Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi mulţumesc...
De prietenia Ta cu care îmi colorezi sufletul
Şi care nu se opreşte doar la vorbe şi gânduri
De roua dimineţii ce-mi face ochii strălucitori
Şi mă-ndeamnă să privesc spre cer în zori
Să îmbrăţişez smerit şi fericit tot universul
De unde-mi picură pe suflet dorul, versul
Îţi mulţumesc de tot ce-mi dai Tu mie
Mă iarta, iubirea-mi nu e cum aş vrea sa fie…
Aş vrea să-Ţi arăt cât de mult m-am schimbat,
Dar mă uit la mine, mai am atâtea de lăsat.
Tu, pentru mine, ai lăsat în ceruri nemurirea,
Mi-ai oferit în dar prietenia şi iubirea,
M-ai legănat pe braţele Tale
Şi sufletul mi-ai deschis în zeci de petale...
Uneori, când sufletul mi-e răvăşit de furtună,
Tu-mi eşti curcubeul ce alungă norii ce se adună
Şi mâna de prieten şi frate picurând ajutor
Peste chipu-mi de lut brazdat de lacrimi de dor.
Tu-mi eşti soarele ce mă-ncălzeşte-n lumină
Şoptindu-mi duios: „Orice durere iubind se alină!”
2 comentarii:
Colorata poezie si in acelasi timp frumoasa, dar raman la culoarea sufletului. Oare culoarea sufletului nostru cum e?
...Mi-am însuşit poezia asta silabă cu silabă...Nu ştiu de ce, dar o simt atât de specială! Te văd în faţa celei mai speciale fiinţe şoptindu-i aceste minunate cuvinte...
Se cuvine să fie în jur tăcere...
Pornind de la aceste versuri, m-am făcut mică de tot, şi am scris versurile următoare:
( 27 aprilie 2009 – în neputinţă şi teamă...dorind a dărui mai frumos, mai înalt, ma sfânt...)
Dor de Dor
De n-am să pot să-Ţi scriu, Iisus,
Un vers ţesut din dor şoptit,
Înalţă-mi zborul meu mai sus
Şă-Ţi simt iubirea de nespus
Şi să-nţeleg cât m-ai iubit.
De n-am să pot să-Ţi cânt în zori
O doină-n lacrimi de alint,
Iisus, sfinţeşte-mi tot ce simt
Şi scaldă-ai dragostei fiori
În licăriri de mărgărint.
De n-am să pot să Îţi şoptesc
Cuvântul cel de farmec plin,
Mă-nvaţă, Doamne, să iubesc
şi pune-n mine-un dor ceresc
să-mi ardă-n inimă deplin.
De n-am să ştiu să Te aştept
Cu candela de dor arzând,
Fă să-mi răsară-un soare-n piept,
Să strălucească înţelept
Întreaga zare luminând.
De n-am să pot să plâng de dor,
Simţindu-mi sufletul pustiu,
Adu al lacrimilor nor
Să-mi picure pe obrăjor
Stropi calzi din dorul cel mai viu.
Şi fii-mi, Doamne, Dorul meu,
Prieten drag şi Dumnezeu! Sorin, mulţumesc din suflet pentru mărgăritarele din adâncul sufletului tău!
Trimiteți un comentariu