Valentine’s și Moșii de iarnă: o singură zi, două feluri de a iubi

 

Anul acesta, Valentine’s cade într-o sâmbătă care nu e ca oricare alta. Sunt Moșii de iarnă - ziua în care pământul și cerul par să se atingă pentru o clipă, iar numele celor plecați se aud mai limpede în inimă. 
 
N-am fost niciodată omul gesturilor făcute pentru că „așa se poartă”. N-am alergat după inimioare roșii, nici după declarații scrise în grabă. Am crezut mereu că dragostea se trăiește în fiecare zi, în feluri mici și firești: o floare adusă fără motiv, o vorbă bună, o îmbrățișare..
 
Nu sunt fan Valentine’s Day
 
Iubirea-i ca o haină
pe care o porți zi de zi,
nu doar o dată pe an
când te hotărăști s-o scoți la purtare,
să fii romantic și galant
în jurul unei cine fastuoase,
ca și cum iubirea ar sta între două feluri de mâncare.
 
Iubirea-i ca un serial de film
pe care îl savurezi oră cu oră,
cu episoade bune și altele mai puțin bune,
nu doar un episod special
pe care-l aștepți un an întreg
ca pe o premieră în care uiți să trăiești
până la următoarea reluare.
 
Așadar, iubiți-vă în fiecare zi,
nu doar de Valentine's Day,
căci iubirea adevărată
este ca pâinea cu zahar:
simplă, dar hrănitoare!
 
S.M. - poem dintr-un posibil nou volum

https://soaptededor.blogspot.com/2025/02/nu-sunt-fan-valentines-day.html
 
Dar anul acesta simt altfel. Poate pentru că Valentine’s se întâlnește cu Moșii, poate pentru că dorul are și el calendarul lui tainic.
 
Așa că voi sărbători în felul meu: voi merge la biserică, cu darul meu simplu și voi duce o floare la mormintele celor dragi. 

Da, voi merge la biserică, acolo unde iubirea nu se servește în farfurii, ci se așază în tăcere, într-o lumânare aprinsă, într-o rugăciune simplă de  mulțumire.

Cred că drumul spre biserică e mai binecuvântat decât drumul spre orice restaurant, fiindcă acolo nu mă așteaptă o masă, mă așteaptă cei dragi plecați dincolo. Acolo, iubirea nu e spectacol, este liniștire și binecuvântare. Nu este pentru o zi, este pentru veșnicie.
 
Aici în biserică, am înțeles încă de când eram un prunc pitit după fusta mătușii mele Reveica de la Codlea, de ce e mai dulce o inimioară de grâu fiert, decât una din cea mai fină ciocolată.
Ciocolata îndulcește limba, dar grâul îndulcește sufletul.
Ciocolata se topește repede, grâul rămâne ca o rugăciune.
Ciocolata e pentru sărbătoarea de aici, grâul e pentru legătura cu cei de dincolo.
Într-o inimioară de grâu fiert stă toată tradiția, toată recunoștința, toată dragostea care nu moare.

Așa îi voi purta pe toți ai mei: mama, tata, cei trei frați, unchii și mătușile, verii și prietenii plecați prea devreme. Le voi duce o floare, ca și cum aș duce o parte din mine într-o lume unde nu se ofilește nimic.
 
Și poate că tocmai întâlnirea dintre Valentine’s și Moșii de iarnă ne amintește că iubirea are multe chipuri: cel al celor de lângă noi și cel al celor care ne privesc din tăcere, cel al bucuriei și cel al aducerii aminte, cel al vieții și cel al veșniciei.
 
Iubesc românește
 
nu-mi asum
sărbătorirea kitsch-ului
avalanșele de inimioare
rătăcite-n declarații siropoase
sunt fiul Dochiei
nu cetățean roman
să mă închin zeiţei Iunona
ascunsă în umbra lui Valentine's Day
iubirea nu se cumpără
de pe rafturile unui magazin
într-o anumită zi
dragostea se consumă degeaba
când e pusă la vânzare
 
mai păstrez la icoană
viorele și tămâioare
de la zburătorit
n-am fost iute de picior
și a sărutat-o altul
 
S.M. - poem dintr-un posibil nou volum

https://soaptededor.blogspot.com/2014/02/iubesc-romaneste.html

 
Da, adevărata sărbătoare nu e despre inimioare, este despre inimă. Despre a nu uita. Despre a mulțumi. Despre a iubi fără zgomot, dar a iubi sincer. Iar dacă anul acesta cele două sărbători se întâlnesc, poate că e un semn blând că dragostea - oricum ar fi ea - ține lumea întreagă laolaltă.

13.02.2026

Sorin Micuțiu