marți, 15 februarie 2011

Din adevăr şi din iubire...

Din adevăr şi din iubire îmi fac şi patrie şi crez
În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.
Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.

Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

de Traian Dorz

Un comentariu:

Ana Maria spunea...

Superbe randuri! Felicitari!