerând ajutorul Sfântului Ghearghe, şi a doua zi, strângând oaste, a luat icoana Sfântului şi a mers la Frumoasa, unde întâlind pe tătarii care veneau către Iaşi, a început a lupta cu ei.

            Ştefan purtând icoana Sfântului a biruit pe vrăşmaşi şi i-a alungat dincolo de Nistru...Încetând bătălia tătarii au trimis soli la Ştefan zicându-i că nu el i-a biruit, ci un tânăr care este vrednic să fie împărat peste ambele oştiri.

            Atunci Ştefan a poruncit să iasă toată oastea din tabără să vadă care a fost acel ostaş care a purtat biruinţa, dar tătarii nu au recunoscut pe nimeni. Ştefan a deschis Biserica, iar solii au început a striga:

            -Acesta ne-a biruit pe noi, arătând spre icoana Sf Gheorghe.

            După aceea Ştefan a trimis icoana la Muntele Athos la mănăstirea Zagrafu unde se păstrează şi astăzi.

            

 Modul în care Dumnezeu a lucrat prin Voievod este uimitor şi orice minte întreagă nu poate să nu se plece în faţa unor astfel de minuni. Dar în minţile în care a invadat raţionalul şi logica rigidă, a fost izgonit simţul misterului, de aceea realitatea este percepută cel puţin distorsionat. Când omul se încrede numai în calculele sale, când rugăciunea vie nu mai este practicată, când credinţa devine un sentiment demodat, atunci apune şi tărâmul minunilor. Din acest spaţiu Dumnezeu pleacă, cu discreţia şi delicateţea Sa, fără să jicnească pe nimeni, iar necredincoşii şi raţionaliştii moderni vor să-şi facă din ideile lor un alt turn al lui Babel. Dar cine a spus că istoria nu se poate repeta...? 

Culegere şi prelucrare Vasilică Nica