marți, 2 noiembrie 2010

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Siluan Athonitul

Acest Siluan, cetăţean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din părinţi cucernici de pe pământul Rusiei în satul numit Şovsk, ţinând de Mitropolia Tambovului. S-a născut în anul al 1866-lea de la naşterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, şi din tinereţe a fost chemat la pocăinţă de Însăşi prealăudata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a părăsit grijile lumii şi întărindu-se la drum cu rugăciunile celui între sfinţi Părintele Ioan din Kronştadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupră-şi jugul cel monahicesc în Mânăstirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

Dăruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în puţină vreme nu numai a primit rugăciunea cea neîncetată în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Născătoare, dar şi negrăitei dumnezeieşti arătări în slavă a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserică a Sfântului Prooroc Ilie care se află în moara zisei mânăstiri.

Stingându-se însă primul har şi cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, şi de multe ori fiind părăsit de Dumnezeu şi dat ispitirilor vrăjmaşilor celor înţelegători, vreme de 15 ani urmând paşilor lui Hristos, “cereri şi rugăciuni către Cela ce putea să-l mântuiască pre dânsul din moarte, cu strigare tare şi cu lacrămi aducând” (Evr 5,7), învăţat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Dătătorului de Lege: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, pre carele păzind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen şi a celorlalţi preaslăviţi dascăli ai pustiei, a căror măsură şi ale căror dăruiri a atins, arătându-se un învăţător apostolicesc şi proorocesc, viu fiind şi dupre moarte.

Lăsat-a şi scrieri pline de har şi de Duhul Sfânt, pre care le-a făcut arătate ucenicul şi învăţăcelul lui, Stareţul Sofronie, întemeietorul şi arhimandritul celei din insula Britaniei mânăstiri a binecredincioşilor ortodocşi. Şi ce nevoie este aici de a înmulţi cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Căci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a şi a scris viaţa şi învăţătura aceluia pre larg şi cu de-amănuntul la începutul cărţilor dumnezeieştilor şi preadulcilor lui scrieri. Carea carte învaţă, precum este cu putinţă celor ce citesc să cunoască şi să vază, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, şi cum, păzind Poruncile cu scumpete, murind vieţii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2,20); carte, altfel de Dumnezeu insuflată, fiind scrisă cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei mulţi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2,5) “la cunoştinţa adevărului” (1 Tim 2,4) au venit, şi încă şi acuma vin. Căci a fost acest minunat bărbat “blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29), înflăcărat rugător către Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, şi un propovăduitor neasemuit al dragostei pentru vrăjmaşi, carea este întărirea cea mai neîndoielnică cu putinţă a venirii Duhului, cu adevărat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viaţă acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

"Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit, Tu, mai întâi."

"Cine a gustat Duhul Sfânt recunoaşte apoi harul după gust."

"Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea."

" Smerenia nu se învata dintr-o data. De aceea a zis Domnul: „Învatati de la Mine smerenia si blândetea” (Mt 11, 29). Ca sa înveti ai nevoie de timp. Unii au îmbatrânit în nevointe si totusi n-au învatat smerenia si nu pot întelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace si sufletul lor e mâhnit, si abatut."

"Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie. "

„Este cu neputinţă de tâlcuit felul cum ne iubeşte Domnul. Numai prin Duhul Sfânt poate fi cunoscută această iubire si atunci sufletul o simte într-un chip neînteles”.

"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui"

"Eu aş fi căzut sub greutatea păcatelor mele şi deja de mult timp aş fi fost în iad, dacă Domnul şi Maica Domnului nu se milostiveau spre mine... Eu aş fi deznădăjduit de mântuirea mea dacă Domnul nu mi-ar fi dat harul Sfântului Duh. Trebuie ca sufletul să se condamne pe sine însuşi, dar să nu deznădăjduiască de bunătatea şi dragostea dumnezeiască."

„Când sufletul a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristeţea nu se apropie de el, căci Duhul lui Dumnzeu îl umple de bucurie şi veselie”

"La început, când cineva începe să lucreze pentru Domnul, Domnul îi da harul Sau şi un zel aprins spre bine, şi totul îi apare atunci uşor şi plăcut. Iar când vede aceasta în el, în lipsa lui de experienţa îşi spune: ”Voi avea această râvnă toată viaţa mea.” Şi atunci începe să se înalţe mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare şi începe să-i judece; şi astfel pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu."

"De îndată ce sufletul se înalţă mai presus de fratele său, chiar în acea clipa îi vine un gând rău care nu-i place lui Dumnezeu. Dacă sufletul se smereşte, harul nu-l părăseşte. Dar dacă el nu se smereşte, se iveşte o uşoara ispita ca el să se smerească. Dacă iar nu se smereşte, atunci începe atacul necurăţiei. Dacă tot nu se smereşte, atunci cade într-un păcat oarecare. Şi daca nici atunci nu se smereşte, se iveşte o mare ispită şi el va săvârşi un păcat mare. Şi aşa ispita va deveni tot mai puternică până ce sufletul se va smeri; atunci ispita va pieri şi, dacă se smereşte adânc, va cunoaşte şi simţământul smerit al inimii şi pacea şi tot răul va pieri."

"Omul bun gândeşte: „Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi, de aceea, îi este milă de el. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor, şi harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi."

"Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simţi în tine zdrobire (de inimă) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însă nici nu te teme, ci smereşte-te şi lumina va pieri.

Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa întelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate întelege de unde anume vine vedenia.

Vrajmaşul dă sufletului o anumită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după aceasta se recunoaşte înşelarea"

„Tu zici: viaţa mea este plină de suferinţe. Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul însuş îţi va spune: smereşte-te şi vei vedea spre uimirea ta că încercările tale se vor preface în odihnă şi te vei întreba: de ce mă chinuiam şi mă întristam atât altădată? Acum eşti însă fericit pentru că te-ai smerit şi harul a venit. Acum chiar dacă ai fi singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi căci ai în suflet pacea despre care a zis Domnhul: „Pacea mea dau vouă(Ioan 14,27).”

“Duhul Lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu, aşa încât omul nu vrea să mai vatăme nici măcar o frunză verde dintr-un pom şi numai vrea să strivească nicio floare, nicio altă fiinţă. Astfel, Duhul Lui Dumnezeu ne învaţă iubirea pentru toate. Şi atunci sufletul suferă împreună cu fiece fiinţă, iubeşte chiar şi pe vrăjmaşi şi plânge”

"Nu ajungi la înviere decât prin moarte, la slavă prin umilinţă, la bucurie şi lumină numai prin suferinţă şi întuneric".

"Monah este cel ce se roagă pentru întreaga lume, monah este cel despărţit de toţi şi una cu toţi".

,,Iubirea nu e supusă timpului, puterea ei dăinuie pururea."

,,Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, e semn că iubeşte cu aceeaşi iubire pe toţi păcătoşii."

”Dar Dumnezeu nu este cunoascut decât prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândrie vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.”

”Dar dacă omul începe să murmure şi spune: Aceasta n-ar trebui să fie aşa... aceasta nu e bine, nu va avea niciodată pace în suflet.”

„Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujeşte preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă (îşi săvârşeşte slujirea sa), ar deveni un mare nevoitor (ascet), ca să nu întristeze cu nimic Duhul Sfânt care viază în el"

"Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu. Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu."

„Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocările şi se intristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decat primul început al smereniei. Cţnd sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea în gunoaie, în zdrenţe, ca Iov şi să vadă pe oameni, în Duhul Sfânt, strălucitori şi asemenea lui Hristos”.

,,Cel ce prin Duhul Sfânt rămâne aici pe pământ în iubirea lui Dumnezeu va fi şi acolo sus cu Domnul, căci iubirea nu poate să se topească."

"Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă faţă apelor, apoi se scufundă în adâncuri.
Aşa sunt înghiţite şi necazurile în inima celui smerit căci tăria Domnului e cu el."

"Lumea dăinuie mulţumită rugăciunii, dar când rugăciunea va slăbi, lumea va pieri."

"Dumnezeu- o iubire de care nu te poţi sătura"

,,Luminaţi prin Botez oamenii cred în Dumnezeu, dar sunt unii care şi cunosc pe Dumezeu. E bine să crezi în Dumnezeu, dar să cunoşti pe Dumnezeu, iată fericirea."

"Fericit sufletul care iubeşte pe fratele sau, căci fratele nostru este viaţa noastră."

"Nu înţelegem în deplinătatea ei iubirea Maicii Domnului, dar ştim acesta: cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului.
Cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa.
Cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea.
Cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa."

"Domnul ne iubește mult si ne dă să știm ceea ce se întâmplă în cer si cum trăiesc frații noștri care au fost înainte de noi si au bine-plăcut lui Dumnezeu prin smerenia si iubirea lor. Domnul a arătat raiul sfinților smeriți."

,,Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul Însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi."

" De ce te tângui, suflete al meu, şi versi lacrimi?
Ai uitat ce a făcut Domnul pentru tine, cel vrednic de toată osânda?
Nu n-am uitat ce nesfârşită iubire a revărsat asupra mea Domnul şi-mi aduc aminte de dulceaţa Duhului Sfant. Cunosc iubirea Domnului şi cât de dulce este El sufletului şi trupului.
De ce plângi, suflete al meu, dacă cunoşti pe Domnul tău şi negrăita Lui bunătate faţă de tine?
Ce mai vrei de la Stăpânul Care ţi-a arătat o asemenea iubire?
Sufletul meu doreşte să nu mai piardă nicicând harul Domnului, căci dulceaţa Lui atrage sufletul meu să iubească pe Ziditorul lui. "

Un comentariu:

Mariana spunea...

O încântare şi o mângâiere lecturarea acestor citate!

Le-am selectat pe acelea care m-au făcut să exclam cu ochii în lacrimi ,,Fii slăvit, Doamne!"

"Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit, Tu, mai întâi."

"Cine a gustat Duhul Sfânt recunoaşte apoi harul după gust."

"Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea."

„Este cu neputinţă de tâlcuit felul cum ne iubeşte Domnul. Numai prin Duhul Sfânt poate fi cunoscută această iubire si atunci sufletul o simte într-un chip neînteles”.

"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui"

,,Cel ce prin Duhul Sfânt rămâne aici pe pământ în iubirea lui Dumnezeu va fi şi acolo sus cu Domnul, căci iubirea nu poate să se topească."

"Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă faţă apelor, apoi se scufundă în adâncuri.
Aşa sunt înghiţite şi necazurile în inima celui smerit căci tăria Domnului e cu el."

"Lumea dăinuie mulţumită rugăciunii, dar când rugăciunea va slăbi, lumea va pieri."

"Dumnezeu- o iubire de care nu te poţi sătura"

"Fericit sufletul care iubeşte pe fratele sau, căci fratele nostru este viaţa noastră."

"Nu înţelegem în deplinătatea ei iubirea Maicii Domnului, dar ştim acesta: cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului.
Cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa.
Cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea.
Cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa."

Fii binecuvântat, Sorin!