Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină.
sâmbătă, 12 iulie 2014
Îndrăcitul din latura Gadarenilor
sâmbătă, 5 iulie 2014
Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?
Frământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?
Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre şi prea puţin de liniştile noastre. Uitaţi-vă cum căutăm să ne enervăm cu orice preţ. Ne sare muştarul din orice: s-a închis uşa prea repede, ăla a alergat pe lângă mine, ăla a strănutat, ăla nu mi-a zâmbit când am vrut eu sau mi-a zâmbit când nu am vrut.
Sigur că în momentul în care cauţi astfel de motive de mâhnire în raport cu viaţa ta cotidiană vor fi mult mai multe prilejurile de supărare şi de întristare decât cele de bucurie şi de împlinire. Ce vreau să vă spun este că, din nefericire pentru noi, încă nu reuşim sau reuşim prea rar să ne creştem într-atât în Hristos, încât Hristos să fie pacea noastră şi această pace să se transfere către ceilalţi. (...)
duminică, 22 iunie 2014
SINGUR
de Traian Dorz
În cartea lui a scris odată un pustnic înţelept aşa:
– Fug sufletele azi de rugă, singurătate şi tăcere
spre zgomot,
spre uşurătate,
spre-aglomeraţii şi păcat!
De-aceea ştiu puţini acuma ce binecuvântări ascunde
singurătatea liniştită,
ce bucurie – rugăciunea
şi ce seninătate-adâncă, ce profunzime e-n tăcere…
luni, 16 iunie 2014
Totul se poate repara în afară de moarte!
Nu contează ce ai pierdut în viaţă, ci ce ţi-a rămas. Mulţumeşte lui Dumnezeu, bucură-te şi mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus înapoi, sus pe cal! Desigur că e rău, fireşte că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte… Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii şi puncte de suspensie... Îţi asumi, îţi faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. Cine nu a greşit niciodată cu nimic?! Totul se poate repara în afară de moarte! O dată ce am murit s-a încheiat lucrarea. Până atunci orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-găsi în altă parte, numai să ai puterea şi mintea să vezi unde îţi creşte în altă parte, să găseşti noi poteci...
duminică, 15 iunie 2014
NU TĂIAȚI DIN CRUCE
„Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14:27).
„Ce bine e Crucea întreagă s-o porți! „… El, din lume, ne-a așteaptă la fel, cu Crucea întreagă să mergem spre El…” (de poetul creștin, Costache Ioanid).
Cu adevărat, ne vestește Mântuitorul Iisus Hristos, că cine nu-și poartă crucea lui și nu-L urmează pe El nu poate fii ucenicul Lui. Iar în altă Scriptură zice: „Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). Ambele Scripturi revelează salvarea omului prin urmarea lui Hristos cu purtarea Crucii, despre care Mântuitorul ne-a prevenit când a zis: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuriveţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33). Îndrăznirea purtătorului de Cruce în necazurile și suferințele lui, trebuie să constea în credința că, Iisus din biruința Lui dă și fiecărui purtător de Cruce biruința, precum i-a dat omului și învierea din moartea păcatelor din Învierea Lui.
vineri, 23 mai 2014
TRAIAN DORZ - PRIMII PAŞI SPRE LUMINĂ
Astăzi, când din nou, Iisuse, mă întorc din căi de jale
şi văd iarăşi copilaşii împrejurul ieslei Tale,
îl întreb pe copilaşul care-Ţi stă la căpătâie:
– Cum te cheamă?
El îmi spune:
– Dorz Traian, din clasa-ntâie...
Când n-ai nici un îndrumător pe calea vieţii şi eşti nevoit ca tu singur să-ţi desfunzi drumul pas cu pas, răzbind nu numai prin piedicile cele mai mari, ci şi prin locurile cele mai necunoscute, îţi trebuie, desigur, nu numai o muncă grea, dar şi o voinţă tare şi o stăruinţă încrezătoare.
Când ai pe cineva care, luându-te de mână, să-ţi zică: „Vino după mine, că eu ştiu calea“, este uşor să mergi. Nici nu iei seama pe unde calci, nici nu ai grijă ori teamă ca să cercetezi. Ai siguranţă deplină în cel ce te conduce. Şi te încrezi în el fără nici o îndoială. Ce uşor şi liniştit poţi fi atunci!
Tu singur ştii dacă iubeşti...
,,Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire.
Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt" - deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.
sâmbătă, 17 mai 2014
Cum poate sa-ti fie foame de Cuvantul lui Dumnezeu si totusi sa-l neglijezi ca hrana zilnica?
“Cum poate să-ți fie
foame de Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să-l neglijezi ca hrană zilnică? De ce
este aşa şi ce trebuie făcut ca să ne hrănim din Cuvânt zilnic cu aceeaşi
ardoare?”
NU putem răspunde la o astfel de
întrebare fără a avea smerenia de a recunoaşte ce trebuie schimbat şi înoit în
noi înşine. Se întâmplă în viaţa de zi cu zi ca atunci când eşti prins în treburi
casnice şi nu numai să nu ai timp de hrană pentru trup şi atunci te amăgeşti cu
o felie de pâine şi amăgirea aceasta ţine o vreme de foame. Diavolul, cu
experienţa îndelungă pe care o are, va şti să exploateze locul slăbiciunii
fiecăruia dintre noi, binenţeles, nu pentru a ne mântui, ci pentru a ne face să
ne pierdem entuziasmul, pentru a face orice altceva numai să nu mai avem timp
şi pentru Sfânta Scriptură. Şi deşi sufletul cere hrană duhovnicească, deşi
este flămând îl amăgim cu un verset două crezând că-i deajuns şi amăgirea
aceasta ţine de foame o vreme.
miercuri, 14 mai 2014
Cum v-am iubit Eu
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).
O istorioară spune că în timp ce Mântuitorul era pe cruce şi era gata să-Şi dea duhul în mâinile Tatălui, prin mijlocul mulţimii care stătea acolo şi-a făcut loc un om care venea grăbit de departe. Se vedea că alergase cale lungă. Şi, prăbuşindu-se la picioarele crucii, şi-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Domnul, Care abia mai sufla. Şi, cu glas tare, L-a rugat, plângând şi gemând:
– Doamne, spune-mi, înainte de a muri, toată învăţătura Ta şi mie.
Domnul Iisus Şi-a mai deschis o dată ochii, l-a privit cu nesfârşită milă şi, iubindu-l, i-a zis:
– Prietene, iată, aceasta este toată învăţătura Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Du-te în pace!...
luni, 12 mai 2014
Dacă n-ai fi Tu dragostea mea
Nu s-ar mişca nici o frunză
Nu ar adia nici un vânt
Liniştea n-ar fi deplină
Nici în cer nici pe pământ
Fără dragostea-Ţi ce plânge
Inima ce nu se frânge…
Nu ar adia nici un vânt
Liniştea n-ar fi deplină
Nici în cer nici pe pământ
Fără dragostea-Ţi ce plânge
Inima ce nu se frânge…
Două feluri de întristări
-->
„Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că va-ţi înstristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu,...căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.” ( 2 Cor. 7: 9-10)
Suntem tentaţi să-l credem pe cel de lângă noi atunci când îl vedem întristat, când îl vedem că varsă lacrimi, când mărturiseşte că-i pare rău. Toate acestea, zicem noi şi aşa trebuie să fie, sunt o confirmare a sincerităţii şi a pocăinţei. Sf. Ap. Pavel însă, ne atrage atenţia în versetele citate mai sus, că există două feluri de întristări: întristarea după voia lui Dumnezeu şi întristarea lumii. În ambele situaţii putem vedea lacrimi, putem auzi cuvinte frumoase, putem vedea căinţă, deaceea ne este foarte greu să le deosebim şi de multe ori ne înşelăm, pentru că ne oprim doar la stările exterioare şi la cuvintele frumoase.
vineri, 2 mai 2014
Între "Cezar" şi Dumnezeu
"Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului
si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu"
(Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).
si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu"
(Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).
"Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: "e text!".
Apel umanitar - "DĂRUIEŞTE VIAŢĂ" - proiectul medical Andreea – la asociaţia Bunul Samaritean Beiuş!
Dragi prieteni, continuă campania "DĂRUIEŞTE VIAŢĂ" - proiectul medical Andreea – la asociaţia Bunul Samaritean Beiuş! Personal mulţumesc din nou donatorilor pentru această fetiţă bolnavă de leucemie, asistată de asociaţie.
În continuare puteţi dona şi puteţi direcţiona şi cei 2% din impozit.
Donaţii pot fi făcute şi în contul asociaţiei, special deschis la
BCR Beiuş: IBAN RO34 RNCB 0034 0218 0285 0010.
Andreea este sub tratament intensiv la Oradea cu medicamentul cumpărat de asociaţia noastră din donaţiile dumneavoastră.
Rugaţi-vă Domnului Dumnezeu ca micul ei organism să reziste. Am vizitat împreună cu soţia copilul şi mămica sa, Claudia, la spital şi vă putem spune că Andreea e o mică luptătoare. Tatăl, Ionuţ a fost azi alături de mine şi un alt voluntar, Nicolae, la pregătirea structurii de suport şi montarea banner-ului.
Ambii părinţi au mari emoţii privitor la fetiţă şi merită încurajaţi de toţi cei apropiaţi.
Mai multe detalii pot fi solicitate aici: ASOCIATIA BUNUL SAMARITEAN BEIUS
vineri, 25 aprilie 2014
Predică la Izvorul Tămăduirii, Pr. Constantin Necula
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!
După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.
duminică, 20 aprilie 2014
... Pe când uşile erau încuiate
-->
„În seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus, a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace Vouă!” ( Ioan 20: 19)
O, cât de încuiate de necredinţă, de formalism şi de rătăciri erau uşile omenirii când a venit Hristos, trecând prin ele şi aducând sufletelor care L-au primit „pacea Lui nouă”, unică şi adevărată! Cât de încuiată era inima noastră, mintea noastră, toată fiinţa noastră când Iisus, prin Cuvântul şi Duhul Său, a răzbătut prin ele şi a făcut în noi minunea naşterii din nou!
Marea transformare care ne-a dat pacea iertării pacatelor trecutului. Pacea cunoaşterii despovărate. Pacea încrederii în puterea şi mântuirea Lui!
Cât de încuiate sunt încă uşile multor religii, despărţitoare a sufletelor de Hristos!
Cât de încuiate sunt purtările multora, chiar creştini, faţă de alţi fraţi ai lor!
Cât de încuiate sunt adesea uşile libertăţii Evangheliei!
Uşile mărturisirii Cuvântului; uşile adunărilor unora!
Şi cât de strâmtoraţi, de trişti, de înspăimântaţi, de apăsaţi şi de amărâţi stăm adeseori şi noi înapoia acestor încuiate uşi!
Credinţa este temelia dragostei
Insă când dragostea se răceşte în tine şi nu creşte şi nu aduce fructul bucuriei, ţine credinţa şi aşteaptă!
În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.
Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.
Când într-un an holda nu a adus rod, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu îndoită trudă ca să rodească în anul viitor. Vecinii îl îndeamnă să vândă holda, dar el tace şi lucrează. Când, în anul viitor, holda nu rodeşte, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu întreită trudă. Vecinii îl îndeamnă şi mai mult să-şi vândă holda. Însă când, în al treilea an, holda îi rodeşte din belşug, bucuria plugarului este întreită. Atunci vecinii tac, iar el se bucură.
Dacă ar fi vândut holda, de ce s-ar fi bucurat acum ?
Sfântul Nicolae Velimirovici
Din "Învăţături despre bine şi rău", Editura Sofia
sâmbătă, 19 aprilie 2014
“Iată, Eu cu voi sunt…” îmi sunt atît de scumpe ca şi “Hristos a înviat!”
Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.
Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos care a trăit pe vremea lui August Împăratul: a vorbit frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade de-a dreapta Tatălui. Mare folos duhovnicesc n-am avut din aceste lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.
"Credinţa fără fapte, moartă este"(Iacov 2, 17)
Dragul meu cititor de "Jurnal de zbor", citeşte în seara aceasta împreună cu mine cuvintele scrise de Sf. Ev. Matei, la îndemnul lui Dumnezeu, cap. 25, v. 31 - 46
Cutremurătoare sunt , dragul meu, cuvintele Sfintei Evanghelii ce le-am citit împreună. Ele ne amintesc că într-o zi vom da seamă, înaintea Dreptului Judecător, de toate rele pe care le-am săvârşit, şi vom afla răsplată sau osândă, nu după mărturiile altora, ci după faptele noastre. Întradevăr, dragul meu, noi creştinii purtăm mereu cheia fermecată, cu care se deschide şi poarta cea strâmtă ce duce spre desfătarea raiului, dar şi porţile cele largi, care duc spre osânda veşnică. Această cheie minunată sunt faptele noastre, purtarea noastră!
Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu, şi în mormântul tău!
„S-a plecat şi s-a uitat înăuntru. A văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.” ( Ioan 20:5)
Adevărul este adânc: trebuie să te pleci, ca să-l vezi.
Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
Frumuseţea unui izvor adând,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci
nu o vei putea cedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credinţă adâncă. Dintr-o adoraţie adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.
Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smereşte.
Nu poate îngenunchea. Nici cel ce are duhul mândriei.
vineri, 18 aprilie 2014
Mulțumim că ați răspuns apelului de a fi alături de CRISTINA
MINUNE!!! (în mai puțin de o săptămână...)
MESAJ IMPORTANT primit astăzi pe mail din partea familiei CRISTINEI HALIP
„Dragi frati si prieteni,
Va scriem sa va spunem despre o minune. Minune ca azi, 23 Aprilie, ora 22:00, s-au adunat banii necesari Cristinei pentru operatia pe creier.
Pentru tot ce suneti voi, pentru sprijin, pentru dragoste, pentru ca ne-ati iesit in intampinare cum numai voi ati stiut, va multumim!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

