marți, 14 aprilie 2009

ZBOR ÎNSIGURAT ?

Mariana spunea aici

O poezie-n dar! :)

( 14 aprile 2009 – neputând a zbura însingurat...)




ZBOR ÎNSINGURAT?

În roua dimineţii răsari atâţia sori,
Că nu mai ştii la care privirea să-ţi cobori!...
Priveşti cu bucurie spre-un strop mai singurel,
Şi afli cu mâhnire că plânge doru-n el.

El se născuse noaptea în visul prea frumos,
Când lacrima de înger îl plânse-n lume, jos...
Alăturea, în iarbă, stătea acum întins
Cu aripile frânte de visul ce s-a stins...

M-apropii cu sfială şi zborul îmi opresc
Să torn balsam pe rană , să vindec, să iubesc...
Dar tristul îngeraş mă-ndeamnă ca să zbor
Şi-n locul lui, Albastrul să-l cuceresc cu dor.

Aceasta i-e iubirea ce tainic mi-a vorbit.
Am ascultat îndemnul şi-n urmă i-am zâmbit,
Că nu puteam să zbor când el zăcea întins...
Am spus şoptit o rugă şi-apoi încet am plâns.

Cum voi putea eu oare să zbor însingurat
Lăsând durerea-n iarbă cu chipu-nrourat?!
Iubirea-mi porunceşte să stau încă un pic
Să-l învelesc cu aripi, spre Cer să îl ridic.

Şi dacă vindecarea prea greu va apărea,
Voi smulge-a mea aripă...Ce dacă va direa?!...
Abia atunci iubirea va semăna cu-a Lui,
Abia atunci zbura-vom pe-Aripa Cerului.

P.S. O, cât aş vrea să pot comenta aceste versuri în care ma regasesc in persoana celui învelit în arilpile tale. Fii binecuvântată Mariana!

3 comentarii:

Bejenaru Gabriela spunea...

este o minunatie aceasta poezie felicitari

Mariana spunea...

...nu-mi găsesc cuvintele să-ţi mulţumesc!...

Am scris poezia fiind profund pătrunsă de ceea ce spune fr. Traian Dorz în textul postat de tine ,,Înspăimântătoarea singurătate" :

,,Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin praful nedespărţirii de cealaltă este adevărata iubire."

,,Ţi-ai strâns aripile mari şi puternice şi Te-ai aşezat iarăşi resemnat şi milostiv lângă mine, cuprinzându-mi capul obosit la Pieptul Tău.

Ştergându-mi lacrimile neputincioase şi calde ce îmi şiroiau pe mâinile Tale, mi-ai zis:
- Nu mai plânge! Rămân şi Eu.

Nu pot să merg fără tine. Nicidecum nu pot să te las. Cu nici un chip nu pot să te părăsesc.

Te voi aştepta până vom putea merge iarăşi împreună.
Nu pot pleca singur. "

Mariana spunea...

Tocmai am găsit o poezie superbă care ,,îmi înţelege" taina scrisului meu...

,,Cand scriu...

Nicoleta Milea

Când scriu
Simt o prezenţă discretă,
Fascinantă, cuceritoare.

Şi nu-nţeleg
Cine şi-a uitat sufletul
În sălbatica miere a dorului.

Un copil îşi măna agale
Cuvintele spre casă
Lăsând în urma
Lumina primului răsărit.

Tot ascultând
Tăcerile profunde,
Mă trezesc cuvânt
În locul unde
Soarele-a apus!"