Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
În iureşul existenţei, suntem adesea copleşiţi de ceea ce ni se întâmplă, fie că ne coboară în adâncurile mâhnirii, fie că ne înalţă pe culmi ameţitoare de bucurie...Adesea nu poţi spune nimic, deşi fiinţa întreagă e în clocot, în extaz! Alteori simţi o avalanşă de şoptiri ce răzbat prin ritmul inimii...Nu le poţi opri! Se rostesc singure...Îşi cer dreptul de a fi lăsate să-şi continuie zborul început în adâncul inimii.
Cuvintele de mai jos sunt încă în cel mai frumos zbor! Iar locul lor cel mai potrivit, unde ar fi fost dacă nu aici, în ,,Jurnal de zbor (dor)"?!...
( 10 aprilie 2009 - între agonie şi extaz...)
Extaz
Nu am crezut că vreodată îmi voi asculta inima cum tremură de bucurie, de recunoştinţă, de prea plinul ce dă să se reverse...
E ceva acolo în adânc, ceva ce îmi dilată pereţii inimii lărgind-o pentru a încăpea în ea întreg Universul...
Mi s-au încleştat obrajii de prea multă uimire! Mi-au încremenit buzele într-o tăcere a fericirii...
Doar dinspre gene simt coborând spre bărbia tremurândă lacrimi mai fierbinţi ca oricând...
Un geamăt răzbate din adâncul cel mai adânc: - Doamne! O, Doamne!...
Între agonie şi extaz nu a fost decât loc de o rugă spusă din inima iubirii gemene...
Un comentariu:
În iureşul existenţei, suntem adesea copleşiţi de ceea ce ni se întâmplă, fie că ne coboară în adâncurile mâhnirii, fie că ne înalţă pe culmi ameţitoare de bucurie...Adesea nu poţi spune nimic, deşi fiinţa întreagă e în clocot, în extaz! Alteori simţi o avalanşă de şoptiri ce răzbat prin ritmul inimii...Nu le poţi opri! Se rostesc singure...Îşi cer dreptul de a fi lăsate să-şi continuie zborul început în adâncul inimii.
Cuvintele de mai jos sunt încă în cel mai frumos zbor! Iar locul lor cel mai potrivit, unde ar fi fost dacă nu aici, în ,,Jurnal de zbor (dor)"?!...
( 10 aprilie 2009 - între agonie şi extaz...)
Extaz
Nu am crezut că vreodată
îmi voi asculta inima
cum tremură de bucurie,
de recunoştinţă,
de prea plinul ce dă să se reverse...
E ceva acolo în adânc,
ceva ce îmi dilată pereţii inimii
lărgind-o pentru a încăpea în ea
întreg Universul...
Mi s-au încleştat obrajii
de prea multă uimire!
Mi-au încremenit buzele
într-o tăcere a fericirii...
Doar dinspre gene simt
coborând spre bărbia tremurândă
lacrimi mai fierbinţi ca oricând...
Un geamăt răzbate din adâncul
cel mai adânc:
- Doamne! O, Doamne!...
Între agonie şi extaz
nu a fost decât loc de o rugă
spusă din inima iubirii gemene...
Mulţumesc! Mulţumesc!
Trimiteți un comentariu