vineri, 17 aprilie 2009

Vinerea pătimirii




E Vinerea Pătimirii,
Altarul e în doliu adânc,
Iar Crucea răstignirii
E plină de flori triste.

Prohodul se cântă-n tropare,
Şi clopotul sună ecouri line
Chemând la-nchinare
Pe cei ce încă mai dorm.

Iadul şi-avântă cu îndârjire,
În ziua aceasta,
Întreaga-i oştire
De gânduri şi fapte mârşave.

Din înălţimii necuprinse,
Priveşte îndureratul Părinte
La candela inimilor stinse,
Ce nu s-au aprins
Nici măcar acum.

Răstignitul ne-aşteaptă
Şi-n cel din urmă ceas
Cu fruntea ridicată
Zicând: „Tată îi iartă!”

A iadului putere
Se stinge încet, încet...
Moartea a fost învinsă!
Printre lacrimi de durere
Se vorbeşte de-o Înviere...


P.S.
Urmatoarele "ecouri" au fost postate de Mariana la comentarii...
insa locul lor nu era acolo asa ca iata-le aici

Ecouri...în Vinerea Marii Iubiri...a Iubirii necondiţionate...

Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii...
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii...

Pe un loc înalt, cel mai înalt, Iubirea îşi desface braţele
pentru cea mai largă îmbrăţişare...
şi cea mai caldă...şi cea mai înlăcrimată!...
Îmbrăţişarea care schimbă vieţi...pe totdeauna...

Astăzi Cuvântul tace...doar câte o şoaptă de iubire se aude...,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"...
Astăzi Cuvântul tace...dar STRIGĂ IUBIREA RĂSTIGNITĂ...
strigă atât de puternic încât ecoul acesta răsună repetat în inimile golite de ,,eu"...pentru o umplere cu Hristos...

Astăzi vreau să învăţ să tac, pentru că vreau, Doamne, să vorbeşti Tu...doar Tu...doar Tu să foloseşti inima mea şi gura mea din clipa în care le vei înnoi după chipul Iubirii Tale Sfinte... pe totdeauna...

Fără Tine, cuvintele mele sunt slabe...şi goale...şi triste...

Doar ecoul Cuvintelor Tale vor mai răzbate lin, ca o adiere divină...de la o inimă la alta...inimi însetate de Lumină, mergând prin ,,noapte", căutând Lumina...urcând Calvarul împreună...aşteptând INVIEREA...

...şi dacă azi ar trebui să spun ceva, aş vrea să spun:
,,Te iubesc , Doamne, şi îţi mulţumesc! Te iubesc, soţul meu, şi copilul meu!...Te iubesc fratele meu şi sora mea!...Vă iubesc, prieteni ai mei!...Vă iubesc, vrăjmaşi ai mei, cu iubirea Lui...a mea e prea slabă...Vino , Doamne, în inima mea cu iubirea Ta sfântă!!!

Un comentariu:

Mariana spunea...

Versuri atât de potrivite cu ziua de azi!...Versuri care au un suspin adânc...Ai surprins perfect durerea tuturor; pe fiecare din altă perspectivă şi cu altă motivaţie: ,,Răstignitul", Părintele, Altarul, chiar şi Iadul...
Numai omul pare nepăsător, neatins de acest Unic eveniment ce ne dă tuturor şansa mântuirii.
Bucuria izbăvirii o arăţi în ultimul vers. Învierea preface toată întristarea în bucurie. Doar iadul ramâne veşnic în zbuciumul durerii că moartea a fost învinsă.

Felicitări, Sorin, pentru poezie! O aşteptam de mult. :)