ZBOR ÎNSIGURAT ?

Mariana spunea aici

O poezie-n dar! :)

( 14 aprile 2009 – neputând a zbura însingurat...)




ZBOR ÎNSINGURAT?

În roua dimineţii răsari atâţia sori,
Că nu mai ştii la care privirea să-ţi cobori!...
Priveşti cu bucurie spre-un strop mai singurel,
Şi afli cu mâhnire că plânge doru-n el.

El se născuse noaptea în visul prea frumos,
Când lacrima de înger îl plânse-n lume, jos...
Alăturea, în iarbă, stătea acum întins
Cu aripile frânte de visul ce s-a stins...

M-apropii cu sfială şi zborul îmi opresc
Să torn balsam pe rană , să vindec, să iubesc...
Dar tristul îngeraş mă-ndeamnă ca să zbor
Şi-n locul lui, Albastrul să-l cuceresc cu dor.

Aceasta i-e iubirea ce tainic mi-a vorbit.
Am ascultat îndemnul şi-n urmă i-am zâmbit,
Că nu puteam să zbor când el zăcea întins...
Am spus şoptit o rugă şi-apoi încet am plâns.

Cum voi putea eu oare să zbor însingurat
Lăsând durerea-n iarbă cu chipu-nrourat?!
Iubirea-mi porunceşte să stau încă un pic
Să-l învelesc cu aripi, spre Cer să îl ridic.

Şi dacă vindecarea prea greu va apărea,
Voi smulge-a mea aripă...Ce dacă va direa?!...
Abia atunci iubirea va semăna cu-a Lui,
Abia atunci zbura-vom pe-Aripa Cerului.

P.S. O, cât aş vrea să pot comenta aceste versuri în care ma regasesc in persoana celui învelit în arilpile tale. Fii binecuvântată Mariana!