miercuri, 25 noiembrie 2009

"Unitatea ...Marele meu Dor, marele meu Vis"

"Noi suntem uniţi între noi, în măsura în care îi urâm în comun pe adversar" (Sf. Vasile cel Mare)

Biserica lui Hristos pluteşte neclintită pe învolburatele valuri ale acestei lumi, aşa cum odinioară corabia lui Noe plutea pe deasupra munţilor.
Într-o vreme ca aceasta, în care în jurul nostru totul este în schimbare, Biserica Ortodoxă este şi rămâne una şi aceeaşi, propovăduind aceeaşi învăţătură mântuitoare stabilită de cei 318 Sfinţi Părinţi la Sinodul de la Niceea din anul 325. Fiecare dintre noi trebuie să mărturisim această învăţătură într-un cuget şi într-un gând. Printr-o astfel de mărturisire dovedim tăria şi statornicia credinţei noastre.

Unitatea este o necesitate categorică, deoarece Domnul Iisus a acceptat ca Biserica întreagă să fie numită Trupul Său şi ca fiecare dintre noi să fim puternic legaţi între noi. Aşa cum capul nu poate spune picioarelor, "nu am nevoie de voi" (cf. 1 Cor. 12, 21), nici noi nu putem privi la cel de lângă noi, care sunt de aceeaşi credinţă, ca la nişte străini. Nu ne desparte nimic pe unii de alţii, decât dacă facem aceasta cu bună ştiinţă, noi înşine.Conştiinţa unităţii ne obligă să lăsăm deoparte orice motiv personal care duce la ceartă şi la neînţelegeri. Dacă am aflat Calea, Adevărul şi Viaţa şi dacă, mai presus de toate, am făcut, din proprie iniţiativă, un legământ de slujire adevărată cu Dumnezeu, ne vom face vinovaţi de osândă, pentru că nu am dovedit - cu toată râvna şi hotărârea prin buna înţelegere între noi şi în acord cu învăţătura Bisericii - grijă necontenită faţă de unitatea acesteia. Cine iubeşte Biserica, respectă cu pioşenie învăţăturile ei, între care cea dintâi este unitatea credinţei. Această unitate nu se poate realiza fără dragostea şi pacea dintre cei ce-şi spun drept-măritori creştini.
Dezbinarea şi răcirea dragostei dinte fraţi au dus la adunări lipsite de viaţă, la ascultători lipsiţi de pocăinţă şi la propovăduitori lipsiţi de har. "Din lipsa unităţii, rugăciunile noastre merg goale. Să nu ne mirăm că nu aduc nimic înapoi. Atunci vorbim oamenilor, dar nu le spunemi nimic...Dacă vasul conştiinţei este gol, dacă vasul rugăciunii este gol, dacă vasele mărturisirii noastre sunt goale, iar cei cărora noi le suntem datori vor pieri în păcatele lor, sângele lor va fi cerut din mâna noastră ( cf. Ezechil 33,6). Noi suntem vinovaţi" (Traian Dorz).
Ce poate fi mai plăcut la auz decât numele păcii, al unităţii şi al dragostei? Adevărata dragoste, dar al Duhului Sfânt, uneşte, nu dezbină.

Să medităm mai bine la faptele noastre, iar dacă am călcat pe alături să ne cutremurăm şi să ne îndreptăm. Să privim în inima noastră căci de acolo vin şi răul şi binele; şi întunericul şi lumina; şi unitataea şi dezbinarea. Inima zămisleşte sămânţa ispitei şi a căderii, dar şi sămânţa virtuţii şi a înălţării. "Omul bun - zice Domnul Iisus - scoate lucruri bune din visteria bună a in inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui, căci din prisosul inimii vorbeşte gura" (Luca 6, 45). E timpul să plângem, aşa cum au plâns evreii la zidul plângerii, aducându-ne aminte de icoana tristă a Domnului nostru Iisus la uşa Bisericii Sale din Laodiceea, încercând să intre înăuntru: " Iată, Eu stau la uşă şi bat..."(Apocalipsa 3,20), sau de cuvintele Lui:"Acolo unde dunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor". Căci dacă nu este unitate între noi, nici Domnul nu este în mijlocul nostru, ci stă afară, la uşă, iar noi suntem ca aceea care vestesc numele Său, dar pe El Îl ţin afară!

Va fi o judecată, iar noi, cei care L-am cunoscut pe Dumnezeu, vom avea parte de o judecată mai aspră (cf. Iacov 3, 1). Poate că, în acea zi, mulţi îşi cor îndrepta privirile spre noi, zicând: "Dacă aţi fi trăit în unitate, şi dacă aţi fi avut focul Duhului Sfânt, azi eu n-aş fi mers în focul iadului...!"
Să ne rugăm deci lui Dumnezeu ca şi Sf. Francisc de Assisi:
"Doamne, fă din mine unealta păcii Tale: acolo unde este ură, s-aduc iubire; acolo unde este ofensă, să aduc iertare; acolo unde este dezbinare, s-aduc adevăr; acolo unde este neâncredere, s-aduc credinţă; acolo unde este disperare, s-aduc speranţă; acolo unde este întuneric, s-aduc lumina Ta, acolo unde este tristeţe, s-aduc bucurie..." Amin.

marți, 24 noiembrie 2009

Lansare carte Costel Busuioc


Miercuri, 25 noiembrie 2009, la ora 19:00, în Aula Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu va avea loc lansarea cărţii Costel Busuioc, în prezenţa autorului.

Evenimentul este organizat de Editura Agnos (cea sub egida căreia apare volumul) şi ASCOR Sibiu, cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Volumul Costel Busuioc cuprinde o serie de convorbiri provocate de Romeo Petraşciuc, discuţii în cadrul cărora tenorul român îşi istoriseşte, cu o savoare rară, mare parte din viaţa sa, cu amănunte picante şi tulburătoare, deopotrivă.

Vor prezenta volumul în discuţie Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula şi Romeo Petraşciuc.

Lansarea va fi urmată de un micro-recital susţinut de Costel Busuioc pentru publicul sibian.

Intrarea la eveniment e liberă.

Evenimentul va fi trasmis in direct pe Oastea Domnului TV.


SFÂNTUL IGNATIE TEOFORUL SAU CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII UCENIC


Cele mai uimitoare şi convingătoare mărturii despre înrădăcinarea lui Hristos în viaţa creştinilor, vin de la martirii de peste veacuri. Pentru omul modern, psihologia pe care mărturisitorii au avut-o în faţa morţii, este cu neputinţă de înţeles. De aceea unii au şi spus că hotărârea lor nezdruncinată de a muri în numele unei persoane nevăzute este realmente fanatism.

În cazul martirilor ce erau în faţa morţii, bogăţia prezenţei lui Dumnezeu a fost aşa de vie, înmiresmată, concretă, organică şi interiorizată încât, stăbătuţi de simţirea ei, au putut să ignore şi să dispreţuiască chinurile oribile şi evidenţele imediate. Ori de câte ori citeşti viaţa unui martir înţelegi că vederea pe care o dă credinţa este cu mult mai convingătoate, mai sigură şi mai bogată decât perceperea naturală a lucrurilor la care are acces orice om.

Una din cele mai lungi şi nepământeşti mărturii de acest fel este cea venită de la Sfântul Ignatie Teoforul. În timp ce este adus din Antiohia Siriei către Roma spre a fi martirizat, el a scris şapte epistole care au ajuns până la noi. Împăratul Traian a pregătit în anul 107 în circurile din Roma multe spectacole cu ocazia cuceririi Daciei (106). Cu ocazia acestei sărbători desfăşurate pe parcursul a o sută douăzeci şi trei de zile au mai murit zece mii de gladiatori.

Sfântul Ignatie dat să fie sfâşiat de doi lei în ziua de 20 decembrie anul 107, în amfiteatru din Roma, avea să ofere romanilor o astfel de privelişte.

Este supranumit Toeoforul fiindcă pe de o parte Îl poartă pe Dumnezeu, iar pe de altă parte este purtat de Dumnezeu. Tradiţia ne spune că el ar fi fost copilul pe care l-a luat Mântuitorul în braţe şi a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte”. (Marcu 9, 37). Dar el este purtat de Dumnezeu nu numai în chip fizic, ci şi în chip spiritual; curajul imperial şi liniştea nepământească cu care întâmpină moartea, afirmă că el este purtat de Dumnezeu.

Dar marturia vieţii sale arată cu multă bogăţie că şi el este purtător de Dumnezeu. Biografii săi ne spun că intensitatea prezenţei lui Fumnezeu în inma sa a fost dusă pâna la materializare. După ce fiarele i-au mâncat tot trupul, inima sa a rămas neatisă, iar când creştinii au desfăcut-o în interiorul ei era scris numele “Iisus Hristos”, după cum ne spune şi acatistul închinat lui: “ pe amandouă părţile inimii tale scris era preafrumos... cu slove de aur ... Iisus Hristos”.

Cea mai emoţionantă este scrisoarea dresată romanilor considerată de un scriitor francez (Renan) cea mai aleasă bijuterie din literatura post – apostolică”. Unii dintre cei mai infuenţi creştini din Roma au pus la cale un plan prin care Sfântul Ignatie să fie izbăvit de moarte. Scrisoarea este străbătută de dorinţa adresată creştinilor romani de a renunţa la acest gând. Modul în care îşi explică cererea sa dovedeşte că în timpul scrierii, Sfântul se afla mai mult în cer decât pe pâmânt.

Iată câteva cuvinte din această scrisoare: “Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mîncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a cîştiga pe Dumnezeu. Sînt grîu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos. Mai bine aţîţaţi pe fiare ca să mi se facă mormînt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, cînd nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac.” (Epistola către Romani, cap 4). El se jertfeşte lui Dumnezeu ca pâine dar în acelaşi timp Îl vrea pe Dumnezeu ca pâine:Vreau pîinea lui Dumnezeu, care este trupul lui lisus Hristos, Cel din sămînta lui David (In. 7, 42, Rom. 1, 3), iar bău­tură vreau sîngele Lui, care este dragoste nestricăcioasă”. (Ibidem, cap. 7). Hristos este Pâinea Sa, iar iar Sfântul se face pâine pentru Hristos, de aceea şi acatistul îl numeşte “pâinea Marelui Împărat”.

Unirea spirituală dintre Hristos şi mucenicul său, este aşa deplină şi totală încât unul se face pâine pentru celălalt, iar în această relaţie orice materialism vulgar şi orice spiritualitate abstractă sunt excluse. Când două persoane se iubesc, una se face rostul şi sensul celeilate, una susţine în existenţă pe cealaltă, şi legătură se poate întări aşa de mult încât una nu mai poate trăi fără cealaltă; pot să înainteze aşa de mult una în interiorul celeilate până la jertfirea de sine aşa încât una se face “pâine” şi “băutură” pentru alta.

Acum încep să fiu ucenic! Nici o făptură din cele văzute şi din cele nevăzute să nu caute să mă îm­piedice de a dobîndi pe Hristos! Să vină peste mine foc şi cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea trupului, risipirea oaselor, stri­virea mădularelor, măcinatul întregului trup, relele chinuri ale diavo­lului. Să vină toate, numai să dobândesc pe Hristos!” (Ibidem, cap. 5). Toată jertfirea vieţii sale trăite în Hristos, acum este examintă şi încununată, şi ucenicul devine mucenic.

Sfântul afirmă de două ori că abia acum, când este gata să moară pentru Hristos începe să fie ucenic. Ce putere şi lumină se revarsă din această atitudine superioară şi nobilă pe care Sfântul Ignatie o are în faţa celor mai neînchipuite ameninţări, pentru noi cei care ne pierdem nădejdea şi pacea aşa de repede atunci când trebuie să suferim doar o uşoară ironie pentru numele lui Dumnezeu!

În faţa Sfântului scânteiază în culori vii răsăritul vieţii nestricăciase, nu încape nici urmă de îndoială, el aşteaptă cu nerăbdare să părăsească această lume vremelnică şi să se nască spre nemurire. Pentru Sf Ignatie rămânerea în viaţă este moarte, iar moartea pentru Hristos este viaţă. Abia după pragul morţii misterul existenţei este descoperit: Naşterea mea mi-i aproape. Iertaţi-mă, fraţilor! Să nu mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să mor! Nu-l daţi lumii pe cel care voieşte să fie al lui Dum­nezeu, nici nu-l amăgiţi cu materia! Lăsaţi-mă să primesc lumină curată ! Ajungînd acolo, voi fi om! “(Ibidem, cap 6)

Dacă unii dintre romanii care citind această scrisoare vor considera că episcopul Ignatie este fanatic şi însufleţit de ambiţii fireşti, sfântul îi asigură: Nu v-am scris după trup, ci după gîndul lui Dum­nezeu.” ( Ibidem. cap 8). În ziua de 20 decembrie când te gândeşti la Sf Ignatie Teoforul în minte străluceşte o înţelegere nouă: pe ucenicul lui Hristos nici o bucurie vremelnică nu îl încântă prea mult şi nici o înfrângere trecătoare nu îl întristeză peste măsură. “Nimic să nu ne prea-nspăimânte / nici să ne lege pe pământ, / străini şi călători prin toate / să tindem doar spre ţărmul sfânt!” (T . Dorz)

Vasilică Nica

Copii curajosi alias Personaje de poveste

Un click pe imagine si veti afla continuarea povestii incepute acum 5 zile aici...

luni, 23 noiembrie 2009

La mulţi ani, Sorin!!!

(Profit de faptul că fac parte din echipa blogului lui Sorin,

şi îi fac această postare-surpriză :) Astăzi e ziua lui...)


Sorin, de ziua ta, îţi dorim din toată inima, să rămâi puternic,

aşa cum te-au format zăpezile albe ale vieţii,

punându-ţi peste suflet veşmânt imaculat,

albit în sângele Mielului.

Inspirându-mă de aici, îţi dedic aceste rostiri,

rugând pe Domnul să te facă să rămâi puternic,

aşa cum laşi să se vadă...


Iubind aproapele în tăcere...

radiind de fericire atunci când eşti trist în adânc de suflet...

încercând să ierţi atunci când alţii cred că nu există iertare..

aşteptând un răspuns atunci când alţii

nu mai aşteaptă niciunul...

râmânând calm în momentele de disperare...

arătând bucurie chiar şi atunci când nu o simţi ...

zâmbind atunci când vrei să plângi...

făcând pe cineva fericit chiar dacă tu ai inima frântă...

tăcând atunci când normal ar fi să spui neliniştea ta...

consolând pe cineva când

cel care are nevoie de consolare eşti tu...

având încredere în cineva care nu pare de încredere...


Şi chiar dacă anii vieţii ţi se vor părea uneori prea duri şi dificili,

ştiu că nu vei uita că a iubi aproapele, înseamnă a fi puternic,

iar puterea aceasta nu vine decât de la Dumnezeu!

Iar când unora le oferi prietenie sfântă

şi o primeşti şi păstrezi pe a lor,

te asemeni cu îngerii, te asemeni cu Iisus!


LA MULŢI ANI BINECUVÂNTAŢI, SORIN!


duminică, 22 noiembrie 2009

În curând OasteaDomnuluiTV



Despre OasteaDomnuluiTV


Proiectul "OasteaDomnuluiTV" s-a dezvoltat ca o urmare firească a "VideoROD-ului", deci şi a ROD-ului - Radio Oastea Domnului.

www.OasteaDomnului.TV



Mai concret, istoria noastră recentă ne aminteşte că, în urmă cu mai mult de 3 ani, în primăvara lui 2006, câţiva fraţi tineri ostaşi, pasionaţi de tehnică şi de computere, din câteva colţuri de ţară, se întâlneau la Braşov, entuziasmându-se cu ideia trasnmiterii on-line pe internet, a adunărilor Oastei Domnului. Cu posibilitatea punerii în legătură a multor fraţi din diasporă sau de aici, de acasă, dar departe de locul unei adunări, de exemplu, cu unele evenimente locale, zonale sau naţionale ale Oastei Domnului. Cu posibilitatea prezentării Oastei Domnului şi celor din afara ei. Cu alte cuvinte, un nou câmp de misiune se deschidea, aici pe internet.

Mai târziu ne "luptam" cu problemele primelor transmisii audio. Conexiuni slabe la internet, cabluri şi aparatură precară, dar Domnul Dumnezeu a fost cu noi şi am simţit asta din plin. De la primele transmisii audio am trecut apoi şi la cele video şi aşa s-a născut "VideoROD-ul". Astăzi, acesta face un pas în plus, devine o nouă platformă, sperăm noi, mult mai performantă, mai interactivă şi mult mai calitativă, nu numai pe latura tehnică, dar şi duhovnicească. Desigur că sunt încă multe altele de făcut dar avem dorinţă arzătoare să creştem şi pentru asta avem nevoie şi de ajutorul vostru. Dacă aţi urmărit constant transmisiile VideoROD-ului, dacă aţi simţit harul dumnezeiesc, dacă v-aţi emoţionat de bucuria şi părtăşia fraţească, dacă aţi plâns împreună cu noi, atunci când transmisia nu a funcţionat să ştiţi frate şi soră dragă, că aveţi o mare putere să ajutaţi!

În primul rând, rugaţi pe Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi putere să dezvoltăm această lucrare! Rugaţi pe Dumnezeu să ne trimită lucrători sau să deveniţi unul dintre colaboratorii noştri! "Mare este secerişul, puţini sunt lucrătorii..." Ducem mare lipsă de voluntari pentru orice fel de serviciu: de la operatori camere video, până la editarea şi gestiunea de anunţuri adunări, de la ajutor la asezatul microfoanelor, a luminilor, până la editarea înregistrărilor audio-video. Dacă ne întîlneşti la o adunare, "forfotind" pentru acea transmisie, vino să ne ajuţi, ia legătura cu unul dintre fraţii de acolo. Sigur e ceva de făcut acolo sau mai târziu acasă, la munca din faţa unui computer. Sau dacă cunoaşteţi tineri pasionaţi de aceleaşi lucruri, încurajaţi-i să ni se alăture. Nimic nu e prea greu de învăţat! Nu vă temeţi că nu vă veţi pricepe! Domnul o să ne ajute! Avem nevoie să acoperim multe zone din ţară. Avem nevoie de mici echipe zonale, care să asigure promtitudinea şi mobilitatea în cazul unor transmisii locale.

Avem cheltuieli curente lunare. Avem cheltuieli de deplasare. Avem nevoie de aparatură performantă. Tot ce s-a făcut până acum, în cea mai mare parte, a fost susţinut de fiecare în parte dintre noi, pionierii şi susţinătorii acestui proiect. Uneori lipsind familiile noastre de banii respectivi. Sigur că nu ne plângem, am face aceste lucruri de încă foarte multe ori. Alteori a fost ajutorul unor fraţi binevoitori. Domnul nu ne-a lăsat niciodată de ruşine! Dar avem nevoie de performanţă, avem nevoie să creştem, Domnul şi fraţii au nevoie de o lucrare cât mai desăvârşită!

De-a lungul timpului am avut parte de multe binecuvântări, multe satisfacţii duhovniceşti, dar şi multe piedici, multe păreri, sprijin doar din partea unor entuziaşti şi pasionaţi. Întrebarea noastră ar fi, cum s-ar raporta înaintaşii noştri, la aceste posibilităţi tehnice, când, după cum se ştie, de exemplu, fratelui Traian i-a fost negată constant, de către regimul comunist, orice apariţie editorială. Astăzi, toată această tehnică pe care Dumnezeu a îngăduit s-o avem la dispoziţie, „strigă” în direcţia noastră, a tuturora, de prea puţină lucrare şi oarecare vinovăţie.

Cu toate, Domnul iarăşi a fost cu noi şi iată, azi avem această platformă pusă în slujba Domnului şi spre bucuria fraţilor! Dacă credeţi că puteţi să ajutaţi, suntem la disposiţie pentru orice fel de colaborare şi susţinere.

Slăvit să fie Domnul pentru toate!

PSALM











Crede-mă, Doamne, când Îţi spun,

că am învăţat că lebăda e doar graţie,

vulturul doar zbor

si ciocârlia doar cântec.

Mă doare când unii

mănâncă graţia,

împuşcă zborul şi rănesc trilul.

Mărturisesc că cel mai tare

doare pe pământ,

nu zdrobirea cărnii sau boala,

ci zdrobirea viselor şi a sufletului…

Speranţa moartă e cel mai rău cancer.

Am obosit purtându-mi haina împletită

din carne şi vis.

Mi-e din ce în ce mai dor de Tine.

Pe pământ am totul şi nu am nimic.

Simt totul şi nu simt nimic.

Ştiu mult şi nu ştiu nimic.

Sunt un punct, un fir de nisip,

ce poartă nemărginirea Ta

şi mă minunez

cum ai putut pune atât de mult în atât de puţin!

Urăsc păcatul, dar nu sunt fără de păcat.

Jur, Doamne, că nu am păcătuit niciodată

şi nici nu am greşit de dragul păcatului!

Mergeam visând,

cuprinsă de beatitudine pe un drum

crezând că este calea Ta

şi mult prea târziu am înţeles

că era păcat.


Iartă-mi căile rătăcite,

iartă-mi visele ce au fost doar ale mele,

nu şi ale Tale.

Nu-mi lăsa inima goală de Tine!

Umple-o cu duhul Tău!


Amin!

Scrisa de LUMINIŢA ALDEA, autoarea romanelor "NISIPURI MIŞCĂTOARE" si "ACASĂ", si a volumului de versuri "SUFLETUL MEU: UN MORMÂNT DE VISE" publicate pe site-ul GLOBUSZ PUBLISHING,

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Dor şi lacrima de MAMA

( 21 Noiembrie 1974, Mama, păşea peste pragul Bisericii Biruitoare...iar eu, împlineam un anişor...)



Când m-ai născut în tristul univers

Tu ai ştiut să-i dai vieţii-un sens.

Din suflet blând şi din a ta privire,

Tu ai ştiut să-mi dăruieşti iubire.


Când m-ai adus pe lume, era ger.

Înger dintâi mi-ai fost, cu ochii de cer..

Mă iartă azi… uit chipul tău sfinţit,

Dar ochii mei vedeau nedesluşit.


Mi-e dor, mi-e dor de blânda-ţi sărutare

Ce mi-o dădeai ‘nainte de culcare.

Surori şi fraţi îmi spun: ,,Erai plăpând!”

Ei te-au văzut la capul meu plângând…


Veni o zi… pornit-ai pe-altă cale…

Şi lacrimi reci s-au prefăcut petale.

Azi sufletu-mi zăreşte deseori

Frumosu-ţi chip ce plânge printre flori.


Icoană-mi e a ta fotografie.

Frumoasă eşti de parcă ai fi vie!....

Departe-mi eşti… acolo-n ceruri sus

Mă iartă-acum!...dar dorul m-a răpus…












Tot dorul meu îl plâng în sfânt catren…

E ziua mea şi-ţi cânt ca un refren:

„Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu!”

Bucură-te MAMĂ ce nu m-ai lăsat la greu!


Bucură-te, păzitoarea mea, mereu grijulie!

Bucură-te, că ai aprins lumina în a mea făclie!

Bucură-te, că lacrimile-ţi din năframă

m-au făcut ceea ce sunt azi, MAMĂ!







vineri, 20 noiembrie 2009

Iubirea lui Dumnezeu

Se spune că un copil l-a întrebat pe Domnul Iisus:"Cât de mult mă iubesti?" Domnul Iisus i-a răspuns: "Atât de mult" şi şi-a răstignit braţele pe cruce şi a murit pentru noi.

Uitaţi-vă la frumuseţea naturii! Gândiţi-vă, cât de înţelept sunt aşezate toate lucrurile ce ne înconjoară! Toate acestea, împreună cu Sfântul Cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, dau mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. În mijlocul acestei lumi în care călcarea Legii iubirii a Cuvântului lui Dumnezeu, a adus durerea şi moartea, în mijlocul suferinţelor de pe urma păcatului, iubirea lui Dumnezeu poate fi văzută pretutindeni. Aceasta, pentru că Dumnezeu doreşte să ridice omenirea din stare de ruină în care a adus-o păcatul. Speranţa noastră trebuie să se lege de această dorinţă a Lui.


Priviţi rugul ghimpos. Vine o vreme când chiar şi el este acoperit de trandafiri, când chiar şi pe spinii cei mai ascuţiţi cresc flori! Pe aceste flori gingaşe, şi nu numai, stă scris "Speranţă", dar mai presus de toate stă scris: "Dumnezeu este iubire".


Dumnezeu Îşi mărturiseşte iubirea faţă de noi în fiecare zi, şi această iubire este o iubire părintească, plină de dorinţa de a ne face fericiţi pe noi, copii Săi. Pentru aceasta, El a căutat şi caută să ni Se descopere mereu, aşa cum S-a descoperit lui Moise şi lui Ilie, în toată bunătatea Lui. Dar noi, cu toate că avem în jurul nostru atâtea dovezi vădite ale iubirii lui Dumnezeu, rămânem adesea reci şi nepăsători faţă de El.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, a venit din cer ca să ni-L decopere pe Tatăl zicând: "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (cf. Ioan 14, 8). Priviţi-L în pustie, în mijlocul oamenilor, în Gheţismani, pe Cruce!... Priviţi inima frântă de durere a Fiului: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27, 36) Imaginaţi-vădurerea Tatălui care era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (cf. 2 Corinteni 5, 19) şi care suferea împreună cu Fiul Său!
Nu este aceasta cea mai elocventă mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamneii?

Domnul Iisus nu S-a jertfit pentru a face pe Tatăl să ne iubescă, sau să-L înduplece să ne mântuiască, pentru că Dumnezeu ne iubea şi tocmai de aceea ne dorea mântuirea: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul Născut..." (cf. Ioan 3, 16)
O astfel de iubire este fără seamăn, de aceea să răspundem acestei iubiri printr-o adîncă smerenie, ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu.


"Doamne,te iubesc şi am nevoie de Tine, vino in inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, soţia mea, copilul meu, familia mea, casa mea, prietenii mei, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin."


miercuri, 18 noiembrie 2009

Dă auzului meu agerime!” (auzul)


Chiar dacă vederea este simţul cel mai fidel al omului, Sfântul Ap Pavel leagă infiriparea şi dezvoltarea credinţei nu de vedere, ci de auzire. Citând cuvintele din cartea profetului Ioil: „Oricine cheamă numele Domnului se va mântui” (Ioil 3,5), adaugă: „Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor crede fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14, 17)
Cuvântul se împlineşte în viaţa unei persoane atunci când depăşeşte perceperea exclusiv acustică, atunci când înţelepciunea, frumuseţea, adevărul şi viaţa din el sunt interiorizate. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la capătul lucrării sale când răsună în inimă după cum spune psalmistul: „Auzi-voi ce va grăi în mine Dumnezeu” (Ps. 84, 8).(1) Despre cei în a căror inimi nu ajung unduirile Evangheliei, ci au numai o percepere acustică a ei, Domnul constată cu tristeţe: „urechi au şi nu aud”.
Dacă „cuvântul cel bun a lui Dumnezeu” depăşeşte hotarul dintre urechi şi minte, dintre minte şi inimă, atunci el devine bucurie, lumină şi desfătare pentru sufletul doritor. Iată ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa despre aceasta: „Cuvântul credinţei, când ajunge în cei ce-l primesc, se face rai, sădindu-se prin auzire în inimă” (2)
Iar această bucurie este dată de prezenţa persoanei care se sălăşluieşte în inimă odată cu cuvântul rostit. În cuvântul primit de la cineva „primim oarecum pe cuvântătorul însuşi...Când primim cuvântul direct de la Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, primim ceva din simţirea şi puterea Lui, îndreptate spre noi...Întruparea Lui, Jertfa Lui, Învierea Lui se extind până la noi. Îl simţim pe El însuşi nu numai ca cuvânt rostit, ci ca Cuvânt cuvântător în noi”(3).
Între glasul pe care omul îl aude în urechi şi cel pe care sufletul îl aude în inimă este o mare legătură, cel de al doilea este legat de cel dintâi. În ziua Cincizecimii numai după ce „au ascultat” cuvintele Sf. Petru, oamenii „au rămas străpunşi la inimă” de Duhul Sfânt. (Fapte 2, 37)

Vasilica Nica

(1) Chemarea ascultarea glasului dumnezeiesc în inimă este rugăciune şi meşteşug: „Dumnezeul meu...dă auzului meu agerime ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău cel tainic...” (Acatist de mulţumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Icos 10)
(2) Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, PSB 29, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 241
( 3) Părintele Stăniloae, nota 126, la Sf Grigorie de Nyssa, op. cit. p. 194


P.S. Vezi si:

CREDINŢA ŞI SIMŢIREA

"Ca cel care vede pe Cel nevăzut" (Evrei 11,27) (vederea)

marți, 17 noiembrie 2009

Au fost desemnati castigatorii celui de al doilea concurs

Pe data de 29 Septembrie lansam un concurs aici. Concursul a ajuns la final pe data de 29 Octombrie, iar povestirile au fost trimise spre Fabian. Astazi am primit urmatorul mesaj in care au fost desemnati si castigatorii:

"Sorin, unchiul adoptiv al lui Fabian, a lansat un concurs de povesti, plecand de la mai multe imagini...pe blogul lui au inceput sa curga povestile, fie compozitii proprii ale cititorilor, fie copy-paste de prin alte parti...am ramas impresionata de numarul mare de povesti scrise de Mariana...10 povesti pentru Fabian...mie mi-a revenit sarcina sa desemnez 3 castigatori...cand a demarat concursul, aveam intentia sa ii citesc toate povestile lui Fabian si sa decida el...carantina a schimbat planul si pentru ca nu stiam daca reusesc sa intru la copii, am decis sa castige povestile cu cele mai multe comentarii...la final pot sa va spun ca cititorii au ales la fel ca si Fabian (pana la urma am reusit sa ii citesc doua povesti...i-a placut foarte mult cea intitulata Cutia cu minuni).

In urma numarului de comentarii primite, castigatorii sunt:
Premiul I : MARIANA (13 comentarii)
Premiul II : IONEL (9 comentarii)
Premiul III: MONICA DANIELA (5 comentarii)
iar povestile castigatoare le puteti citi accesand linkurile de mai jos:

http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/11/cutia-cu-minuni.html
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/11/povestea-unei-inimi-de-la-ionel-pentru.html
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/11/cea-mai-frumoasa-parabola-despre.html

Acum nu ramane decat ca Sorin sa isi premieze concurentii, eu sa listez toate povestile si plansele desenate (Sorin mi-a trimis pe mail si desene tocmai bune de colorat) si sa i le dau lui FABIAN...ma gandesc la o carticica doar a lui.

Va invit sa aflati mai multe despre Fabian, accesand urmatorul link:
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/search/label/FABIAN

Am scris acolo, dar nu strica sa scriu si aici...daca doriti sa il ajutati (Fabian are 5 ani, este bolnav de cancer, periodic vine in Bucuresti la tratament la Budimex insotit de mamica lui, tatal lucreaza cu ziua si probabil nu gaseste de lucru zilnic...acasa mai sunt inca doi frati...nu au lemne...nu ajung banii pentru mancare...si lista ar putea continua)...daca doriti sa il ajutati aveti la dispozitie urmatoarele date (pana sa le scriu, sa va mai spun ceva...MAINE FABIAN REVINE LA SPITAL...DACA NU ARE TRENUL INTARZIERE, AJUNGE LA GARA DE NORD LA ORA 16.30...DACA AVETI DRUM PE ACOLO SI PUTETI SA IL ADUCETI LA SPITAL, AVAND IN VEDERE CA E PERIOADA DE GRIPA SI NU E INDICAT SA MEARGA IN AGLOMERATIE IAR UN TAXI E DESTUL DE SCUMP, AR FI NEMAIPOMENIT PENTRU EL...SI PENTRU DVS. PENTRU CA VETI CASTIGA UN PRIETEN

Titular: Ciucuţ Gabriela (mama lui Fabian)
Telefon: 0762 781 566
Raiffeisen Bank – Agenţia Rupea
RON: RO 48 RZBR 0000 0600 1205 5756
EURO: RO 69 RZBR 0000 0600 1205 5766
Cod SWIFT: RZBRROBU


P.S. Multumesc, Adriana, multumesc, stiu ca unui barbat nu-i sade bine sa planga...dar nu-mi pot stapani lacrimile. Nu stiu cat de fericit este Fabian, dar mie mi-ai facut o mare bucurie cand ai spus ca ai sa listezi povestirile facand o carticica numai pentru Fabian...Te imbratisaz in dragostea mea rugand pe Dumnezeu sa-ti dea putere sa duci la capat toate actiunile tale bineplacute Lui.

MARIANA, IONEL si MONICA DANIELA, astept sa-mi spuneti cum sau pe ce adresa sa va trimit cartile. Fiti binecuvantati!

Gânduri la miezul nopţii


Doamne, Tu ai vrut aşa: stau în faţa calculatorului,

nu am curajul să mă ridic şi nici măcar să Te privesc.
Sunt nimic. Nimic, abia acum îmi dau seama....

Nu-i uşor să iubeşti, dacă adesea dăm greş cu dragostea noastra, cauza acestor eşecuri nu trebuie căutata, oare, în greşelile şi defectele noastre?
Oare iubirea nu a fost numai ciocnirea a două egoisme?
În realitate, am depăşit, oare, întodeauna zidul de piatră al egoismului nostru?
Căci, dacă adevarăta iubire este izvorul Fericirii, adesea preţul ei este suferinţa.
Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă pornirea în întâmpinarea celuilalt.
Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă să te uneşti. Dar, pentru această unire, trebuie să uiţi de tine, să dispari, să mori înaintea celuilalt.
Ce înseamnă să iubeşti?... A iubi înseamnă să fi răstignit pentru altul....


Sunt Nimic, Nimic.
Acum ştiu bine: nu sunt în stare să fac nimic....
Doamne, mă arunc aşa cum sunt la picioarele Tale.
Eu, păcatul întrupat, îţi cer, în felul acesta, iertare.
Fă din mine o picătură de rouă, să bucur dimineţile semenilor mei....
... Învaţă-ne să iubim, ...pentru că ştim că nu e uşor să iubeşti, Doamne!...

Multumesc, Doamne, pentru Lumina Ta, fără de care n-aş fi ajuns să cunosc aceasta niciodata.
Dar, de acum, Doamne, să fie deajuns. În sfârşit am înţeles:
Eu sunt NIMIC.
Pentru ca Tu eti TOTUL.

Amin!

luni, 16 noiembrie 2009

Întrebări - tu cum răspunzi? ( VII)


- Suntem sau nu suntem liberi? Adică suntem liberi a păcătui? Suntem liberi să nu păcătuim? Sunt două opţi­uni care se exclud reciproc, nu? ( Danion Vasile)

- "De ce sa ne multumim cu cateva raze, cand putem avea Soarele?
De ce sa ne condamnam la tristete cand, putem avea Bucuria nesfarsita?
De ce sa traim in intuneric, cand ne putem scalda intr-o lumina cristalina?
De ce sa nu vrem sa devenim ceea ce am fost creati sa fim: fiinte de lumina, puritate si iubire, vesnic fericite? De ce?" ( Lucia )

- "Flămânzii s-au săturat de vorbe. Ei vor pâine.
Lumea s-a săturat de predici. Ea are nevoie de Hristos.
Oare numai noi nu ne-am săturat încă?
De ce oare nu înţelegem odată noi înşine ceea ce ne tot luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă?
Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Dar ce înseamnă asta? (Traian Dorz - Eterna iubire, pag. 90-91)

- "Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi:
ce minunat Mântuitor avem noi, ce Patrie strălucită, fericită şi eternă şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?" (,,Mărgăritarul ascuns" de fr. Traian Dorz)

- Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să plângi Tu,
Unicul meu binefăcător?...
De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra şi norul meu de Tine?
Ca să nu îndurereze tocmai inima care, singura, nu m-a judecat niciodată când am zdrobit-o?
Nu ştiam eu oare câtă bunătate este în ea?
Atunci de ce n-am ştiut să fericesc pe Acela care, singurul, a avut milă de nefericirea mea?
Nu ştiam eu oare cât de mult au plâns aceşti ochi preaiubiţi, pentru mine, în depărtarea mea?
Am uitat eu oare cât i-am dorit de mult?...
N-a sosit oare primăvara mea?
De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat îngheţate atâta vreme? (Prieten tinereţii mele" de Traian Dorz)

- " Frate, dacă eşti încredinţat că familia ta duhovnicească îşi trage numele din Hristos (Efeseni 3,15) ,dacă ai intrat prin ea din naşterea din nou, şi dacă ai primit în ea pacea inimii, iertarea păcatelor şi părtăşia cu Hristos, atunci cum să-ţi mai poţi călca legământul aici pus? Cum să-ţi mai poţi părăsi locul în care te-a chemat aici Hristos?
Şi cum să fii necredincios în lucrul aici încredinţat ţie? ( 1Corinteni 4,2)."
( Traian Dorz )


- "Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?" (din rugăciune ce a fost găsită în buzunarul unui soldat rus necunoscut căzut în timpul celui de-al doilea război mondial)

- Dragostea nu presupune sprijin reciproc, nu ar trebui dragostea sa fie cea care uneste si implineste sufletele? De ce sa te ce oare de multe ori in loc de multumire si iubire primim doar amaraciune doar schimb de orgolii? Ce ucide dragostea?

- Imaginează-ţi că eşti într-o vale între munţi. Tot ce strigăm ne vine înapoi - Legea ecoului. Dacă strigi "te iubesc", îţi vine inapoi "te iubesc, te iubesc, te....". dacă strigi "te urăsc" oare ce îţi vine înapoi ?

- De ce este important ca oamenii să fie sinceri?
Dacă ar fi sa susţi un discurs care ar fi pledoaria ta pentru sinceritate?

- "Când îl vom putea sui noi oare şi când voi ajunge, în sfârşit, acolo unde ar trebui să fiu acum de mult?
Iată, dacă dau, de ce mai cântăresc?
Dacă lupt, de ce îmi mai număr rănile?
Dacă iubesc cu adevărat, de ce îmi mai număr rănile?
Dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aştept să mi se răspundă la fel?
De ce mai sunt încă şi acum atât de mult tot eu şi atât de puţin Tu?"
( Traian Dorz ,,Prieten tinereţii mele" )


- Cum pot avea încredere în ceea ce simt, mai mult decât în ceea ce a descoperit lumii Dumnezeu?

- Sunt cazuri, destul de multe, când Dumnezeu nu primeşte rugaciunile noastre. Pentru ce?

Întrebări - tu cum răspunzi?...

Întrebări - tu cum răspunzi? ( II )

Întrebări - tu cum răspunzi? ( III )